şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de miercuri, 17 iunie 2009
Şedinţa a început la ora 12.07.
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnul Ioan Oltean, domnul Bogdan Olteanu (până la ora 12.25) ? vicepreşedinţi; domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi ? secretari; domnul Gheorghe Albu, domnul Dan-Ştefan Motreanu (de la ora 12.28) - chestori; domnul Leşe Doru Braşoan (până la ora 12.43), domnul Gelu Vişan ? de la 12.43) - Grupul parlamentar al PD-L; domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Márton Árpád ? Grupul parlamentar al UDMR şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: doamna Ioana Pop (de la ora 12.24) ? secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, doamna Ileana Maria Luncan ? secretar general adjunct, domnul Valer Dorneanu ? secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Nicoleta Laura Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice, domnul Răzvan Prişcă - Cancelarie Preşedinte.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
V-aş propune, pentru că nu avem cvorum la Biroul permanent, să discutăm Programul de lucru, pentru că avem cvorum la Comitetul ordinii de zi. Să discutăm un pic despre .....
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Doamna preşedintă, deşi am temeri că iarăşi o să fiu urecheat, noi, liderii de grup parlamentar nu putem să ne băgăm în atribuţiile exclusive ale Biroului permanent, iar propunerea, atât a programului, cât şi a ordinii de zi pentru votul COZ-ului se face de către Biroul permanent. Deci s-ar putea să greşesc şi pe urmă, dacă voi fi de acord, fără să propună Biroul permanent această ordine de zi, domnul Oltean o să mă ia iarăşi la lecţii de cine are atribuţiile exclusive de a face aceste propuneri.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun, atunci vă consult pe o propunere de principiu, care să stea la baza şedinţei noastre de astăzi, în eventualitatea în care reuşim să realizăm cvorumul sau, dacă nu, să îl avem cel puţin pentru ziua de luni, pentru Biroul permanent de luni.
Şi v-aş propune următorul program de lucru, pentru ziua de luni să rămână aşa cum este cu angajarea răspunderii, marţi dimineaţă, după declaraţii politice, v-aş propune să avem discutarea moţiunii, pentru că avem nişte termene legate de aceasta. După, probabil că în jur de ora unu, unu şi ceva, se vor calcula timpi efectivi şi, după dezbaterea şi votarea moţiunii, să facem o sesiune de vot final. Marţi, după amiază ? şi aici v-aş consulta, pentru că sunt, să spunem, două variante ? fie marţi după amiază discutăm restanţa pe care o avem, unde s-a suspendat şedinţa, pe subiectul solicitării procurorului general şi miercuri, toată ziua, o dedicăm plenului, pentru a epuiza ordinea de zi şi să facem, eventual, şi miercuri o sesiune de vot final, pentru ca să epuizăm ordinea de zi, sau facem marţi după amiază acest lucru şi miercuri să rămânem pe subiectul celălalt. Deşi, marţi presupune, totuşi, un timp scurt şi nu cred că avem timpul să epuizăm ordinea de zi.
Vă rog, domnul Márton Árpád şi apoi domnul Eugen Nicolăescu.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Eu cred că, într-adevăr, trebuie să avem activitate, putem să dăm vot final atunci şi să avem activitate în plen şi marţi după amiază, ori marţi sau miercuri un vot final. Aici, clar nu putem fi de acord cu această modificare, chiar dacă am nişte dubii, deci nu prea înţeleg ce înseamnă luni ? soluţionarea altor probleme înscrise pe ordinea de zi ? şi la prima şedinţă comună şi la a doua şedinţă comună şi de ce nu putem să le lăsăm la un singur loc, dar nu mă bag. Dar propunerea dumneavoastră pe care aţi făcut-o, legată de punerea pe ordinea de zi a ceva, tocmai la acest capitol am fost atenţionat de domnul Oltean cum că acesta este exclusiv domeniul Biroului permanent, deci decizia acestei probleme, cu sesizarea noastră sau nesesizarea noastră vă aparţine dumneavoastră, Biroului permanent, noi nu decidem până când dumneavoastră nu sunteţi în cvorum.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Sunt de acord, numai că, domnule Márton Árpád, nu putem să scoatem de pe ordinea de zi un lucru care este deja pe ordinea de zi. Solicitarea este pe ordinea de zi!
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Solicitarea nu este pe ordinea de zi, pentru că am mai demonstrat, citind stenograma, că nu asta s-a votat! Asta am demonstrat, că s-a votat altceva.
Domnule secretar general, vă aduc încă o dată stenograma, am citit-o şi ieri, şi de la plen am citit-o, am citit-o şi doamnei preşedinte. Doamna mi-a spus altceva ce s-a discutat, ori ....
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Márton Árpád, noi suntem toţi aici, toţi au fost prezenţi la discuţia respectivă şi credeţi-ne că asta am votat!
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Am citit stenograma şi din stenogramă reiese clar că s-a votat altceva!
Domnul Gheorghe Barbu:
Credeţi-ne pe cuvânt!
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Nu am de ce să vă cred pe cuvânt, pentru că am fost trimis de către doamna preşedinte la stenograme şi le-am citit.
Domnul Gheorghe Barbu:
Numai puţin! Aici, după atâtea discuţii şi o pauză de consultări, s-a hotărât următorul lucru, că a rămas în discuţie ce introducem pe ordinea de zi şi s-a hotărât că introducem pe ordinea de zi proiectul de hotărâre, eu am spus pe parcursul discuţiei, noi nu putem introduce altceva, decât proiectul de hotărâre prin care Parlamentul cere începerea urmăririi penale şi s-a completat, în continuare că, dacă nu se acceptă, nu se votează ?pentru? şi se votează ?împotrivă?, atunci, în scrisoarea de trimitere înapoi a documentelor trimise de procurorul general să facem o motivare, să spunem punctele esenţiale care au fost dezbătute în Camera Deputaţilor şi să motivăm de ce le trimitem înapoi sau de ce nu s-a acceptat cererea. Aceasta a fost discuţia finală. Deci hotărârea aceasta nu a fost introdusă.....
Îmi pare rău, eu nu particip la dezbateri, dar am să vă spun ceva, niciodată nu a fost, în Biroul permanent, proiectul de hotărâre de cerere a începerii urmăririi penale. Niciodată, repet, un proiect de cerere de începere a urmăririi penale nu a fost distribuit parlamentarilor, ci a fost dat şi citit doar de preşedintele de şedinţă.
Acum, am făcut chestiunea asta. Eu cred că lucrurile nu stau aşa cum, repet, le prezentaţi dumneavoastră. S-a introdus pe ordinea de zi în mod corect, aici, şi se poate scoate de pe ordinea de zi în plen.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Doamna preşedinte, eu tot nu înţeleg de ce lucruri uşor de realizat regulamentar, de ce forţaţi să nu se realizeze regulamentar. Deci ce v-a împiedicat să includeţi pe ordinea de zi de astăzi, să aduceţi în faţa Biroului permanent, aşa cum prevede regulamentul la art. 93, prevede că fiecare text de proiect de hotărâre se introduce în Biroul permanent şi pe urmă se distribuie deputaţilor.
Trebuie să vă spun, că poate nu aţi fost atunci secretar general şi nu aveţi informaţiile corecte, dar eu, unul, am fost membru tocmai în comisia care a lecturat acest dosărel de vreo şapte volume, legat tocmai de această temă şi s-a făcut raport, s-a făcut proiect de hotărâre, a fost semnat de domnul preşedinte Andon. Este adevărat că s-a decis aşa cum s-a decis, ştiţi, dar atunci a existat un proiect de hotărâre băgat în Biroul permanent, care a fost pus pe ordinea de zi. Aici, articolul 93 spune clar că aceste proiecte de hotărâri vin la Biroul permanent, se distribuie Comisiei care îl are în activitatea ei, deci dumneavoastră, dacă aţi dorit ca acel proiect de hotărâre ? sau distinşii colegi de la PSD, care au venit cu un alt proiect de hotărâre - dacă vroiaţi să fie dezbătute, chiar şi cele două, se putea să fie introduse în Biroul permanent, Biroul permanent, în înţelepciunea sa, putea să trimită cele două proiecte de hotărâri la Comisia juridică să dea, săptămâna aceasta, raport pe aceste două hotărâri şi să le dezbatem săptămâna viitoare. Aceasta e procedura regulamentară şi puteaţi să o faceţi, aveaţi posibilitatea, de ce doriţi cu tot dinadinsul să nu respectaţi regulamentul.
Domnul Gheorghe Barbu:
Pe ordinea de zi a fost introdus punctul de vedere cerut de Biroul permanent de la Comisia de Regulament.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Da, acesta a fost introdus!
Domnul Gheorghe Barbu:
Pe parcursul dezbaterilor din Birou, s-a hotărât introducerea pe ordinea de zi a hotărârii privind cererea.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Aş vrea să răspund acestei întrebări venite de la liderul Grupului UDMR către noi ? de ce nu aţi făcut, aţi fi putut, de ce nu aţi făcut ? dar vă reamintesc, câţiva oameni din această sală au spus de la început că procedura trebuie să fie cea din 155 şi să mergem la Comisia juridică şi să urmeze această procedură pe care dumneavoastră, acum, ne spuneţi ? de ce nu aţi făcut-o! ? alţii, majoritari în această sală, de la anumite partide, unele nu străine de dumneavoastră, au decis altfel. Deci nu ne mai întrebaţi pe noi ? de ce nu aţi făcut, că aţi fi putut! Sunt mulţi care au fost de părerea dumneavoastră.
Vă mulţumesc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Bogdan Olteanu.
Domnul Bogdan Olteanu:
Îmi cer scuze, doamna preşedinte, că încerc să revin la subiectul pe care l-aţi ridicat mai devreme, legat de programul de lucru.
Şi eu mi-aş însuşi ideea, ţinând seama că suntem în ultimele zile de activitate, ca în această săptămână să lucrăm mai mult pe plen şi marţi şi miercuri, din două motive. Unul, că mai lichidăm din ordinea de zi şi cred că ar fi bine să lichidăm toată ordinea de zi în această săptămână, am să explic de ce. Al doilea, că lucrând mai mult pe plen şi mai puţin comisii nu vor apărea proiecte noi pentru săptămâna viitoare.
Să mă explic, este posibil, nu bag mâna în foc, dar este posibil ca săptămâna viitoare să avem o şedinţă reunită pe tema unei eventuale moţiuni de cenzură. De asemenea, însă, este nu posibil ci probabil, pentru că s-a discutat, de principiu, în biroul reunit, dacă îmi amintesc bine, că va mai fi o şedinţă reunită, săptămâna viitoare, pentru că vom încerca să rezolvăm câteva dintre problemele cu care Camerele reunite sunt sesizate, probleme serioase, importante, rapoarte de activitate, numiri în funcţie, decizii referitoare la chestiuni care nu se iau în cinci minute. Şi atunci, dat fiind că singurele două zile în care mai putem lucra, conform Constituţiei, sunt luni şi marţi, 29 şi 30, eu cred că putem să considerăm de principiu, până la o şedinţă a Birourilor reunite, că pe 29 şi pe 30 avem şedinţe comune şi atât. Că nu o să mai avem, când să avem altceva? Ca să putem să rezolvăm problemele de competenţa Camerelor reunite şi, în acelaşi timp, nu va mai fi timp de şedinţa Camerei. În aceste condiţii, cred că este foarte înţelept ca marţi şi miercuri, în ordinea pe care o vom decide, cu ordinea de zi pe care o vom decide ? nu putem acum să decidem ordinea de zi, o vom decide, nu este nici un fel de problemă, nu o decidem acum, o decidem peste o jumătate de oră sau o decidem luni ? dar ca program de lucru şi părerea mea este că ziua de luni, e clar, este închisă lunea aceasta cu şedinţă comună şi eu cred că marţi toată ziua şi miercuri ar trebuie să le dedicăm şedinţelor de plen, ca să nu ieşim din această sesiune şi cu o ordine de zi neepuizată, pentru că este clar, pe 29 şi 30 nu vom reuşi să lucrăm în plenul Camerei, cred.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Şi, doamna preşedinte, aş dori să reamintesc un lucru, revenind strict la regulament şi proceduri.
În acest moment, noi suntem în situaţia în care şedinţa plenului Camerei Deputaţilor este suspendată, fără să îşi fi epuizat ordinea de zi. Cu alte cuvinte, mie mi se pare că este firesc şi asta nu ştiu dacă trebuie să o mai trecem prin Biroul permanent şi prin Comitetul liderilor, pentru că ordinea de zi neepuizată a fost deja trecută prin Biroul permanent şi Comitetul liderilor. Cu alte cuvinte, părerea mea ar fi ca proximul plen, când vom decide să fie, să trecem la epuizarea ordinii de zi deja stabilite. Ce putem face pentru a evita, probabil, nişte tensiuni! Am putea modifica, eventual, câteva puncte în ordinea de zi. Vă reamintesc că noi ne-am oprit la momentul ? ziceţi-i cum vreţi, scrisoare ? eu am să îi spun momentul Adrian Năstase şi ordinea de zi era aşa, epuizăm momentul Adrian Năstase cu votul, după care intrăm în vot final, unde era şi vot pe moţiune şi vot pe proiecte de legi, până la epuizarea votului final. Cu alte cuvinte, în interpretarea mea ? şi îi rog şi pe liderii de grup să reflecteze, poate nu am dreptate ? în interpretarea mea, Camera, în acest moment, este legal sesizată cu o ordine de zi. Putem să mergem fără nici un fel de probleme juridice sau de regulament pe această ordine de zi şi putem decide acum, de pildă, să mergem întâi cu votul final, să epuizăm votul pe moţiune, să epuizăm votul final, deci după regulament, în acest moment, şedinţa Camerei este suspendată....
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Articolul 86, alineatul 1, .... proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru al Camerei Deputaţilor pentru săptămâna următoare se întocmesc de Biroul permanent....
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Şedinţa nu a fost închisă, iertaţi-mă!
Domnul Márton Árpád-Francisc:
În nici o legislatură nu a existat, cu mici excepţii, săptămână în care ordinea de zi să fie epuizată şi să fie considerat că este suspendată şi continuă aşa cum a fost.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aşa am anunţat eu în plen, domnule Márton Árpád, că şedinţa a fost suspendată pentru lipsă de cvorum.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Dumneavoastră nu puteţi anunţa în plen lucruri în afara regulamentului, din păcate o faceţi!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Márton Árpád, eu ştiu că aveţi o misiune dumneavoastră, dar e grea, credeţi-mă, este foarte grea!
Dumneavoastră încercaţi să forţaţi regulamentul, staţi în braţe cu o carte dar, în realitate, dumneavoastră încercaţi să-mi spuneţi un lucru pe care eu l-am făcut procedural, ieri, în Cameră, când vă anunţ că aţi părăsit lucrările! Şi am suspendat din lipsă de cvorum, domnule Márton Árpád!
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Şi?
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Şi avem o ordine de zi care trebuie să fie epuizată.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Arătaţi-mi regulamentul în care se prevede acest lucru.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Numai un moment! Vreau să vă spun un lucru pe care trebuie să îl recunoaştem amândoi, că nu puteţi să scoateţi din ordinea de zi, ceea ce încercaţi dumneavoastră, în acest moment să induceţi ca şi idee, un lucru care este pe ordinea de zi!
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Care nu este pe ordinea de zi, doamnă!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Este pe ordinea de zi!
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Nu este pe ordinea de zi! Deci ordinea de zi acceptată în acest Birou era punctul 15 de la art.59 care spune ? prezentarea punctului de vedere în Camera Deputaţilor ? pentru că s-au analizat sesizările transmise de Biroul permanent cu privire la proceduri. Deci aici ne aflăm. Şi asta ar fi trebuit să faceţi! Dumneavoastră, că aţi făcut altceva, este altă treabă, dar nu există, nicăieri în regulament nu o să găsiţi instituţia de suspendare a ordinii de zi şi continuare în săptămâna următoare aceeaşi ordine de zi, aşa cum a fost adoptată.
Şi, dacă mergem într-adevăr pe regulament, trebuie să constat că nu aveţi cum să propuneţi ordine de zi pentru săptămâna viitoare, pentru că nu sunteţi în cvorum, aşa cum domnul Oltean mi-a atras atenţia, este de competenţa exclusivă a Biroului permanent, sunteţi majoritari, aveţi 74%, organizaţi-vă să aveţi cvorum.
Eu m-am retras, ca să ştiţi, şi din acest moment nici COZ-ul nu mai are cvorum.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cu siguranţă, v-aţi făcut misiunea, puteţi fi fericit!
Domnul Eugen Nicolăescu.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Doamna preşedinte, o să vă uimesc prin ceea ce o să vă spun şi anume că vreau să fiu constructiv. Dumneavoastră nu speraţi asta de la mine şi mai ales domnul Voinescu, dar nu e problema mea!
Cred că avem câteva lucruri de clarificat. Primul, discuţia pe care o aveţi dumneavoastră cu PSD-ul nu este problema noastră şi eu vă rog să vi-o clarificaţi şi, în funcţie de cum o clarificaţi, ştim cum mergem mai departe. Am încercat să o spunem şi ieri, de la tribună, că noi nu am intervenit în dezbateri, cât au fost, dar când am văzut că lucrurile au luat-o razna, într-un anume fel, am zis că nu vrem să fim părtaşi la acea discuţie. Clarificaţi-vă şi, după ce avem pe ordinea de zi într-un fel sau altul, noi avem votul, cu care urmează să ne exprimăm.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ceea ce vă solicitam eu, domnule Eugen Nicolăescu, indiferent de ce face un grup parlamentar, vă solicit opţiunea, dumneavoastră, ca şi grup parlamentar, sper eu, independent de PSD.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Opţiunea noastră o să o vedeţi atunci când vom ştii ce anume trebuie să discutăm, pentru că, deocamdată, nu ştim ce discutăm.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Discutăm împreună!
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Dacă-mi permiteţi ....
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Vă rog să nu mă întrerupeţi. Acesta este primul punct.
Al doilea. Cred că astăzi putem să dăm dovadă de înţelepciune pe ordinea de zi şi pe program. V-am spus şi înainte de şedinţă că ar fi păcat încă o dată să ne privească cetăţenii ca pe nişte parlamentari care nu îşi fac datoria.
În consecinţă, propunerea dumneavoastră de a lucra şi marţi şi miercuri în plen, cred că este corectă, cu următoarea ? dacă vreţi ? propunere şi anume: marţi după amiază să lucrăm pe ordinea de zi normală, obişnuită pe care o avem cu proiectele de legi şi poate, la sfârşitul zilei, toată lumea să ştie că va fi vot final. Dacă nu se epuizează, să continuăm şi miercuri dimineaţă, astfel încât să terminăm toată ordinea de zi pe care o avem. Marţi de asemenea, după amiază, să permiteţi să lucreze toate comisiile şi rapoartele lor până la finalizarea zilei să fie luate în consideraţie miercuri dimineaţă, ca să avem un stoc cât mai mic de acte normative care nu au ajuns să fie votate de parlamentari şi după ce epuizăm acest lucru să treceţi la discuţia în divergenţă pe care o aveţi cu PSD-ul. Că va fi miercuri după masă, că va fi joi dimineaţa, pe mine nu mă interesează. Când va fi, noi suntem aici să lucrăm. Şi evident, cred că este foarte bună şi propunerea lui Bogdan Olteanu ca luni şi marţi ? 29 ? 30, să le rezervăm pentru şedinţe comune ale celor două Camere; vor fi sau nu vor, vor fi numai pentru luni, vor fi şi marţi, vom vedea la vremea respectivă, dar să rezervăm acest timp şi deputaţii să-l cunoască, că luni şi marţi ? neapărat trebuie să vină la Parlament să muncească. Aceasta este propunerea pe care vreau să v-o fac pentru program şi ordinea de zi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Am un singur răspuns pentru domnul Márton Árpád: articolul 144, alineatul 4: ?în cazul în care cvorumul nu este întrunit, şedinţa se suspendă, iar preşedintele va comunica data şi ora reluării lucrărilor. Reluarea lucrărilor se face ? nu săptămâna următoare sau în fine ? reluarea lucrărilor se face şi prin derogare de la ordinea de zi aprobată, cu respectarea succesiunii stabilite prin aceasta.? Vă mulţumesc.
Am vrut doar să citesc un articol de regulament care se pare că a scăpat mai experimentatului meu coleg.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Nu, dar se presupune că se întâmplă în cursul aceleiaşi săptămâni. Aici este diferenţa de nuanţă între noi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dar nu este explicit domnule Nicolăescu, nu scrie lucrul acesta. Asta încercam să vă spun. Se poate întâmpla şi o situaţie excepţională ca aceasta.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Nu. Eu spun în felul următor. Ideea era următoarea. Astăzi, dumneavoastră, puteaţi cu Biroul şi cu COZ-ul să stabiliţi astăzi şedinţă de plen, aveaţi dreptul acesta, puteaţi să o faceţi.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
În şedinţă nu aţi făcut-o. Acum să spuneţi că vom continua astăzi dimineaţă. Asta puteaţi să spuneţi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am invitat la consultări pentru a putea face acest anunţ liderii de grup.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Am fost aici.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu intrăm în amănunte că...
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Doamnă preşedinte, am fost aici.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Tot de comun acord am stabilit să invităm şi PSD-ul. Nu suntem noi de vină până la urmă şi nu are rost să ne tensionăm că un grup parlamentar este silentio stampa.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Teoretic sunt de acord cu propunerea colegului nostru liberal, legat de programul pentru săptămâna viitoare, ca să deblocăm această situaţie.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Şi în acest moment se pare că aveţi un cvorum pe Biroul permanent, deci, putem să închidem acest subiect că este foarte important să-l ştim toţi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Haideţi să concluzionăm, pentru ca domnul secretar general să poată să-şi noteze modificările agreate de noi.
Deci, luni rămâne programul aşa cum este.
Marţi avem declaraţii politice, după declaraţii politice ? moţiunea cercetarea.
Domnul Gheorghe Barbu:
Cum se termină moţiunea cu cercetarea - un vot
Doamna Roberta Alma Anastase:
Intrăm şi în sesiune ? vot final.
Domnul Gheorghe Barbu:
Se continuă cu vot final şi începe cu votul pe moţiunea anterioară. Se continuă cu probleme înscrie pe ordinea de zi ? marţi după masă. Se face o pauză de lucru, după care, miercuri dimineaţă se continuă cu probleme înscrise pe ordinea de zi. La epuizarea ordinii de zi se termină cu vot final.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Staţi o secundă! Deci, vorbim de miercuri. Miercuri avem plen, de la ce oră?
Domnul Gheorghe Barbu:
De la ora 9.00 la 9.30 dimineaţa.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
9.30 ? perfect. Şi ce va fi?
Domnul Gheorghe Barbu:
Ce este pe ordinea de zi.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Deci, dezbateri.
Domnul Gheorghe Barbu:
Când s-a epuizat, vot final.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Am înţeles. Perfect. Şi după aceea, activitate în comisii, da? Miercuri după amiază.
Domnul Gheorghe Barbu:
Miercuri după masă şi joi comisii.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Am înţeles. Cer precizări, pentru că o să trebuiască să spun la presă şi să fie exact. (A intrat în sală domnul Dan-Ştefan Motreanu.)
A, da ? este cvorum la Birou, a venit Dan, şi cu domnul Olteanu este cvorum la Birou.
Domnul Dan Ştefan Motreanu:
Am votul lui Bogdan Olteanu pentru program şi ordinea de zi.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Eu spusesem, dacă sunteţi de acord, că dacă doamne fereşte nu se termină discuţia aceea sensibilă, că începe şi nu se termină miercuri, să o facem şi joi ca să închidem complet tema.
Domnul Gheorghe Barbu:
În principiu suntem de acord.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Doamna preşedinte, se pare că domnul Gelu nu a reţinut, ca propunere, dar nu s-a adoptat ca şi marţi după masă să se dea aprobare să se lucreze şi în comisii şi rapoartele care ies marţi seara să se discute miercuri, ca să închidem cât mai mult, să nu mai rămânem cu stoc. Asta era ideea, dacă sunteţi de acord, evident.
Domnul Gheorghe Barbu:
În principiu suntem de acord.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Se pune miercuri după masă. După votul final de miercuri.
Domnul Gheorghe Barbu:
Vreau să vă spun că este obligatoriu să fie comisii. Avem aici Legea de abilitare a guvernului. Astăzi ar trebui să trecem chestia asta că noi nu le-am trimis către comisii. Dacă avem cvorum, vă rog eu, haideţi să terminăm punctele acestea. Sunt o grămadă de puncte.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Încă ceva pentru clarificarea mea.
Domnilor, am decis ca, chestiunea sensibilă a domnului Năstase să fie pusă nu marţi după votul final, ci miercuri după votul final, da?
Domnul Gheorghe Barbu:
Aşa şi scriem. O punem în altă poziţie miercuri, după finalizarea votului final.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Perfect. Mulţumesc mult.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Am o propunere la ordinea de zi. Au fost retrimise la Comisia de cultură două proiecte de legi care sunt cu aprobare tacită pe data de 25.06. Unul dintre ele, deja de acolo vin şi acolo mă şi întorc după ce fac această propunere, a fost adoptat într-o formă modificată. Raportul va fi gata. PLX-ul nu ştiu ? a audiovizualului ? ,cele două care au fost retrimise ? aveau termenul de depunere a raportului 19. Acesta sigur va avea raportul, că l-am terminat. Pe celălalt îl discutăm, sper să terminăm astăzi. Deci, putem să le punem pe ambele pe ordinea de zi la punctul II ? prima Cameră sesizată, punctul 9-10. Şi dacă din întâmplare ? în cazul unuia este clar că raportul trebuie să fie gata, pentru că a rămas într-un singur alineat proiectul de lege ? nu se reuşeşte, atunci să se supună votului de adoptare a plenului fără raport, ca să nu treacă tacit. Noi încercăm să facem raportul. Adevărul este că este cam jenant că tocmai PD-L-ul face foarte multe amendamente la acest proiect de lege, poate unii l-au şi semnat, dar totuşi comisia avansează. Eu, cu scuzele de rigoare, mă şi retrag şi mă întorc acolo la comisie.
Deci, vă solicit punctele 9 şi 10 pentru aceste două proiecte. Până luni vedem cum este cu rapoartele.
Domnul Gheorghe Barbu:
Aş vrea să vă rog, când ajungem la Nota cu iniţiative, este o problemă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ziceţi-mi! Domnul Pardău. Vă rog.
Domnul Dumitru Pardău:
Dacă îmi permiteţi doar o întrebare. La poziţia 10 este o solicitare din partea doamnei Raluca Turcan, preşedinta Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă. Vroiam să văd dacă nu cumva solicitarea doamnei Turcan se referă exact la ceea ce a solicitat domnul Márton Árpád.
Domnul Gheorghe Barbu:
Adică?
Domnul Dumitru Pardău:
Ca ei să lucreze luni tocmai la un proiect retrimis.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Este vorba de o solicitare şi anume în ipostaza în care nu se termină raportul astăzi sau săptămâna aceasta, să lucrăm în paralel luni. Cred că despre asta este vorba.
Domnul Dumitru Pardău:
Atunci intervine o contradicţie, că domnul Árpád a cerut să fie discutată fără raport, iar Raluca Turcan a cerut cu raport.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Nu am spus. Am spus cu sau fără raport. Am formulat destul de clar.
Domnul Dumitru Pardău:
Am cerut doar o lămurire.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Se discută şi am şi spus, domnul Voinescu ştie că de acolo venim şi mă şi întorc că am nişte amendamente pe care doresc să le trec.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Deci, aprobăm şi acest punct cu solicitarea doamnei Raluca Turcan ca această Comisie de cultură să poată lucra până la finalizarea dezbaterilor. De acord? Nu sunt probleme.
PUNCTUL 4
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Domnul Gheorghe Barbu:
Nota cu iniţiativele legislative vă rog măcar să o treceţi. Dacă nu o trimitem la comisie nu merge nici proiectul cu abilitarea Guvernului la comisii.
Dacă nu o trimitem la comisie nu se face raport.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, suntem de acord.
Domnul Gheorghe Barbu:
Mai este încă o problemă.
Avem două decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la Statutul cadrelor didactice.
Vă rog să acceptaţi să le trimitem la Comisia juridică ca să se pronunţe pe ele, să întocmească raport. Dacă pot într-un termen foarte scurt, până luni să le punem pe ordinea de zi, pentru că se doreşte ca în această sesiune să treacă şi prin Senat. Noi suntem prima Cameră decizională. Dacă sunteţi de acord cu acest subiect? Este OK.
Restul lucrurilor, dacă nu mai este cvorum ...
Doamna Roberta Alma Anastase:
Restul punctelor de pe ordinea de zi urmează să le discutăm luni în şedinţa Biroului permanent. Vă mulţumesc.
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.45.