|
Domnul Cătălin Drulă:
În orice parlament din statele către care ne uităm cu speranţă - dacă tot ne numim proeuropean - audierea unui ministru este o chestiune serioasă. Şi există cazuri, de exemplu, la Guvernul care n-a trecut de Parlament, din octombrie 2021, eu am fost audiat o oră şi ceva, prăjit cum se zice... "grilled" în Congresul American. Colega mea de la educaţie trei ore a fost audiată. E... nu e vorba despre rezultatul final, e vorba despre un respect faţă de parlamentarism. Cu cât respectăm mai puţin acest proces şi lăsăm 20 de minute pentru un proces care ar trebui să fie unul serios, cu atât nivelul de încredere în Parlament, ca instituţie, şi, în general, în capacitatea politicii de a da soluţii va scădea.
|