Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe oct. 2016 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2016 ora 15:30

Vorbitor: Steriu Valeriu-Andrei

Contestație depusă de domnul deputat Adrian Gurzău Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Într-adevăr, şi eu vroiam să întăresc ideea că doamna Mincă a stat chiar jumătate din timpul votului alături de noi. Deci, din acest punct de vedere, cred că totuşi este nevoie de o scurtă analiză a unor probe video existente, cu siguranţă, pentru că aş vrea să ştiu eu personal dacă figurez "prezent".

Dacă figurez "prezent", este meritul domnului Dragnea, pentru că eu împărţeam bilele şi am strigat "prezent" dar nu am fost consemnat. Astfel, ar fi bine de văzut. Ar fi chiar o situaţie ridicolă în care chestorul care împarte bile este trecut "absent".

Dar există cu siguranţă o procedură de analiză a probelor audio-video pentru a vedea care ar fi într-adevăr situaţia, şi cred că poate lămuri foarte repede orice dubiu asupra acestei contestaţii.

Vă mulţumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:35