Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2017 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 13 martie 2017 ora 13:30

Vorbitor: Márton Árpád-Francisc

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Marton Arpad-Francisc:

Eu aş avea nişte completări la Ordinea de zi pentru ziua de azi şi pentru mâine.

Una este dorinţa de a pune pe primele puncte pe ordinea de zi PL-x 10/2017, Ordonanţa cu DIICOT-ul, respectiv PL-x 12/2017 - este un Proiect de lege legat de Ordonanţa nr.96/2016.

Ambele, mâine, sunt cu aprobare tacită.

Ar trebui să le punem astăzi în primele două puncte pe ordinea de zi, cu retrimitere şi prelungirea termenului de aprobare tacită la 60 de zile.

Una este o solicitare din partea Comisiei juridice pentru a face nişte modificări, a fost retrimisă în comisie; iar PL-x12/2017 este o problemă legată de două comisii - cea pentru muncă, am înţeles eu, şi cea pentru învăţământ.

Cele două comisii nu au reuşit încă să se înţeleagă, nici cele două ministere, şi le-ar mai trebui încă două săptămâni şi lor, ca să aibă un punct de vedere comun, legat de lege, aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.96/2016.

Deci, acestea sunt cereri pentru ziua de astăzi, iar pentru ziua de mâine există raport de adoptare a PL-x 519/2016 să treacă la numărul care urmează pentru aprobări. Am înţeles că sunt doar vreo zece proiecte de lege de aprobare, deci nu este o urgenţă, este un raport de adoptare să treacă pe ordinea de zi.

.............................
Ora prim-ministrului - Procedura dezbaterilor politice și timpul maxim stabilit de regulament Domnul Marton Arpad-Francisc:

Cu o singură observaţie, domnule preşedinte: ca, înainte de începerea acestui punct de pe ordinea de zi, să fie cele două legi retrimise. Este o procedură de cinci minute înainte de începerea "Orei Primului-ministru", deoarece mâine se împlinesc cele 30 de zile.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 3:58