Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 27 mai 2024 ora 13:32

Şedinţa a început la ora 13,32.

Lucrările au fost conduse de domnul Alfred-Robert Simonis - preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.

Au participat: doamna Alexandra Presură (prezentă on-line), doamna Gianina Şerban, domnul Cristian Buican (prezent on-line) şi domnul Ovidiu Victor Ganţ - secretari, domnul Mitică-Marius Mărgărit (prezent on-line), domnul Gabriel-Valer Zetea (prezent on-line) şi domnul Seres Denes (prezent on-line) - chestori, domnul Ciprian-Constantin Şerban - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Bogdan-Ionel Rodeanu - Grupul parlamentar al USR, domnul Ilie-Alin Coleşa - Grupul parlamentar al AUR, domnul Benedek Zacharie - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian (prezent on-line) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnul Nini Săpunaru - Secretar de stat - Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, domnul George-Ionuţ Dumitrică - Secretar general-adjunct, doamna Ioana Bran-Voinea - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Ilona-Daniela Ştefan - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Andreea Cleras - Direcţia generală afaceri externe şi protocol, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, doamna Anca-Mihaela Bachide - Director general la Cancelarie Preşedinte.

*

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Bună ziua stimate colege, stimaţi colegi!

Vă supun votului ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent de astăzi.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva? Nu.

Mulţumesc.

Adoptat.

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale

Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului

Domnul Alfred-Robert Simonis:

La primul punct avem Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor.

Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri?

Nu sunt.

Mulţumim.

Adoptat.

Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Nacov privind susţinerea unui scurt discurs în deschiderea şedinţei de plen din data de 27.05.2024 cu prilejul sărbătorii Zilei Limbii Bulgare în România – ziua de 24 mai

PUNCTUL 2

Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Nacov privind susţinerea unui scurt discurs în deschiderea şedinţei de plen din data de 27.05.2024 cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Bulgare în România - ziua de 24 mai

Domnul Alfred-Robert Simonis:

La punctul 2 - Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Nacov privind susţinerea unui scurt discurs în deschiderea şedinţei de plen din data de 27, adică de astăzi, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Bulgare în România - ziua de 24 mai.

Vă supun votului această solicitare.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Mulţumim.

Adoptat.

Solicitare din partea domnului deputat Ilie-Alin Coleşa, liderul Grupului parlamentar AUR, privind susţinerea, de către domnul deputat Boris Volosatîi, a unei alocuţiuni la debutul şedinţei plenului Camerei Deputaţilor din data de 27 mai 2024

PUNCTUL 3

Solicitare din partea domnului deputat Ilie-Alin Coleşa, liderul Grupului parlamentar AUR, privind susţinerea, de către domnul deputat Boris Volosatîi, a unei alocuţiuni la debutul şedinţei plenului Camerei Deputaţilor din data de 27 mai 2024

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog, domnul Coleşa.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da, mulţumesc mult.

Îmi cer scuze pentru neatenţie, ar fi trebuit să solicit şi o fac acum, prin bunăvoinţa dumneavoastră, suplimentarea ordinii de zi cu o solicitare din partea domnului deputat Volosatîi, prin care să îi aprobăm susţinerea unui scurt cuvânt de două minute în deschiderea plenului...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Avem textul afişat pe ecrane? Îl aveţi predat, prezentat?

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da, l-am predat.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ok.

Deci, vă supun votului această propunere făcută de domnul Coleşa, urmând ca...

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Cu ocazia primei menţiuni documentare ca domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei, a lui Mihai Viteazul.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Membrii Comitetului liderilor să supună la vot suplimentarea ordinii de zi.

Noi suntem de acord cu textul şi cu forma prezentată.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Bine, mulţumesc mult.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 4

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

Secretari de şedinţă

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor.

Secretari de şedinţă: doamna deputat Alexandra Presură şi doamna deputat Gianina Şerban; vicepreşedinte, domnul deputat Lucian Bode.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Vă rog.

Domnul Ovidiu Ganţ va fi în locul doamnei Presură. Deci, secretari de şedinţă: domnul deputat Ovidiu Ganţ şi doamna deputat Gianina Şerban; vicepreşedinte - domnul deputat Lucian Bode.

Programul de lucru îl aveţi afişat pe ecrane.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Adoptat.

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 5

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Vă supun votului Nota.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Adoptat.

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ

PUNCTUL 6

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ.

Vă supun votului înscrierea pe ordinea de zi a plenului a COM-ului 63-2024, COM-ului 77/2024 şi a COM-ului 146/2024.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Adoptat.

Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu privire la sesizarea formulată de domnul deputat Florin-Claudiu Roman ca urmare a incidentului produs de domnul deputat Dan Vîlceanu în Camera Deputaţilor, în data de 21.05.2024

PUNCTUL 7

Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu privire la sesizarea formulată de domnul deputat Florin-Claudiu Roman ca urmare a incidentului produs de domnul deputat Dan Vîlceanu în Camera Deputaţilor, în data de 21.05.2024

Domnul Alfred-Robert Simonis:

7 - Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu privire la sesizarea formulată de domnul deputat Florin-Claudiu Roman ca urmare a incidentului produs de domnul deputat Dan Vîlceanu în Camera Deputaţilor, în data de 21.05.2024.

Comisia juridică a analizat cele sesizate de domnul deputat Roman şi a transmis Biroului permanent Raportul.

Având în vedere acest Raport, supun votului dumneavoastră sancţionarea domnului Dan Vîlceanu cu diminuarea indemnizaţiei de 50% pe perioadă de şase luni pentru nerespectarea prevederilor articolului 247 din Regulamentul Camerei, precum şi reducerea duratei luării de cuvânt la 10 secunde per intervenţie pentru o perioadă de trei luni în cadrul şedinţelor Camerei Deputaţilor începând cu data de astăzi, 27 mai 2024.

Este cea mai dură sancţiune pe care Regulamentul o prevede împotriva oricărui tip de comportament.

Nu ne-am gândit atunci când am făcut Regulamentul că sunt prea finuţe aceste sancţiuni.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Unanimitate.

Raportul Comisiei juridice a fost aprobat.

Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii referitoare la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.197/2018 privind Legea muntelui (Plx.307/2024)

PUNCTUL 8

Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii referitoare la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.197/2018 privind Legea muntelui (Plx.307/2024)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii referitoare la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 197/2018 privind Legea muntelui.

Întrucât avem deja două comisii raportoare, vă supun votului respingerea acestei cereri.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Solicitarea a fost respinsă.

Informare din partea domnului deputat Calotă Ică Florică

PUNCTUL 9

Informare din partea domnului deputat Calotă-Ică Florică

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Informare din partea domnului deputat Calotă-Ică Florică.

Suntem informaţi că va activa ca deputat neafiliat.

Informăm plenul cu privire la opţiunea domnului deputat.

Scrisoare din partea domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru

PUNCTUL 10

Scrisoare din partea domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Scrisoare din partea domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru.

Mă şi întrebam când urmează!

Domnul deputat solicită invalidarea şedinţei de plen din 21 mai 2024, şi convocarea fizică a tuturor deputaţilor pentru a participa la lucrările Camerei, în condiţii de legalitate, precum şi reluarea votului pe unele proiecte legislative.

Vă supun votului respingerea solicitării domnului Andi-Gabriel Grosaru.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Cu unanimitate, scrisoarea, solicitarea domnului Grosaru a fost respinsă.

Memorandum Intern: Editarea publicaţiei ”Camera Deputaţilor – legislatura 2020-2024”

PUNCTUL 11

Memorandum Intern: Editarea publicaţiei "Camera Deputaţilor - legislatura 2020-2024"

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum Intern: Editarea publicaţiei "Camera Deputaţilor - legislatura 2020-2024".

Aşa cum se obişnuieşte la finalul fiecărei legislaturi, urmează a fi editată o lucrare care va cuprinde date generale de prezentare a structurilor Camerei Deputaţilor, precum şi statistici ale activităţii legislative din această legislatură.

Vă supun votului acest Memorandum.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Mulţumim.

Adoptat.

Memorandum intern: Actualizarea Listei de dotări independente şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor pe anul 2024

PUNCTUL 12

Memorandum intern: Actualizarea Listei de dotări independente şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor pe anul 2024

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum Intern: Actualizarea Listei de dotări independente şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor pe anul 2024.

Vă supun votului acest Memorandum.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Adoptat.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

PUNCTUL 13

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Oslo, 30 – 31 mai 2024)

1. Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Oslo, 30 - 31 mai 2024)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Oslo, 30 - 31 mai 2024.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Adoptat.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la cea de-a 10-a Adunare Generală a Statelor Părţi la Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial UNESCO (Paris, Franţa, 11 – 13 iunie 2024)

2. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 10-a Adunare Generală a Statelor Părţi la Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial UNESCO (Paris, Franţa, 11 - 13 iunie 2024)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum intern privind participarea la cea de-a 10-a Adunare Generală a Statelor Părţi la Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural UNESCO, 11 - 13 iunie 2024 la Paris.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind vizita la Berlin a unei delegaţii a Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor (11 – 14 iunie 2024)

3. Memorandum intern privind vizita la Berlin a unei delegaţii a Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor (11 - 14 iunie 2024)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum intern privind vizita la Berlin a unei delegaţii a Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, 11 - 14 iunie 2024.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Adoptat.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Informare privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 148-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate (Geneva, 22 – 27 martie 2024)

4. Informare privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 148-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate (Geneva, 22 - 27 martie 2024)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Informare privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 148-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate la Geneva, 22 - 27 martie 2024.

Am luat act, fiind o informare.

Ordinea de zi a fost epuizată.

Declar închisă şedinţa Biroului permanent şi invit membrii Comitetului liderilor la şedinţă.

Mulţumesc. Zi bună!

Comitetul liderilor, vă rog.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,39.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 13:57