şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de luni, 3 septembrie 2007
Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnii Eugen Nicolicea, Valer Dorneanu, Ioan Oltean? vicepreşedinţi; Ioan Munteanu, Valeriu Zgonea, Dan Radu Ruşanu, doamna Daniela Popa ? secretari; Gheorghe Albu, Hunor Kelemen, Miron Ignat ? chestori; Aurelia Vasile ? PSD, Ilie Merce ? PRM, Cristian Rădulescu ? PD, Márton Árpád-Francisc ? UDMR, Varujan Pambuccian ? Grupul minorităţilor naţionale; Cornel Ştirbeţ ? Grup deputaţi independenţi şi doamna Georgeta Ionescu, secretar general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: Nicolae Sfăcăreanu - secretar general adjunct; doamnele Bogdana Balmuş, Laura Riteş - Cancelaria Preşedintelui Camerei Deputaţilor; Cristian Ionescu ? şef Departament Legislativ; Georgică Tobă, Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului tehnic; Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii; doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice.
*
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi, în legătură cu stufoasa ordine de zi a şedinţei Biroului permanent şi Comitetului liderilor, există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. O considerăm adoptată şi începem discuţia.
PUNCTUL 1
Prezentarea unei alocuţiuni în plenul Camerei Deputaţilor de către E.S. domnul Agung Laksono, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Republica Indonezia
Domnul Bogdan Olteanu:
Va fi mâine, în cadrul şedinţei de plen, în jur de 13.
Să punem nişte scaune, undeva, în faţă, nişte scaune şi la un moment dat se va adresa, probabil, câteva minute, plenului. Dacă nu sunt obiecţii.
De asemenea, în ceea ce priveşte dejunul pe care îl voi oferi domnului Laksono, am înţeles că s-au făcut, deja, câteva invitaţii. Am înţeles că domnul vicepreşedinte Nicolicea, doamna Daniela Popa?
Doamna Daniela Popa:
Nu am primit invitaţie!
Domnul Bogdan Olteanu:
Va fi domnul Glăvan, care este preşedintele Comisiei de politică externă, va fi domnul deputat Manda, care este liderul Grupului de prietenie.
Dacă mai există alţi reprezentanţi ai Biroului permanent care doresc să participe la acest dejun? Nu.
Atunci, rămâne în această formaţie.
Şi am, de asemenea, rugămintea ca în programul de lucru de mâine să introducem şi acest moment.
PUNCTUL 2
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă consult dacă există obiecţii, observaţii, comentarii?
M-am consultat cu domnul preşedinte Văcăroiu şi vă propunem ca miercuri, la ora 10, să facem o şedinţă de Birouri permanente reunite, aici. Urmează ca în acea şedinţă, sigur, să convocăm formal plenul Camerelor pentru joi, să stabilim programul de lucru şi ordinea de zi, care va cuprinde, exclusiv, alocuţiunea domnului preşedinte Barroso.
Vreau să vă informez că domnul preşedinte Barroso va ţine un discurs, după care, a spus că este dispus să răspundă la întrebări. Formula pe care am discutat-o cu reprezentanţii Comisiei Europene a fost aceea ca fiecare grup parlamentar să adreseze câte o întrebare. Fiecare grup parlamentar reunit, desigur.
Vă rog, domnule Rădulescu.
Domnul Cristian Rădulescu:
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, consider vizita de maximă importanţă şi, aş aduce aminte, în perioada în care nu eram membri ai Uniunii Europene, cu câtă deferenţă priveam astfel de momente. Cu atât mai mult, acum, poate, zic eu, când şeful executivului european este prezent, trebuie să îi arătăm manifest importanţa cuvenită.
Noi o să încercăm să fim cât mai mulţi prezenţi, membrii grupului nostru parlamentar, cred că şi ceilalţi vor face acest efort şi cred că, dacă am pus o şedinţă de plen mâine, printre altele, şi pentru a putea să asistăm la alocuţiunea preşedintelui legislativului indonezian, lucrul acesta se poate întâmpla şi joi.
Eu aş avea o propunere care cred că nu ar fi foarte antipatică, dar ne cunoaştem colegii şi mentalitatea lor, dacă punem în toată ziua respectivă comisii şi numai la ora 16 Camerele reunite pentru acest prilej, s-ar putea să existe mari tentaţii de absenteism, v-aş propune să punem, de la ora 14, un plen al Camerei, în care să facem nişte iniţiative legislative, numai dezbatere, votul să fie marţea viitoare, ca de obicei, şi întrerupem la 16 şi asistăm la această alocuţiune.
Domnul Ioan Munteanu:
De la 14,30, ca să fie o pauză de masă, după şedinţele în comisii.
Domnul Bogdan Olteanu:
Cred că este o propunere absolut pertinentă, dacă sunteţi de acord.
Am avut, iniţial, o iniţiativă de a organiza un plen reunit, joi, dar după ce m-am consultat şi cu domnul preşedinte Văcăroiu, o să vă propunem şi o să discutăm, probabil, în şedinţa de Birouri permanente reunite, de miercuri dimineaţă, ca plenul reunit să îl facem săptămâna viitoare, marţi sau miercuri.
Dar cred că propunerea de a organiza un plen de dezbateri pe proiecte legislative, în cursul zilei de joi, este o propunere rezonabilă şi putem să ne-o însuşim, dacă nu sunt obiecţii? Nu sunt!
Atunci, cu completările legate de Biroul permanent comun, urmând ca Biroul Camerei să îl facem miercuri, în continuarea, şedinţei de Birouri reunite şi legat de introducerea unei şedinţe de plen, joi, la ora 14,30, supun votului Comitetului liderilor programul de lucru. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? S-a adoptat programul de lucru.
PUNCTUL 3
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Domnul Bogdan Olteanu:
În legătură cu ordinea de zi, dacă există obiecţii, observaţii? Nu sunt.
Supun Comitetului liderilor proiectul de ordine de zi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.
PUNCTUL 4
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Domnul Bogdan Olteanu:
Privind iniţiativele legislative, există, în procedură de urgenţă, la cererea iniţiatorilor, un proiect ? este la pagina 15 ? el a fost respins de Senat, dacă sunteţi de acord să păstrăm aceeaşi cutumă, ca proiectele respinse de Senat să nu le introducem în procedură de urgenţă? Obiecţii? Sunt insistenţe la el?
Atunci, vă propunem să dăm un termen rezonabil, cred că termenul propus este absolut rezonabil, chiar dacă este trecut procedură de urgenţă, dar termenul este rezonabil.
Alte observaţii la nota cu iniţiative legislative? Nu sunt.
Am luat act, atunci.
PUNCTUL 5
Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care se dezbat în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, potrivit Constituţiei României şi Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă sunteţi de acord să sesizăm Birourile permanente reunite de miercuri cu această informare. Vă mulţumesc.
PUNCTUL 6
Solicitare din partea domnului deputat Ion Mînzînă, liderul Grupului parlamentar al PRM
Domnul Bogdan Olteanu:
Doriţi dumneavoastră să susţineţi această sesizare, domnule Merce sau o lăsăm pentru miercuri, dacă doreşte personal, domnul Mînzînă.
Domnul Ilie Merce:
Este o solicitare a Grupului parlamentar PRM, în urma unui incident care s-a produs şi unei expresii jignitoare adusă la adresa Partidului România Mare şi la adresa preşedintelui acestui partid, Corneliu Vadim Tudor. Sunt nişte afirmaţii care nu au nici o justificare reală şi nu sunt de natură să amelioreze atmosfera şi buna conlucrare la nivel parlamentar, la nivelul partidelor politice, interesul naţional.
Eu susţin acest demers al nostru, pentru că trebuie, odată şi odată să ne învăţăm să vorbim civilizat şi să ne respectăm reciproc, în toate împrejurările.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă rog, domnul deputat Marton.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Eu înţeleg această dorinţă, dar nu înţeleg, citind materialul, pentru că, din procesul verbal, reiese că domnul Toma Sandor a avut un punct de vedere, faţă de un proiect de lege şi, fără a face nici un fel de afirmaţii legate de persoane, a citat din domnul Vadim Tudor. Însă un alt distins deputat al nostru, îi face trădători de ţară pe domnul Nagy Zolt, Marko Bela şi alte persoane din UDMR şi, atunci, nu ştiu cum este cu cele declarate aici. Poate că domnul Mînzînă a vrut să sesizeze această comisie faţă de textul citat anterior, din declaraţia domnului deputat Adrian Moisoiu care, într-adevăr, lezează anumite persoane şi face nişte acuzaţii grave la adresa unor conducători din UDMR. Şi, pentru a clarifica ce a dorit domnul Mînzînă să facă de fapt, eu zic să amânăm pentru săptămâna viitoare.
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi, eu sunt convins că, dincolo de opiniile personale, climatul de bună înţelegere şi cuviinţă, în cadrul Parlamentului, va fi, în continuare, cultivat de noi toţi. O să fac şi o rugăminte, la liderii celor două grupuri să încerce să clarifice această chestiune, dacă vreţi, fără o altă discuţie publică, dacă nu, sigur că putem relua chestiunea în viitorul Birou permanent. Dacă sunteţi de acord? Mulţumesc.
PUNCTUL 7
Comunicarea din partea domnului deputat Cristian Rădulescu, liderul Grupului parlamentar al PD, referitoare la participarea deputaţilor PD la şedinţa Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din data de 25 iunie 2007
Domnul Bogdan Olteanu:
Cred că luăm act de această comunicare.
Domnul Cristian Rădulescu:
Aş vrea să o explic rapid.
La data respectivă, colegii din Comisia de buget mi-au spus că nu se vor prezenta la lucrările comisiei, deoarece nu a fost regulamentar convocată această comisie şi am fost de acord cu ei, m-am uitat în regulament şi aveau dreptate, după care a venit o altă sesizare, dacă nu mă înşel, de la preşedintele comisiei, care a spus că unii deputaţi au boicotat şedinţa, erau două păreri contrare.
S-a mai discutat în Birou, ţin minte, cred că domnul Dorneanu a ţinut să îmi dea mai mult mie dreptate, decât celorlalţi, dacă reţin bine persoana şi Biroul a hotărât să fie sancţionaţi deputaţii respectivi. Ori, eu am fost obligat ca să notific, din nou, că nu s-au prezentat aceşti colegi, cu sesizare iniţială şi explicarea absenţei lor, dat fiind că nu era corect sesizată comisia, drept care nu aş dori să fie sancţionaţi. Asta era, de fapt, ideea.
Domnul Bogdan Olteanu:
Da, vă mulţumesc. Dacă nu mai există alte intervenţii pe această temă.
PUNCTUL 8
Solicitare din partea domnilor deputaţi Adrian Sirojea Mihei şi Varujan Pambuccian
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitare din partea domnilor deputaţi Adrian Sirojea Mihei şi Varujan Pambuccian referitoare la înfiinţarea unei Comisii pentru protecţia mediului şi ecologie.
Stimaţi colegi, dacă bine îmi amintesc, acest subiect l-am discutat în Biroul permanent şi am stabilit că este o idee extrem de fericită dar care, desigur, date fiind prevederile legate de respectarea algoritmului parlamentar şi de faptul că actuala legislatură a trecut, deja, de jumătate, ar fi poate, cel mai bine, să fie aplicată începând cu viitoarea legislatură şi, dacă nu există opinii de a relua aceste discuţii, eu vă propun să înregistrăm şi această solicitare la Biroul permanent şi cu ea să fie sesizată Comisia de regulament, dar şi liderii de grup aleşi la începutul viitoare legislaturi, astfel încât, atunci când s-ar face discuţiile legate de organizarea viitoare legislaturi să se ţină cont şi de această chestiune importantă, date fiind evidentele schimbări climatice.
De acord? Mulţumesc.
PUNCTUL 9
Scrisoare din partea domnului prof. Alexandru Mironov, secretar general al Comisiei Naţionale a României la UNESCO
Domnul Bogdan Olteanu:
Doresc să organizeze un forum naţional, înţeleg. Nu mi-e foarte clar ce înseamnă prestaţia noastră, că nu este o cerere expresă.
Doamna Georgeta Ionescu:
Dacă-mi permiteţi, în afara de solicitarea pentru un spaţiu care să găzduiască evenimentul planificat, dânşii mai solicită şi sprijin, din partea parlamentarilor, în vederea constituirii acestei platforme parlamentare, vrea să dea o dimensiune parlamentară acestei organizaţii.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Asta este o formă de a solicita, de a găsi ceva ce s-a mai solicitat, o comisie de prietenie cu UNESCO ....
Domnul Bogdan Olteanu:
Delegaţie avem! Comisie, cum ziceam, cred că putem discuta de înfiinţarea de noi comisii într-o viitoare legislatură. Eu zic că luăm act de această chestiune, în măsura în care se vor face propuneri oportune.
Vă rog, domnule vicepreşedinte.
Domnul Valer Dorneanu:
Stimaţi colegi, scrisoarea este adresată doamnei secretar general. Eu v-aş propune să o mandatăm să aibă o discuţie cu domnul Alexandru Mironov, să vedem exact ce vrea, că nu vrea un grup parlamentar în sensul regulamentului nostru, ci un grup de analiză, care să fie combinat şi cu experţi parlamentari, cu oameni de ştiinţă, să vedem exact ce vrea. Dacă vrea un asemenea grup de lucru, care e cadrul de organizare, ce obiective să aibă şi, dacă vrea ca, separat, să organizeze şi un cvorum şi care să fie contribuţia noastră.
Eu v-aş propune să o mandatăm pe doamna Georgeta Ionescu să aibă o discuţie cu dânsul.
Domnul Ioan Munteanu:
Domnule preşedinte, în mape, avem ?n? solicitări pentru săli, dar am o rugăminte, haideţi să fim un pic mai restricţionari când dăm drumul aşa, cu multă uşurinţă punem la dispoziţie fel de fel de săli, se adaugă ?parlamentar?.... Eu vorbesc de ceea ce înseamnă solicitări şi nu discut numai de acest caz, de principiu, să înţelegem foarte bine!
Domnul Bogdan Olteanu:
Da, e o discuţie de principiu, sigur, am înţeles.
Doamnă secretar general, sper să lămuriţi conţinutul acestei solicitări şi, atunci când sunt chestiuni pe care Parlamentul şi Biroul permanent le vor considera a fi oportune şi nobile, cu siguranţă, le vom sprijini.
PUNCTUL 10
Solicitarea din partea domnului acad.prof.univ.dr. Mircea Ifrim, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie
Domnul Bogdan Olteanu:
Este vorba de aprobarea vizitei Grupului de prietenie în Irak.
Stimaţi colegi, am pus-o în Biroul permanent, vă spun cu toată seriozitatea, 11 persoane este enorm, deci vă rog să fiţi de acord să facem o propunere Grupului de prietenie să facă o reducere la un număr decent, care poate fi, eventual, jumătate. Dar este un număr pe care eu îl consider a fi nejustificat.
Dacă ajungem la o delegaţie formată din cinci-şase membri, atunci, avem o reprezentare corectă a grupurilor parlamentare dar, dincolo de asta, iertaţi-mă, mi se pare un pic exagerat şi nejustificat. Deci, dacă veţi fi de acord, eu am să propun Secretariatului general să ia legătura cu domnul profesor Ifrim şi domnul profesor, cu autoritatea sa recunoscută, să solicite colegilor să se retragă, cel puţin în parte.
Domnul Ioan Munteanu:
Domnule preşedinte, să plece primii cinci de pe listă, că e suficient!
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi, nu ştiu dacă suntem noi chemaţi să facem alegerea, acum, putem solicita celor care sunt implicaţi.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Domnule preşedinte, eu i-am primit, atunci. A fost o delegaţie destul de numeroasă, dar nu chiar atât, adică, era vicepreşedintele Parlamentului iranian şi ceilalţi acolo.
Problema este că de doi-trei ani de zile, toate invitaţiile lor, noi le-am amânat. Acum, am primit avizul Ministerului de Externe, este bine să fie făcută, dar am spus şi eu că, din punctul meu de vedere, că, totuşi, 11 sunt mulţi.
Atunci când i-am primit am fost doi inşi, eu şi cu domnul Ifrim, deşi ei erau foarte mulţi, doar noi am fost, acum, văd că sunt 11 inşi. Fiecare grup parlamentare să stabilească pe cineva.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul vicepreşedinte Dorneanu.
Domnul Valer Dorneanu:
Aş avea, stimaţi colegi, o întrebare pentru domnul Dan Ruşanu, care văd că este avizat în materia aceasta.
Grupurile de prietenie, din câte ştiu eu, sunt grupuri ale Parlamentului. În toată activitatea pe linia grupurilor de prietenie este implicat şi, într-un fel, coordonează şi chiar are răspunderea, într-un fel, Comitetul GRUI.
Eu n-am văzut aici dacă s-a făcut o asemenea discuţie şi n-aş vrea să avem discuţii cu colegii noştri din conducerea GRUI, senatorul Solcanu şi cu faptul că trimitem o delegaţie exclusiv din deputaţi.
Grupul de prietenie nu este grup comun?
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Atunci când au venit ei, au avut convorbiri numai la nivelul Camerei Deputaţilor. Senatul nu a avut.
Când a fost să-i primim atunci, i-am primit numai noi. Ceilalţi erau ocupaţi. Acum, când este să meargă, văd că vor să meargă şi de la Senat şi din alte părţi.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule secretar, eu vă propun să vă folosiţi poziţia în Biroul permanent, să organizaţi o discuţie şi cu domnul Ifrim. Nu este o problemă să obţineţi şi un aviz al GRUI pentru chestiunea aceasta, pentru că se obţine întotdeauna şi, într-un Birou permanent viitor, să aprobăm o delegaţie.
Sunteţi de acord? Mulţumesc.
PUNCTUL 11
Solicitări din partea domnului deputat Corneliu Ciontu, preşedintele Clubului parlamentarilor români
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul Ciontu ne solicită personal de execuţie, mobilier şi logistică pentru club.
Obiecţii, observaţii?
Da, doamna secretar general.
Doamna Georgeta Ionescu:
În ceea ce priveşte mobilierul şi logistica adecvată, sigur că, în măsura în care ele sunt explicitate, este o solicitare căreia putem să-i dăm curs.
În ceea ce priveşte angajarea de personal pentru Clubul parlamentarilor, aş face menţiunea că nu avem în organigramă o structură care să deservească, sub aspectul personalului, Clubul parlamentarilor. Dacă Biroul permanent doreşte, putem să introducem într-o modificare a organigramei şi a statului de funcţii, bineînţeles, în care aceste posturi să se regăsească, pentru a fi bugetate, începând din anul viitor.
Domnul Bogdan Olteanu:
Eu v-aş propune, atunci, în ce priveşte mobilierul şi logistica, să-l sprijinim. Nu cred că este o problemă.
În ce priveşte personalul, dat fiind faptul că ţine de plenul Camerei, pentru că este vorba de organigramă, domnul deputat Ciontu, în calitatea domniei sale, poate iniţia o modificare a acestei scheme de personal, cu care să sesizeze Biroul permanent, să o înaintăm plenului şi plenul să dispună.
Legat de această chestiune, am fost sesizaţi şi de parlamentarii independenţi cu o problemă de ordin tehnic. Am înţeles că dânşii au rămas fără spaţiu. Şi rugămintea ar fi ca, în consultare şi cu doamna secretar general, să încercăm să identificăm un spaţiu în care să-i găzduim.
Vă rog, domnule deputat.
Domnul Cornel Ştirbeţ:
Domnule preşedinte, interveneam la sfârşitul şedinţei noastre, dacă nu m-aţi fi invitat dumneavoastră să iau cuvântul.
Sigur că noi nu am avut, după cum ştiţi, domnul Ciontu a avut un spaţiu relativ foarte restrâns. Noi suntem în acest moment 30 de oameni. Cred că un spaţiu ar trebui să avem, pentru că în sesiunea trecută nu am avut unde să ne întâlnim, nu am avut nici o posibilitate de a desfăşura o activitate normală.
Prin urmare, vă rog să aveţi în vedere şi, împreună cu Secretariatul, să găsim o soluţie.
Domnul Bogdan Olteanu:
În condiţiile regulamentului se prevede că li se pune la dispoziţie un spaţiu pentru parlamentari. Deci, o s-o rog pe doamna secretar general să analizeze chestiunea şi să facem o discuţie într-una dintre şedinţele următoare ale Biroului permanent.
Vă mulţumesc.
PUNCTUL 12
Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii
Domnul Bogdan Olteanu:
Comisia doreşte sala Drepturilor omului pentru o acţiune cu tema: ?Perspectivele sistemelor de transport în noul context de dezvoltare economică şi socială a României în plan european?.
Obiecţii, observaţii? Nu sunt.
Aprobat.
Vă rog, domnule Marton.
Domnul Marton Arpad:
Un comentariu.
În mod evident, dacă o comisie face o astfel de activitate este important s-o sprijinim. Însă am eu o rugăminte către Biroul permanent, către membrii, prin intermediul Biroului permanent, ai acestei comisii.
După informaţiile mele, Comisia juridică a avizat favorabil o lege foarte importantă pentru România, cea legată de utilizarea cianurilor în exploatarea minieră.
Comisia care este sesizată în fond este această comisie. Ar fi bine să-şi rupă din timpul preţios pe care-l are timp şi pentru acest proiect de lege, ca să putem ieşi cu el cât mai repede.
PUNCTUL 13
Solicitarea Fundaţiei Starkey Hearing
Domnul Bogdan Olteanu:
Fundaţia intenţionează să organizeze un eveniment de binefacere, în cadrul căruia vor fi protezaţi cu aparate auditive peste o mie de copii cu nevoi speciale şi situaţie materială precară şi ar dori să facă acest eveniment de binefacere la Cameră.
Eu v-aş sugera să fiţi de acord. Mi se pare un lucru extrem de nobil.
Vă rog, domnule deputat.
Domnul Cristian Rădulescu:
Este absolut lăudabil ce se propune aici, dar acum, din punct de vedere strict profesional, pe mine mă cam depăşeşte. Deci, este vorba să le dăm o sală mare, în care să se facă audiograme şi celelalte, ajustări de proteze pentru a fi implantate. Înţeleg că se fac gratuit, că vor fi protezaţi gratuit, nu? Adică, atât proteza, cât şi manopera de adaptare şi protezarea vor fi gratuite, aşa înţeleg.
Domnul Bogdan Olteanu:
Altfel, vă daţi seama că nu se punea problema unei gratuităţi a sălii.
Domnul Cristian Rădulescu:
Nu prea înţeleg, ca să vă spun sincer, cum va putea fi aceasta posibil, fiindcă fiecare protezare necesită o adaptare, o personalizare atât fizică, cât şi informaţională. Durează ore şi ore pentru un singur copil. Numai să faci audiograma la un copil este foarte greu, durează vreo două ore. Şi ar însemna să fie acolo cam 50 de ateliere, am făcut eu o socoteală, 50 de audiologi, care să lucreze 8-10 ore pe zi, ca să termite cei o mie de copii. Nu prea înţeleg, din punctul acesta de vedere, cum este posibil.
Dacă este să se facă o treabă bună, este perfectă chestiunea aceasta, dar nu înseamnă că vine copilul, îi bagi în ureche proteza şi a plecat.
Nu ştiu, dacă puteţi obţine nişte detalii. Mie mi se pare o chestiune destul de entuziastă.
Domnul Bogdan Olteanu:
Ei zic că lucrează cu sprijinul celui mai mare producător de aparate auditive din SUA.
Acum, dumneavoastră vă pricepeţi mult mai bine ca mine.
Domnul Cristian Rădulescu:
Îl ştiu. Dar nu ştiu cum o să poată 200-250 de copii pe zi. Mi se pare destul de mult.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule secretar Ruşanu, vă rog.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, domnul Munteanu are perfectă dreptate. Noi am început să dăm sălile gratuit. Şi dacă vă citesc aici, după ce s-a mai prezentat înainte o sală gratuit, acum a venit fundaţia aceasta şi mai urmează încă cinci cereri la rând: Asociaţia pensionarilor, Transparency International, Institutul pentru Politici Publice, Asociaţia Ovidiu Rom şi celelalte.
Deci, toţi consideră că sălile Parlamentului se pot da gratuit.
În acelaşi timp, toate aceste asociaţii nu vorbesc nici una dintre ele că Parlamentul le dă gratuit. Ele spun că organizează din fondurile lor, din iniţiativa lor şi din celelalte, aceste evenimente. Nici una nu a venit să spună, în cadrul evenimentului respectiv, din ce ştiu eu până acum, că ?Mulţumim Parlamentului, mulţumim Camerei Deputaţilor, că ne sprijină?. Noi, întotdeauna, ieşim fluieraţi din toate acestea. Camera Deputaţilor şi Parlamentul, în general, sunt cei care dorim şi toate celelalte.
Dacă am deschis această cutie a Pandorei şi am dat la unul, acum trebuie să dăm la toţi.
Eu vă propun să refuzăm la toţi.
Pentru că şi asociaţia aceasta, dacă citiţi mai departe, cu un mare miliardar american, bineînţeles că dă gratuit pentru acei copii, dar este o formă de publicitate, dragi colegi. Să nu credeţi că se dă aşa, de dragul de a da. După aceea, mai departe, dau o mie, exact cum au dat americanii, acum o sută şi ceva de ani, chinezilor ? le-a dat un milion de lămpi pe gaz şi, după aceea, chinezii au trebuit să cumpere gazul de la ei. Aşa şi aceasta. Iar ce urmează mai departe, repet: Transparency International, Institutul de Politici Publice, Asociaţia Ovidiu Rom ? cine or fi aceştia, nu ştiu ? pensionarii şi ceilalţi.
Deci, eu refuz să aprob aşa ceva. Nu sunt de acord cu asta. Aşa cum dă Parlamentul, poate să se ducă la Ateneul Român, la Ministerul Culturii, la Ministerul Sănătăţii, pentru că astfel de săli are fiecare minister, pe specificul respectiv. Deci, pensionarii să meargă la Ministerul Muncii; ceilalţi să meargă la Ministerul Sănătăţii; ceilalţi de la Transparency International să meargă la Ministerul Justiţiei sau unde sunt. Dar nu aşa! Noi suntem o mamă de binefacere şi nu beneficiem de absolut nimic. Din contră, ca imagine, din toate noi ieşim foarte prost.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule secretar, poate şi pentru că nu suntem în stare să folosim aceste evenimente într-un mod constructiv. Parlamentul este un for de dezbatere şi un for care trebuie să şi audă societatea şi dezbaterile din societate.
Pe de altă parte, în ce priveşte evenimentele caritabile, noi avem o lungă tradiţie aici, de organizare de evenimente caritabile. Cred că este unul dintre lucrurile înţelepte pe care Parlamentul României le-a făcut de-a lungul diverselor legislaturi, să organizeze aici evenimente de binefacere, evenimente în care se strâng bani sau bunuri pentru cei aflaţi în nevoie. Modul în care ştim s-o folosim depinde de noi. Ceea ce am condiţionat, începând din acest an, tuturor celor care doresc să organizeze evenimente de binefacere şi să primească gratuit sprijinul Camerei Deputaţilor, a fost să introducă Parlamentul României, Camera Deputaţilor, printre sponsori, tocmai pentru a se vedea că şi noi contribuim, în modul în care putem, respectiv cu o sală sau cu infrastructura ? mese, scaune ş.a.m.d. ? la un gest nobil.
Acum, sigur, eu nu ştiu să răspund la întrebările domnului deputat Rădulescu, care este doctor. Putem solicita o documentaţie în acest sens, care să ne clarifice. Dar eu cred că, dacă o mie de copii săraci primesc în mod gratuit aparate auditive, acesta este un lucru bun şi, dacă putem şi noi să-l ajutăm, punând la dispoziţie o sală, care altfel probabil că ar fi liberă, pentru că dacă era ocupată nu le-o puneam la dispoziţie, asta poate eventual să ajute la credibilitatea şi la imaginea Parlamentului, sigur dacă şi noi vom fi în stare să exploatăm şi să folosim acest lucru.
Dar eu cred că pe lângă alte lucruri şi pe lângă a folosi sălile respective pentru conferinţe de pe urma cărora facem bani şi foarte bine că o facem, putem să facem şi este bine să facem din când în când şi lucruri nobile, pentru evenimente care, până la urmă, nu sunt; sigur că sunt şi în scop publicitar, pentru că nici un sponsor vreodată nu dă banii fără să ceară să-şi pună numele pe un banner. Şi noi punem aceeaşi condiţie, ca numele nostru, ca sponsor al oricărui eveniment, să fie pus acolo, pe un banner. Dar până la urmă este pentru un scop nobil, adică nu este chiar un meci de fotbal.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Domnule preşedinte, dar mai este o situaţie. În toate statisticile care se fac de către presă se arată cheltuielile pe care le face Parlamentul şi cheltuielile pe cap de parlamentar. Nimeni nu vine să ne scadă şi să spună că în aceste cheltuieli s-a mai dat sala pentru asociaţia cutare, pentru fundaţia cealaltă şi pentru toţi ceilalţi. Spun acolo: ?Uitaţi ce cheltuiesc parlamentarii. Uitaţi ce cheltuieli fenomenale?. Iar aceştia nu spun: ?Domnilor, staţi puţin, că noi am beneficiar de o sală gratuit?.
Domnul Bogdan Olteanu:
Aşa este. Şi eu cred că înţelept ar fi din partea noastră ca, la sfârşit de an, când ne fac un raport, să prezentăm şi sprijinul nostru pentru cauze caritabile, sprijinul nostru ca Parlament; şi sprijinul nostru pentru organizaţiile non-guvernamentale şi societatea civilă. Ştiţi că, anul acesta, pe lângă că există acele săli, există şi un program de granturi, pe care Biroul permanent l-a aprobat. Cred că trebuie să ştim să ne vindem şi noi marfa şi să vorbim despre aceste lucruri şi să le prezentăm.
Vă rog, domnule vicepreşedinte Dorneanu.
Domnul Valer Dorneanu:
Stimaţi colegi, îmi pare rău că discuţia porneşte de la solicitare Fundaţiei Starkey Hearing. Eu vroiam s-o fac mai departe, la Institutul de Politici Publice, care ne-a făcut acel calcul generos şi foarte drept cu privire la cheltuielile Parlamentului.
Eu aş vrea să pun în discuţie trei lucruri.
Stimaţi colegi, haideţi să discutăm întâi o chestiune de principiu.
Noi avem o hotărâre a Biroului permanent, dacă nu mă înşel, cu privire la utilizarea acestor săli, în care se spune clar cine beneficiază de gratuitate şi cine nu poate beneficia de gratuitate. Se pare că noi am cam exceptat sau am cam pus deoparte hotărârea aceasta.
De aceea, eu v-aş ruga să cereţi staff-ului tehnic ca, la orice memorandum din acesta, să facă referire dacă el se încadrează sau nu se încadrează în acea hotărâre.
Doi. Domnul preşedinte Olteanu spunea un lucru foarte generos. Noi trebuie să ne implicăm mai mult în viaţa civică şi în viaţa socială şi să participăm la proiecte generoase, dar să se şi vadă.
Dumneavoastră spuneaţi să apară un banner sau ceva. Nu o să apară nici un banner. În schimb, o să apară peste tot că acţiunea este a fundaţiei sau a institutului sau a nu ştiu cui.
În unele cazuri de până acum, noi cel puţin am asigurat implicarea Parlamentului printr-o coparticipare. Evenimentul este organizat de Comisia de sănătate sau de Comisia pentru drepturile omului sau de Comisia juridică. Ar fi trei comisii care ar avea tangenţe cu ce discutăm noi aici.
Deci, haideţi întâi să vedem dacă suntem consecvenţi cu hotărârea pe care am luat-o cu privire la condiţiile pe care Biroul permanent poate, de la caz la caz sau în orice caz, întotdeauna câtă vreme hotărârea pe care a luat-o este în vigoare, să luăm nişte decizii. Şi, doi, atunci când acordăm nişte facilităţi, să vedem dacă noi suntem implicaţi explicit şi public, ca să avem şi un avantaj mediatic.
Cred că şi în aceste cazuri ar fi bine ca la toate aceste cereri să avem şi o evaluare din perspectiva celor precizate.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul Nicolicea, domnul Oltean.
Domnul Eugen Nicolicea:
Mie mi se pare culmea obrăzniciei, ca după ce înjuri pe unul, să-i ceri să-ţi devină sponsor. Dar aşa ceva uite că există.
Eu sunt de acord să ajutăm pe toţi cei care sunt cu deficienţe, handicapaţi, cum li se spune. Şi dacă ei spun că sunt handicapaţi, îi ajutăm. Dacă nu, nu. Aceasta este o chestiune.
Vă aduceţi aminte cum au scris despre un membru al Biroului permanent că a dormit 500 de zile într-un an de 365, pentru singura chestiune că ei au împărţit cheltuielile totale la tariful unei camere, în loc să împartă la tariful unui apartament. Dacă împărţeau la apartament, ieşeau tot 365 de zile. Domnul Niţă a rămas că a dormit 500 de zile într-un an de 365.
Şi astfel de personaje chiar mă întreb ce tupeu au ca, pe urmă, să vină să-i sponsorizăm.
Deci, cu obiecţiunea aceasta, sprijin orice acţiune a handicapaţilor. Dacă spun să sunt handicapaţi, îi susţin. Dacă nu, nu.
Domnul Bogdan Olteanu:
Mulţumesc.
Domnul Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, această chestiune a mai fost pusă în discuţia Biroului permanent, dacă îmi aduc aminte, chiar în primăvara acestui an. Şi la vremea respectiv, Biroul permanent a analizat o discuţie pe care am avut-o cu doamna secretar general şi cu doamna director de la centrul nostru, că hotărârea Biroului permanent, în care sunt stabilite criteriile după care să se repartizeze aceste săli, sunt suficiente şi nu necesită o îmbunătăţire.
De aceea, cred că ceea ce putem să punem în discuţie este doar să analizăm gratuităţile de la fiecare caz în parte, pentru că restul criteriilor sunt suficient de clare şi cad în competenţa secretarului general şi a directorului Centrului de conferinţe. Deci, să hotărâm asupra celor pe care le putem aproba sau nu le putem aproba, fără să mai facem trimiteri la hotărârea care este clară, în opinia mea şi Biroul permanent a subscris că nu necesită a fi îmbunătăţite şi acele criterii răspund pe deplin problematicii cu care se confruntă Camera în solicitările primite.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul Munteanu.
Domnul Ioan Munteanu:
Eu, când am intervenit atunci, m-am gândit la tot setul de materiale care era în spate, pentru că eu le citisem.
Eu vă spun sincer, cu această iniţiativă de caritate, care se referă la protezele auditive, sunt întrutotul de acord, chiar dacă nu s-ar face nici 200 de sute, chiar dacă s-ar face numai 50 sau 60, este ceva. Este un câştig. Şi chiar dacă imaginea Parlamentului nu se vede aici, pentru părinţi, pentru copiii aceia contează enorm, mai ales că scrie clar că sunt cei care nu au venituri suficiente.
Dar să vă uitaţi mai încolo, mai avem balul de caritate. Nu ştim nimic ce s-a făcut. Unde sunt banii aceia pentru copii? Ştim că se duc pe copii. Cineva trebuia să spună: ?Anul trecut, în urma acestui bal? ? şi sunt de acord cu chestiunea aceasta şi este bine că se face, că facem promovări de genul acesta. ?Uitaţi, domnilor, nu am reuşit decât 20 de mii de euro şi au ajuns la copiii aceştia! Nu ştie nimeni. La un moment dat, cheltuielile acestea s-ar putea să fie mai mari decât se încasează. Şi atunci efectul unde este? Este zero. Promovăm atunci imaginea unor oameni. Unii s-ar putea chiar să se înfrupte din acţiunile acestea. Eu spun că ?s-ar putea?, deşi aş putea să elimin sintagma aceasta ?s-ar putea?. Sigur se împrumută, nu înfruptă, ci împrumută.
Deci, eu vă spun sincer, următoarele trei proiecte de pe ordinea de zi, memorandum-uri, eu nu sunt de acord cu nici unul dintre ele şi vă rog să le supuneţi la vot, ca să nu mai fie discuţii.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Conform legislaţiei americane, contravaloarea aparatelor auditive donate copiilor se scade din impozit. Să ştiţi şi dumneavoastră asta. Nu dă nimic de la el.
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi, nu se scade din impozitul părinţilor, care primesc aparate pentru copii.
Deci, stimaţi colegi, vă fac următoarea propunere, în baza acestor discuţii, ca în ce priveşte evenimentele de caritate, care nu se întâmplă chiar mâine, până miercuri să ni se prezinte de către Secretariatul General nişte explicaţii în ce priveşte chestiunea tehnică, avem şi un expert printre noi. La balul de Halloween, pe care-l ştim cu toţii şi care se organizează de mulţi ani, să-i rugăm să solicite raportul cu ce s-a întâmplat anul trecut, câţi bani s-au colectat, câţi bani s-au cheltuit. El este, din câte ştiu, şi pe site-ul lor, dar îl putem lua şi-l prezentăm. Aceasta în ce priveşte evenimentele de caritate. Urmând ca miercuri să luăm o decizie privitor la oportunitate.
De asemenea, în legătură cu aceste evenimente de caritate, să ni se prezinte şi modul în care se va prezenta implicarea Camerei Deputaţilor în aceste evenimente. Modul în care vom fi implicaţi şi modul în care va fi prezentată această implicare. Şi atunci urmează ca acest punct 13 să rămână pentru miercuri.
PUNCTUL 14
Solicitarea Fundaţiei Transparency International România
Domnul Bogdan Olteanu:
Punctul 14 Transparency International România să li se pună la dispoziţie sala Brâncuşi, care este la dispoziţia ONG-urilor, stabilită prin decizie de Biroul permanent.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă rog domnule vicepreşedinte.
Domnul Valer Dorneanu:
Fundaţia aceasta organizează un seminar la care urmează să participe, alături de magistraţi români şi parlamentari, organizaţii profesionale.
Oare Comisia noastră juridică nu ar trebui să fie şi ea prezentă şi să fie nominalizată? Noi punem la dispoziţie sala, vin parlamentarii, vor veni, probabil, după principiul că trebuie să avem participanţi, mai invităm şi experţi ca să dea bine la fotografie şi noi nu apărem nicăieri, decât că suntem locaţia.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă propun, atunci, să propunem organizaţiei să menţioneze că se organizează în parteneriat cu Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi ei pot contacta comisia, pentru că sunt, din ceea ce cunosc eu, parteneri de dialog ai comisiei şi pe alte proiecte.
Domnul Valer Dorneanu:
Ca să nu vorbim că partea legislativă a Statutului procurorului o rezolvăm noi.
Domnul Ion Muntean:
În mod normal, ar fi trebuit să facă asta la Cotroceni, dar fie!
PUNCTUL 15
Solicitarea Curţii Constituţionale
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitarea Curţii Constituţionale, stimaţi colegi, 15 ani de la înfiinţarea Curţii Constituţionale. Ne solicită o sală în care vor fi invitate 80 de persoane, Sala Drepturilor Omului. Pentru data de 6-7 decembrie.
Obiecţii? Cine e pentru?
Vă rog, domnule Nicolicea.
Domnul Eugen Nicolicea:
Mie mi se pare că aceste evenimente, care ţin de aprobarea Constituţiei, eu zic că Parlamentul ar trebui să se implice mai mult, pentru că, până la urmă, nu Curtea Constituţională a aprobat Constituţia, ci chiar parlamentarii şi poate că ar fi bine dacă aţi prelua dumneavoastră o iniţiativă, şi sub auspiciile dumneavoastră, ca preşedinte al Camerei, să se facă astfel de evenimente şi să invitaţi şi pe vechii parlamentari, care au făcut parte din Constituantă şi dintre care, mulţii dintre ei, săracii, o duc foarte rău şi ar fi un gest foarte frumos, dacă preşedintele Camere i-ar onora şi i-ar mai invita, nu toţi mai sunt parlamentari. Şi cred că este un eveniment de care dumneavoastră să vă ocupaţi. Poate îl facem cu Curtea Constituţională, dar vioara întâi să fie Camera Deputaţilor şi auspiciile să fie ale preşedintelui.
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă sunteţi de acord, eu pot să vă cer acordul să iau legătura cu domnul preşedinte Vida şi să ne sfătuim pe această temă.
Domnul vicepreşedinte Dorneanu.
Domnul Valer Dorneanu:
Stimaţi colegi, e destul de ingrată poziţia mea, în raport de intervenţiile anterioare.
Eu v-aş ruga să avem şi o altă abordare. Indiferent de activitatea Curţii Constituţionale, de deciziile luate ş.a.m.d.
Deci Curtea Constituţională este o instituţie care îşi are sediul în Palatul Parlamentului şi beneficiază de statutul juridic al celorlalte instituţii, Consiliul Legislativ ş.a.m.d., inclusiv de accesul la celelalte săli.
Există, totuşi, o tradiţie care s-a împământenit, în ultimii 16 ani, în care Curtea Constituţională, de Ziua Constituţiei ? 8 decembrie este şi Ziua Constituţiei ? organizează această sărbătoare. Deci rugămintea mea este să aveţi, totuşi, în vedere şi statutul special al Curţii Constituţionale, în raport de faptul că are magistratura supremă în domeniu constituţional, are şi sediul aici şi, totuşi, indiferent de lucrurile care nu ne convin, să fim de acord cu solicitarea.
Deci vreau să vă reamintesc că, atunci când s-au făcut, cu acest prilej, simpozioane, la ele au participat şi parlamentarii, inclusiv preşedinţii celor două Camere, au avut o altă dimensiune. Dar când se sărbătoreşte doar Ziua Constituţiei, a existat această regulă. Putem să discutăm, desigur, începând cu anul acesta, să fie o chestiune cu o implicare mai mare a celor două Camere ale Parlamentului, dacă doriţi să dăm o dimensiune mai mare, dar să avem în vedere şi statutul, să zic aşa, locativ special al Curţii Constituţionale.
Domnul Ioan Oltean:
O singură problemă, eu subscriu ideii pe care domnul Dorneanu a lansat-o aici, este o acţiune pe care, în opinia mea, trebuie să o lăsăm să o organizeze Curtea Constituţională, instituţie de sine stătătoare, ea supraveghează respectarea Constituţiei şi orice fel de acţiune care se desfăşoară în Cameră sau în sălile noastre, să fie puse sub oficiile Parlamentului, mi se pare că nu este firesc, de aceea, subscriu ideii ca această acţiune să o lăsăm să o organizeze Curtea Constituţională, aşa cum cred ei de cuviinţă. Vă mulţumesc.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc.
O să supun la vot, bineînţeles, propunerea.
Domnul Marton.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Stimaţi colegi, eu înţeleg aceste dezbateri şi, într-adevăr, şi eu sunt de părere că, în momentul în care Parlamentul contribuie la realizarea unei acţiuni şi nu numai prin faptul că acordă o gratuitate unei încăperi sau alteia, ci acordă şi o susţinere materială a funcţionării a activităţii respective. Parlamentul României funcţionează cel puţin ca un sponsor al acţiunii respective şi peste tot în lume acest lucru se evidenţiază. Aceasta este o problemă.
Că în anumite cazuri, mai ales ce vizează activitatea noastră, ar trebui să apărem, într-adevăr, ca fiind organizatori sau cel puţin colaboratori la acţiunea respectivă, că este cea cu procurorii, iar sunt de acord. Şi teoretic, nu am nimic împotrivă ca o acţiune organizată de Curtea Constituţională, mai ales că este în clădirea noastră, să fie a Curţii Constituţionale, numai că, totuşi, stimaţi colegi, nu trebuie să uităm că acest Parlament mai face şi altceva decât acordă nişte încăperi gratis. Printre altele, se încearcă să se acrediteze că tot ceea ce e bine se face de altcineva şi Parlamentul face numai rău. Atunci, nu vă supăraţi, într-adevăr, Curtea Constituţională este cea care are grijă de Constituţie, dar, totuşi, această Constituţie a fost făcută de Constituanta care, tot Parlamentul României a fost, aşa hulită cum era şi atunci, cum este şi astăzi, deci pe undeva, mai are o treabă şi Parlamentul legată de această Zi a Constituţiei care zi, nu ar fi existat dacă, la momentul respectiv, Parlamentul României nu ar fi votat-o, nu ar fi votat această Constituţie, s-ar fi putut să voteze în data de 10 şi, atunci, am avea această zi pe data de 10 sau nici până astăzi să nu fi terminat această Constituţie, da?
Ca atare, eu cred că este bine venită ideea ca, pe undeva, să apărem şi în această acţiune, pentru că, ne place, nu ne place, Parlamentul a făcut câteva lucruri în ţara asta, printre altele, tocmai această Constituţie, pe baza căreia funcţionează statul modern actual al României. Că ne place, că nu ne placă, că vrem să modificăm această Constituţie, vrem o altă structură, asta este o problemă, o vom face cât om putea, dar, deocamdată, această Constituţie, cum arată, inclusiv cu modificările respective, este făcută de Parlamentul României, chiar dacă Curtea Constituţională veghează la respectarea ei.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc, domnul Munteanu.
Domnul Ioan Munteanu:
Domnule preşedinte, eu nu am vrut să intru în amănunte, uitaţi-vă puţin la adresa domnului Victor Alistar, care spune aşa .... seminarul se va bucura de participarea unor magistraţi români şi străini, membri ai Parlamentului etc., membri ai Ministerului Justiţiei....
Domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot şi această cerere, chiar dacă este numai votul meu împotriva acordării sălii, eu votez împotrivă, în primul rând din respect faţă de Parlament, că nu ştie cum să se adreseze şi nu este pentru prima dată când o face aşa!
Domnule deputat, nu am mai supus la vot, pentru că nu le-am mai dat o sală cu titlu gratuit şi, atunci, nu aveam ce să mai supun la vot. Am spus că, dacă vor în zona amenajată pentru ONG-uri, să se ducă acolo.
Stimaţi colegi, în ce priveşte solicitarea Curţii Constituţionale, şi eu vă propun să o tratăm cu respectul cuvenit unei instituţii fundamentale a statului român. Dânşii au bugetul limitat, fiind o instituţie extrem de restrânsă şi, ca atare, pentru dânşii, asemenea cheltuieli extraordinare sunt mult mai greu de administrat, cred, decât pentru noi. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că purtăm această discuţie, despre utilizarea sălilor cu titlu gratuit, poate, fără să ţinem cont de faptul că aceste săli au grad de ocupare destul de scăzut. Nu ştiu dacă, acum, doamna secretar general poate să ne spună care este gradul de ocupare al marilor săli ale Parlamentului, dar mă îndoiesc că ar fi prea ridicat.
Cam 60%, în orice caz, aceste ocupări s-ar produce în restul de 40% din timp şi nu în timpul în care am putea să obţinem un venit pentru Centrul Internaţional de Conferinţe.
Eu voi supune votului dumneavoastră propunerea de a permite Curţii Constituţionale să organizeze acest eveniment în Sala Drepturilor Omului, Biroul permanent, cine este pentru? Şase voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere. S-a aprobat.
PUNCTGUL 16
Solicitarea Institutului de Politici Publice
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitarea Institutului pentru Politici Publice, eu aş propune acelaşi regim ca şi la Transparency International, dacă doresc să folosească spaţiul pentru organizaţii neguvernamentale pe care îl au la dispoziţie. Dacă sunteţi de acord.
Domnul Ioan Munteanu:
Este corect, pentru că, dacă o să citiţi adresa, împreună cu Romani Criss, dar nu este vorba nicicum de rromi sau de ţigani, nici nu se pomeneşte, este vorba de Internet, face spectacol! Nu ştim cum să intrăm în Parlament gratuit, asta este!
PUNCTUL 17
Solicitarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, lansarea Programului naţional de dezvoltare rurală. S-a produs, vă propun să luăm act.
Vă spun drept că l-am aprobat eu, considerând că este o chestiune foarte oportună şi de interes naţional.
PUNCTUL 18
Solicitarea Asociaţiei Ovidiu Rom
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitarea Asociaţie Ovidiu Rom, e vorba de balul Halloween, vă propun ca, pe baza a ceea ce am discutat mai devreme, miercuri să facem o prezentare a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, ceea ce vor face pentru introducerea Parlamentului României printre susţinătorii, sponsorii proiectului şi să discutăm miercuri.
PUNCTUL 19
Solicitarea Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitare din partea Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din România.
Domnul Ioan Munteanu:
Suntem de acord, domnule preşedinte, pentru că este Ziua internaţională a pensionarilor, dar nu agaţă nici Romani Criss nici nu ştiu ce!
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi, am mai permis o dată, dacă nu mă înşel, unei asociaţii naţionale a pensionarilor să desfăşoare, aici, evenimente, cred că putem porni de la premisa că organizaţiile pensionarilor nu sunt foarte prospere şi că putem sprijini.
Domnul Albu.
Domnul Gheorghe Albu:
Domnule preşedinte, mai ales că aici spune că manifestarea se desfăşoară sub înaltul patronaj al preşedintelui Camerei Deputaţilor, măcar spun acest lucru.
Domnul Bogdan Olteanu:
Drept să vă spun, nu ştiu!
Mulţumesc celor care s-au gândit, din partea staff-ului, la această chestiune.
PUNCTUL 20
Memoriu din partea doamnei Luţă Maria
Domnul Bogdan Olteanu:
Memoriu din partea doamnei Luţă Maria, domnia sa este telefonistă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ne prezintă o situaţie.
Eu vă propun să îl transmitem Comisiei pentru muncă, să sesizăm Comisia pentru muncă cu acest memoriu, care a fost direcţionat către noi.
PUNCTUL 21
Solicitare din partea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
Domnul Bogdan Olteanu:
Comisia a fost sesizată de Consiliul Naţional, pentru soluţionarea contestaţiilor, care este nemulţumit de săvârşirea unui abuz de drept de către Comisia de servicii şi industrii din Camera Deputaţilor, prin organizarea procedurii de numire a instituţiei. Dar numirea, să ştiţi, au făcut-o pe baza mandatului Birourilor permanente reunite, în aplicarea legii, dacă îmi eu amintesc eu bine.
Oricum, Comisia de abuzuri ne informează că sunt depăşiţi, regulamentar, de această chestiune.
Eu spun că, dacă cineva are o problemă, poate contesta, eventual, în instanţă. Bănuiesc, doamna deputat, că aţi aplicat legea!
Doamna Aurelia Vasile:
Este acelaşi material pe care cei care semnează această sesizare au făcut şi acţiunea judecătorească, s-au adresat preşedintelui României, dumneavoastră, primului ministru ş.a.m.d., este exact acelaşi material. Teoretic, este o lege, sunt reglementările, tot ceea ce s-a făcut, s-a făcut în spiritul legii, este dreptul lor să conteste, avem deja un proces pe rol al Camerei Deputaţilor.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnilor colegi, considerăm comisia ca desesizată.
Şi comisia trebuia să se desesizeze, într-un fel, pentru că noi l-am trimis acolo, pentru că aşa ni s-a cerut.
Deci considerăm comisia desesizată.
PUNCTUL 22
Raportul Subcomisiei de anchetă parlamentară privind cercetarea legalităţii retrocedării Castelului Bran
Domnul Bogdan Olteanu:
Luăm act de el şi îl propunem pe ordinea de zi.
Înţeleg că, la solicitarea autorilor raportului, vom pune o notiţă, că el este pe punctul 36 pe ordinea de zi, dar nu se discută în această săptămână. Nu ne deranjează să punem acolo o observaţie că nu se discută în această săptămână.
Vă rog.
Domnul Ilie Merce:
Nu am înţeles de ce se tărăgănează dezbaterea.
Domnul Bogdan Olteanu:
Pentru că lipsesc autorii şi ne-au rugat să amânăm raportul, să îi aşteptăm ca să îl prezinte.
Domnul Ilie Merce:
Nu ştiam dar, oricum, s-a creat deja impresia că se urmăreşte ca să fie sine die amânat, ca să se întâmple ca şi în cazul celorlalte anchete care s-au terminat în coadă de peşte! Nu am vrea să se întâmple şi în acest caz aşa ceva.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule deputat, am observat şi eu această impresie creată prin scurgeri inteligente către presă ale unor informaţii despre unele proiecte care sunt amânate sine die, când ele erau deja pe ordinea de zi afişată. Proiectul este pe ordinea de zi, cunoaştem cu toţii procedurile, dacă cineva vrea să îl facă mai interesant decât pare, asta, sigur că, ţine de jocul parlamentar, dar, după cum vedeţi, este pe ordinea de zi.
Domnul Ilie Merce:
Dar pe ordinea de zi poate să stea!
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule deputat, asta depinde de voinţa majorităţii.
Domnul Valer Dorneanu:
Domnilor colegi, scurgerile acelea dirijate trimiteţi-le către mine, pentru că eu, la solicitarea domnului preşedinte Mohora, am rugat să rămână pe ordinea de zi, dar să nu se dezbată în această săptămână, pentru că nu este dumnealui şi, ca preşedinte al comisiei, este firesc să fie prezent, chiar dacă este raportul subcomisiei.
Şi, dacă mă bănuiţi pe mine că am vreun interes să amân această treabă!
PUNCTUL 23
Decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea unor texte de legi
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi, Curtea Constituţională ne transmite că:
- s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 din Legea 554/2004 - sesizăm Comisia juridică.
- s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.96, alin.6, lit.d din Ordonanţa de urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice ? sesizarea Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.
- admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.23, alin.2 şi 3 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială ? Comisia juridică.
- neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic. Înţeleg că aici întreaga lege este neconstituţională ? trimitem la Comisia juridică.
Le vom solicita să depună diligenţe pentru a face raport în termenul constituţional sau, mă rog, astfel încât în termenul constituţional de 45 de zile să încercăm să facem modificările necesare.
Cerere de reexaminare a Legii pentru completarea art.10 din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată
Domnul Bogdan Olteanu:
Suntem prima Cameră sesizată. Sesizăm Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
Obiecţii, observaţii? Nu.
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
1. Desemnarea unui membru al Biroului Permanent pentru primirea delegaţiei Bundesrat-ului la Palatul Parlamentului (27 septembrie 2007).
Domnul Bogdan Olteanu:
Unul dintre colegii vicepreşedinţi, vă rog.
Domnul vicepreşedinte Nicolicea. Vă mulţumesc.
2. Participarea la cea de a 29-a reuniune a Comisiei pentru probleme economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a APCEMN (Kiev, 19-20 septembrie 2007).
Aprobat.
3. Participarea la cea de-a II-a Conferinţă a Tinerilor Lideri Politici (Copenhaga, 24-28 octombrie 2007).
Domnul Bogdan Olteanu:
Cine a scris aici că acţiunea are caracter parlamentar?
Doamnă secretar general, vă rog să trimiteţi acest material celui care a scris acest lucru şi să ne răspundă, dacă în cazul în care Biroul permanent constată că nu are caracter parlamentar, plăteşte din salariu această acţiune. Discutăm miercuri. Cum să aibă caracter parlamentar chestiunea aceasta cu tinerii lideri politici! Nu are nici o legătură cu Parlamentul.
Vă rog, domnule Marton.
Domnul Marton Arpad:
Domnule preşedinte, totuşi această, cum să zic, decizie nu ar trebui lăsată în coadă de peşte, pentru că noi, liderii grupurilor parlamentare am primit această adresă, urmând să nominalizăm câte un deputat pentru această acţiune, până pe data de 5 septembrie, dacă am înţeles eu bine. Şi, atunci, dacă nu are caracter parlamentar, atunci poate că nu trebuie să nominalizăm persoanele. Deci, data de 5 nu este chiar departe.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă propun, atunci, să facem astăzi o discuţie.
Mă uit în continuare să caut caracterul parlamentar şi nu-l găsesc.
Domnul Ioan Oltean:
Este ?Conferinţa tinerilor lideri politici?.
Domnul Bogdan Olteanu:
Da, exact.
Stimaţi colegi, suntem fiecare membri ai unor partide politice care participă pe speze proprii la asemenea acţiuni. Există un Consiliu al tineretului şi în România, care are finanţare guvernamentală şi poate eventual plăti asemenea deplasări, dar nu văd legătura cu Parlamentul, iertaţi-mă.
Vă propun, ca să nu mai reluăm discuţia miercuri, să respingem acest memorandum.
Obiecţii? Nu sunt.
Vă mulţumesc, domnule deputat. Am clarificat situaţia.
4. Informarea membrilor Biroului permanent cu privire la solicitarea acordării de asistenţă pentru realizarea unui proiect de cercetare legat de programele de pregătire şi dezvoltare profesională a parlamentarilor.
Domnul Bogdan Olteanu:
Practic, vor un chestionar pe care să-l distribuie parlamentarilor aflaţi la primul mandat. Probabil că a fost peste vară.
Stimaţi colegi, dacă putem ajuta un program de cercetare, nu cred că este o problemă.
Domnul Ioan Munteanu:
Numai cine doreşte răspunde şi nu este nici un fel de problemă.
5. Participarea la cel de-al 29-lea forum anual al Parlamentarilor pentru Acţiune Globală (PGA) cu tema ?Sărăcia şi şomajul? (Abuja, Nigeria, 12-13 noiembrie 2007).
Domnul Bogdan Olteanu:
Parlamentarii pentru Acţiunea Globală este un ONG sau este o organizaţie instituţională?
Ni se propune să analizăm oportunitatea.
Domnul Ioan Oltean:
Eu vă propun să respingem asemenea acţiune.
Domnul Bogdan Olteanu:
Supun analizei dumneavoastră oportunitatea. Cine consideră că este oportună această acţiune? Nimeni. Mulţumesc.
6. Vizita în Israel a domnului Adrian Năstase (15-21 septembrie 2007).
Aprobat.
7. Participarea la reuniunea Comisiei pentru probleme economice şi dezvoltare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Munchen, 18-19 octombrie 2007).
Aprobat.
8. Participarea la seminarul regional cu tema ?Creşterea rolului parlamentar în dezvoltarea Africii şi controlul bugetar? (Cotonou, Benin, 3-4 octombrie 2007).
Domnul Eugen Nicolicea:
Când s-au făcut anumite demersuri, nu mai putem să dăm înapoi. Deci, sunt anumite chestiuni şi eu propun să-l aprobăm. Nu sunt decât două persoane.
Domnul Ioan Oltean:
Până la plecare mai este o lună. Să vedem în ce fază sunt formalităţile pentru deplasarea aceasta. Dacă nu sunt făcute încă reţinerile pentru avion şi pentru hotel, eu vă propun să respingem această propunere.
Eu cred că depăşim limitele modului în care sunt cheltuiţi banii publici. Este o acţiune la care nu văd ce consecinţe pozitive pentru Parlamentul României ar produce o asemenea participare.
Personal, mă pronunţ împotriva acestei deplasări.
Domnul Bogdan Olteanu:
Supun aprobării dumneavoastră această propunere.
Cine este pentru? 3 voturi pentru (domnii Eugen Nicolicea, Ioan Munteanu, Kelemen Hunor).
Împotrivă? 3 voturi împotrivă (doamna Daniela Popa, domnii Bogdan Olteanu, Miron Ignat).
Abţineri? 3 abţineri.
Nu s-a aprobat.
9. Participarea la conferinţa parlamentară a Organizaţiei Globale a Parlamentarilor împotriva Corupţiei (GOPAC) (Tirana, 3-5 octombrie 2007).
Domnul Bogdan Olteanu:
Acţiunea are caracter parlamentar.
Comisia juridică să desemneze doi parlamentari.
Supun votului dumneavoastră această propunere.
Cine este pentru aprobarea acestui memorandum? 5 voturi pentru.
Împotrivă? 1 vot.
Abţineri? 3 abţineri.
S-a adoptat.
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe ? acţiuni desfăşurate în perioada vacanţei parlamentare aprobate de membrii Biroului permanent care au asigurat permanenţa.
Domnul Bogdan Olteanu:
Supun aprobării dumneavoastră atât memorandum-urile, cât şi informările.
Dacă există obiecţii, observaţii? Nu sunt.
Supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt.
Spre informare:
● Cererea de reexaminare a preşedintelui privind Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 236/200 privind regim armelor protejate ? la Senat.
● Cererea de reexaminare a Legii 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice de a-şi vinde locuinţele de serviciu ? la Senat.
● Cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea Legii 495 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a MAE ? la Senat.
● Cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 28/2007 ? RAPPS ? la Senat.
● Cererea de reexaminare a Legii Camerelor de Comerţ din România ? la Senat.
● Notă privind admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III, alin.2 şi 3, teza I, din Legea 356/2006 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală ? la Senat.
Domnul Bogdan Olteanu:
Comisia pentru administraţie publică ne solicită să fim de acord în principiu să facă multe călătorii de studiu în Europa pentru a afla cum se modifică artificial vremea.
Eu cred că este cazul să le cerem mai multe detalii. Nu avem ce respinge, pentru că nu propune nimic.
Vă propun să respingem în principiu.
Stimaţi colegi, în legătură cu programul de lucru pentru această săptămână: marţi, eu conduc de la venirea domnului Agung Laksono, adică de la ora 12. Am rugămintea către domnii vicepreşedinţi dacă pot prelua până la ora 12, pentru că eu trebuie să-l primesc şi înainte, într-o întâlnire privată şi nu am să pot să conduc. Cine dintre dumneavoastră este disponibil mâine? Domnul Dorneanu. Mulţumesc.
Joi, conduc eu la plen şi probabil şi domnul Văcăroiu. Dacă poate unul dintre colegii vicepreşedinţi să conducă şedinţa Camerei, de la două şi jumătate. Îl rugăm pe domnul Bolcaş, dacă este disponibil.
Secretari de şedinţă săptămâna aceasta ? domnii Zgonea şi Ruşanu. Vă rog să-i anunţaţi.
Joi este fără secretari, pentru că este doar şedinţă solemnă.
Purtător de cuvânt săptămâna aceasta?
Domnul Ioan Munteanu:
Vorbesc eu, pentru că domnul Zgonea are probleme.
Înainte de asta, am şi la ?Diverse? o problemă.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă rog frumos.
Domnul Ioan Munteanu:
Am rugat, înainte de vacanţa parlamentară, cineva din aparatul tehnic s-a deplasat şi a văzut că în sala Grupului PSD curge peretele. Curge în continuare. Vă asigur, dacă vrea cineva să meargă, chiar este jenant ce se întâmplă. Acum, dacă vreţi să-l mutăm într-o sală mai mică sau una mai mare, nu avem nimic împotrivă, dar faceţi ceva.
Domnul Kelemen Hunor:
Şi la mine curge de trei ani.
Domnul Bogdan Olteanu:
Doamnă secretar general, vă rog.
Doamna Georgeta Ionescu:
Conform procedurii de achiziţie pentru lucrări, s-a demarat acţiunea. Îmi pare rău, aceasta este procedura. Aveţi acolo un cot care între timp a fost colmatat. Nu se poate interveni foarte simplu. Este o lucrare care are o anumită anvergură. Îmi pare rău.
Pe data de 27 se deschid ofertele. În cursul acestui an, lucrarea va fi remediată.
Ceea ce vom încerca este să prevenim eventuale incidente şi să mai decompensăm cu materiale textile umiditatea din zona respectivă.
Din păcate, de ani de zile este această situaţie şi ea nu a fost semnalată şi remediată în timp util.
De asemenea, la domnul Kelemen. Este pe lista de reparaţii care vor fi efectuate în cursul acestui an.
Domnul Eugen Nicolicea:
Şi eu vreau să intervin la ?Diverse?.
Vreau să-i mulţumesc doamnei secretar general şi tuturor celorlalţi care au contribuit la dotarea Comisiei juridice.
Domnul Kelemen Hunor:
La ?Diverse?.
În legătură cu laptop-urile, colegii noştri ne întreabă. Deja toate termenele au fost depăşite. Ştiu că a existat o contestaţie. Vrem să ştim cum stăm cu această achiziţie şi, dacă ne întreabă colegii, ce putem răspunde, anul acesta, anul viitor.
Doamna Georgeta Ionescu:
Fiindcă a existat o contestaţie la procedură, agenţia a deliberat cu mare întârziere, ne-a dat un răspuns abia astăzi. Comisia pentru achiziţii şi-a întocmit referatul. În continuarea procedurii, urmează să fie atribuite contractele şi practic să se încheie contractul cu termenul de livrare. Sper ca până la sfârşitul lunii septembrie să avem toate aceste echipamente.
Domnul Bogdan Olteanu:
Eu o să mai am, de asemenea, rugămintea, preventiv, pentru că miercuri, în Biroul permanent reunit, sigur se va ridica, să vedem ce facem şi cu renovările din aripile noi şi ce facem, pentru că înţeleg că este o supărare mare la Senat, legată de liftul de marfă. Poate reuşim să accelerăm un pic şi acolo, pentru că sigur colegii senatori îşi vor manifesta tristeţea miercuri, la şedinţa Camerelor reunite.
O să am, de asemenea, rugămintea către colegii din Biroul permanent care au funcţii noi, să se gândească până miercuri dacă doresc să preia responsabilităţile colegilor pe care i-au înlocuit, urmând ca miercuri să aprobăm o modificare a hotărârii Biroului permanent în acest sens ? deci, domnul Oltean, doamna Daniela Popa şi domnul chestor Albu, dacă doriţi să faceţi aceste schimbări.
Alte chestiuni la ?Diverse?? Înţeleg că nu mai sunt alte chestiuni la ?Diverse?.
Declar şedinţa închisă şi ne revedem mâine, la plen.
Miercuri, la ora zece, şedinţa Birourilor permanente reunite şi liderii de grupuri, aici.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 1830