S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de luni, 3 martie 2008

 

Şedinţa a început la ora 1310 .

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnii Miron Tudor Mitrea, Valer Dorneanu, Ioan Oltean (ora 1325) ? vicepreşedinţi; Ioan Munteanu, Dan Radu Ruşanu (ora 1319), Gelil Eserghep ? secretari; Gheorghe Albu, Hunor Kelemen,  Miron Ignat ? chestori; doamna Aurelia Vasile ? PSD, domnii Octavian Mircea Purceld ?  PRM, Valeriu Tabără ? PD-L, Gheorghe Gabor ? PNL, Sereş Deneş ? UDMR, Bogdan Ciucă ? Partidul Conservator, Mircia Giurgiu ? Grup deputaţi independenţi şi Nicolae Titu Gheorghiof, secretar general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnii Nicolae Sfăcăreanu, Mihai Unghianu - secretari generali adjuncţi; Cristian Ionescu ? şef Departament Legislativ; Georgică Tobă, Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului tehnic; Gheorghe Popescu, doamna Adriana Simion - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; doamna Laura Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii; doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice.

 

*

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Stimaţi colegi, vă propun să începem şedinţa.

Dacă în legătură cu ordinea de zi a Biroului permanent există observaţii? Nu.

 

PUNCTUL 1

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Obiecţii? Observaţii? Nu sunt.

Supun aprobării Comitetului liderilor programul de lucru. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Programul de lucru s-a adoptat.

 

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Obiecţii? Observaţii? Nu sunt.

Supun aprobării Comitetului liderilor proiectul ordinii de zi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Aprobat.

 

PUNCTUL 3

 Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Avem nişte solicitări de procedură de urgenţă de la domnul Văcăroiu, preşedintele Senatului:

- proiectul de Lege privind modificarea Legii 7/2006 privind Statutul funcţionarului parlamentar. Vor să înfiinţeze o reprezentanţă şi dânşii din partea Senatului.

Eu vă propun să fim de acord cu această solicitare de procedură de urgenţă.

Sunteţi de acord? Mulţumesc.

- proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului.

Obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Supun aprobării dumneavoastră procedura de urgenţă? Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. S-a aprobat.

- proiect de lege pentru modificarea şi completarea art.4 a Legii 67/2004 privind alegerea autorităţilor Administraţiei Publice Locale ? obligativitatea absolvirii unor studii minime de către candidaţi.

Supun aprobării dumneavoastră propunerea de acordare a procedurii de urgenţă. Cine este pentru? 1 vot pentru, insuficient. Nu s-a aprobat procedura de urgenţă.

- proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală.

Obiecţii? Observaţii?

 

Domnul Ioan Munteanu:  

Domnule preşedinte, noi am spus că acestea toate le băgăm în acelaşi mod de a judeca, cum le-am făcut până acum.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Acesta este adoptat de Senat.

 

Domnul Ioan Munteanu:  

Chiar dacă este adoptat.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Supun votului dumneavoastră propunerea de acordare a procedurii? Cine este pentru? Nici un vot pentru.

- propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 148/2005 privind susţinerea familiei ? respinsă la Senat. Mergem pe procedura agreată ? procedură de drept comun.

- propunere legislativă pentru modificarea alin.1 al art.3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii ? respinsă la Senat. Rămâne în procedură normală.

- propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 19/2000 ? respinsă la Senat. Procedură normală.

- propunere legislativă pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ? respinsă la Senat. Procedură normală.

- stimularea elevilor olimpici ? respinsă la Senat. Procedură normală.

- Codul fiscal ? respins la Senat. Procedură normală.

- propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzire ? respinsă la Senat. Procedură normală.

- propunere legislativă privind etichetarea produselor care conţin organisme modificate genetic ? respinsă la Senat. Procedură normală.

Alte observaţii la notă? Nu sunt. Mulţumesc.

 

PUNCTUL 4

Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Solicită să repunem pe ordinea de zi proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 33/2007, deoarece, dintr-o eroare materială, procedura de dezbatere nu a fost completă, proiectul fiind programat la vot final.

Aici a fost o chestiune de administraţie. Se pare că s-a prezentat proiectul ca fiind o propunere de respingere.

Eu v-aş propune, pentru a fi procedura oarecum acoperită, să trimitem comisiei, care să ne trimită un nou raport şi, pe baza aceasta, să-l supunem la vot. Dacă sunteţi de acord? Da. Mulţumesc.

 

 

PUNCTUL 5

Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx nr.825/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Dacă sunteţi de acord, pentru corelare, le dăm prelungire.

 

 

PUNCTUL 6

Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx nr.22/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Dânşii doresc să punem pe ordinea de zi mai întâi, pentru a prelungi termenul constituţional. Se poate? Nu se poate. Se adoptă tacit pe 6 martie. Astăzi suntem în 3 martie, este bine. Deci, ori o discutăm săptămâna aceasta, ori se adoptă tacit. Nu avem ce să le facem, le transmitem că nu se poate prelungi, conform prevederilor constituţionale şi probabil că o va ţine Senatul până când va considera oportun, până când le discută pe toate, pentru că înţeleg că aceasta este problema. Deci, lăsăm colegilor de la Senat fericirea de a discuta acest proiect.

 

 

PUNCTUL 7

Punct de vedere din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, referitor la scrisoarea unor membri ai composesoratului Bucova

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Comisia juridică constată că domnul deputat Ionesie Gheorghioni nu se află în situaţie de incompatibilitate.

Vă propun să luăm act de această chestiune. Mulţumesc.

 

PUNCTUL 8

Punct de vedere din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, referitor la cererea domnului deputat Lucian Băluţ

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Domnul deputat Lucian Băluţ poate desfăşura cu carte de muncă funcţia de  cadru didactic la Universitatea Maritimă din Constanţa.

Rog să comunicăm domnului deputat acest răspuns.

 

PUNCTUL 9

§           Convenţia nr.188/2007 cu privire la munca în sector piscicol;

§           Recomandarea nr.199/2007 cu privire la munca în sectorul piscicol

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Le trimitem Comisiei pentru muncă. Dânşii ne vor informa în plen.

 

PUNCTUL 10

Comunicare din partea domnului deputat Titu Nicolae Gheorghiof, Secretar general al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

A constatat că este în stare de incompatibilitate.

Constatăm şi noi alături de domnia sa şi domnia sa va face o opţiune în acest sens.

Vă stăm la dispoziţie pentru a opta, domnule deputat sau domnule secretar general.

 

PUNCTUL 11

Participarea la sesiunea solemnă aniversară a construirii Adunării Parlamentare a Comunităţii ? 50 de ani ? Bruxelles, Belgia, 12 martie 2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Stimaţi colegi, este o întâlnire solemnă şi, dacă nu mă înşel, deşi nu scrie, cred că trebuie să trimitem pe cineva din partea Biroului permanent. Rog pe unul dintre membrii Biroului permanent să participe la această întâlnire. Este o frumoasă ceremonie, la care participă preşedinţi şi vicepreşedinţi ai parlamentelor din întreaga Uniune Europeană.

Domnilor vicepreşedinţi?

Îl rugăm pe domnul Oltean să participe, da? Îi transmitem.

 

 

PUNCTUL 12

Participare la reuniunea grupurilor socialiste din parlamentele naţionale ale statelor membre ale UE (Liubliana, Slovenia, 3-4 aprilie 2008)

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Obiecţii? Nu sunt. Aprobat. Mulţumesc .

 

PUNCTUL 13

Participarea la reuniunea grupurilor parlamentare PPE-DE din parlamentele naţionale ale statelor membre UE (Belgia, Bruxelles, 15 aprilie 2008)

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Aprobat. Mulţumesc .

 

PUNCTUL 14

Solicitare din partea domnului deputat Marcu Tudor

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Solicită să-i decontăm convorbirile telefonice în cursul deplasării, întrucât a avut probleme  cu organizarea.

Domnule secretar general, vă ascultăm.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:  

Domnul deputat Marcu Tudor nu ne-a anunţat pentru a vedea la serviciul nostru exact decontările şi ce sumă. Cred că ar fi necesar să-i punem în vedere domnului deputat să ne transmită exact suma care doreşte să-i fie decontată, voi transmite serviciului nostru care se ocupă din punct de vedere financiar şi voi verifica.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

O să vă rog atunci, domnule secretar general, după ce primiţi documentaţia, să veniţi cu un memorandum în Biroul permanent. Mulţumim.

 

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Vreau să fac o scurtă intervenţie. M-am documentat înainte. Am vorbit cu domnul Marcu şi-mi spune că la Senat, atunci când eşti într-o delegaţie trimis de Senat, mă rog, de Parlament, roaming-ul se decontează. Numai noi facem excepţie şi nu decontăm roaming-ul, când sunt îl delegaţie, îl plătesc din buzunar.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

O să rog Secretariatul general să se consulte cu Secretariatul general de la Senat, să vadă cum funcţionează legal.

 

Domnul Octavian-Mircea Purceld:

Haideţi să încercăm să fie la fel măcar.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Deci, veniţi cu un memorandum şi discutăm.

 

PUNCTUL 15

Solicitare din partea domnului deputat Relu Fenechiu, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Din partea comisiei, domnul Fenechiu ne solicită să-i permitem domnului deputat Fenechiu să participe la o întrunire.

Dacă nu sunt obiecţii, cu toţii vom fi bucuroşi să ştim că este acolo.

 

PUNCTUL 16

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

1. Participarea la colocviul Adunării Uniunii Europei Occidentale (Liverpool, 7-9 aprilie 2008)

 

Aprobat.

 

2. Suplimentare de cheltuieli.

 

Aprobat.

 

3. Suplimentare de cheltuieli.

 

Aprobat.

 

4. Participarea la cea de-a 4-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare Euro-Mediteraneene ? APEM (Atena, 27-28 martie 2008).

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Vă rog să-l consultaţi pe domnul Cornel Popa dacă poate participa sau domnul Ioan Munteanu. Vă mulţumesc.

 

5. Participarea la reuniunea Preşedinţilor de Parlamente din ţările membre ale Consiliului Europei (Strasbourg, 22-23 mai 2008).

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Aici, m-am consultat cu domnul preşedinte Văcăroiu şi am stabilit că voi merge eu şi merge altcineva din partea Senatului, un vicepreşedinte de la Senat. Dacă sunteţi de acord? Vă mulţumesc. Şi domnul Glăvan.

 

6. Comisia Parlamentului României pentru relaţiile cu UNESCO.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Aici avem o propunere pe care trebuie să o trimitem la Birourile reunite. Ne-am consultat şi cu domnul Văcăroiu, dânsul este deosebit de fericit. Trimitem la Birourile reunite.

 

7. Participarea la cea de-a VII-a Conferinţă a Preşedinţilor de parlamente din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), (14 aprilie 2008, Sofia, Bulgaria).

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Stimaţi colegi, rog să participe cineva la Sofia, la această conferinţă.

Puteţi să mergeţi, domnule Ignat? Nu puteţi.

Poate-l consultăm pe domnul Bolcaş, dacă poate participa la această acţiune.

 

8. Deplasarea în Germania a domnului deputat Ovidiu Ganţ (16-22 martie 2008).

 

Aprobat.

 

9. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Adunarea Naţională din Quebec (Quebec, 26-27 octombrie 2006).

 

S-a luat la cunoştinţă.

 

10. Informare privind participarea la reuniunea  Comisiei pentru mediu, agricultură, afaceri locale şi regionale, Sub-comisia pentru agricultură şi hrană din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 19 decembrie 2007).

 

S-a luat act.

 

 

PUNCTUL 17

D i v e r s e

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Propunere din partea Grupului parlamentar PD-L, care vine împreună cu memorandum-ul intern cu propunerile privitoare la efectuarea prezenţei în sala de plen, cu cartele de vot.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Înţeleg că l-am trimis spre studiu. Aceasta este singura propunere care s-a făcut.

Vă rog, domnule secretar general.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Pentru că se referă de fapt la o modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, propunerea venită din partea grupului ar trebui  transmisă la Comisia pentru regulament.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Şi memorandum-ul se referă tot la aceasta, dar vă spun că avem o problemă.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:  

Pentru că trebuie prinsă în Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Cu toată colegialitatea, dacă înregistrăm prezenţa la lucrări înregistrând-o la prima oră, nu am rezolvat nimic, pentru că se înregistrează şi acum la prima oră, pe bază de semnătură. Probabil că trebuie găsit un mecanism, dacă vrem să facem prezenţă, trebuie găsit un mecanism mai realist decât să înregistrăm la prima oră.

Un om realist doreşte să intervină, domnul Pambuccian.

 

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu sunt un om realist neapărat în chestiunea aceasta, dar pot să vă spun că singura soluţie care funcţionează, dar care este ciudată, aşa, ar fi să avem pe cartelele respective un RF-Id şi, în momentul acela, se poate trasa fiecare mişcare.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Spuneţi cu cuvintele noastre, domnule Pambuccian.

 

Domnul Varujan Pambuccian:

În orice punct al Camerei Deputaţilor, în orice moment, ceea ce ne-ar transforma în cel mai minunat lagăr.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Domnule Pambuccian, există, dar sunt pe cartelele de telefon.

 

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu, nu. RF-Id. Pe cartelele de telefon nu este RF-Id, este altfel. Dacă am avea chestiunea aceasta, la poartă s-ar putea şti când a intrat omul, când a ieşit, fără să mai trebuiască să facă nimic.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Domnule Pambuccian, eu vă zic aici NU. Daţi-o încolo de treabă, că nu suntem la securitate!

 

Domnul Varujan Pambuccian:

Dar ne-am transforma în cel mai perfect lagăr. De aceea am spus că nu este neapărat realistă.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Documentul pleacă la Comisia pentru regulament, care va analiza în înţelepciunea sa aceste propuneri.

 

Am primit o sesizare din partea unor judecători, care ne spun că au o problemă datorită lipsei de experţi tehnici judiciari, datorită unei prevederi legale din 2000.

Vă propun să trimitem la Comisia juridică această chestiune.

 

Vizita la Camera Deputaţilor a doamnei Irene Neto, adjunct al ministrului relaţiilor externe al Angolei. Doreşte să se întâlnească cu domnul Popeangă. Suntem bucuroşi. Dacă nu există obiecţii, observaţii, am finalizat.

Stimaţi colegi, eu am să conduc şedinţa de mâine. Rugămintea este ca cineva să preia conducerea şedinţei de astăzi, dintre colegii vicepreşedinţi. O preia domnul Dorneanu.

Deci, domnul Dorneanu astăzi, mâine dimineaţă domnul Ioan Oltean şi, după aceea, voi conduce eu plenul.

Secretari de şedinţă? Domnii Ruşanu şi Munteanu.

Conferinţa de presă? Domnul Munteanu.

Mai sunt alte chestiuni pe care doriţi să le ridicaţi? Nu.

Mulţumesc. Declar şedinţa închisă.

 

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 1330.