şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de miercuri, 25 mai 2009
Şedinţa a început la ora 14,10.
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: doamna Daniela Popa şi domnul Adrian Năstase ? vicepreşedinţi, domnul Dumitru Pardău, domnul Valeriu Ştefan Zgonea şi domnul Mihai Alexandru Voicu ? secretari, domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Hunor Kelemen ? chestori, domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L, doamna Aurelia Vasile ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD + PC, domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian (de la ora 14,15) ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: doamna Ioana Pop ? secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, doamna Ileana Maria Luncan ? secretar general adjunct, domnul Valer Dorneanu ? secretar general adjunct, domnul Gheorghe Iancu ? şeful Departamentului Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Nicoleta Laura Riteş ?Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice, domnul Paul Cătălin Botez şi domnul Răzvan Prişcă ? consilieri Cancelarie Preşedinte.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă propun să începem.
Dacă în legătură cu ordinea de zi sunt observaţii.
Vă rog.
Domnul Adrian Năstase:
Aş vrea să rog ca la ?Diverse? să adăugăm un scurt material în legătură cu câteva date pe care eu le solicit în legătură cu Centrul Internaţional de Conferinţe, ca să vedem care este cea mai bună soluţie pentru viitor, şi rog să fie multiplicat şi distribuit pentru final.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
PUNCTUL 1
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă în legătură cu programul de lucru sunt observaţii.
Discutăm pe programul de lucru pe săptămâna aceasta.
Pentru miercuri să fie activitate în comisii, iar joi să fie activitate în circumscripţiile electorale.
Pentru săptămâna cealaltă este scris corect ? activitate în circumscripţii electorale.
Deci sunteţi de acord ca în această săptămână să fiţi dumneavoastră, domnule Zgonea şi domnule Pardău, la prezidiu.
Pentru secretari, pentru perioada 1 ? 6 iunie, sunteţi de acord cu varianta aceasta?
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Doamna preşedintă, rămânem după aceea şi stabilim.
În principiu, suntem de acord ca eu şi cu domnul Pardău să facem două săptămâni consecutiv. Nu avem o problemă. Dar vreau să stabilim, ca nu cumva să avem trei săptămâni eu şi cu domnul Pardău şi o săptămână distinsul meu coleg care este plecat astăzi din ţară.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, corect.
Pentru programul de lucru 9 ? 13 iunie, vreau să vă uitaţi la ziua de joi. Activitate în circumscripţii, da?
Domnul Gheorghe Barbu:
Am reţinut. Vreau doar să vă spun că forma din mape este înlocuită cu o formă pusă lângă dumneavoastră, din cauză că se schimbă ziua de marţi ? în loc de primirea de răspunsuri la interpelări, este primire de răspunsuri la întrebări. Deci, formula este cea corectă ? înlocuieşte forma distribuită anterior. Şi joi va fi activitate în circumscripţii.
PUNCTUL 2
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă la ordinea de zi sunt observaţii.
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamna preşedintă, la ordinea de zi ar fi două lucruri.
Am primit de curând un raport comun pentru Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului de cooperare trilaterală pentru combaterea criminalităţii - România, Bulgaria şi Serbia, şi dacă aţi avea amabilitatea să îl introducem pe ordinea de zi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu cred că este nici o problemă.
Domnul Gheorghe Barbu:
Şi mai există o problemă: este o propunere legislativă care depăşeşte termenul ? a depăşit şi termenul de raport, dar astăzi ni-l prezintă ? se referă la Propunerea legislativă pentru modificarea Legii administraţiei publice 215. Suntem primă Cameră sesizată.
Este vorba de PLX 227 ? iniţiativă legislativă.
Deci, dacă nu, îl trecem fără termen.
Raportul nu îl am încă. Urmează să îl trimită.
Raportul este de respingere, şi astăzi îl primim şi îl distribuim.
Dacă sunteţi de acord, vă voi ruga să supuneţi liderilor.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Liderii sunt de acord cu cele două propuneri? Da.
Domnul Hunor Kelemen:
Doamna preşedinte, am eu o rugăminte pentru ziua de 10 iunie: avem un proiect de lege ? este foarte important ? privind funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Televiziune.
Termenul va expira pe 10 iunie şi va fi adoptat proiectul tacit dacă nu vom pune pe ordinea de zi raportul. Dacă nu va fi gata până atunci, eu vă spun că noi vom cere dezbaterea fără raport a proiectului fiindcă nu putem accepta, nu suntem de acord să fie aprobat în mod tacit şi să meargă în formula sau în forma propusă de iniţiatori la Senat.
Ce propune? Doamna Turcan ştie mai mult. Nu vreau să intru eu în amănunte, dar să nu fie aprobat tacit. Deci dacă nu va fi raport, vom cere includerea pe ordinea de zi pe 10 iunie.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
În ceea ce priveşte nota cu privire la iniţiativele legislative, avem Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare. Iniţiator este Guvernul României, care solicită şi procedură de urgenţă.
Cred că nu sunt observaţii. Suntem de acord.
Mai există Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului numărul 78 din 2000. Iniţiator este tot Guvernul României. Este procedură de urgenţă solicitată tot de Guvernul României. Conform cutumei noastre, intră.
Şi mai este un proiect de lege care este iniţiat de deputaţi. Procedură de urgenţă. Aici, de obicei noi ....
În regulă. Deci primele două se acceptă, celălalt nu.
PUNCTUL 4
Solicitare din partea Centrului de Proiecte Culturale ArCuB
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o solicitare din partea Centrului de Proiecte Culturale ArCuB.
Primăria Municipiului Bucureşti organizează un festival de teatru de stradă.
Ne solicită să aibă acces în Parlament, pentru că la ultimul spectacol au câteva momente care sunt legate de anumite terase din Palatul Parlamentului. Este vorba de accesul în clădire şi în curtea Palatului, precum şi sprijinul tehnic şi logistic, noi având ca şi instituţie statutul de partener în organizarea acestui eveniment.
Domnul Gheorghe Barbu:
Dacă îl aprobaţi, se face protocol între noi de colaborare, cu tot ce trebuie.
Domnul Gheorghe Albu:
Doamna preşedintă, ideea este că noi am început să aprobăm foarte multe gratuităţi. Tocmai vorbeam de imaginea Parlamentului, să creăm o nouă imagine a Parlamentului. Asta înseamnă şi imaginea instituţiei şi a clădirii, până la urmă. Or, a vedea alpinişti pe clădirea Parlamentului, că reiese de aici, şi oameni coborând de pe terase, mi se pare că nu ar face nici o imagine, pe cuvânt. Nu ar fi pentru Parlamentul României.
Îmi închipui cumva că pentru Casa Albă se obţine o astfel de aprobare şi îi vedem pe saltimbanci coborând din turn!
Adică sunt lucruri care, în opinia mea, se pot accepta; altele, nu.
Nu aş fi de acord nici chiar cu acest parteneriat. Nu înţeleg ce înseamnă parteneriat. Adică în sensul că noi le punem la dispoziţie curtea, Casa, toate acestea, şi ei ne pun la dispoziţie ce? Imaginea?! Ce ne pun?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog.
Doamna Aurelia Vasile:
Înainte de a face comentariul pe această solicitare, vreau, doamna preşedintă, să luaţi notă că articolul 14 alineatul h) din Regulamentul Camerei Deputaţilor spune aşa despre liderii sau înlocuitorii liderilor de grup: ?Participă la şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi la dezbaterile acestuia fără a avea drept de vot.? Deci cred că aprecierile pe care într-un anume moment le-a făcut domnul Cezar Preda şi pe urmă N. Oltean nu-şi au sensul şi de aceea am făcut această precizare ? ca dumneavoastră să ştiţi şi data următoare să-i puneţi la punct.
Legat de materialul despre care facem vorbire, eu cred că domnul Albu nu are dreptate.
Îmi aduc aminte că au fost şi alte activităţi mai puţin importante decât să spunem acest proiect al teatrului de stradă, activitate să spunem mai elitistă decât altele la care am permis să ne lumineze, să ne pună artificii, să ne pună scene şi aşa mai departe.
Mi se pare că este o chestie de atracţie a Bucureştiului, iar Casa Poporului este şi a bucureştenilor, nu numai a anumitor firme sau a anumitor activităţi.
Deci noi vă solicităm ca acest lucru să fie aprobat, mai ales că tot ce ţine de protecţia muncii şi de toate celelalte nu vor fi în responsabilitatea Camerei, ci teoretic a ArCuB-ului, prin protocolul care se încheie.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Mai sunt alte observaţii pe subiectul acesta?
Vă supun la vot.
Cine este pentru? (Doamna Daniela Popa, domnul Adrian Năstase, domnul Valeriu Ştefan Zgonea şi domnul Nicolae Bănicioiu)
Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă. (Domnul Gheorghe Albu şi domnul Dumitru Pardău)
Abţineri? 3. (Domnul Hunor Kelemen, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Mihai Alexandru Voicu)
A picat.
PUNCTUL 5
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
1) Memorandum intern: Participarea domnului deputat Cezar Florin Preda la cea de a treia parte a Sesiunii ordinare 2009 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
(Strasbourg, 22-26 iunie 2009)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Participarea domnului deputat Cezar Florin Preda la cea de a treia partea a Sesiunii ordinare 2009 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Observaţii? Nu sunt.
2) Memorandum intern: Deplasarea în SUA a domnului deputat Mircea Lubanovici (27 mai ? 8 iunie 2009)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Deplasarea în SUA a domnului deputat Mircea Lubanovici.
Este ales pe acel colegiu. Observaţii? Nu sunt.
3) Informare: Participarea la lucrările comisiilor Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO)
(Paris, 6-7 mai 2009)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o informare ? participarea la lucrările comisiilor Adunării Uniunii Europei Occidentale, pe care vă rog să o citiţi.
PUNCTUL 6
Diverse
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem şi o adresă de la domnul Ponta, dar pe data de 1 iunie nu este şedinţă în plen. Vă rog să reluăm discutarea acestui punct luni.
Mai avem materiale suplimentare.
Memorandum intern: Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind aprobarea tarifului pentru publicarea unor acte în Monitorul Oficial al României, partea I în limba maghiară
Doamna Roberta Alma Anastase:
Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind aprobarea tarifului pentru publicarea unor acte în Monitorul Oficial al României.
De acord. Mulţumesc.
Memorandum intern: Amplasarea unei camere de filmat + operator pe terasa Palatului Parlamentului în zilele de 1 şi 2 iunie
Doamna Roberta Alma Anastase:
Un alt memorandum: Televiziunea Română în parteneriat cu Asociaţia Ecosophia organizează o serie de evenimente sub egida ?Săptămâna mediului tău?, sub patronajul Ministerului Mediului.
TVR ne solicită amplasarea unei camere de filmat pe terasa Palatului Parlamentului.
Cred că nu sunt probleme.
Scrisoarea domnului Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, privind amânarea dezbaterii Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului şi a Legii camerelor de comerţ nr.335/2007
Doamna Roberta Alma Anastase:
V-am trimis o informare de la domnul Cătălin Predoiu, în legătură cu Legea privind registrul comerţului şi a Legii camerelor de comerţ, în care dumnealui ne solicită amânarea dezbaterii acesteia până după discutarea raportului Comisiei Europene.
Vă rog.
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedintă, domnul ministru face parte cumva din Guvernul României?
El nu ştie că aceste lucruri nu se fac de unul singur, ci teoretic prin înţelegerile care sunt pe această temă?
Se trezeşte cum s-a trezit şi cu chestiunea că nu a fost consultat pe Coduri; la fel, se trezeşte şi acum vorbind.
Cred că este independent de tot. Cred că avem un Guvern fără ministrul Justiţiei.
Domnul Adrian Năstase:
În general, comunicarea dintre Parlament şi Guvern se face la nivelul primului-ministru în ceea ce priveşte Guvernul.
De aceea, cred că acest text trebuie retrimis Guvernului pentru a se vedea dacă el este însuşit de către Guvern sau nu.
Punctele de vedere personale ale unui ministru nu ne interesează, şi de aceea cred că trebuie să îi transmitem domnului Predoiu că această chestiune trebuie să vină pe un canal oficial care să însemne de fapt semnătura primului-ministru.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Şi mai este şi Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul, care asta ar trebui să facă ? să facă coerente punctele de vedere ale miniştrilor, să nu-i lase pe fiecare să facă ce crede de cuviinţă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
O retrimitem: sub semnătura primului-ministru.
Mai există adresa domnului Adrian Năstase, care cred că trebuie să meargă către Secretarul general pentru a formula un punct de vedere asupra punctelor ridicate.
Domnul Adrian Năstase:
Exact. Eu am vrut numai să o distribuim, să o avem ca atare ca punct de plecare.
Îl rog şi eu pe domnul secretar general să vadă aceste aspecte, pentru că vă rog să observaţi ? multe dintre chestiunile pe care le-am discutat în legătură cu gratuităţi, în legătură cu funcţionarea Centrului, toate sunt legate de faptul că noi nu avem un punct de vedere foarte clar în legătură cu Centrul.
Dacă el funcţionează şi trebuie să funcţioneze pe o bază strict economică, atunci, sigur, trebuie şi noi să respectăm acest lucru.
Dacă stabilim anumite reguli privind gratuităţile, trebuie să ne asumăm şi noi o parte din responsabilitate pentru funcţionarea lui.
Şi cred că, dacă vom avea aceste date, vom putea să ne pronunţăm după aceea în legătură cu strategia noastră în ceea ce priveşte Centrul.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În regulă.
Domnul Gheorghe Barbu:
Dacă-mi permiteţi, voi spune o frază. Vă vom prezenta în cel mai scurt timp aceste date.
Domnul Gheorghe Albu:
Avem unul dintre chestori care răspunde de activitatea Centrului Internaţional de Conferinţe. Avem, la nivelul chestorilor, doi experţi contabili. Cred că această prezentare ar trebui făcută prin intermediul chestorului, dacă nu a grupului chestorilor, dar a chestorului care răspunde de această activitate.
Domnul Gheorghe Barbu:
Noi vă vom prezenta absolut toate datele pe care le doriţi, indiferent cum le doriţi, pe grupuri, pe tot ce vreţi.
Domnul Varujan Pambuccian:
Doamnă preşedinte, eu nu înţeleg un lucru de foarte mult timp legat de CIC şi poate lămurim la un moment dat şi lucru acesta.
El a fost creat într-un anumit fel care l-a făcut ca o instituţie complet separată de Camera Deputaţilor, de Parlament, de Senat, de orice, în acest spaţiu.
Noi, pe de altă parte, ne plângem continuu că avem probleme de buget, ne plângem continuu în legătură cu foarte multe lucruri, dar avem aici o resursă pe care nu o folosim.
Nu ştiu de ce a fost creat în felul acesta. Nu ştiu. Eu aşa l-am întâlnit când am venit prima oară, în 1996 aşa era.
Dar poate reuşim să regândim raporturile cu CIC. Până la urmă, spaţiul acestei clădiri, cred că totul pleacă de la faptul că Parlamentul nu există ca instituţie în sine, există doar cele două Camere; pentru că, dacă ar exista Parlamentul ca instituţie în sine, în momentul acela probabil că altfel ne-am raporta la CIC. Dar am putea să ne raportăm noi în calitate de Camera Deputaţilor.
Domnul Adrian Năstase:
Dacă-mi permiteţi să spun două cuvinte în legătură cu observaţiile domnului Pambuccian, într-un minut.
Camera Deputaţilor este titularul dreptului de administrare pentru această clădire în întregime.
Când s-au stabilit aceste lucruri în perioada 1992-1996, sălile de jos, fiind foarte ample, nu puteau să intre cumva în circuitul Parlamentului, nu aveam ce să facem cu ele, pentru Camera Deputaţilor vorbesc.
În 1994, deja au avut loc aici, în clădire, unele manifestări, a fost şi forumul Crans Montana, au fost şi altele. În felul acesta, a apărut ideea Centrului de Conferinţe. Centrul de Conferinţe, dacă ar fi fost complet autonom, ar fi trebuit să plătească chirie pentru spaţiile respective Parlamentului, Camerei Deputaţilor, bugetului. Însă acest lucru nu era posibil. Şi atunci, s-a creat această formulă oarecum ambiguă, pe care am continuat-o. Şi ei, într-un fel, s-au prevalat de aceste lucruri şi uneori nu şi-au făcut datoria cum trebuia, alteori Camera Deputaţilor a exagerat, impunând nişte obligaţii asupra Centrului de Conferinţe.
Şi de aceea eu cred că, dacă noi punem lucrurile la punct şi stabilim nişte reguli clare, va fi bine şi pentru noi, pentru că la un moment dat s-ar putea ca aceste chestiuni să apară din nou şi pentru cei de la Centrul de Conferinţe, care totuşi folosesc un spaţiu care nu este al lor şi, dacă găsim nişte soluţii inteligente, cred că ne-ar folosi tuturor.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
Eu vă propun să sistăm aici discuţiile şi să discutăm pe documente în momentul în care domnul secretar general ne va face informarea.
În încheiere, rog liderii de grup, domnul Toader, doamna Aurelia Vasile, rog liderii de grup, ştiu că a fost un program foarte încărcat, dar după alegerile europarlamentare, vă rog să luaţi în discuţie acel program de afişare pe site etapizat a cheltuielilor parlamentare, pentru că s-au împlinit cele două săptămâni şi vă rog să luaţi aceasta în discuţie după 7 iunie.
Doamna Aurelia Vasile:
Vom discuta după aceea. Am spus că ne întâlnim să discutăm, să vedem cum este mai bine, l-am consultat şi pe domnul secretar general.
Vreau, în acelaşi timp, să informez Biroul permanent că se dăduse termen două săptămâni pentru a găsi o soluţie de completare a Legii informaţiilor. Grupul meu a făcut o iniţiativă legislativă care modifică un articol care spune că, prin hotărâri ale Biroului permanent, pot fi publice şi alte date. Deci, există o iniţiativă legislativă făcută de grupul nostru.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În schimb, vă rog să aveţi această discuţie şi pe etapizare şi programul afişării.
Domnul Gheorghe Barbu:
Eu pot să vă spun doar că, în maximum 60 de zile, orice dată referitoare la solicitare am putea s-o luăm în calcul pentru a găsi modalitatea de rezolvare.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc mult.
Am epuizat ordinea de zi.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 14,40.