S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de luni, 4 mai 2009

 

Şedinţa a început la ora 14.08.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: doamna Daniela Popa, domnul Ioan Oltean, domnul Adrian Năstase, ? vicepreşedinţi; domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi, domnul Valeriu Ştefan Zgonea şi domnul Mihai Alexandru Voicu ? secretari; domnul Gheorghe Albu,  domnul Dan-Ştefan Motreanu,? chestori; domnul Mircea-Nicu Toader  ? Grupul parlamentar al PD-L; domnul Emil Radu Moldovan - Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC, domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR; domnul Varujan Pambuccian ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul Victor-Viorel Ponta ? ministru pentru relaţia cu Parlamentul, doamna Ioana Pop ? secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Gheorghe Iancu ? şeful Departamentului Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Dana Bigan ? Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice, doamna Raluca Boboc, doamna Diana Postică, domnul Răzvan Prişcă ? consilieri Cancelarie Preşedinte.

 

*

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

 Vă propun să începem, pentru că şi grupurile parlamentare urmează să se întrunească după şedinţa noastră. Să încercăm să fim operativi.

Dacă la ordinea de zi aveţi observaţii? Nu sunt.

 

PUNCTUL 1

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cu privire la programul de lucru, astăzi, de la ora 18.00 - moţiunea simplă. Avem şi propuneri pentru timpul maxim afectat pentru dezbateri. Dacă sunt observaţii. Sunt 20 de secunde per deputat. Nu sunt probleme.

Pentru mâine, la ora 10.00 avem şedinţa Camerei consacrată Zilei internaţionale de luptă împotriva discriminării persoanelor cu handicap; la ora 18.30 ? vot final, aşa cum aţi aprobat în şedinţa trecută.

Dacă la program mai este ceva de adăugat, dacă nu, încheiem acest punct şi cu propunerile cu care înţeleg că suntem cu toţii de acord la ordinea de zi. Domnul Nicolăescu.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Da. Am primit o notă suplimentară prin care la punctul 1 avem propunerea de introducere pe ordinea de zi a raportului refăcut la Ordonanţa de Urgenţă 41/2007 ? Aeroportul Braşov, celebra deja ordonanţă de urgenţă, problema este unde o introducem pe ordinea de zi? Dacă o punem pe ordinea de zi la punctul 3, ca să fie prima din ziua de astăzi sau nu. Ea este o propunere suplimentară. În această situaţie, eu v-aş propune chiar să o punem pe punctul 1 de astăzi, de la dezbaterile în plen, de la ora 16.00. Dacă sunteţi de acord?

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Domnul Toader, vă rog.

 

Domnul Mircea?Nicu Toader:

În principiu nu am nimic, de acord, dar eu am o altă propunere de a fi prima, mă refer la ordine. Există la poziţia 10 un proiect de Lege privind prorogarea unui termen la Ordonanţa nr.10; termenul era pe 30 aprilie, deja este ieşit din termen şi ei sunt în viciu de procedură acum şi să fie prima, pentru că cine ştie ce mai apare, după care putem pune orice. Termenul este deja depăşit, s-au făcut amendamente deja de o lună de zile, dar astăzi nu mai poate să funcţioneze. Deci, nu am nimic împotrivă, dar să fie aceasta prima.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Şi la punctul 2 ? Aeroportul.

Domnule Nicolăescu, sunteţi de acord cu varianta aceasta?

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Cu domnul Toader, numai de acord pot să fiu. Vă mulţumesc.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Este cineva împotrivă? Dacă nu, atunci putem să agreăm această variantă. Vă rog domnule secretar general.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Doamnă preşedinte, la poziţia 38 este un proiect de lege căruia îi expiră în 6 mai termenul constituţional de dezbatere. În faţa lui mai sunt 3 care au expirat deja, dar nu mai discutăm de ele, dar la poziţia 38 există acest proiect care expiră şi ar fi bine, dacă se poate conveni, să ajungă într-o poziţie mai în faţă, în speranţa că se ajunge la această dezbatere. Dacă nu, ea va fi adoptată ca atare, tacit.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Putem să o punem pe punctul 3 şi închidem uşor în felul acesta.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Şi pentru că tot suntem la ordinea de zi, în faţa ordinii de zi exista o notă. În şedinţa anterioară a Biroului permanent am discutat de o eventuală schimbare a structurii ordinii de zi ca şi capitole. Dacă vă uitaţi pe această notă, veţi observa că faţă de structura ordinii de zi actuale, pe poziţia 1 ? procedură de urgenţă, priorităţi legislative, reexaminări, prima Cameră sesizată şi aşa până la punctul 6, vă propunem doar o schimbare a poziţiei 2 cu poziţia 4, adică a poziţiei 4 cu poziţia 2, pentru ca să încercăm să evităm şi explicăm de ce în Regulament este problema primei Camere sesizate şi să evităm cât mai mult adoptarea tacită. În şedinţa anterioară a Biroului permanent, condusă de domnul vicepreşedinte Ioan Oltean, s-a comentat şi s-a căzut de acord în principiu să prezentăm o astfel de notă, am şi argumentat-o regulamentar de ce ar trebui să fie întocmită aşa.   

Astăzi nu este şi ordinea de zi rămâne aşa cum este, dar de la şedinţa următoare dacă veţi agrea aceasta..

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Domnul Oltean.

 

Domnul Ioan Oltean:

Dacă îmi permiteţi. Săptămâna trecută, noi am agreat o asemenea atitudine. Domnul secretar general a propus necesitatea unei regândiri a sistemului de priorităţi pe ordinea de zi  în aşa fel încât să evităm cât mai mult trecerea prin votul tacit, acordul tacit a actelor normative. De aceea, v-aş ruga să fiţi de acord cu priorităţile stabilite pentru a evita acest lucru.

 

PUNCTUL 4

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

             

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Dacă la Nota cu privire la iniţiativele legislative ...

 

Domnul Mircea?Nicu Toader:

               Mai am o întrebare. Nota suplimentară este partea cu ?celebrul Braşov?, dar al doilea intră în ordinea normală.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               La Nota cu privire la iniţiativele legislative nu sunt probleme.

 

               Domnul Gheorghe Barbu:

               Doamnă preşedinte, vă rog să mă iertaţi că intervin. Dacă vă uitaţi în ordinea de zi, am ajuns la 81 de respingeri, dar este o respingere care are 16 iniţiative legislative şi un singur raport, care se referă la modificarea Legii electorale. Deci, una peste alta, sunt o sută şi vreo cinci legi care au rapoarte de respingere şi nu ştiu dacă nu ar trebui primite în viitorul apropiat din nou, să fie o sesiune în funcţie de cum ajungem pentru acest subiect. 

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Vorbim săptămâna viitoare.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

               Aşa cum am mai făcut o sesiune specială numai de respingeri şi o închidem într-o zi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Exact. Marţi după amiază, eventual, să facem lucrul acesta.

            

PUNCTUL 5

Cerere de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2008 pentru modificarea art.33 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

O trimitem către Comisia juridică.

 

PUNCTUL 6

Solicitare din partea domnului deputat Valerian Vreme

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

              Avem o solicitare din partea domnului deputat Valerian Vreme care doreşte să-şi retragă iniţiativa legislativă pentru modificarea Legii nr.18/2009 a bugetului de stat. Este în procedură şi am să vă rog să luaţi act.

 

PUNCTUL 7

Scrisoare din partea Grupului parlamentar al Minorităţilor Naţionale privind modificări în componenţa nominală a comisiilor permanente

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Avem o scrisoare din partea Grupului parlamentar al Minorităţilor Naţionale privind modificări în componenţa nominală a comisiilor permanente.

 

               Domnul Gheorghe Barbu:

               Este amânată de data trecută. Era necesar acordul Grupului parlamentar PSD, ca doamna deputat Liana Dumitrescu, neavând loc la Grupul minorităţilor naţionale, să treacă pe un loc la Comisia de tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor. Grupul PSD să-şi dea acest acord. Aceasta era problema.

 

               Domnul Emil Radu Moldovan:       

               Grupul PSD este de acord.

 

               Domnul Varujan Pambuccian:         

               Mulţumesc. Asta am şi aşteptat să auziţi, acordul formal al dânşilor. Mulţumesc foarte mult.

 

Domnul Mircea?Nicu Toader:

                Şi al nostru, dacă vreţi neapărat.

 

 

PUNCTUL 8

Regulamentul Grupului de lucru al Camerei Deputaţilor pentru trecerea la realizarea proiectului ? pilot ?Palatul Parlamentului ? clădire Zero energie?

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Acest punct a fost amânat data trecută pentru studiu.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

L-aţi studiat?

Concluziile dumneavoastră? Domnul Pambuccian, vă rog.

 

Domnul Varujan Pambuccian:

Eu vreau să vă spun că, după părerea mea, este o chestie extrem de serioasă şi este bine să o tratăm aşa, pentru că România este una din foarte puţinele ţări din lume care nu face paşi în zona aceasta şi atunci, acesta ar fi un exemplu pe care Parlamentul l-ar da şi către ? să-i zicem ? restul administraţiilor şi zona privată. Chiar cred că este o chestiune foarte serioasă. Lucrurile sunt extrem de avansate, de 10-15 ani în lume, la noi sunt de abia la un început foarte palid şi, în mod surprinzător, decalajul pe care îl avem în multe alte domenii este mult mai mic decât în domeniul acesta. Este o chestiune care are sens din punct de vedere economic, aduce chiar economii foarte mari şi cred că este păcat să nu tratăm chestiunea aceasta serios.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Domnul Toader, vă rog.

             

Domnul Mircea?Nicu Toader:

               Este chiar o chestiune foarte serioasă. S-a făcut regulamentul pentru a elimina orice chestiune foarte simplă şi o dezbatere. Regulamentul a fost discutat pe cât se poate de concret. Îi vom da drumul. Dacă cumva mai apar pe parcurs anumite probleme, rămâne aici un punct care, cu orice propunere, poate fi modificat în regulament, dar cred că el este lucrativ şi să-i dea drumul.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Domnul Albu, vă rog.

                

               Domnul Gheorghe Albu:

               Nu mai repet şi eu că este foarte interesantă problema, pentru că au repetat-o şi ceilalţi colegi. Am aici în regulament, pentru că m-am uitat pe el, l-am returnat spre citire , l-am şi citit, o chestiune care nu ştiu dacă se împacă cu atribuţiile secretarului general: selecţia, numirea, drepturile şi obligaţiile specialiştilor şi colaboratorilor externi sunt de competenţa grupului de lucru. Practic, grupul de lucru selectează câţi colaboratori externi, cum, pe ce plafon ca şi salarii? De ce? Practic, aici trebuie să scrie foarte clar; sunt de competenţa grupului de lucru care le aduce la cunoştinţa grupului în prima şedinţă, deci, nu este de competenţa secretarului general, nici de alte competenţe. Dacă el alege 150 de specialişti, dau un exemplu, aşa luat absurd.

 

Domnul Mircea?Nicu Toader:

               Ideea a fost aşa, că se va stabili ce nevoi sunt şi ce experţi, vedem ce oferte sunt şi pe urmă venim în final pentru bani în Biroul permanent. Avem nevoie două din acestea, trei expertize... Principalul este cine selectează, care este cel care stabileşte de ce specialişti avem nevoie, de ce informaţii avem nevoie. Până când nu ştii de ce ai nevoie, nu poţi să treci aici. Dacă rămânea la alt for, presupunem neapărat Biroul permanent să selecteze.., nu mai eram eficienţi. După ce vedem ce este, sigur, fiţi convinşi că vom veni aici.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

 Este în regulă. Dacă mai sunt alte probleme cu acest regulament? Numai sunt. Vă mulţumesc. Trecem la punctul următor.

 

PUNCTUL 9

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

1. Memorandum intern: Suplimentarea cheltuielilor de transport internaţional pentru deplasarea la Paris a domnului deputat Horea Uioreanu, preşedintele Comisiei, 12-15 mai 2009.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Dacă sunt observaţii?

 

               Domnul Gheorghe Albu:

               Observaţia era doamna preşedinte, dacă îmi permiteţi, că nu ştiu dacă am şi stabilit printr-o hotărâre a Biroului că aceste solicitări de cheltuieli până într-o sumă ? 500 de euro ? să nu mai facă obiectul solicitărilor în Biroul permanent; este vorba de 7 milioane de lei vechi; costă mai mult hârtia.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Domnul Barbu.

 

               Domnul Gheorghe Barbu:

               Eu, în principiu, nu am ceva împotrivă a-mi asuma şi această responsabilitate, problema este să decideţi că îmi aparţine. Aţi decis, OK, este în stenogramă.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Sunteţi de acord cu propunerea domnului Albu?

 

               Domnul Gheorghe Barbu:

               În legătură cu domnul Uioreanu, solicitarea este pentru că doreşte să plece de la Cluj, să se întoarcă la Cluj şi vă spun că economia este mai mare dacă îi dăm 180 de euro, decât dacă vine cu avionul de la Cluj la Bucureşti şi se întoarce înapoi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

 Este în regulă. Sunteţi de acord cu propunerea făcută de domnul Albu ca aceste suplimentări de până în 500 de euro să rămână în responsabilitatea secretarului general? Vă mulţumesc.

 

2. Memorandum intern: Vizita oficială în Italia a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, conduse de domnul deputat Borbély László, preşedintele Comisiei, 26-27 mai 2009.

          

 Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Cred că nu sunt probleme pe subiectul acesta.

              

3. Informare privind vizita oficială în România a delegaţiei parlamentare tunisiene conduse de domnul Salah Tabarki, preşedintele Comisiei pentru afaceri politice şi relaţii externe din Camera Deputaţilor a Republicii Tunisieine, 1-4 aprilie 2009.

 

 Doamna Roberta Alma Anastase: 

         Am luat act.

 

PUNCTUL 10

Diverse

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Suplimentar avem:

 

Iniţiativele legislative pentru înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Este rezolvată. Mai avem la Comisia juridică aceasta cu revoluţionarii, să ne dea un punct de vedere. Mai avem o adresă din partea domnului Uioreanu.

Cu aceasta am epuizat ordinea de zi.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Doamna preşedinte, revin puţin la solicitarea domnului Uioreanu. Este adevărat că este de competenţa, în principiu, a comisiilor reunite sau a Birourilor reunite, dar vreau să reţineţi un lucru. Astăzi se dezbate moţiune şi dacă numărul membrilor UNESCO, deputaţi, dacă aprobaţi, atunci sunt scoşi din cvorum, dacă nu aprobaţi nu sunt scoşi din cvorum.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

La moţiune simplă este simplu.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Am înţeles. Eu mi-am făcut datoria să informez.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Le vom solicita să fie şi dumnealor flexibili, în funcţie de ordinea de zi.

Am epuizat ordinea de zi. Vă mulţumesc.

Ne revedem în plen la ora 16.00.

 

 

*

 

               Şedinţa s-a încheiat la ora 14.20.