|
Domnul Silviu Dehelean:
Da, deci din perspectiva noastră în acest moment nu există mijloace şi instrumente procedurale pentru a da un raport suplimentar pe acest proiect de Lege, în primul rând că plenul este cel care trebuie să retrimită la Comisie sau care are această competenţă de a retrimite un proiect de Lege. Dar noi nu mai vorbim deja despre un proiect de Lege, este o... avem un proiect care este deja gata adoptat, a fost depus la Secretariat, a fost anunţat în plen acest demers, termenul constituţional pentru procedura de urgenţă care este de două zile, a expirat la ora 12,00, conform deciziilor Curţii Constituţionale chiar de anul trecut - Decizia 68 din 2018, chiar dacă faptic Legea nu a fost înaintată cu semnătura Preşedintelui Camerei către Preşedinte, pentru promulgare, nu avem mijloc procedural să o... să o rechemăm în acest moment şi de aia noi am... considerăm că nu este procedural şi este abuziv.
|