|
Domnul Ringo Dămureanu:
Dacă-mi permiteţi, în această clădire ştiţi foarte bine cam care este numărul de personal, mă refer la angajaţi, mă refer şi la vizitatori. Numărul de parlamentari este destul de redus, şi mai ales faptul că nu lucrează in fiecare zi a săptămânii. Dar acest mit că la Camera Deputaţilor era undeva unde se mânca bine sau convenabil sau ieftin, rezonabil, a dispărut, a picat, practic am rămas cu un singur bufet unde tarifele erau duble, şi acum ne aşteptăm să fie triple. Coada la bufetul Senatului, ieri am stat acolo, depăşeşte o jumătate de oră. Deci, soluţia asta că să externalizăm cu orice chip ca alţii să cumpere să poată să facă profit din orice, mi se pare destul de hazardantă. Ieri o angajată de-a noastră mi-a arătat că a cumpărat două sucuri, unul la doi litri şi unul la un litru şi a plătit 30 de lei. De la bufetul nostru, nu dintr-un restaurant de lux. Deci, s-ar putea să, mitul respectiv al alimentelor foarte ieftine de la Camera Deputaţilor, să se convertească într-unul al celor exagerat de scumpe.
|