Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2005 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2005 ora 13:14

3. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor Domnul Adrian Năstase:

În ceea ce priveşte "Iniţiativele legislative" dacă sunt observaţii? Domnul Gheorghiof.

Imediat. Domnul Gheorghiof mai întâi.

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Domnule preşedinte,

Iniţiativele legislative, pct.I.A), la proceduri de urgenţă există o ratificare a unui acord între România şi Comisia Comunităţii Europene, care modifică Acordul anual de finanţare din 2004 semnat la Bruxelles şi, respectiv, Bucureşti (7 iulie 2005). Din partea Departamentului tehnic ne soseşte această propunere lăsând termenele de depunere a raportului la aprecierea, aşa cum este prevăzut în noul Regulament al Camerei Deputaţilor, a Biroului permanent, bineînţeles, şi termenul de depunere al raportului.

Vizavi de această situaţie, cred că şi dumneavoastră cunoaşteţi, pe programul SAPARD sumele de bani de care poate să beneficieze România în cadrul acestor acorduri. Spre exemplu, la expunerea de motive, ni se face o trimitere la posibilitatea României de a accesa aceste fonduri, cu o singură condiţie, ca până la finele acestui an acest acord să treacă prin cele două Camere şi să fie promulgat. Pentru că, altfel, 158 de milioane de euro, din Franţa 2004, nu poate să fie finalizat. V-aş ruga, şi eu am făcut un calcul, mergând doar pe prevederile Regulamentului nostru, văzând prevederile de la 67, alin.3, 64, alin. 3 şi 4, unde face trimitere la jumătatea din minimum acordat în această situaţie pentru raport şi amendare, dacă acceptăm ca raportul să fie depus de către această comisie, în procedură de urgenţă până în 12.XII, este exact jumătate. Termenul respectiv este între 10 şi 15 zile, spune Regulamentul nostru, şi atunci am luat din jumătate celor 15 zile, am mers pe 7 zile, aproape jumătate, şi din jumătate pentru a depune amendamente, până în 7.XII, deputaţii, amendamente la un acord nu am văzut să se depună în atâţia ani de legislatură, ca să trecem cu bine şi prin Senat, care este Cameră decizională. V-aş ruga, dacă se poate, ca să se acorde acest vot asupra celor două termene, 12.XII.2005, 7.XII.2005 pentru procedura de amendare, în procedura de urgenţă respectivă.

Domnul Adrian Năstase:

Dacă sunteţi de acord cu aceste termene, în condiţiile prezentate de domnul Gheorghiof.

Nu sunt obiecţii. Deci, propunerile au fost acceptate.

Dacă mai sunt altele...?

Vă rog, domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Tot pe anexa 2...

Domnul Adrian Năstase:

Am aprobat ordinea...

Suntem la iniţiativele legislative...

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu ştiu, dar am avut o intervenţie, înainte de a intra aici, numai că domnul Gheorghiof a ridicat mâna mai repede... şi i-aţi dat cuvântul.

Domnul Adrian Năstase:

Dar, am şi votat. Votasem deja.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Ordinea de zi nu am votat-o... decât programul...

Domnul Adrian Năstase:

Ba da... ba da... Am votat-o. Îmi pare rău.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Numai vă semnalez că poz.5,6,7 şi 8, respectiv, 10, sunt în procedură de urgenţă, deci, trecute cu prioritate pe ordinea de zi. Deci, aceasta este o provedere regulamentară. Atâta tot.

Domnul Adrian Năstase:

Da. Sigur.

Sper ca astăzi după-amiază şi mâine dimineaţă, vor fi aprobate.

Bun. Mergem mai departe...

Iertaţi-mă! Domnul Kelemen Hunor.

Domnul Kelemen Hunor:

Ar fi la propunerile legislative o solicitare pentru procedură de urgenţă, la o propunere legislativă. Sigur, trebuie votat în Comitetul liderilor, dar să supuneţi la vot, eventual, o susţinere din partea Grupului PSD de ce a solicitat procedura de urgenţă. Eu am citit şi textul propunerii legislative şi nu îmi era foarte clară această solicitare, de ce este atât de urgentă.

Domnul Adrian Năstase:

Pag. 2 - "modificarea şi completarea Legii Administraţiei Publice Locale..."

Da. Domnul Hrebenciuc. Este o propunere legislativă la care se cere procedură de urgenţă şi procedura ca atare va trebui să fie votată de către Comitetul liderilor.

O supun votului Comitetului liderilor. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă.

Domnul Hrebenciuc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aş vrea acum de la Guvern, sau eu ştiu, o să vorbim poate şi cu doamna Boagiu, la Ministerul Integrării, să ne dea toate proiectele de legi care sunt rapid aprobate până în vacanţa de iarnă, că este păcat acum, dacă tot avem comisii şi joi, că am putea să facem să le aprobăm săptămâna viitoare, să nu stăm pe urmă şi să facem şedinţă extraordinară.

Vă rog.

Doamna Cecilia Păduroiu:

Domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi!

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog.

Doamna Cecilia Păduroiu:

Trebuie stabilite termene la această propunere legislativă la care s-a acceptat şi mai avem şi la Camera Deputaţilor, Cameră decizională, 2 B, pag. 12. Avem şi aici cerere pentru procedură de urgenţă.

Domnul Adrian Năstase:

Termenele, cele pe care le-am stabilit ca principiu, pentru astfel de situaţii.

Doamna Cecilia Păduroiu:

Este vorba de aprobare, la 2 B, pag.12, dacă se aprobă.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Faceţi propuneri...este adevărat că s-a schimbat Regulamentul, dacă ar fi noi să facem propuneri în termen...

Doamna Cecilia Păduroiu:

Nu. Să se aprobe procedura de urgenţă şi atunci stabilim noi.

Domnul Adrian Năstase:

Este vorba de "Proiectul de lege pentru modificarea, completarea Ordonanţei pe 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic". Iniţiator: Guvernul României. Procedură de urgenţă solicitată de Guvern.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu. Noi am stabilit nişte termene...

Domnul Adrian Năstase:

Aici are dreptate doamna Păduroiu. Noi trebuie să aprobăm, în primul rând, în astfel de situaţii - de fapt, noi (!!) - Comitetul liderilor, să accepte procedura de urgenţă. Şi, atunci, supun votului în Comitetul liderilor solicitarea Guvernului pentru procedură de urgenţă în ceea ce priveşte "Proiectul de lege privind modificarea şi completare a Ordonanţei Guvernului 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional". Dacă sunteţi de acord? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Aici doream să spun: vă rog să stabiliţi termenele conform principiilor pe care le-am hotărât. Şi, doi, "Propunerea legislativă pentru modificarea alin.3 al art.4 din Legea cooperaţiei agricole 566/2004". Iniţiatori: domnii deputaţi Ioan Stan, Vasile Mocanu - membri ai Grupului parlamentar PSD. Procedura de urgenţă solicitată de iniţiatori. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în data de 24.XI.

Dar, acolo a fost cu procedură de urgenţă sau nu? Totuşi acesta este un element important.

Vă rog, domnule Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu cred că în cazul acestei legi, o procedură de urgenţă ar putea urgenta eventual respingerea. Poate ar fi o procedură normală, echilibrată, în favoarea legii - spun eu. Poate greşesc.

Domnul Adrian Năstase:

Domnul Hrebenciuc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Eu sunt obligat să susţin cererea colegilor mei.

Domnul Adrian Năstase:

O supun la vot. Cine este pentru? Mulţumesc. 2 voturi pentru - PSD şi PRM. Insuficiente pentru adoptarea procedurii de urgenţă.

Mai avem ceva? Nu.

Vă rog să-mi atrageţi atenţia de fiecare dată când avem de supus. (Discuţii colaterale)

Domnul Georgică Tobă:

Sunt suficiente voturile pentru că lipseşte Grupul minorităţilor.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Corect... corectă observaţie. Mulţumim.

Domnul Adrian Năstase:

Corect.

Domnul Gheorghe Albu:

...........

Domnul Adrian Năstase:

Era vina mea şi vina secretarilor care ar fi trebuit să constate acest lucru. Mulţumesc. Deci, preiau observaţia pe care v-am făcut-o domnul Albu. (Râsete)

Deci, procedura de urgenţă a fost aprobată şi vă rog să stabiliţi termenele potrivite. Rog secretarii să fie vigilenţi...

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Termenele atunci vor fi la cele două situaţii, potrivit lui 64, înseamnă 15 până la 60 de zile...

Domnul Adrian Năstase:

Mergem pe procedura...

Doamna Cecilia Păduroiu:

Acelea sunt termenele pentru procedura comună între 15 şi 60 de zile. La urgenţă mergem maxim cu 15 zile.

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Domnule preşedinte,

Aşa, cu staff-ul tehnic, o să spună: "Ia lasă-i pe ăştia! Hai să le punem noi 7 zile!!..."

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Votul pentru este sub 50 la sută...

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Văd, văd că se substituie activităţii noastre.

Domnul Adrian Năstase:

Deci, propunere de termene...

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Eu vă propun 30 de zile pentru că este jumătate din termenul maxim care poate să fie...

S-a modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor şi termenele aşa sunt, jumătate din cel normal...

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Măi, fraţilor! Aţi încercat să schimbaţi o treabă, n-aţi reuşit, dar restul Regulamentului zob l-am făcut! Preşedintele nu l-am schimbat dar Regulamentul l-am făcut de nu mai ieşim din el.

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Şi îţi pare rău?! (Râsete)

Domnul Adrian Năstase:

Nu pe Miron trebuie să-l bănuiţi, dacă vreţi să bănuiţi pe cineva.... (Râsete)

Apropo de Regulament, am încercat să-l facem mai bun şi în câteva dintre zone nu ne-a reuşit chestiunea asta.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Mie mi se pare că ar fi normal ca să avem o cutumă între 7 şi 14 zile pentru procedura de urgenţă.

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Nu poate să fie pentru că este termenul maxim. Sunt unele legi cu greutate în care nu putem să trecem peste termenul care este dat. Iar, dacă vreţi să fiu aşa, puţin maliţios, cele 450 de amendamente - dacă verificăm - veţi vedea că modificarea în procedură de urgenţă vine din partea cealaltă, cu cele 450 de amendamente făcute la Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da, mă scumpule, dar sunteţi majoritari. Orice prostie care se votează, voi răspundeţi de ea. Sunteţi majoritari.

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Am lăsat prostiile astea ca să vedeţi ce aţi propus...

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Aiurea! Aiurea...! Sunteţi majoritari. Asumaţi-vă răspunderea.

Domnul Adrian Năstase:

Eu am făcut o mare eroare. Trebuia să conducă domnul Ruşanu ca să iasă lucrurile bine... (Râsete)

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Eu am încercat la un moment dat, dar a fost Ponta vigilent. M-a blocat atunci.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mie, de fapt, îmi convine - vă spun drept şi cinstit - pentru că acum cutuma înfloreşte şi asta-mi place. Dar, v-aş face o propunere constructivă. Să ne gândim pentru şedinţa viitoare de Birou permanent, care nu este luni, şi o să fim mai activi, să stabilim nişte termene standard pe care să le aplicăm. Eventual, să ne facă nişte propuneri staff-ul tehnic în legătură cu asta.

Domnul Adrian Năstase:

De acord.

Vă rog, doamna Păduroiu... Discutăm, în orice caz, săptămâna viitoare. În ceea ce priveşte procedura aceasta, trebuie să decidem aici termenul. 15 zile, 14 zile?! 15 zile... (Discuţii colaterale)

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Eu propun 15 zile...

Domnul Adrian Năstase:

Supunem la vot? În Biroul permanent cine este pentru 30 de zile? 2-3-4-5... 5 voturi pentru. Împotrivă? 1-2-3-4-5... Abţineri? O abţinere. Deci, a căzut propunerea.

15 zile. Cine este pentru? 1-2-3-4-5... Împotrivă? 1-2-3-4-5... Abţineri?

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Hai să mai numărăm o dată...

Domnul Adrian Năstase:

Pentru? Cine este pentru? 1-2-3-4-5 voturi pentru. Împotrivă? 1-2-3-4-5-6... 6 voturi împotrivă...

O altă propunere. 20 de zile. Cine este pentru? Da. Bun.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 2:59