|
|
|
Şedinţa a început la ora 13,33. Lucrările au fost conduse de domnul Alfred-Robert Simonis - preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. Au participat: domnul Vasile-Daniel Suciu - vicepreşedinte, doamna Alexandra Presură, doamna Gianina Şerban, domnul Cristian Buican (prezent on-line) şi domnul Ovidiu Victor Ganţ - secretari, domnul Gabriel-Valer Zetea (prezent on-line), domnul Mitică-Marius Mărgărit, domnul George-Cristian Tuţă şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Dumitru-Lucian Lungoci - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu şi domnul Bogdan-Ionel Rodeanu - Grupul parlamentar al USR, domnul Ilie-Alin Coleşa - Grupul parlamentar al AUR, domnul Benedek Zacharie - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Invitaţi: domnul Nini Săpunaru - Secretar de stat - Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, domnul George-Ionuţ Dumitrică - Secretar general-adjunct, doamna Ioana Bran-Voinea - Secretar general-adjunct, domnul Istvan Gaspar - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Roxana Lozneanu - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Irina Stupar - Direcţia generală afaceri externe şi protocol, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, doamna Anca-Mihaela Bachide - Director general la Cancelarie Preşedinte, şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică. *
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Bună ziua stimate colege, stimaţi colegi! Vă supun votului ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent de astăzi. Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu. Adoptat. Mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 1 Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
La primul punct avem ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor. Vă rog.
|
|
|
|
Doamna Gianina Şerban:
Vă rog şi eu dacă se poate, aprobarea suplimentării ordinii de zi cu demisia colegului meu, Adrian Axinia. A fost înregistrată...
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ordinea de zi a Biroului permanent sau a plenului?
|
|
|
|
Doamna Gianina Şerban:
Da, a Biroului permanent.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ok. Deci atunci, revenim la ordinea de zi.
|
|
|
|
Doamna Gianina Şerban:
Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Şi, vă propun suplimentarea ordinii de zi a Biroului permanent cu un punct, demisia colegului Axinia din Parlamentul României, din funcţia de deputat. Dacă e cineva împotriva suplimentării? Dacă se abţine cineva? Nu. Ordinea de zi, cu această modificare. Împotrivă sau abţineri? Nu sunt. Mulţumim. Adoptat. La primul punct avem ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor. Dacă sunt propuneri de..., la Comitetul liderilor, domnul Lungoci. Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu. Adoptat. Comitetul liderilor va definitiva forma finală.
|
|
|
PUNCTUL 2 Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Secretari de şedinţă
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor. Menţionez faptul că de la ora 14.00, astăzi, avem şedinţa comună a celor două Camere. Şi, vă supun votului acest program pentru ziua de astăzi. Secretari de şedinţă: domnul deputat Ovidiu Ganţ şi doamna deputat Gianina Şerban. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 3 Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor Vă supun votului această Notă. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 4 Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a lucra în ziua de marţi, 25.06.2024, începând cu ora 12,30
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Solicitarea din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a lucra în ziua de marţi, 25.06.2024, începând cu ora 12,30. Vă supun votului această solicitare. Împotrivă sau abţineri? Nu sunt. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 5 Proiect de Decizie a Biroului Permanent privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei parlamentare din lunile iulie şi august 2024
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
5 - Proiectul de Decizie a Biroului Permanent privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei parlamentare din lunile iulie şi august 2024. Vă supun votului acest proiect de Decizie. Împotrivă sau abţineri? Nu sunt. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 6 Scrisoare din partea PSD privind următorul nume pe lista de candidaţi pentru alegerea Camerei Deputaţilor în circumscripţia electorală nr.23 Ialomiţa
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
6 - Scrisoare din partea PSD privind următorul nume pe lista de candidaţi pentru alegerea Camerei Deputaţilor în circumscripţia electorală numărul 23 Ialomiţa. Vă propun să transmitem această scrisoare către Comisia de validare pentru a fi analizată şi pentru întocmirea proiectului de hotărâre pe care să-l înscriem pe ordinea de zi de astăzi, astfel încât noul coleg să poată depune jurământul. Vă rog, cei de la Comitetul liderilor să fiţi atenţi, să suplimentaţi ordinea de zi a plenului cu acest punct. Sau să facem direct de aici pentru că am supus votului în Biroul permanent. Domnul Coleşa, aveţi ceva de obiectat cu privire la demisia colegului nostru? Nu. ok, atunci? Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 7 Demisia domnului Virgil-Daniel Popescu din calitatea de deputat
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
7 - Demisia domnului Virgil-Daniel Popescu din calitatea de deputat. Vă propun să transmitem această demisie către Comisia juridică pentru întocmirea proiectului de hotărâre de vacantare pe care îl înscriem pe ordinea de zi a Camerei. Dar pe domnul Muşoiu l-am vacantat deja? Ok. De aceea nu înţelegeam care-i diferenţa. Deci, trimitem la Juridică demisia domnului Virgil Popescu. Dacă e cineva împotrivă? Nu. Se abţine cineva? Nu. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 8 Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificarea componenţei Comisiei pentru afaceri europene
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
8 - Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificarea componenţei Comisiei pentru afaceri europene. La Comitetul liderilor.
|
|
|
PUNCTUL 9 Informare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificarea componenţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
9 - Informare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificarea componenţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic. Tot la Comitetul liderilor.
|
|
|
PUNCTUL 10 Informare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificarea componenţei Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor pentru automatizare şi viitorul muncii
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
10 - Informare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificarea componenţei Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor pentru automatizare şi viitorul muncii. Tot la Comitetul liderilor.
|
|
|
PUNCTUL 11 Notă privind situaţia absenţelor nemotivate ale unor deputaţi în luna aprilie 2024
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Notă privind situaţia absenţelor nemotivate ale unor deputaţi în luna aprilie 2024. Este vorba de 14 colegi. Potrivit dispoziţiilor regulamentare, reţinerea a 1% din indemnizaţie, este aprobată de Biroul permanent. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nu. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 12 Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată: doamna deputat Rodica-Luminiţa Barcari doamna deputat Monica-Elena Berescu domnul deputat Ciprian Ciubuc
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
12 - Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată. Aveţi afişat pe monitoare lista colegilor care au solicitat concediu. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nu. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 13 Solicitare din partea domnului senator Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
13 - Solicitare din partea domnului senator Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă din senat. Ne solicită permiterea accesului pentru Corul Bărbătesc Moisei la scara exterioară C1 a Palatului Parlamentului, în regim de gratuitate în 14 iulie 2024 pentru înregistrarea unui album video muzical. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 14 Memorandum intern: Organizarea celei de-a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a OSCE - măsuri de siguranţă privind circulaţia şi accesul în perimetrul şi în interiorul Palatului Parlamentului în perioada 29 iunie - 3 iulie 2024
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
14 - Memorandum intern: Organizarea celei de-a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a OSCE - măsuri de siguranţă privind circulaţia şi accesul în perimetrul şi în interiorul Palatului Parlamentului în perioada 29 iunie - 3 iulie 2024. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nu. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 15 Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
15 - Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.
|
|
|
1. Memorandum intern privind participarea domnului deputat Cristian-Tudor Băcanu la evenimentul "România se prezintă" (Frankfurt, 26 - 27 iunie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
La Frankfurt, în 26 - 27 iunie 2024, domnul Băcanu. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nu. Adoptat.
|
|
|
2. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 31-a Adunare Generală a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (Palermo, Italia, 27 iunie - 1 iulie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Participarea la cea de-a 31-a Adunare Generală a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei la Palermo, 27 iunie - 1 iulie 2024. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Adoptat.
|
|
|
3. Memorandum intern privind vizita la Varşovia a unei delegaţii a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor (30 iunie - 3 iulie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Varşovia - Delegaţia Comisiei pentru muncă, 30 iunie - 3 iulie 2024. Dacă e cineva împotrivă? Nu. Adoptat.
|
|
|
4. Memorandum intern privind participarea la cea de-a treia reuniune a Convenţiei pentru consolidarea ICE (Roma, Italia, 4 - 5 iulie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Participarea la cea de-a treia reuniune a Convenţiei pentru consolidarea ICE, la Roma în Italia, 4 - 5 iulie 2024. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat.
|
|
|
5. Memorandum intern privind participarea la Summit-ul NATO şi la activităţile asociate (Washington D.C., Statele Unite ale Americii, 8 - 11 iulie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Participarea la Summit-ul NATO şi la activităţile asociate la Washington în 8 - 11 iulie 2024. Dacă sunt voturi împotrivă sau abţineri? Nu. Adoptat.
|
|
|
6. Memorandum intern privind participarea la Forumul parlamentar al Uniunii Interparlamentare şi la sesiunea anuală a Forumului politic la nivel înalt al Naţiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă (FPNI) (New York, SUA, 15 - 18 iulie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
La New York, 15 - 18 iulie 2024 - la Forumul parlamentar al Uniunii Interparlamentare şi la sesiunea anuală a Forumului politic la nivel înalt al Naţiunilor Unite. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptat.
|
|
|
7. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei de cultură, ştiinţă, educaţie şi media a Drepturilor Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 21 martie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Informare privind participarea la reuniunea Comisiei de cultură, ştiinţă, educaţie şi media a Drepturilor Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Paris, 21 martie 2024. Luăm act.
|
|
|
8. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Adunării Parlamentare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 4 - 5 aprilie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Adunării Parlamentare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Paris, 4 - 5 aprilie 2024. Luăm act.
|
|
|
9. Informare privind participarea la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare a Adunării parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 15 - 19 aprilie 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Informare privind participarea la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare a Adunării parlamentare a Consiliului Europei la Strasbourg, 15 - 19 aprilie 2024. Luăm act.
|
|
|
10. Informare privind vizita de studiu la Camera Deputaţilor a unei delegaţii de funcţionari din Parlamentul Republicii Moldova (Bucureşti, 28 - 31 mai 2024)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Informare privind vizita de studiu la Camera Deputaţilor a unei delegaţii de funcţionari din Parlamentul Republicii Moldova la Bucureşti, 28 - 31 mai 2024. De asemenea, luăm act. Astăzi Comisia pentru afaceri europene, urmează să-şi aleagă noul preşedinte ca urmare a demisiei domnului Muşoiu Ştefan, care a plecat în Parlamentul European. Din partea Biroului permanent, vă propun să o delegăm pe doamna secretar Alexandra Presură, să participe şi să conducă această şedinţă a Comisiei pentru învestirea noului preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Adoptat. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Andronache vă rog.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Mulţumesc. Două chestiuni, am rugămintea dacă putem să revenim asupra Notei de Biroul permanent pentru a face o propunere legată de modificarea unor termene legate de BP 434/2024 - Proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române, numărul 21/91, astfel încât să poată fi dezbătut în această perioadă până închidem şedinţele. Dacă este posibil să stabilim termene pentru săptămâna aceasta. Însemnând termene de depunere amendamente, astăzi şi termenul de depunere a raportului, mâine.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
E o urgenţă, nu? că nu-mi dau seama.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Este o urgenţă pentru că se referă la viza waiver.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ok.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Mulţumesc mult.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Deci trebuie să reintrăm cumva la... a, mai era şi suplimentarea făcută de colegii de la AUR.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Nu e pe ordinea de zi, e doar modificarea pe Nota de BP, atât.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Putem să revenim la Nota de iniţiative, pe care am adoptat-o deja.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Da.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Deci, ne întoarcem la punctul 3 al ordinii de zi a şedinţei Biroului permanent şi, vă propun conform cererii domnului Andronache, ca BPI-ul 434/2024..., e corect?
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Da, mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
... să aibă termen de depunere amendamente astăzi, şi raport mâine.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Da.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Astfel încât să putem dezbate şi trece pe lista de vot final, şi urmează ca dumneavoastră la Comitetul liderilor să şi propuneţi introducerea pe ordinea de zi, da? E cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nu. Adoptat. Vă supun din nou Nota, cu această modificare. Împotrivă sau abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 16 Demisia domnului Adrian-George Axinia din funcţia de deputat
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ultimul punct pe ordinea de zi, solicitarea, demisia domnului Axinia din funcţia de deputat. Vă propun transmiterea acestei demisii la Comisia juridică pentru proiectul de vacantare. Ok?
|
|
|
PUNCTUL 17 Scrisoare din partea AUR privind următorul nume pe lista de candidaţi pentru alegerea Camerei Deputaţilor în circumscripţia electorală nr. 31 Prahova
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Vă rog, domnul Coleşa.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa:
Mulţumesc. Pe lângă demisia domnului deputat Adrian Axinia, aş vrea să suplimentăm şi validarea următorului candidat pe listă, astfel încât să îl putem avea şi pe el la...
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Aveţi documentele pentru a face validarea astăzi?
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa:
Da, le vom trimite astăzi.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ok. Deci, avem două propuneri pentru plenul de astăzi şi pentru comisii, pe de o parte propunerea de vacantare a domnului Axinia la Juridică, propunerea de validare la Comisia de validare cu noul coleg. Dacă trimiteţi documentele, transmiteţi Comisiei de validare să facă astăzi şedinţa în timp util, astfel încât ori astăzi, ori mâine la plen să putem face şi depune jurământul. Avem oricum astăzi o şedinţă de validare pentru înlocuitorul domnului Muşoiu, dacă vă grăbiţi cu documentele poate prindeţi acea şedinţă. Ok. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Mulţumesc. Adoptat.
|
|
|
|
Ordinea de zi a fost epuizată. Declar închisă şedinţa Biroului permanent. Invit Comitetul liderilor. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Da, mulţumim domnule preşedinte.
|
|
|
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 13,43.
|