Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mai. 2007 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 14 mai 2007 ora 13:00

Vorbitor: Ciontu Corneliu

Memorandum intern: Repunerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a proiectului de Hotărâre privind atribuirea de spaţiu pentru sediul Clubului Parlamentarilor români - Ion Raţiu, ca urmare a mutării acestuia din sediul iniţial Domnul Corneliu Ciontu:

A fost luat în dezbatere acest proiect. Au fost strecurate şi nişte erori în cadrul lui, în sensul că erau trimiteri la vechiul regulament. Între timp, noi am actualizat acel proiect de hotărâre. Şi, în condiţiile în care, în 14-17 iunie, avem peste 50 de parlamentari europeni, cu prilejul vizitei Casei Poporului, care este prevăzută în program, sigur, aşa cum şi noi am fost şi am vizitat, vrem să-i invităm şi la Clubul Parlamentarilor, cu acel prilej.

Sigur, va trebui un efort deosebit pentru aranjarea spaţiilor.

.............................
Domnul Corneliu Ciontu:

Doamnă secretar general, dacă nu se va putea, nu se va putea. O să evităm. O să-i ducem doar la terenurile de tenis. Important este totuşi să obţinem o aprobare, pentru că, în condiţiile pe care le avem acum, nu ne putem desfăşura activităţile pe care le avem propuse în cadrul Clubului Parlamentarilor.

.............................
Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule preşedinte, nu s-a finalizat cu includerea pe ordinea de zi.

.............................
Domnul Corneliu Ciontu:

Era solicitarea de a se include pe ordinea de zi o aşa hotărâre. Aceasta era rugămintea către membrii Biroului permanent, să o includem pe ordinea de zi de mâine, pentru că nu are articole, doar alocarea unui spaţiu.

.............................
Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule preşedinte, s-a spus că nu este posibil într-o lună. Nu este nici o problemă. Nu este posibil, o să fie peste două luni. Dar important este să avem un spaţiu rezonabil pentru activităţile Clubului. Spaţiul există, eu am fost acolo cu membrii Consiliului de administraţie şi este foarte util pentru noi. Am vorbit cu domnul director de investiţii, mi-a spus că în trei zile se poate demonta şi acolo, dar rămân pe urmă alte lucrări, este problema şi a florilor şi a celorlalte, nu este nici un fel de chestiune. Dar aprobarea oricum avem nevoie de ea, ca să se poată trece la... Aşa, iar o amânăm! Stăm de câteva luni într-un provizorat, într-un culoar. Nu avem nici condiţii de a spăla un pahar cu apă, de a da o cafea. Nu se poate! Numărul membrilor a crescut, între timp.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:30