|
Domnul Şerban Nicolae:
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu nu numai că nu sunt adeptul, eu sunt foarte vehement împotriva unor asemenea manifestări. De altfel, cu nişte ani în urmă, eu am fost direct vizat de un invitat al unui coleg senator, care m-a înjurat de la loja rezervată invitaţilor. Bineînţeles că, dacă am fi mers pe linia forţei sau a numărului, credeţi-mă că pot să invit zilnic o mie de oameni care să se comporte aşa cum am văzut că s-au comportat 10 inşi ieri. Eu aş fi avut rugămintea ca, atunci când aţi propus - şi poate sunt de acord Birourile permanente să cerem secretariatelor generale să întocmească un plan pe această chestiune, luând ca model Parlamentul European. Am fost europarlamentar observator timp de zece luni, cunosc foarte bine regulile de acolo, am văzut şi unde stau invitaţii şi unde stă presa. Aş fi vrut să solicităm, în acelaşi timp, să se facă şi o verificare, o identificare a celor care au permis accesul. Aş vrea să ştiu cine le-a facilitat accesul. Nu mă refer la funcţionarii care au completat registrele. Au fost invitaţii cuiva? Au fost ajutaţi? Intră cu bannere pe la poartă. Bannerele au fost introduse de altcineva? Pentru că au fost manifestări de violenţă. Aş fi vrut, dacă ştiţi dumneavoastră, e bine, eu aş fi vrut să ni se spună oficial, cu verificări de către secretariatele generale, de către direcţiile de specialitate ale Parlamentului cine i-a invitat. Pentru că e o chestiune totuşi de clarificat. Quod licet lovi, non licet bovi - au spus-o romanii cu vreo trei mii de ani, n-o spun eu. Dar aş vrea să fie foarte clar, ca să ştim cum stăm. Nu am nimic, n-o să ripostez, vă daţi seama, n-o să răspund cu aceeaşi măsură, că nu suntem la Legea Talionului, dar aş vrea să ştiu cine este instigatorul şi complicele unor acte de violenţă, care vor escalada, să ştiţi, eu vă asigur că lucrurile vor escalada. De la îmbrâncitul lui Bacalbaşa pe stradă se va trece la îmbrâncit în Parlament şi avem exemple în istorie cu: incendiat de Senat al României în perioada interbelică, Reichstag german, de asemenea, şi aşa mai departe, până la tunurile puse pe Parlamentul de la Moscova.
|