Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 20 martie 2023 ora 13:29

Şedinţa a început la ora 13,29.

Lucrările au fost conduse de domnul Vasile-Daniel Suciu - vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Florin-Claudiu Roman, doamna Alexandra Presură, domnul Cristian Buican, domnul Silviu Dehelean şi domnul Ovidiu Victor Ganţ - secretari, domnul Mitică-Marius Mărgărit domnul George-Cristian Tuţă, domnul Georgel Badiu şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis şi domnul Ştefan-Ovidiu Popa - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu - Grupul parlamentar al USR, domnul Antonio Andruşceac - Grupul parlamentar al AUR, domnul Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnul Nini Săpunaru - Secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică - Secretar general-adjunct, domnul Cătălin Mihalache - Secretar general-adjunct, doamna Ioana Bran-Voinea - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Cristina Stroescu - Departamentul de studii parlamentare şi politici UE, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, şi doamna Anca-Daniela Chesaru - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică.

*

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Suntem în cvorum, bănuiesc că putem începe.

Aveţi ordinea de zi a acestei şedinţe de Birou permanent.

Înţeleg, domnul Silviu Dehelean, că aveţi o propunere.

Vă rog.

Domnul Silviu Dehelean:

Da, mulţumesc domnule preşedinte de şedinţă.

Am depus mai devreme la Secretariatul general o adresă...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă, că nu aud.

Domnul Silviu Dehelean:

Da, vă mulţumesc.

Am depus mai devreme la Secretariatul general o adresă şi nu se regăseşte pe ordinea de zi, voiam să văd dacă putem să completăm cu această adresă.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

La ce oră aţi depus-o?

Domnul Silviu Dehelean:

La ora 12,30. Astăzi la ora 12,30.

În regulă, dacă este mâine, e în regulă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am o rugăminte la toţi colegii noştri din jurul acestei mese, inclusiv la liderii de grup.

Am mai avut această discuţie. Rugăminte mare: ca să intre ceva pe ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent, vă rugăm nu depuneţi cu o oră în aceeaşi zi că nu... da, intră la următoarea şedinţă de Birou permanent. Nu este vorba de nicio...

Domnul Silviu Dehelean:

Vă mulţumesc, e în regulă mâine.

Mersi mult de tot.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul lider de grup Moşteanu, vă rog.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Domnule preşedinte de şedinţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, vă aduc la cunoştinţă că Grupul parlamentar USR a depus din timp, de săptămâna trecută, două cereri legate de ASF. Una către preşedinte, pentru a convoca Birourile permanente şi a stabili un calendar pentru demiterea conducerii ASF, şi una de convocare a comisiilor şi stabilirea unui raport.

O să vă rog să comunicaţi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi această solicitare, şi haideţi să schimbăm această conducere ASF care se uită absentă la ce se întâmplă în piaţa asigurărilor.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu am un comentariu suplimentar, în regulă, voi comunica.

Mai sunt intervenţii asupra ordinii de zi a acestei şedinţe de Birou permanent?

Vă rog, domnul Badiu.

Domnul Georgel Badiu:

Vă mulţumesc domnule preşedinte.

Aş dori să clarificăm un pic prezenţa miniştrilor la Ora Guvernului, pentru că a rămas un mare semn de întrebare. Nu avem un calendar clar, nu ştim când şi dacă va veni domnul Aurescu ...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Badiu haideţi să vă fac o propunere.

Domnul Georgel Badiu:

... nu ştim dacă şi când va veni domnul Grindeanu, o să vă rog să se facă demersurile necesare prin intermediul domnului Săpunaru ca să ştim clar când şi cum.

Mulţumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu voiam să vă fac o propunere să introducem pe ordinea de zi un capitol "Diverse", unde să discutăm. Pentru că asta nu este o observaţie asupra ordinii de zi. Eu mă refeream exact la ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent.

La Comitetul liderilor sau la un punct Diverse, vom discuta şi ...

Dacă-mi permiteţi, vă rog să mă lăsaţi să supun votului dumneavoastră ordinea de zi a acestei şedinţe de Birou permanent.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Adoptat.

Mulţumesc.

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale

Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Punctul 1 - Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor.

Evident Comitetul liderilor o va finisa.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Aprobat.

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

Secretari de şedinţă

Procedura de desfăşurare a dezbaterilor politice în cadrul Orei Guvernului şi timpul maxim alocat participanţilor, având în vedere prevederile regulamentare

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

2 - Programul de lucru al Camerei Deputaţilor, cu secretari domnul Buican şi domnul Dehelean, secretari de şedinţă; vicepreşedinte - domnul Roman.

De asemenea, aveţi timpii prevăzuţi de Regulament pentru Ora Guvernului. Timpul maxim alocat conform Regulamentului.

Vă supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Vă mulţumesc.

Adoptat.

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor Domnul Vasile-Daniel Suciu:

3 - Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Vă supun votului dumneavoastră această Notă.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Mulţumesc.

Adoptat.

Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

PUNCTUL 4

Listă cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

4 - Listă cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană.

Vă supun votului dumneavoastră atât Lista cât şi repartizarea la comisii.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Adoptat.

Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificări în componenţa Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic

PUNCTUL 5

Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificări în componenţa Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

5 - Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificări în componenţa Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic.

Domnul Simonis, la Comitetul liderilor.

Informare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la domnul deputat George-Adrian Paladi Domnul Vasile-Daniel Suciu:

6 - Informare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la domnul deputat.

Vă rog, domnul Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Am rugămintea să o discutăm mâine, dacă este posibil, la şedinţa de Birou permanent. Să o amânăm până mâine.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun.

Grupul parlamentar PNL, prin lider, solicită retragerea punctului 6 de la şedinţa noastră de astăzi şi discutarea acestui punct la Biroul permanent de mâine.

Domnul Gabriel Andronache:

Bun. Atunci, luaţi act şi transmiteţi-o mai departe spre plen.

Domnul Georgel Badiu:

Trebuie făcut alt document.

Domnul Gabriel Andronache:

Nu trebuie. Ce alt document? În ce sens? Eu am cerut o amânare, n-am cerut retragere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun. Vă supun votului dumneavoastră amânarea discutării acestui punct.

Domnul Gabriel Andronache:

Nu. Rugămintea este, pentru că există într-adevăr o dispoziţie regulamentară, să luaţi act de ea şi s-o transmiteţi, spre informare, către plen.

În situaţia în care nu există o altă solicitare din partea domnului deputat, până când se ajunge a se discuta la plen.

Mulţumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun. Domnul Andronache, aţi făcut două propuneri într-una.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Eu cred că avem situaţia următoare: domnul Paladi s-a declarat ca fiind de-al grupului PNL...

Domnul Gabriel Andronache:

Nu. Eu, că am spus prima dată că solicit amânarea şi după aceea am revenit.

Am dreptul să revin asupra solicitării mele?! Am revenit asupra acestei solicitări şi vă adresez rugămintea de a proceda conform chestiunii stabilite prin Regulament, adică să luaţi act de solicitarea noastră, de precizarea noastră, că este vorba de o precizare, şi, ca atare, să se prezinte, eventual, la plen ca fiind deputat neafiliat.

Mulţumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci, la punctul 6 avem Informare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la domnul deputat George-Adrian Paladi.

Nu mai revin asupra propunerii dumneavoastră iniţiale de a nu discuta acest lucru astăzi, ci în Biroul permanent de mâine, şi, în aceste condiţii, domnule Andronache, luăm act de ceea ce ne-aţi spus dumneavoastră prin această informare şi vom informa plenul. Este corect?

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun. Luăm act, informăm plenul.

Mergem mai departe.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Îmi permiteţi?

Şi totuşi, domnul Paladi va fi membru unde? De astăzi.

Neafiliat, în baza a ce? Unde?

Domnul Gabriel Andronache:

Bun. Atunci, sesizaţi Comisia de regulament pentru...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Care e statutul domnului Paladi de acum înainte? Că noi nu-l mai vrem, PNL-ul nu-l vrea.

Ok. Anunţăm că e deputat neafiliat.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aveţi un loc liber la Minorităţi.

Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială privind sesizarea în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti (PLx. 144/2023) Domnul Vasile-Daniel Suciu:

7 - Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială privind sesizarea în fond cu Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii numărul 188/2000 privind executorii judecătoreşti, PL-x 144/2023.

Mai este Comisia juridică sesizată.

Vă supun votului dumneavoastră această solicitare a Comisiei pentru muncă.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Adoptat.

Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului privind sesizarea în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti (PLx. 144/2023)

PUNCTUL 8

Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului privind sesizarea în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti (PLx 144/2023)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

8 - Solicitarea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului privind sesizarea în fond cu acelaşi proiect de lege, şi anume PL-x 144/2023.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Aprobat.

Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a-şi desfăşura şedinţa luni, 20 martie 2023, începând cu ora 13,00

PUNCTUL 9

Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a-şi desfăşura şedinţa luni, 20 martie 2023, începând cu ora 13,00

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

9 - Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a-şi desfăşura şedinţa luni, 20 martie 2023, începând cu ora 13,00. Este 13,40, deja...

Vă supun votului dumneavoastră această solicitare. De fapt, mai mult luăm act.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Aprobat.

Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel în ziua de luni, 20 martie 2023, începând cu ora 17,00

PUNCTUL 10

Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel în ziua de luni, 20 martie 2023, începând cu ora 17,00

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

10 - Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel în ziua de luni, 20 martie 2023, începând cu ora 17,00. În paralel cu... teoretic, sesiunea de întrebări şi interpelări.

Bun.

Cine este pentru solicitarea Comisiei juridice?

Împotrivă? Abţineri?

Aprobat.

Notă privind situaţia absenţelor nemotivate ale unor deputaţi pentru luna decembrie 2022

PUNCTUL 11

Notă privind situaţia absenţelor nemotivate ale unor deputaţi pentru luna decembrie 2022

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

11 - Notă privind situaţia absenţelor nemotivate ale unor deputaţi pentru luna decembrie?

Este vorba de documentul întocmit de Secretarul Camerei Deputaţilor care are în atribuţie aceste detalii.

Aplicăm prevederile regulamentare.

Daţi, vă rog, mai aşa, să ajungem şi la Anexă. Da.

Domnul Moşteanu, uitaţi-vă puţin pe această listă, vă rog!

Aplicăm prevederile regulamentare.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Aprobat.

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată

PUNCTUL 12

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată:

domnul deputat Ştefan-Bucur Stoica

domnul deputat Florin-Ionuţ Barbu

domnul deputat Bogdan-Alexandru Bola

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

12 - Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată: domnul Bucur Stoica, domnul Ionuţ Barbu şi domnul Bola, aveţi datele.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Adoptat.

Solicitare din partea Curţii Constituţionale referitoare la organizarea Adunării festive dedicată aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României întregite din 1923, 27 martie 2023 Domnul Vasile-Daniel Suciu:

13 - Solicitare din partea Curţii Constituţionale referitoare la organizarea Adunării festive dedicată aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României întregite din 1923, şi anume la 27 martie 2023.

În completarea adresei precedente aprobată de Biroul permanent, cred că săptămâna trecută, sunt solicitate două microbuze cu şofer pentru perioada 26 - 29 martie 2023.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Aprobat.

Memorandum Intern: Solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat

PUNCTUL 14

Memorandum Intern: Solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

14 - Memorandum Intern: Solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Sala "Drepturilor Omului", în data de 27 aprilie 2023.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Adoptat.

Informare din partea Comisiei parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 cu privire la situaţia litigiilor în care CPRD 1989 este parte, aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată la data de 27.02.2023 şi situaţia dosarelor în care CPRD 1989 este parte care au ca obiect acţiuni vizând neexecutarea de către comisie a unor titluri executorii şi plata unor sume reprezentând cheltuieli de excutarea silită, penalităţi de întârziere

PUNCTUL 15

Informare din partea Comisiei parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 cu privire la situaţia litigiilor în care CPRD 1989 este parte, aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată la data de 27.02.2023 şi situaţia dosarelor în care CPRD 1989 este parte care au ca obiect acţiuni vizând neexecutarea de către comisie a unor titluri executorii şi plata unor sume reprezentând cheltuieli de executare silită, penalităţi de întârziere

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

15 - Informare a Comisiei parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 cu privire la situaţia litigiilor în care CPRD 1989 este parte, aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată la data de 27 februarie 2023 şi situaţia dosarelor în care aceiaşi comisie este parte, care au ca obiect acţiuni vizând neexecutarea de către comisie a unor titluri executorii şi plata unor sume reprezentând cheltuieli de executare silită, penalităţi de întârziere.

Luăm act şi vă propunem să transmitem această informare către Birourile permanente reunite.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Adoptat.

Declar şedinţa închisă.

Urmează şedinţa Comitetul liderilor, vă rog domnule Simonis.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim domnul preşedinte.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,42.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 18:58