Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe feb. 2006 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 22 februarie 2006 ora 10:12

Vorbitor: Călian Petru

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, vreau şi eu să aduc în discuţie o problemă. Avem în general pe ordinea de zi proiecte de legi cu raport de respingere din partea comisiilor. Vreau să vă spun că eu personal am două proiecte de legi care se plimbă pe poziţia 50-60 de cel puţin trei luni de zile. Ar trebui cumva combinată ordinea de zi, astfel încât să ne scăpăm şi de aceste proiecte, care poate unele vor fi retrimise la comisie, altele vor fi respinse, dar riscăm să ajungem să depăşim un an de zile şi ele să fie tot la coada ordinii de zi.

În acest sens, v-aş ruga să găsiţi o soluţie prin care să ne scăpăm de ele, pentru că ele ar trece foarte repede, fiind mai în faţă pe ordinea de zi.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:09