|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2005 ora 13:14
 |
13. Diverse |
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
.............................
Astăzi începem să ne uităm, deci, bilanţul legislativ acesta este. O să-l primiţi fiecare, ca să puteţi să comentaţi şi trebuie transmisă o notă cu rugămintea să dea un drept la replică în "România Liberă". Iar, astăzi începem să ne jucăm cu votul electronic, să-l invităm pe domnul Tănase, sau cineva care să vină şi să explice. Nu vom folosi încă votul electronic propriu-zis, dar să facem câteva teste, să vedem cum funcţionează lucrurile, să vedem dacă ne acomodăm, dacă sunt probleme. O săptămână poate, sau până la sfârşitul acestei sesiuni, poate că facem doar simulările acestea, ca să ne obişnuim cu un anumit tip. Aveţi cartele cu toţii...
|
|
|
|
Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:
Domnule preşedinte, În legislatura 1996-2000, fiecare deputat avea un scaun... unde stătea era trecut numele lui... că aşa ştim cum s-a votat, de unde s-a votat. Am putea să facem şi treaba asta. Era normal, că aşa, mergem prin sală, băgăm cartela, plecăm dincolo... Fiecare ştie unde stă, este scaunul lui...
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Dar, nu este vorba de asta... Îmi permiteţi!
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Da, da, te rog...
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Noi am decis, şi Senatul nu, şi pentru asta am fost lăudaţi de către societatea civilă, prima şi ultima oară, că aceste voturi sunt, de fapt, voturi deschise, publice. Şi, oricine are dreptul la fiecare vot să apeleze, să afle cum a votat fiecare deputat. Dar, chestia asta, cu cartela, atâta vreme cât votez cu cartela mea, indiferent unde o bag, ea este acolo sus că a votat... Este decizie luată şi este în Regulament. Deci, toate voturile noastre, cu excepţia voturilor secrete... Va trebui să stabilim clar care este procedura, domnule Secretar general, pentru voturile secrete, pentru că restul, toate, sunt deschise. La noi este vot deschis şi, când votezi, oricine poate să ceară lista.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Dacă ştim să folosim această chestiune, este adevărat, că unii dintre colegi ne vor înjura. Dar, dacă ştim să o folosim, noi putem să schimbăm toată această chestiune cu chiulul, cu lipsa şi aşa mai departe, pentru că, practic, se va putea verifica, de fiecare dată, cine este în sală la fiecare vot, indiferent unde stă. Domnul Márton Árpád.
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Cu o mică observaţie că numai conform Regulamentului, numai voturile finale se dau publicităţii.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Sigur. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Kelemen Hunor:
La "Diverse", domnule preşedinte, foarte mulţi colegi m-au sesizat în legătură cu TAROM-ul şi în legătură cu rezervarea biletelor la TAROM. De luni de zile, de fapt, se întâmplă următorul lucru. Dacă joi pleacă acasă pentru luni nu mai există bilete la avion. Cu toate că TAROM-ul ştie şi în judeţ se ştie cam câţi deputaţi sunt, pentru un anumit judeţ. Mai mult, ei dacă se duc la TAROM la Baia Mare, la Satu Mare, la Cluj şi fac rezervare direct la TAROM şi plătesc direct la TAROM, costă mai puţin cu aproape 100 de euro biletul decât dacă fac rezervarea la Camera Deputaţilor. Deci, ar trebui să vedem contractul, ar trebui să vedem de ce se întâmplă acest lucru că nu se pot rezerva locuri pentru parlamentari. După câte ştiu eu, TAROM-ul trăieşte şi din acest contract, trăieşte destul de bine şi din acest contract. Are un venit asigurat, sigur.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Eu aş propune următorul lucru. Pentru toate aceste chestiuni, noi să luăm 10% din salariile chestorilor, pentru că înseamnă că ei nu îşi fac datoria. Dacă chestorii vor aduce nişte hârtii şi ne vor propune un alt mod de lucru, eu vă asigur că Biroul permanent va fi de acord. Rugămintea mea... vedeţi împreună care este ... (Discuţii colaterale) Este sistemul de rezervare, dar, totuşi, nu putem să acceptăm toată povestea asta. Te rog.
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Era un sistem, tot la cererea colegilor de la UDMR. Ei erau cei mai activi pentru chestia cu TAROM-ul şi îmi aduc bine aminte, introdusesem un sistem de rezervare în care un număr de bilete erau păstrate până în ultimul moment şi nu se vindeau decât cu 14 ore înainte. Este adevărat că asta îi crea TAROM-ului de câteva ori locuri libere, însă principalii clienţi fiind parlamentarii îşi pot permite chestia asta. De aici şi apărea diferenţa de 100 de euro de care vorbeşte colegul - deşi nu este chiar de 100 de euro, este mai mică. Faptul că se ţineau locurile blocate se plătea un pic în plus. Dar, locul era la dispoziţie. Sigur că, TAROM-ul între timp are o problemă, pentru că este sponsor la echipa Poli Timişoara, deci, o echipă care pierde... O firmă care este în pierdere este normal să dea la Timişoara la echipa de fotbal !!!
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Şi mai este o problemă pentru că miniştrii când zboară în plan intern nu mai zboară cu TAROM-ul, deci, au nişte charter-uri până la Iaşi, de exemplu, sau în alte părţi... sunt nişte firme particulare... În sfârşit, nu mai are rost să mai vorbesc acum...
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Dar, spuneţi...! Sunt nişte firme particulare, care primesc ei zborurile, că înainte le primea TAROM-ul. Deci, Adrian Năstaste, zbura, ca prim-ministru cu TAROM-ul şi Guvernul plătea avionul la preţ întreg, iar acum se zboară cu firma lui Popescu, Ionescu, Georgescu şi, la fel, Guvernul plăteşte acum la TAROM. Şi, vă spun, că m-am uitat pe ce se întâmplă, TAROM-ul, care anul trecut ieşise şi intra într-o echipă, în anul acesta s-a dus cu botul....
|
|
|
|
Domnul Kelemen Hunor:
Domnule vicepreşedinte, eu vorbesc de deputaţi simpli, nu de miniştrii care au multiple posibilităţi de a călători.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Dar, TAROM-ul trebuie să-şi scoată banii cu parlamentarii că asta este povestea.
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Repet: un număr de locuri care se ştia la fiecare aeroport, un număr de locuri pe curse de început şi sfârşit de săptămână erau rezervate şi TAROM-ul le vindea doar "la botul calului", iar pentru asta preţul pe care îl plătea Camera era un pic mai mare. Dar, acum, a rămas şi preţul mai mare şi nu se mai rezervă locurile.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Am o rugăminte: chestorii, vă rog să fiţi foarte duri, chemaţi-l pe omul respectiv de la TAROM, discutaţi cu el aici. Care este problema? Fiţi mai tari, mai duri! Noi îi lăsăm, adeseori, pe funcţionarii aici de la noi, care nu au autoritate în relaţia cu ei. Stabiliţi, vedeţi cum au fost lucrurile de-a lungul timpului, care sunt problemele lor - că poate şi ei au unele probleme şi trebuie să le ascultăm, să înţelegem - dar, chiar nu este în ordine. Vă spun, am şi eu... mai cunosc puţin ce se întâmplă. În sfârşit, chiar nu este în ordine. Vă mulţumesc foarte mult pentru prezenţă.
|
|