|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Eu aş vrea să sesizez câteva nereguli care aşa cred eu că s-au petrecut: în primul rând, nu s-a respectat procedura de transmitere a raportului conţinând punctul de vedere al Comisiei juridice. El a fost citit la finalul şedinţei din 22, după votul final, şi a fost prezentat doar ca un simplu punct de vedere, nu ca o decizie. Or, eu nu am primit un răspuns din partea Biroului permanent prin care să se spună "Domnule, din momentul acesta Grupul Naţional Democrat nu mai funcţionează sau este ilegal." În momentul respectiv, în urma retragerii cererii domnului Marian Cristinel, am ieşit imediat la tribună şi am anunţat că grupul îndeplineşte condiţiile cerute de Regulament. Am anunţat şi componenţa şi am trimis şi la Secretariatul general. Există această scrisoare trimisă la Secretariatul general - cu cei zece membri ai Grupului Naţional Democrat.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Am depus-o pe data de 21.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Eu am depus şi o contestaţie imediat a doua zi. Pe data de 22 am depus o contestaţie către Biroul permanent, la care nu am primit nici în ziua de astăzi nici un răspuns.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Eu spun că, fiind un act unilateral şi retrăgându-şi cererea în aceeaşi zi, este voinţa acelui parlamentar.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Dar astăzi noi avem o altă configuraţie.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Noi aşa considerăm - că este un abuz.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Dumneavoastră vă legaţi strict de acest lucru.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Spuneţi de cererea care a fost retrasă, dar mie mi se pare că, fiind imediat la câteva minute sau la o jumătate de oră după ce şi-a depus-o în Biroul permanent, a venit şi şi-a retras-o. Avea acest drept, eu aşa consider.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Cum nu a venit?!
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Nu a doua zi, ci în data de 21, tot în aceeaşi zi. Există stenograma şedinţei, domnule preşedinte.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
A fost în plenul Camerei Deputaţilor.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Şi a anunţat renunţarea la cererea de demisie.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
A fost în sală. Există în stenogramă. Vă rog să verificaţi. A fost în sală şi şi-a retras cererea.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Da.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
În aceeaşi zi.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Da. Vă rog să verificaţi.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Da.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Nu. A anunţat imediat la începutul şedinţei.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Nu; imediat după ce a citit domnul preşedinte, dumnealui şi-a retras cererea. Există cerere din partea noastră în data de 21, depusă la Secretariatul general, cu componenţa celor zece membri.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Da. Vă rog să urmăriţi stenograma.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Da, dar dumneavoastră ştiţi foarte bine că din cei 68 de parlamentari ai PP-DD, doar noi cei care am rămas 10-12, am rămas din totdeauna în acest grup, noi nu am plecat din acest grup niciodată.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Cei care au plecat sau şi-au dat demisia nu au plecat, au plecat cei care au plecat la UNPR.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Era un grup constituit anterior.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Regulamentului anterior.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Şi UNPR care a fost în USL poate să-şi facă grup parlamentar, conform Regulamentului, da?
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Noi vorbim de grupul parlamentar, domnule preşedinte, nu vorbim de partid aici. Vorbim de Regulament şi cum scrie în Regulament. Când sunt 10 parlamentari aleşi pe aceeaşi listă, se pot constitui într-un grup parlamentar.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Foşti.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu:
Trebuie stabilit cine a plecat, cei 60 şi ceva care s-au dus la UNPR sau.
|