|
Domnul Miron Ignat:
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Colegii noştri deputaţi au fost cazaţi încă de anul trecut la cele două locaţii. 79 de colegi deputaţi sunt la Hotelul "Bucureşti" şi 19 la Hotelul "Monte-Nelly". În fiecare an au loc discuţii referitor la tarife. Şi pentru anul viitor, cele două hoteluri au solicitat nişte tarife foarte mari, justificând că au crescut tarifele la utilităţi şi la celelalte. După mai multe discuţii şi felul cum am prezentat situaţia în Biroul permanent precedent, nu am acceptat alte tarife decât la nivelul indicelui de inflaţie de 5,5%.
|