Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2015 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 2015 ora 14:00

Vorbitor: Nicolăescu Gheorghe-Eugen

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte, cred că prima problemă pe care ar trebui să o avem în vedere ar fi să solicitaţi ca, în decurs de 48 de ore, pentru şedinţa de Birou de miercuri, toţi preşedinţii de comisii să vă dea situaţia iniţiativelor legislative aflate la comisii - care sunt în termen, care sunt expirate şi aşa mai departe, care sunt la limita termenului şi ce măsuri au luat preşedinţii de comisii. Totuşi, noi avem preşedinţi de comisii care au lefuri bune.

.............................
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte, de aceea eu am solicitat acea informare operativă. Dacă vă uitaţi, punctul 1 din acest tabel spune aşa - PLX 542 - data la care se împlineşte termenul constituţional: 2.11. În cât suntem astăzi?! În 9 noiembrie! Deci, despre asta discutăm - sunt informări care vin după ce s-au produs efectele. Nouă ne trebuie o informare înainte să se ajungă aici, şi aceasta poate să o facă numai comisiile.

.............................
Scrisoare din partea domnului Eugen Nicolicea, Ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, mi se pare un lucru foarte ciudat - să aflăm astăzi, pe 9 noiembrie, de o demisie depusă pe 6 noiembrie. Deci, este un lucru ciudat, şi mie mi se pare că ceva nu este în regulă, poate decât un singur lucru - un singur comentariu aş putea să fac: laşitatea domnului Oprea de a se prezenta în faţa Parlamentului, pentru că în faţa Parlamentului ar trebui să vină - odată, la Camera Deputaţilor pentru a răspunde la "Ora Guvernului", şi, din câte ştiu, mâine este programată la Senat o moţiune simplă îndreptată tot împotriva modului în care a lucrat domnul Oprea.

Al doilea comentariu: eu ştiam că, în general, militarii sunt oameni de mare onoare, şi îi stimăm tocmai pentru asta.

Încurcăturile de termeni pe care colegul nostru, pe care eu îl stimez foarte mult, domnul Nicolicea a încercat să ni le facă aici nu fac decât să îmi crească suspiciunea asupra modului în care s-a gestionat această situaţie.

Ministrul demis este un ministru care este demis printr-o moţiune de cenzură sau care este revocat de către preşedintele României, la propunerea primului-ministru.

Când un Guvern este demisionar ca urmare a demisiei primului-ministru, atunci persoana care ocupă o funcţie de ministru rămâne în exerciţiu până când se schimbă Guvernul în sensul în care se numeşte un alt guvern de către Parlament.

În consecinţă, domnul Oprea avea acest drept firesc să demisioneze, ceea ce se pare că s-a întâmplat, dar s-a întâmplat vineri şi noi aflăm astăzi, luni.

Încă odată spun: mi se pare ciudat, şi închidem acest subiect.

Vă propun, domnule preşedinte de şedinţă, să luaţi în consideraţie faptul că la viitoarea "Oră a Guvernului" PNL-ul are în continuare primul rând, ca să fie lucrurile foarte clare şi foarte bine precizate. Nu ştim când se va întâmpla asta, pentru că probabil în perioada următoare şi ceilalţi miniştri vor încerca să invoce faptul că sunt demisionari şi că nu fac decât să gestioneze treburi curente. Dar mă întreb: dacă se va întâmpla ceva important în ţară pe o treabă curentă, oare noi nu putem să îl chemăm pe acel ministru şi să îl tragem la răspundere? Pentru că de aceea suntem Parlament. Probabil că oamenii de aceea nu mai au încredere în parlamentari pentru că nu ne facem datoria până la capăt, că uneori mimăm că facem control asupra Executivului şi asupra miniştrilor.

Deci, vă rog să ţineţi cont de această precizare, şi vă mulţumesc.

.............................
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Din tot ce a spus domnul Nicolicea, nu sunt de acord decât cu un singur lucru şi anume cu faptul că, într-adevăr, acum prezentându-şi demisia domnul Oprea, clar numai este titular pe acel portofoliu şi până când se numeşte un interimar din cadrul celorlalţi membri ai Guvernului, ministerul acesta nu are o conducere. Cu aceasta sunt de acord. În rest, că Guvernul demis numai există este o aberaţie juridică cum nu am auzit niciodată în viaţa mea.

Acest Guvern .

.............................
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Luaţi stenograma la ce aţi spus.

În acest moment, miniştri respectivi îşi exercită atribuţiile, dar în mod limitat. Mulţumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:35