S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de luni, 8 septembrie 2008

 

 

Şedinţa a început la ora13,12.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu,  preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnii Eugen Nicolicea, Ioan Oltean şi Lucian Augustin Bolcaş ? vicepreşedinţi, domnii Valeriu Ştefan Zgonea, Dan Radu Ruşanu, Valeriu Tabără şi doamna Daniela Popa ? secretari, domnii Cornel Popa, Gheorghe Albu, Hunor Kelemen şi Miron Ignar ? chestori; doamna Aurelia Vasile ? PSD, domnul Ioan Ghişe ? PNL, domnul Cristian Rădulescu ? PD-L, domnul Octavian-Mircea Purceld ?  PRM, domnul Marton Arpad-Francisc ? UDMR, domnul Ioan Ţundrea ? Partidul Conservator, domnul Varujan Pambuccian ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Mircia Giurgiu ? Grup deputaţi independenţi, şi domnul Titu Nicolae Gheorghiof, secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul Kovacs Carol Emil ? secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Nicolae Sfăcăreanu ? secretar general adjunct, domnul Cristian Ionescu ? şeful Departamentului Legislativ, doamna Cătălina Mănescu şi domnul  Georgică Tobă - Departamentul Secretariatului tehnic; doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; doamna Nicoleta Laura Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice, şi doamna Bogdana Balmuş ? consilier Cancelarie Preşedinte.

 

*

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună ziua, stimaţi colegi.

Dacă sunteţi de acord, vă propun să începem.

Dacă în legătură cu ordinea de zi a Biroului permanent există obiecţii, observaţii. Sigur că este destul de stufoasă dat fiindcă ea cuprinde perioada de vacanţă. Încercăm să trecem rapid acolo unde nu sunt probleme. Mulţumesc. Atunci, considerăm aprobată.

 

PUNCTUL 1

Programul de lucrul al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:

În legătură cu programul de lucru, obiecţii, observaţii?

Supun aprobării liderilor. Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Abţineri?

Aprobat.

 

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:

În legătură cu ordinea de zi, obiecţii, observaţii?

Vă rog, domnul vicepreşedinte.

 

Domnul Ioan Oltean:

Am cerut săptămâna trecută ca PLx 180, este o propunere de modificare a Legii nr.19/2000, care a fost în ultima săptămână - înainte de vacanţă, înainte de alegeri - cuprinsă pe ordinea de zi, din motive obiective n-a intrat, să o regăsim astăzi pe ordinea de zi. Raportul este întocmit de către Comisia de muncă dinainte de vacanţa parlamentară, şi nu văd.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Ba cred că e.

 

Domnul Ioan Oltean:

Nu este.

 

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu este pe ordinea de zi?

 

Domnul Ioan Oltean:

Cel puţin, eu am verificat. Numai dacă mi-a scăpat.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

La ce punct este? La 45. Vă rog să verificaţi.

Nu este la 45. Aici este Autoritatea electorală.

 

Domnul Gheorghe Popescu:

Este poziţia 45.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Poftiţi?

 

Domnul Gheorghe Popescu:

Pe ordinea de zi, poziţia 45.

 

Domnul Ioan Oltean:

Aşa este. Domnule preşedinte, mi-a scăpat mie.

Este la poziţia 45.

Rugămintea mea este să o trecem mai în faţă.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun aprobării dumneavoastră, dacă doriţi mutarea mai în faţă a acestui proiect. Cine este pentru? 3 voturi pentru (domnii Ioan Oltean, Valeriu Tabără şi Gheorghe Albu). Deci insuficiente pentru mutare.

Nu mai propunem aceasta Comitetului.

Alte propuneri legate de ordinea de zi?

Vă rog, domnul deputat Marton.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Am făcut o propunere de mutare. Poziţia 36 este acea problemă cu caii. Mii de oameni aşteaptă să primească o sumă de bani pentru anumite cabaline exterminate cu ani în urmă, aşa că trebuie să avem o celeritate în aprobarea acestui proiect de lege, şi ar fi bine să îl punem într-un loc încât săptămâna aceasta, adică marţi, să poată fi votat. Deci, aş propune undeva după poziţia 22.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Până acolo sunt proceduri de urgenţă, oricum.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

De aceea am zis: poziţia 23, dacă este posibil.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere de modificare a ordinii de zi. Cine este pentru?

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Am înţeles.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

5.

Nici aceasta nu a trecut.

Stimaţi colegi, vă rog totuşi să acordăm un pic de atenţie dezbaterii, chiar dacă după aceea nu susţinem propunerile.

Alte propuneri la ordinea de zi?

Supun aprobării Comitetului liderilor ordinea de zi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Abţineri?

S-a adoptat.

 

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent.

Solicitări de procedură de urgenţă? Guvernul?

- Ratificarea Acordului de stabilizare şi asociere cu Muntenegru.

- Denunţarea Acordului de cooperare dintre România şi Statele Unite privind aplicaţiile paşnice ale energiei nucleare.

Obiecţii, observaţii la aceste solicitări? Nu. Propun să fim de acord.

- Cererile iniţiatorilor. Se susţin? Nu se susţin. Rămân în procedura normală. Luăm act de aceste iniţiative legislative.

 

PUNCTUL 4

Notă referitoare la reexaminarea art.26 şi art.27 din Legea privind personalul Curţii Constituţionale şi de modificare şi completare a Legii nr.7/2006 privind Statutul funcţionarilor publici parlamentari, primită de la Senat

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Notă referitoare la reexaminarea art.26 şi art.27 din Legea privind personalul Curţii Constituţionale şi de modificare şi completare a Legii nr.7 privind Statutul funcţionarilor publici parlamentari, primită de la Senat.

Stimaţi colegi, această notă readuce în discuţie înţelepciunea de legiferare a unora dintre colegii noştri mai maturi care au reuşit să transforme o lege într-unul din acele proiecte celebre care trebuie să treacă în repetate rânduri prin ambele Camere.

Ce trebuie să constatăm? Domnul Ionescu, domnul Sfăcăreanu? Cine ne învaţă ce avem de constatat?

 

Domnul Cristian Ionescu:

Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, proiectul ar trebui trimis celor două comisii care au fost sesizate în fond ? Comisiei juridice şi Comisiei pentru muncă ? pentru a examina numai cele două dispoziţii.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Evident.

Observaţii?

De acord, atunci.

Transmitem la cele două comisii, le sesizăm împreună.

 

 

 

 

 

PUNCTUL 5

Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care se dezbat în şedinţa comună ale celor două Camere ale Parlamentului, potrivit Constituţiei României şi Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor care se dezbat în şedinţă comună. Obişnuitele teme.

Vreau să vă spun că m-am consultat cu domnul preşedinte Văcăroiu. Probabil în cursul săptămânii viitoare va trebui să convocăm o şedinţă reunită. Înţeleg că domnia sa a primit şi o scrisoare din partea preşedintelui. Eu n-am primit-o. Este venită acum, OK. Probabil vom mai discuta acolo câteva chestiuni.

Vreau să amintesc Grupului PSD că trebuie să ne facă o propunere pentru un membru CNA, şi rugămintea este să facă şi acea propunere. S-a primit una şi de la Preşedinţie, trebuie să vină şi de la Guvern. Poate reuşim să facem audierile până pe 24, ca să punem şi acea chestiune la vot cu acea ocazie, plus alte elemente pe care le mai avem pentru ordinea de zi şi pe care le vom înainta unui Birou  permanent reunit, pe care vă propun să îl ţinem săptămâna viitoare, luni sau marţi. Mă voi consulta cu domnul preşedinte Văcăroiu şi vă vom transmite. Mulţumesc.

 

PUNCTUL 6

Punct de vedere al Biroului permanent referitor la sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea art.155 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, făcută de un număr de 52 deputaţi

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Punct de vedere al Biroului permanent referitor la sesizarea de neconstituţionalitate a art.155 făcută de un număr de 52 de deputaţi. Conform Legii Curţii Constituţionale, în asemenea situaţii punctul de vedere nu este emis de preşedinte, ci de Biroul permanent. Acest punct de vedere care a fost elaborat de aparatul Camerei vi-l supun spre discuţie, cu rugămintea ca cel mai târziu totuşi miercuri să luăm o decizie în ce-l priveşte, pentru că 17 este termenul de dezbatere, dar bănuiesc că trebuie să îl trimitem mai devreme ? până pe 15 sau ceva de genul acesta.

Domnul vicepreşedinte Nicolicea, vă rog.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Cred că din eroare tehnică de mai multe ori s-a strecurat cuvântul ?hotărâre? în loc de ?cerere de urmărire penală?. Reamintesc articolul 109 alineatul 2: ?Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele au dreptul să ceară urmărirea penală?, şi apoi zice: ?...dacă s-a cerut urmărirea penală?. Iar chiar şi în articolul 155 se vorbeşte: ?cererea se aprobă cu majoritatea care era trecută?. Deci acolo unde există ?hotărâre de începere a urmăririi penale? trebuie modificat şi scris ?cerere de urmărire penală? pentru că aşa scrie în Constituţie.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Rog să se consemneze.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Şi al doilea punct care aş dori să se precizeze este că articolul 109 alineatul 2 din Constituţie nu prevede nici un fel de majoritate, lăsând la latitudinea Camerei să decidă acest lucru.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Alte intervenţii?

Domnul deputat Rădulescu, vă rog.

 

Domnul Cristian Rădulescu:  

Sigur că sunt multe de discutat aici şi discuţia juridică şi constituţională în care am intra ar fi lungă.

Este un punct de vedere al aparatului Camerei, înţeleg.

Temeiul îl poate vedea oricine. Este vorba de cuantumul cu care se aprobă hotărârile Camerei Deputaţilor. La asta face referire expresă Constituţia. Celelalte argumente le-am parcurs cu mult interes, cu deliciu în unele cazuri, subliniindu-se în câteva paragrafe faptul că este vorba clar de o protecţie politică pentru diverse încercări de manipulare din partea unei minorităţi a Camerei asupra destinelor unor foşti demnitari. Asta subliniază, la urma urmei, lucrurile care s-au spus în repetate cazuri - că este vorba de o decizie pur politică.

Dincolo de această subliniere, revin la faptul că nu putem să ne propunem noi, Camera, să luăm hotărârile cu un anumit cuantum care operează în toate celelalte cazuri, şi numai când este vorba de această chestiune să ne propunem o normă de 2/3. Ăsta a fost motivul pentru care un mare număr de colegi din Grupul PD-L au semnat şi ei această sesizare la Curte. Dar Curtea este mai înţeleaptă decât noi toţi, oricum.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Asta s-a dovedit în repetate rânduri, domnul coleg.

Domnul vicepreşedinte Oltean.

 

Domnul Ioan Oltean:

Important este că înţelepciunea Curţii de fiecare dată a fost apreciată, fie de o tabără, fie de alta.

Domnule preşedinte, colegul meu Cristi Rădulescu a atins problema pe care vroiam şi eu să-i rog pe colegii noştri de la departamentul de specialitate care au întocmit acest punct de vedere: să se aplece cu mai multă atenţie asupra lui.

În Constituţie, articolul 76 alineatul 2, dacă bine îmi amintesc eu, se precizează în mod expres că Camera sau Parlamentul adoptă hotărâri cu votul majorităţii simple, or Regulamentul Camerei Deputaţilor este adoptat printr-o hotărâre, şi nu cred că putem merge pe o formă calificată a unui forum într-o situaţie atât de delicată ca cea pe care noi o analizăm. Mai mult, ne trimite şi la Legea 115, Legea răspunderii ministeriale, unde şi acolo este trimitere la modul în care se votează în momentul în care cele două Camere pun în discuţie un aviz de urmărire penală pentru parlamentari, şi abia pe urmă să putem să ne pronunţăm, pentru că este un punct de vedere al Biroului permanent şi am vrea să fie un punct de vedere unanim acceptat, şi nu altfel. Vă mulţumesc.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi, eu v-aş face următoarea propunere dat fiindcă există observaţii legate de fond şi observaţii legate de formă. Eu v-aş propune ca în cursul zilei de astăzi, până mâine la prânz, dacă aţi fi de acord, să se transmită  observaţii în scris la Secretariatul general, să le centralizăm, miercuri să facem o discuţie pe texte scrise şi să luăm o decizie miercuri, pentru că suntem în calendar, dacă sunteţi de acord.  Este o discuţie suficient de subtilă încât să o purtăm pe texte mai mult şi mai puţin pe discuţii. Dacă sunteţi de acord?

Vă rog, domnul vicepreşedinte.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş: 

Iau cuvântul acum pentru că, evident, nu voi face observaţii scrise.

Punctul meu de vedere este de abţinere justificată de data aceasta practic, şi anume, pe de o parte, nu pot să neg principiul autonomiei de reglementare al Parlamentului care s-a propus în acest răspuns, dar, pe de altă parte, nu pot să nu remarc că există şi alte temeiuri decât cele prevăzute în sesizarea adresată Curţii Constituţionale pentru ca acest text să fie declarat neconstituţional. Nu este rostul şi rolul meu să mă refer la asemenea argumente. Dacă le va găsi Curtea Constituţională, este dreptul ei. Dar, prins între aceste două ipoteze a ideii de autonomie de reglementare a Parlamentului şi ipoteza că nu există o justificare, atât pot să spun, a acestui cvorum calificat care se cere în condiţiile votului propus, eu mă voi abţine de la orice fel de punct de vedere.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnul vicepreşedinte.

Rămâne să discutăm, atunci, miercuri, dacă sunteţi de acord.

 

PUNCTUL 7

Materiale aprobate de membrii Biroului permanent care au asigurat permanenţa în perioada vacanţei parlamentare

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Materiale aprobate de membrii Biroului permanent în perioada vacanţei parlamentare.

Solicitarea cancelariei primului-ministru. Întâlnire a cercetătorilor români cu cei din diaspora. Aprobarea unei săli.

Sunt aprobate.

Dacă sunt obiecţii în general. Nu.

Mulţumesc.

 

PUNCTUL 8

Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2008

- Stadiul proiectelor de legi cuprinse

în Programul legislativ prioritar al Guvernului

pentru a doua sesiune parlamentară ordinară

a anului 2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Lista priorităţilor legislative ale Guvernului. Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului. Luăm act. S-au distribuit grupurilor parlamentare spre informare.

 

PUNCTUL 9

Memorandum intern: Modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Modificarea şi completarea Regulamentului Camerei.

Dacă ne amintim, acesta a fost distribuit spre studiu deputaţilor după şedinţa Biroului permanent din 23 iunie. Presupun că cei care au fost interesaţi au transmis observaţii, amendamente, propuneri la comisie. Toţi cei care au fost interesaţi au transmis, sunt convins. Am înţeles, nu a venit nici una. Asta spun şi eu.

Presupun că având fiecare grup parlamentar reprezentantul său în comisia de regulament, reprezentanţii au vorbit acolo în numele grupurilor şi pe baza dezbaterilor aprofundate desfăşurate la nivelul grupurilor, deci reprezintă mai curând punctul de vedere al grupurilor parlamentare ce s-a regăsit acolo.

Vă propun să solicităm comisiei să pregătească proiect de hotărâre, nu?

Le-am transmis grupurilor în 23 iunie în acest scop.

Nu ne grăbim. Facem un proiect de hotărâre şi îl trimitem grupurilor pe acela spre amendare, dacă doriţi.

 

 

 

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş: 

Îmi permiteţi să fac şi eu o observaţie în perspectiva votului uninominal: o serie întreagă de reglementări din regulamentul nostru devin caduce, aşa că...

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnul preşedinte, nu vă supăraţi că intervin, ca unul care, mă rog, am participat la lucrările elaborării acestui act normativ unic în lume, vă pot spune că această lege este o lege prin care parlamentarii vor ajunge în Parlament pe baza voturilor primite de partid, şi nu pe baza voturilor primite de câte unul dintre ei. Deci este o listă care nu este alcătuită de către conducerile partidelor, ci în mod aleatoriu de către voturile cetăţenilor în toate circumscripţiile electorale din această ţară. Vă veţi convinge. Aşa că majoritatea parlamentarilor vor ajunge în Parlament, adică majoritatea voturilor primite de ei prin care au intrat vor rezulta din voturile primite de alţi colegi de-ai lor, aşa că uninominalul nu are nici un efect concret, şi cred că n-ar trebui să modificăm nici regulamentul, şi nici statutul nostru pe această idee.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Sunt convins că fiecare dintre noi ştie procedura de modificare a regulamentului sau a statutului parlamentarului.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş: 

Domnul Marton a făcut observaţia asta pentru că foarte puţină lume a observat că prin ultima ordonanţă de urgenţă Guvernul consideră şi formaţiunile aparţinând minorităţilor naţionale care sunt în Parlament drept partide parlamentare. O mizerie mai mare ca asta n-am văzut.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă invit, stimaţi colegi, să luaţi cuvântul de la tribuna Parlamentului şi să anunţaţi toate aceste lucruri importante pentru ţară.

Înţeleg că trimitem comisiei pentru întocmirea proiectului de hotărâre, proiect care, sigur, va fi supus amendării de către grupurile parlamentare.

 

PUNCTUL 10

Hotărâre privind stabilirea atribuţiilor vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Hotărâre privind stabilirea atribuţiilor vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor. Înţeleg că s-au transferat către noii membri ai Biroului permanent atribuţiile predecesorilor. Obiecţii?

 

Domnul Valeriu Tabără:

Să schimb cu doamna Daniela Popa.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă nu sunt obiecţii.

Dar, atunci, încercaţi să schimbaţi şi competenţele, automat. Nu-i nici un fel de problemă.

Dacă doriţi, rog să se consemneze acest schimb.

Deci domnul Tabără va lucra cu domnul vicepreşedinte Oltean. Doamna Daniela Popa cu domnul vicepreşedinte Dorneanu.

Mulţumim.

 

PUNCTUL 11

Solicitări din partea domnului deputat Cristian Rădulescu, liderul Grupului parlamentar al PD-L, privind modificări în componenţa comisiilor permanente

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Solicitări din partea domnului deputat Cristian Rădulescu privind modificări în componenţa comisiilor permanente.

Doamna Ionela Bruchental-Pop la Comisia juridică, în locul domnului Gonţa, loc rămas liber prin demisie.

Doamna Mihaela Vasil la Comisia de muncă, în locul doamnei deputat Bruchental.

Domnul Dumitru Pardău în locul domnului Olărean, la Comisia de buget, finanţe.

Sunt înlocuiri pe locuri rămase vacante, deci nu cred că sunt probleme aici.

Dacă nu sunt obiecţii.

Mulţumesc.

 

PUNCTUL 12

Propuneri din partea domnului deputat Marton Arpad, liderul Grupului parlamentar al UDMR, privind modificări în componenţa comisiilor permanente

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Marton Arpad.

În aceeaşi situaţie, din câte cunosc.

Înlocuiri pe locuri rămase vacante. Obiecţii? Nu.

 

PUNCTUL 13

Comunicare din partea domnului deputat Crin Antonescu, liderul Grupului parlamentar al PNL, privind modificări în componenţa comisiilor permanente

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Antonescu, liderul Grupului PNL. Aceeaşi situaţie: noii colegi. Domnul Nicolae Alexandri, Comisia de abuzuri. Obiecţii?

Domnul Ciocănea, Comisia pentru politică externă.

Domnul Micle, Comisia pentru industrii.

Domnul Vlasov, Comisia juridică.

Obiecţii?

Mulţumesc.

 

PUNCTUL 14

Solicitare din partea domnului deputat Mihai Mălaimare, preşedintele Comisiei pentru UNESCO

PUNCTUL 15

Cerere din partea domnului deputat Mihai Mălaimare, preşedintele Comisiei pentru UNESCO

PUNCTUL 16

Scrisoare din partea domnului deputat Mihai Mălaimare, preşedintele Comisiei pentru UNESCO

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Este un pachet de solicitări din partea domnului Mălaimare privitor la organizarea de fapt a unui eveniment. Rezervarea unor săli ? Bălcescu, şi, de asemenea, o scrisoare pe care o să o adresăm Secretariatului general spre rezolvare ? problemele legate de spaţiu şi de personal pentru comisia pe care, în înţelepciunea sa, Parlamentul României a înfiinţat-o.

Deci suntem de acord, înţeleg. Mulţumesc.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:     

Pentru ultima, la Birourile comune.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Absolut. Păi puneţi pe ordinea de zi a Birourilor comune, bineînţeles.

 

PUNCTUL 17

Cerere din partea domnului deputat Mircea Ifrim, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul preşedinte Ifrim ne solicită să suplimentăm statul de funcţii cu un post de consilier şi două posturi de expert.

Domnul secretar general, ne faceţi un raport pentru miercuri în acest sens?

 

PUNCTUL 18

Solicitare din partea domnului deputat Adrian Năstase

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Solicitarea domnului deputat Adrian Năstase. Dânsul solicită să i se dea aprobare de a i se comunica o copie de pe sesizarea formulată de Parchet, în cazul domniei sale. Există o decizie a Biroului permanent  în acest sens. Decizia este de principiu, deci nu se aplică într-un caz sau altul, este o  decizie, este o regulă. Singura rugăminte, domnule secretar general, poate comunicaţi Comisiei de Regulament să preia aceste decizii pe care Biroul permanent le-a dat în aceste cazuri şi să le introducă totuşi în nişte proceduri regulamentare, astfel încât art.155 să fie completat corespunzător cu regulile  de procedură în asemenea cazuri, care văd că se îndesesc.

Scuzaţi-mă, nu s-a contestat de către nimeni procedura pe care am urmat-o în primele două cazuri, cred că  putem  - să vină din partea  Comisiei o propunere -  şi sigur că ea va fi votată la plen.

 

PUNCTUL 19

Scrisoare din partea domnului deputat Mircia Giurgiu

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Mircia Giurgiu ne informează ? legat la problemele referitoare la domnul Mitică. Aprobăm, să luăm act.  Grupurile parlamentare se vor pronunţa pe această temă. Vă propun să trimitem această solicitare, de asemeni, Comisiei pentru educaţie, nu! ? dacă nu mă înşel, care să formuleze un punct de vedere pe această temă. Rugăm să informăm că e bine să-l invite şi pe domnul deputat Giurgiu ca să prezinte  acest punct de vedere acolo şi să vedem măsurile care urmează a se lua pentru a înlătura acest abuz la adresa democraţiei  româneşti.

 

PUNCTUL 20

Scrisoare din partea doamnei Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna Gabriela Anghelache ne supune unele aspecte. Luăm în studiu pentru miercuri? Da. Vă mulţumesc. Nici eu nu l-am văzut decât astăzi. Nu-l putem împiedica pe domnul Ruşanu să nu-l studieze!

 

PUNCTUL 21

Memorandum intern: Marcarea Zilei internaţionale a Democraţiei de către Parlamentul României ? 15 septembrie 2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Marcarea Zilei internaţionale a Democraţiei de către Parlamentul României ? 15 septembrie 2008.

 

 

PUNCTUL 22

Scrisoare din partea domnului senator Ion Solcanu

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Avem şi o scrisoare în  acest sens de la GRUI.

Vă propun să sesizăm Birourile permanente reunite pe această temă. Nu! Poate facem Birou permanent reunit  şi rezolvăm problema împreună. Dar de ce nu facem pe 15? Ce dată este 15? Luni.

Vă propun să discutăm în prima şedinţă a  Birourilor permanente reunite şi poate luăm o decizie împreună. Ataşăm şi scrisoarea domnului senator Solcanu, fost preşedinte al GRUI.

 

Raport de evaluare privind programul parteneriat societatea civilă

Memorandum intern: Programul  propus pentru 2008.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu vă propun, dat fiind campanie electorală să nu mai propunem nimic pentru 2008 şi viitorul Birou permanent să ia decizii pe această temă în funcţie de priorităţile pe care şi le  stabileşte.

 

 

PUNCTUL 23

Memorandum intern: Raportul de activitate al Camerei Deputaţilor în anul 2007 şi Raportul privind accesul la informaţiile de interes public în anul 2007, elaborate în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Gheorghiof.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Eu am răspuns cu această informare Biroului permanent. Biroul permanent a solicitat ca să  le transmit o informare cu privire la solicitările făcute pe baza lui 544.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu propun să luăm act. Mulţumim.

 

PUNCTUL 24

Solicitare din partea Primăriei Municipiului Bucureşti

? Centrul de proiecte culturale

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Trebuie să punem nişte puncte de tragere a materialelor pirotehnice în curtea interioară de pe acoperiş. Domnule, în ce parte trag? Rog totuşi să fie o clarificare, să nu ne înţeleagă greşit cei de la Ministerul Apărării, să tragă şi dânşii!!! Dar despre ce este vorba acolo? Cu ce tragem?

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Primăria vă solicită să participaţi alături de dânşii.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, înţeleg că este vorba de zilele Bucureştiului ? noaptea albă a oraşului. Dacă sunteţi de acord. Înţeleg că le-aţi şi aprobat, de altfel.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Mulţumim.

 

PUNCTUL 25

 Memorandum intern: Solicitarea Confederaţiilor Naţionale Sindicale

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dânşii au solicitat utilizarea gratuită  a unei săli pentru o  dezbatere pe tema eradicării sărăciei. Mulţumesc, dacă nu sunt obiecţii.

 

PUNCTUL 26

Solicitare din partea Companiei de producţie de film şi televiziune ?Bow and Axe?

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Solicitarea Companiei de film şi televiziune ?Arcul şi securea?.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Domnul preşedinte, aicea....

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Înţeleg că este un fel de concurs, din acela că cine scapă din subsol...

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Domnul preşedinte, aicea este o situaţie, solicită să aibă acces,  precum că avem tunele subterane!!! să le filmeze...

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Haideţi, nu cred că este cazul, dacă credeţi că este oportun să facem concursuri din acestea prin subsol!!! Nu este cazul.

 

PUNCTUL 27

Solicitare din partea Institutului pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dânşii vor să organizeze o  expoziţie  la Palatul Parlamentului în a doua jumătate a lunii septembrie.

Obiecţii? Nu sunt. Mulţumesc. Aprobat.

 

PUNCTUL 28

Solicitare din partea domnului deputat Atilla Kelemen, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Solicitarea domnului deputat Atilla Kelemen ? decontarea unor sume  pentru membrii Comisiei pentru agricultură.

Obiecţii? Aprobat.

 

PUNCTUL 29

Cerere din partea doamnei deputat Florina Ruxandra Jipa

 

 

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Cererea doamnei deputat Jipa pentru recalcularea drepturilor domniei sale de transport. E posibil!

Domnul secretar general se  va ocupa cu mare atenţie de această chestiune. Sunt convins.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

La doamna Jipa, nu merge, nu puteţi să aprobaţi domnule preşedinte, pentru că depăşeşte tariful  pe liniile aeriene.

 

PUNCTUL 30

Informare privind activitatea Grupului Român al Uniunii Interparlamentare la Reuniunea parlamentară şi la Sesiunea la nivel nalt privind HIV/SIDA a Adunării Generale a ONU (New York, 9-11 iunie 2008)

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Înţeleg că au participat.

 

PUNCTUL 31

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

Domnul Bogdan Olteanu:

- Nominalizarea de membrii  în  delegaţia Parlamentului României la organizaţiile parlamentare internaţionale.

Notificăm grupurile PNL şi UDMR pentru a nominaliza  noi reprezentaţi la UIP, AEO, AP-OSCE.

Rugămintea ca cele două grupuri PNL şi UDMR, dacă se poate să se pună la plenul de pe 24, până la plenurile reunite ca să putem să aprobăm.

Aveţi materialul la mapă.

 

- Participare la vizita Comisiei politice afgane a Uniunii Europei Occidentale la Baku,  domnul deputat Ungureanu.

Observaţii? Aprobat.

 

- Al treilea Congres Mondial al Femeilor din politică şi guvernare în Filipine.

Vă atrag atenţia că este semnată de Comisia  de egalitate de şanse. Dacă aveţi vreo problemă, luaţi legătura cu Comisia de egalitate de şanse până miercuri şi semnăm cu observaţii.

Deci până miercuri, Comisia de egalitate de şanse să ne explice.

- Participare la vizita Comisiei de apărare şi securitate a Adunării Parlamentare în Australia.

Obiecţii? Aprobat.

 

- Participare  la lucrările celei de a 31-a Comisii pentru cultură, educaţie şi probleme sociale din cadrul Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră.

Obiecţii? Nu. Mulţumesc.

 

- Participare la lucrările Comisiei pentru apărare a UEO.

Doamna Jipa.

Obiecţii? Aprobat.

 

- Participare la seminarul privind atribuţiile Serviciilor de Informaţii

Domnul Cezar Preda, 17-18 octombrie.

 

- Scrisoarea secretarului general parlamentar al Adunării Parlamentare a Francofoniei

Bun, trimitem Comisiei juridice care să se lămurească.

 

- Vizita Comisiei pentru economie şi securitate a Adunării Parlamentare NATO

 

- Participarea Delegaţiei Parlamentului României la sesiunea  anuală a Adunării Parlamentare  - Organizaţie pentru Securitate şi Cooperare în Europa

 

- Vizita Comisiei  pentru Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării Parlamentare a NATO ? Subcomisia pentru energii şi securitate a mediului   în Canada.

Ne-am lămurit.

 

Ca să nu uităm, domnule secretar general, să facem o verificare a calculului legislativ să vedem, trebuie Comisie, de timp, de antenă. Luni trebuie lucrat la Comisiile de cultură, ca să ne mişcăm în timp util, să nu ne mai trezim pe ultima sută de metri cu aceste discuţii. Verificaţi legea, că este o lege nouă şi vă spun drept, că nu ştiu  partea aceasta. Poate ştie, ştiţi domnul Marton, cumva, care este situaţia? Ca autor al legii.

 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Această parte a legii încă nu am răsfoit-o.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Verificăm şi poate facem o discuţie miercuri pe tema aceasta. Dacă este nevoie îl invităm şi pe  domnul preşedinte Micula, de la Comisie, să discutăm.

 

PUNCTUL 32

Materiale privind activitatea de relaţii parlamentare pe dimensiunea europeană

 

Domnul Bogdan Olteanu:

- Participarea la Summit-ul Central European al preşedinţilor de parlamente naţionale (Praga, Cehia ? 26-28.09.2008)

Aici, mă duc eu.

 

- Informare privind participarea unei delegaţii a Camerei Deputaţilor la reuniunea parlamentară comună pentru Balcanii de Vest, Bruxelles ? 26-27.05.2008.

Luăm act.

 

- Informare privind participarea unei delegaţii a Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României la reuniunea preşedinţilor COSAC (Bruxelles ? 06-07.07.2007).

Luăm act.

 

 

 

 

PUNCTUL 33

Memorandum intern: Modificarea listei detaliate a lucrărilor de investiţii pe anul 2008 la obiectivele de investiţii ale Camerei Deputaţilor aprobată prin Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr.139/18.02.2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Ce surpriză, nu am mai vorbit de mult. Vă ascultăm, domnule secretar general.

 

Domnul Nicolae Sfăcăreanu:

Avem o singură modificare faţă de Memorandumul din februarie, în sensul că s-a reanalizat bugetul pe 2008 în jumătatea lunii iulie şi s-a decis ca o parte din anumite fonduri existente pe cheltuieli să le trecem la ?investiţii?, pentru că nu mai făcea obiectul listei de dotări.

Aceasta este  o modificare şi cea de a doua: am renunţat la anumite activităţi  de investiţii, deoarece nu ni s-a aprobat PUZ-ul, de exemplu, pentru ceea ce ştim noi ? hotelul.

Acestea sunt elementele modificatoare.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Intervenţii, stimaţi colegi.

Biroul permanent? Comitetul liderilor?

De acord, atunci.

 

PUNCTUL 34

Scrisoarea domnului Traian Băsescu, preşedintele României privind aprobarea propunerilor primului-ministru referitoare la participarea României cu 15 poliţişti la misiunea ONU din Republica Democrată Congo

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Înţeleg că trebuie să luăm act în plen în Camerele reunite. Atunci la Biroul permanent reunit.

 

PUNCTUL 35

Solicitare din partea Secţiei de urmărire penală şi criminalistică ? Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dânşii doresc să ştie data exactă la care a încetat calitatea de deputat a doamnei Muscă.

Rog, domnule secretar general, cu acordul Biroului, să ne comunicaţi această informaţie importantă.

 

PUNCTUL 36

Solicitare din partea Secţiei de Combatere a Corupţiei ? Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

PUNCTUL 37

Solicitare din partea Secţiei de Combatere a Corupţiei ? Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Ne solicită în copie rapoartele făcute de comisiile de anchetă a Camerei privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea preşedintelui şi a unor membrii din partea Curţii de Conturi. Avem? Înţeleg că se face unul acuma, vă rog, domnule vicepreşedinte Nicolicea.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Termenul  este 30 septembrie, deci nu avem un astfel de raport, dar am stabilit, o dată, cum se face adresarea şi de către cine. Deci, continuă aceleaşi lucruri - să ne trimită hârtii încoace.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnul deputat Marton.

 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Domnule preşedinte, eu cred că n-ar trebui să mai facem ceea ce am făcut . Deci am acceptat o dată, am mai acceptat a doua, a treia, a patra oară, pur şi simplu ne sfidează. Să nu luăm în considerare actele  care nu există din punct de vedere juridic. Nu sunt semnate, sunt nule de drept, nu le luăm în considerare şi cu asta am terminat. Poate, o dată şi o dată  s-ar dezmetici.

 

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă-mi permiteţi.

Eu vă propun următorul lucru. Toate aceste  adrese semnate de diverşi procurori şefi să fie restituite doamnei procuror-general de către Biroul permanent cu menţiunea că ?adresarea către  Camera Deputaţilor şi Senat se face numai prin procurorul general, conform legii, şi să analizeze dânsa cum de şi-au permis  să facă adrese aiurea, deci să ia măsurile corespunzătoare.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Lucru pe care l-am făcut şi la trecutele scrisori pe care le-am primit. Dacă sunteţi de acord,  urmăm această procedură.

 

PUNCTUL 38

Solicitare din partea Agenţiei Naţionale de Integritate - Inspecţia de Integritate

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Declaraţia de avere  pe 2004 a domnului Berinde M. Mihai.

Domnul secretar general.

Trebuie căutată declaraţia aceea  din 2004.

 

PUNCTUL 39

Cerere din partea Agenţiei Naţionale de Integritate - Inspecţia de Integritate

 

Aceeaşi rugăminte către ANI pentru un alt domn deputat.

Rugăminte către Agenţia de Integritate, să le trimitem o scrisoare politicoasă şi să facă corespondenţa prin preşedinte.

 

PUNCTUL 40

Rapoarte depuse de instituţii şi autorităţi publice care vor fi transmise comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor pentru informare:

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Rapoarte depuse de instituţii  şi autorităţi publice:

-         Raportul asupra stabilităţii financiare 2008

-         Raportul Anual al Agenţiei Naţionale a Medicamentului

-         Raport Anual pe anul 2007 ? Depozitarul Central

-         Raportul anual pentru anul 2007 al Corpului Experţilor Contabili Autorizaţi

-         Raportul privind datoria publică guvernamentală la 31 decembrie 2007 elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Observaţii? Nu sunt.

 

PUNCTUL 41

Diverse

 

Domnul Bogdan Olteanu:

- Luăm act de scrisoarea Biroului Executiv al GRUI ? demisia domnului Solcanu.

Propune interimar pe domnul vicepreşedinte  Anghel Stanciu.

Rugăminte către grupurile PSD, doamna vicelider, poate până pe 24 veniţi cu propunerea ca să şi aprobăm în plen. Este propunerea de înlocuire.

-         În reexaminare Legea 10/2001, deocamdată Senatul este prima Cameră sesizată. Aşteptăm să ne vină.

 De asemenea:

-         Reexaminare - Legea audiovizualului  504.

Teoretic, la Cameră, Camera Deputaţilor trebuie să fie prima Cameră sesizată, nu Senatul. Este propunerea domnului deputat Ghişe, dacă nu greşesc.

Domnul secretar general.

Vă atrag atenţia, domnule secretar general, vedeţi că aici este scris greşit, Legea  audiovizualului 504, care a fost declarată  neconstituţională şi trebuie să o reexaminăm, noi suntem prima Cameră sesizată, nu Senatul.

Mulţumesc.

 

-         Preşedintele României doreşte ca miercuri, 24 septembrie, ora 10,00  să se adreseze Camerelor reunite  cu un mesaj pe probleme actuale de politică internă şi externă.

 

În Biroul permanent reunit, când vom fixa programul, ordinea de zi, dată, oră, loc şi toate celelalte.

Dacă sunteţi de acord? Da.

 

- În legătură cu Moţiunea, eu vă propun să mergem pe formula standard, mergem pe 20 sau 10 secunde. Se propune 15 secunde de parlamentar şi atunci terminăm în jur de ora 18,00, mi se pare rezonabil. Începem la ora 16,00. Vă rog să-mi pregătiţi şi mie un desfăşurător pe 3 minute, cu 15 secunde de parlamentar.

 

-         Solicitarea Grupului PSD de la Senat.

Vor sala Drepturile Omului, este un forum dedicat problemelor dezvoltării. Dacă sunteţi de acord?  Bun.

Eu am să conduc astăzi la Moţiune, conduc şi mâine dezbaterile în plen, mâine dimineaţă o să conducă domnul Dorneanu  la ?Declaraţii politice?. La ?Întrebări şi interpelări? nu avem astăzi? Bun. Deci nu mai facem după Moţiune. Deci, după Moţiune închidem atunci şedinţa de astăzi  în plen. Secretar de serviciu, săptămâna aceasta ? Ruşanu - Zgonea. Conferinţa de presă?

 

Stimaţi colegi, liderii de grupuri, stimaţi colegi, sunteţi de acord să facem astăzi validările de  mandate?

Înainte de Moţiune,  bineînţeles.

Rugămintea să facem o discuţie şi cu domnul Sârbu, ca să aibă pregătit raportul, şi poate facem varianta scurtă.

 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Şi votarea  modificărilor grupurilor, comisiilor?

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Sigur, sigur, şi comisiile, tot astăzi, să poată lucra.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,55.