Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe apr. 2010 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2010 ora 14:00

3. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată consultă

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor Doamna Roberta Alma Anastase:

Notă privind iniţiativele legislative.

Aşa cum ştiţi, s-a înregistrat proiectul Legii educaţiei naţionale.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Dacă-mi permiteţi, la acest subiect, aş cere şi eu reprezentantului Guvernului să ne spună care este motivul pentru care cere introducerea în procedură de urgenţă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dar de obicei, să ştiţi că noi facem asta cu iniţiativele Guvernului, care intră în procedură de urgenţă. Întotdeauna am făcut pe procedură de urgenţă, dar să ştiţi, ca termene, respectă termenele procedurii normale. Deci de Secretariatul general s-a propus pe termen normal, nu pe termen de procedură de urgenţă.

Domnul Adrian Năstase:

Am o întrebare, ştiu că există şi două iniţiative legislative pe acelaşi domeniu, deci dezbaterea va avea loc în paralel, nu?

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da! Normal, se respectă procedura parlamentară, se discută împreună toate iniţiativele pe o temă, iar ca termen, s-a dat termenul unei proceduri clasice, nu am mers pe procedură de urgenţă, dat fiind complexitatea materialului, evident.

Atunci, dacă este lămurit domnul Motreanu şi noi toţi, vă propun să mergem mai departe, dacă nu sunt alte observaţii la iniţiativele legislative.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 4:24