|
Domnul Ilie Dan Barna:
Vă salut pe toţi în noua mea calitate de lider de Grup al USR. Dincolo de titlul pe care domnul Gerea a încercat să-l ducă într-o notă ilară, în realitate ceea ce s-a întâmplat pe 10 august a fost că până seara târziu au fost gazaţi şi bătuţi cetăţeni ai României. Asta e o realitate factuală. Noi, ca Parlament care ne dorim să fim responsabili, şi chiar cred că avem această vocaţie, avem toată legitimitatea şi eu o văd ca şi pe obligaţie să-i solicităm Primului-ministru explicaţii, ca să nu spun socoteală, pentru cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva. Evident că susţinem această, această cerere. Şi, e un fapt obligatoriu pentru noi ca să ne păstrăm o minimă credibilitate instituţională, să-l chemăm pe Primul-ministru să dea explicaţia pe care cu siguranţă domnia sa o are asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo. Deci, aicia nu e o chestiune de opinie, este o chestiune de fapt, pe care istoric noi trebuie să-l lămurim în acest moment.
|