|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc:
Doamna preşedinte, mulţumesc. Nu cred că şi colegii de la USR, şi de la PNL au avut timp să studieze scrisoarea domnului Roman, cum nu am avut nici noi timp să o studiem pentru că nu am primit mapa de şedinţă, convocarea a fost transmisă cu mapă integral aseară foarte târziu, ştiţi foarte bine acest lucru. Nu am apucat să vedem integral acea scrisoare. Cred că nu a văzut-o nimeni. De aceea, mă surprinde puţin graba colegilor de a-şi însuşi acea scrisoare, pentru că ea conţine câteva erori foarte grave, dincolo de demersul politic al domnului Roman, care nu are nicio legătură cu legea, şi anume spune domnul Roman în acea scrisoare că "un demers al Avocatului Poporului, bazat pe recomandarea Consiliului Europei, şi anume Comitetul pentru prevenirea torturii, a speriat cumva medicii". Probabil directorul de spital pus la Câmpeni de domnul Roman, la Alba, a fost speriat de un demers legal al Avocatului Poporului, dar vreau să spun colegilor de la PNL şi USR că este un organism al Consiliului Europei această structură pe care România s-a angajat să o respecte întocmai şi să-i respecte recomandările. Nu cred că o recomandare a Consiliului Europei poate să ducă la un proces de demitere al Avocatului Poporului. Aşa se întâmplă când pui în funcţii importante oameni care nu au niciun fel de legătură cu exercitarea acestor funcţii, mai ales în condiţii de pandemie. Să pui la un spital, în plină criză, un director un şef de sală de restaurant duce la asemenea situaţii jenante în care este pus Parlamentul României de a-şi însuşi o propunere care nu are legătură cu activitatea Avocatului Poporului. Vreţi să discutăm ceea ce face Avocatul Poporului? Sunt absolut de acord în Comisia juridică să invităm Avocatul Poporului să discutăm activitatea Avocatului Poporului. Dar să declanşăm un mecanism, să punem Parlamentul României în asemenea situaţie pentru că un şef de sală de la Alba nu înţelege ce înseamnă organismul Consiliului Europei, cred că este prea mult. Mulţumesc. Votul meu este împotrivă, dacă decideţi să facem acea sesizare la Comisia juridică.
|