Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2005 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2005 ora 13:45

Vorbitor: Kelemen Hunor

Abonament la serviciul on-line news al agenţiei Mediafax Domnul Kelemen Hunor:

Şi eu sunt de acord cu aceste mai multe variante, dar mai există o soluţie. Să le spunem că numai facem contract cu ei anul viitor, să vedem dacă se negociază mai bine în aceste condiţii, dacă sunt mai flexibili, pentru că sunt şi alte agenţii de presă de unde putem prelua fluxul, de unde se pot lua informaţiile respectivă, pentru că eu consider că este o creştere exagerată a preţului faţă de anii trecuţi. Nu ştiu care este motivul, pentru că nu cunoaştem fundamentarea creşterii. Putem să renunţăm la acest abonament.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:34