|
Domnul Iulian-Claudiu Manda:
În spiritul democraţiei şi al adevărului. Aici nu putem să vorbim de o discuţie de trei minute, dezbaterea şi aprobarea raportului a durat cred că patru ore. Colegii de la PNL şi de la USR au părăsit sala şi bineînţeles că n-au avut cum să scrie în raport vreo opinie separată pe care s-o integrăm în raport, pe care comisia îl înaintează plenului, Parlamentului, bineînţeles, înainte Biroului permanent reunit. Că aşa e procedura! Mai mult decât atât, înţeleg că s-au întâlnit colegul de la USR, singur, şi a redactat un document, i-a convins pe colegii de la PNL să-l semneze ca să-l asume, l-a adus la comisie şi am fost absolut corect cu aceştia şi am trimis şi aceasta, cu o notă de înaintare, către Biroul permanent reunit. Nu are cum să facă o opinie separată parte din raport, atâta timp cât nu a fost dezbătută în comisie, nu s-a aprobat în raport şi nu este, repet, o discuţie şi o decizie a comisiei, nici măcar ca raport parţial. Suntem în acest moment, în Biroul permanent, informaţi pe de o parte cu raportul comisiei, pe de cealaltă parte cu această opinie separată. Sigur că şi în plen se va discuta despre raport cât şi despre opinia separată. Se va tranşa probabil prin vot, iar eu o să vă mai spun încă un lucru: eu cred că până la dezbaterea în plen s-ar putea ca cei care au semnat această opinie separată să n-o mai asume.
|