|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2010 ora 14:00
 |
10. Scrisoare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea, liderul grupului deputaţilor independenţi, referitoare la modificarea componenţei Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor |
 |
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
O scrisoare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea. Doamna Aura Vasile, după care, domnul Nicolicea.
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedinte, nu vreau să intru iar, în diferend, cu colegul şi prietenul meu Eugen, dar nici punctul 9 şi nici punctul 10 nu stau în picioare, prin articolele care sunt indicate ca susţinere a solicitărilor şi vreau să anunţ că la grupul nostru s-a făcut deja o solicitare pentru Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pentru că PSD-ul mai are un loc liber în această comisie şi, deja, cererea cred că este înregistrată la domnul secretar general, dar nu a ajuns astăzi. Nu are cum să intre, Eugen, în această Comisie de regulament! Şi te rog, să nu te superi, Eugen, să nu intri cu mine în conflict, din nou, trebuie să ne întâlnim, săptămâna viitoare, aşa cum avem sarcină, de altfel, de la Biroul permanent, toţi liderii, pentru a putea să stabilim şi comisii şi toate problemele. Şi atunci, după ce ne întâlnim, săptămâna viitoare, aşa cum, de altfel, avem sarcină, liderii grupurilor pentru a discuta această problemă şi discutăm atunci. Eşti de acord?
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Aşa cum am spus la şedinţa de acum două săptămâni, erau nişte solicitări din partea grupului nostru, care nu afectau cu nimic celelalte grupuri. În ceea ce priveşte solicitarea domnului Zoicaş, de a reveni, ca membru, la IT, există loc acolo şi nu avem pretenţia să ia locul nici unui grup. Acesta este primul punct. Dar cel mai important punct este acela ca grupul nostru să aibă un reprezentant în Comisia pentru regulament, pentru că aşa spune articolul 40, alineat 3 .... comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor sunt formate dintr-un număr de 11-35 de deputaţi, cu excepţia Comisiei pentru Regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar din Camera Deputaţilor .... deci acest lucru este clar, este imperativ, nu ţine de negocierea între grupuri. Propunerea este făcută conform regulamentului, am invocat aceste articole, iar conform articolului 43, dacă acordul liderilor există, Camera stabileşte prin vot, conform articolului 44, dacă acordul liderilor nu există, Camera tranşează prin vot. În ambele situaţii, propunerea trebuie să ajungă la plen. Deci ori cu un acord al liderilor, pentru a fi validat de plen, ori cu un dezacord al liderilor, care trebuie să fie tranşat de plen. Deci altă variantă nu există. Dacă-mi permiteţi, vă citesc articolul 43: Numărul membrilor fiecărei comisii este stabilit prin acordul liderilor. În cazul în care nu există dezacord asupra numărului, plenul va aprobat. Acesta este articolul 43. Articolul 44: Dacă grupurile nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau mai multor comisii, Biroul permanent supune spre aprobare şi Camera Deputaţilor hotărăşte cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Deci fie o situaţie, fie alta, plenul decide.
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedinte, trebuie să citim articolul 43 până la punct sau două puncte, care spune: ... numărul membrilor fiecărei comisii a Camerei Deputaţilor este stabilit prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor. Asta trebuie, mai întâi, îndeplinit şi după aceea curgem la alineatele 2,3 ş.a.m.d.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Am înţeles, 43 era dacă ne înţelegem! Dumneavoastră spuneţi configuraţia iniţială, eu spun că este neconstituţional, nu ne-am înţeles, mergem pe 44, plenul decide!
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Valeriu Zgonea!
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Doamna preşedinte, stimaţi colegi, eu am mai spus şi data trecută, în momentul în care domnul Nicolicea a făcut această solicitare. Dacă la celelalte, legate de coordonarea tuturor deputaţilor declaraţi independenţi, domnia sa, având semnăturile colegilor, este reprezentantul deputaţilor declaraţi independenţi, în Parlamentul României, la şedinţele Biroului permanent, această scrisoare este neregulamentară, pentru că, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor şi cu deciziile Curţii Constituţionale, nu există un grup al independenţilor, iar interpretarea de bază a Curţii Constituţionale cu privire la configuraţia politică, este configuraţia politică iniţială. Este clar, e scrisă în mai multe decizii, care fac referire la o singură interpretare, din 1996 încoace! Există - nu vreau să intru în amănunte cu Eugen, îl respect şi îl apreciez foarte mult şi apreciez şi tenacitatea cu care încearcă să introducă prin uşa din dos această variantă. Nici în Europa nu există un caz asemănător şi nicăieri nu există un grup al independenţilor apărut după configuraţia iniţială, politică. Şi vreau să vă spun că regulamentele Camerei Deputaţilor sau Senatului, din diferite ţări europene, specifică clar ce se întâmplă în momentul în care apare migraţia politică. Dar în nici unul dintre aceste parlamente nu se recunoaşte un grup al deputaţilor declaraţi independenţi. Fie că le spun neataşaţi, fie că sunt declaraţi independenţi, tocmai pentru a le respecta drepturile, dar nu a îi confunda cu grupurile politice sau cu deputaţii independenţi, reieşiţi în urma alegerilor parlamentare. Şi nu vreau să intru într-o polemică pe această chestiune! O să îi fac cadou, lui Eugen, o analiză pe această chestiune, de vreo 80 de pagini, la care s-a lucrat în ultimul timp şi care arată realitatea, atât în România, pe baza tuturor discuţiilor şi cu extrase din declaraţiile politice de la vremea respectivă, şi cu decizii al Curţii Constituţionale, interpretate corect, aşa cum sunt scrise ele şi cu motivările deciziilor Curţii Constituţionale. Deci aş ruga, cu multă stimă, să nu mai introducem pe ordinea de zi a Biroului permanent, solicitări neregulamentare!
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Nicolicea, după care, domnul Toader.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Din nou spun că m-am cam săturat să o iau de la cap, de fiecare dată, cu aceleaşi chestiuni, pentru că cineva nu vrea să citească! Deci cu tot respectul şi cu toate amabilităţile pe care mi le-a adresat domnul Zgonea, l-aş ruga şi eu să-mi răspundă şi mie care sunt deciziile acelea care interzic constituirea unui grup. Doi, aş vrea să-mi precizeze dacă România mai face parte din Europa, pentru că a spus că, în Europa, nu există un grup al independenţilor şi eu vă arăt că într-o ţară numită România, la Senat, există un grup al independenţilor, chiar votat şi asta este în aceeaşi clădire, nu ştiu dacă este în Europa! Aş mai vrea să adaug că, la începutul sesiunii, ne-am declarat ca grup, aşa cum spune regulamentul, articolul 12, ne-am anunţat conducerea grupului şi nu a existat, până în prezent, nici un fel de contestare. Deci nu înţeleg de ce, acum, discutăm dacă mai există sau nu mai există grupul câtă vreme nu a făcut nimeni contestaţie! Cred că există a zecea intervenţie a mea, în care rog pe cineva, dacă vrea să conteste grupul nostru, să o facă regulamentar şi în scris, să indice articolele şi deciziile Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte posibilitatea înfiinţării unui grup, indic articolul 12, articolul 13 din regulament, Decizia 47 din 2000 a Curţii Constituţionale, Decizia 46 din 1994 şi mai sunt vreo şase decizii pe care le-am tot spus. Dacă vreţi, mai citesc, încă o dată, şi pentru domnul Zgonea, chestiunile acestea, dar poate că nu am izbutit eu să găsesc toate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la grupuri şi dacă tot mi-aţi spus că există decizii ale Curţii care interzic grupurile, chiar îl rog să le precizeze, pentru că nu vreau să rămân în eroare! Deci domnule Zgonea, vă rog frumos, aţi spus că există decizii ale Curţii Constituţionale care interzic constituirea de grupuri de independenţi, vă rog frumos, chiar vă somez să îmi spuneţi care sunt acelea, pentru că nu vreau să mai rămân în eroare!
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu-mi interpretaţi cuvintele! Am o rugăminte, eu nu am spus niciodată că există decizii ale Curţii care interzic! Vă rog frumos, sunt destul de vechi, în Parlament, ca să ştiu ce vorbesc! V-am explicat că deciziile Curţii Constituţionale nu reglementează apariţia grupurilor deputaţilor declaraţi independenţi ca grupuri de sine stătătoare. Şi că configuraţia lor este configuraţia politică iniţială! Şi cererea dumneavoastră este neregulamentară, iar articolele 12 şi 13 specifică foarte clar şi scrie foarte clar acolo, dacă deputaţii independenţi ar reieşi în urma votului cetăţenilor, în urma alegerilor, ei au dreptul să facă grupuri mixte! Dacă nu sunt deputaţi independenţi, în urma votului cetăţenilor, sunt deputaţi declaraţi independenţi, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor şi nu vreau să discut acum! Nu îmi interpretaţi cuvintele, vă rog eu, frumos!
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Este o interpretare a dumneavoastră care, din nefericire pentru dumneavoastră, nu este obligatorie pentru toată lumea, ca deciziile Curţii Constituţionale! Doar aş dori să citez dintr-o decizie a Curţii Constituţionale!
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Nicolicea, domnule Zgonea vă rog eu frumos: haideţi să facem în felul următor. Există două proceduri, în acest moment. Prima procedură vizează propunerea unui proiect de hotărâre făcut de domnul Nicolicea pe acest subiect, iar al doilea lucru, v-aş ruga, dacă se poate, să veniţi cu acest proiect de hotărâre săptămâna viitoare, acordându-le un ultim răgaz, doamna Aura Vasile, liderilor de grup pentru a se întâlni şi a ajunge la un acord. Dacă nu, proiectul de hotărâre şi merge în plen. Oricum, cu aceste scrisori nu avem ce să facem.
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Doamna preşedinte, am şi eu o problemă.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Îmi permiteţi şi mie doamna preşedinte, văd că aici se tot insistă că eu fac solicitări neregulamentare. Neregulamentar înseamnă că am încălcat un articol sau spiritul regulamentului. Vă rog să-mi spuneţi ce articol am încălcat prin solicitarea pe care am făcut-o.
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc. Domnul Toader.
|
|
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Aceste discuţii trebuiau finalizate acum vreo patru săptămâni când ne-am întâlnit liderii de grup. Eu v-aş propune să ne întâlnim mâine după aceste comisii, cu preşedinţii de comisii, fiindcă am căzut oarecum la un acord de principiu pentru a nu umbla în tot Regulamentul, să ne ducem la Constituţie ca să găsim şi o soluţie pentru reprezentarea colegilor noştri care formează acest grup şi a nu schimba complet configuraţia actuală. Dar, haideţi să ne întâlnim! Dacă nu ne întâlnim mâine, ce aţi spus dumneavoastră sunt de acord: propunere, intră pe plen.
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Sunteţi de acord, liderii de grup, mâine să ne vedem?
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Eu observ mereu o tărăgănare din asta: când nu ai argumente, amâni...
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun. Va fi o problemă, că înţeleg că domnul Nicolicea, dacă nu, va veni cu un proiect de hotărâre luni în Biroul permanent, care va intra pe plen. Intră pe ordinea de zi, prin votul plenului. Cred că votează plenul.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Probabil cineva vrea să facă un blocaj ca la Senat şi anume să instituie un drept de "veto" al unora care cred că mai au majoritate. Asta este toată problema. Dacă în loc să tranşăm o chestiune regulamentar şi prin discuţii corecte, încercăm doar să impunem prin forţă şi prin număr, reamintesc că forţa şi numărul la plen care este decisiv nu este a celor care acum caută să amâne, să facă ceva abuziv.
|
|
|
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Dacă îmi permiteţi. Un proiect de hotărâre poate intra prin orice tip de vot, Birou permanent şi dacă are o bază regulamentară, pentru că atunci, lunea viitoare venim şi noi cu un proiect de hotărâre care spune că deputaţii al căror nume încep cu litera "b", trebuie să facă 20 de flotări înainte de fiecare şedinţă de plen. Şi nu ştiu, poate trece. Trebuie să existe o justificare regulamentară atunci când propune un proiect de hotărâre sau mă rog, orice fel de alt tip de decizie şi de fapt, aici este cheia.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Bun. Eu vă spun că următorul pas pe care-l fac, voi sesiza şi Curtea Constituţională şi atunci vom discuta şi despre majorităţile din Biroul permanent. Să ştiţi că o să o fac. O să vedeţi atunci.
|
|
|
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Asta ar fi cel mai bine, pentru că teoria majorităţii este valabilă pentru toată lumea; şi aici să spunem, în Biroul permanent o majoritate poate impune nişte hotărâri fără bază regulamentară, absurde şi aberante; în plen la fel, ajungem la un război care chiar nu vrea să-l poate nimeni, pentru că avem treabă şi legi ş.a.m.d. Haideţi să analizăm întâi, înainte de a apela la forţa votului, indiferent despre cine este vorba, aici în Birou sau în plen, hai să vedem dacă totuşi există bază regulamentară, să ne lămurească cineva. Iar sesizarea la Curtea Constituţională mi se pare absolut salutară, după aceea numai are nimeni nimic de comentat.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Acela va fi un alt subiect care va afecta Biroul permanent, pentru că văd că Biroul permanent, uzând de o adăugire la Constituţie, face nişte abuzuri şi atunci voi face o altă sesizare şi se va pierde şi majoritatea aceasta la Biroul permanent, pentru că observaţi că în Constituţie nu vorbeşte de nici o majoritate iniţială şi aş vrea doar să vă dau un singur exemplu. Deci, cu constituirea, am înţeles că nu sunteţi de acord, dar cu desfiinţarea unui grup există o posibilitate? Există. Păstraţi-mi şi mie, vă rog frumos, atunci configuraţia iniţială în Comisia pentru regulament, dacă grupul respectiv numai există. Vreţi să vă mai dau un exemplu? Configuraţia iniţială nu s-a respectat niciodată. Şi mai dau exemplu de la PRM, care a avut vicepreşedinte atât la Cameră cât şi la Senat, nerespectându-se niciodată configuraţia iniţială. Dacă este prin negociere, configuraţia iniţială se poate încălca măcar prin negociere, adică nu se respectă. Deci, nu este o obligaţie.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Configuraţia iniţială a Parlamentului nu s-a negociat.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Dacă îmi găsiţi în Constituţie negocierea iniţială...
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu aveţi dreptate.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Această configuraţie iniţială nu este sacrosantă, pentru că nu s-a respectat niciodată. E-n regulă, dar configuraţia iniţială nu s-a respectat prin negocieri, hai să nu o respectăm nici acum prin negocieri în ceea ce priveşte ... iar, dacă negocierile eşuează, se tranşează prin vot.
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun. Să înţeleg că există deja un consens în sensul susţinerii propunerii făcute de doamna Aura Vasile, luni la ora 18,00, vă aştept să discutăm la mine în birou.
|
|