S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de luni, 21 septembrie 2009

 

Şedinţa a început la ora 14,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Adrian Năstase, doamna Daniela Popa şi domnul Bogdan Olteanu ? vicepreşedinţi; domnul Dumitru Pardău, domnul Valeriu Ştefan Zgonea şi domnul Mihai Alexandru Voicu ? secretari; domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Seres Denes ? chestori;  domnul Ştefan Daniel Pirpiliu ? Grupul parlamentar al PD-L; doamna Aurelia Vasile  ? Grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC, domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Marton Arpad-Francisc ? Grupul parlamentar al UDMR,  domnul Varujan Pambuccian (până la ora 14,50) ? Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale, şi domnul Gheorghe Barbu, secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnul Victor-Viorel Ponta ? ministru pentru relaţia cu Parlamentul; doamna Ioana Pop ? secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul; domnul Valer Dorneanu şi doamna Ileana Maria Luncan ? secretari generali adjuncţi; domnul Nicolae Vasilescu ? şeful Departamentului Legislativ; domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic; domnul Gheorghe Popescu şi doamna Adriana Simion ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; doamna Nicoleta Laura Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, doamna Dana Bigan ? Serviciul pentru lucrări în comisii; şi doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice.

 

*

 

Domnul Ioan Oltean:   

Stimaţi colegi, dacă sunteţi amabili, să începem şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Doamna preşedinte m-a rugat să conduc eu şedinţa, aşa că vă rog foarte mult să fiţi de acord.

Dacă la ordinea de zi a şedinţei noastre de astăzi sunt observaţii sau propuneri de îmbunătăţire?

Doamna Aurelia Vasile.

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Acolo unde este scrisoarea din partea magistraţilor, poz.16, v-aş propune s-o scoatem şi s-o trecem alături de solicitarea pentru înfiinţarea comisiei şi s-o punem la şedinţa de miercuri.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Deci, este propunerea doamnei Aurelia Vasile de a transfera acest punct de pe ordinea de zi la şedinţa comună a celor două Birouri, care va avea loc probabil miercuri.

Cine este de acord? Mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Nu avem voturi împotrivă.

Mai sunt alte propuneri referitoare la ordinea de zi?

Dacă nu, atunci supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Nu avem.

 

PUNCTUL 1

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Ioan Oltean:   

Deci, modificăm, ora 16.00 ? şedinţă comună, până la citirea integrală a textului moţiunii.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Dacă-mi îngăduiţi, v-aş propune s-o lăsăm cu totul , pentru că s-a introdus pe ordinea de zi şi numirea unui membru al Comisiei SRI, care se face prin vot secret. Deci, cel puţin până la ora 18.00, dacă nu poate chiar mai mult.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Atunci, domnilor colegi, şedinţa comună până la epuizarea ordinii de zi, rămânând în continuare să se deruleze programul la nivelul Camerei Deputaţilor, primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului şi prezentarea, pe urmă, a interpelărilor, pe scurt.

Dacă sunt observaţii?

Programul de joi se modifică: de la ora 10.00 ? şedinţă comună pentru dezbaterea moţiunii, evident până la epuizarea acestui punct de pe ordinea de zi.

Dacă sunt alte observaţii? Dacă nu, rog liderii grupurilor parlamentare să se pronunţe asupra acestui program.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Nu avem.

Deci, programul a fost adoptat cu îmbunătăţirile care au fost deja propuse.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Domnule vicepreşedinte, aş vrea doar să hotărâţi cine conduce şedinţa privind întrebările şi cea de declaraţii politice de marţi.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Astăzi am să rămân eu la sfârşitul şedinţei comune pentru a conduce şedinţa, iar mâine dimineaţă doamna Daniela Popa, de fapt s-a convenit toată ziua, inclusiv şedinţa de dezbatere a proiectelor de pe ordinea de zi.

 

 

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

 

Domnul Ioan Oltean:   

Dacă la ordinea de zi sunt observaţii?

Doamna Aurelia Vasile.

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Domnule preşedinte, este raportul comisiei de anchetă pentru Ministerul Mediului. Poate ar fi bine să o punem pe ordinea de zi a zilei de mâine, pentru că se aglomerează şi trebuie să respectăm şi termenele.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnul Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Dacă-mi îngăduiţi, domnule preşedinte, scrie în regulament, trebuie pus cu prioritate. Deci, trebuie să-l punem la punctul 2 pe ordinea de zi, îl discutăm mâine la deschiderea şedinţei. Înţeleg că este depus la mapă, l-am văzut la mapă, deci nu mai avem ce să mai discutăm.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Da, astăzi l-am primit, l-am pus la mapă.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Mai sunt alte observaţii?

Atunci, îmbunătăţim ordinea de zi cu propunerea doamnei Aurelia Vasile referitoare la raportul comisiei referitoare la ministrul Nemirschi.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

La pct.2.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Pct.2, după informare, raportul, apoi intrăm în ordinea de zi propriu-zisă.

Dacă mai sunt alte observaţii?

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Da. Pentru a putea să facem dezbaterea, vă propun să mergem pe cutuma clară, atâtea secunde pe parlamentar pentru dezbaterea raportului de anchetă. Deci, ne dă mâine domnul secretar general.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

În sensul să vedem câţi timpi acordăm fiecărui grup? Ne uităm la o altă dezbatere.

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Deci, considerăm adoptată şi ne daţi dumneavoastră mâine.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Bine. Vedem cum a fost la o altă comisie, câte secunde s-au dat pe parlamentar, timpii stabiliţi atunci şi cu asta gata.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Pe timpii standard aprobaţi la ultima comisie. Fiecare şi i-a folosit cât a vrut din timpii standard pe care i-am aprobat, 20 de secunde de fiecare parlamentar, din câte îmi amintesc eu. Deci, rămâne pe formula standard şi fiecare foloseşte cât vrea.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Noi n-am avut la comisii de anchetă, numai la moţiuni timpi stabiliţi, aşa încât, dacă vreţi, noi vă transmitem cei care sunt la moţiuni.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnul Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Dacă-mi amintesc bine, domnule preşedinte, la dezbaterile rapoartelor comisiilor de anchetă am aplicat aceiaşi timpi de dezbatere ca şi la moţiune.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Este în ordine. Deci, în condiţiile acestea se cunosc.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Într-o logică foarte simplă, ca să nu vorbească mai mult de un minut, ceea ce ar fi jenant, mergem pe 20 de secunde şi cine are mai puţin de vorbit n-am nici un dubiu că vor vorbi mai puţin.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Mai sunt şi alte propuneri?

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

La acest raport sunt vreo 18 anexe.

 

Doamna Aurelia Vasile:      

Numai raportul, fără anexe.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Vreau să vă rog să hotărâţi ce multiplicăm. Numai raportul care este în mapă?

 

Domnul Ioan Oltean:   

La fiecare grup parlamentar să fie câte un set din anexe.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Am înţeles, un set din anexe. Este în ordine.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Deci, multiplicaţi pentru fiecare parlamentar raportul, iar anexele doar într-un singur exemplar pentru fiecare grup parlamentar.

Dacă mai sunt alte observaţii? Dacă nu, apreciem că ordinea de zi este adoptată.

Mai avem nota suplimentară, pe care le punem şi pe ele pe ordinea de zi, domnule secretar general, le-aţi reţinut.

 

 

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrare la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Ioan Oltean:   

Dacă aici sunt observaţii? Procedura de urgenţă numai la Guvern. Dacă nu sunt observaţii, supun votului dumneavoastră această notă.

Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Nu avem.

 

 

PUNCTUL 4

Raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul privind ?Campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu, Lot II ? Difuzare-Publicare? la data de 28 aprilie 2009, prin negociere fără anunţ de participare

 

Domnul Ioan Oltean:   

L-am trecut deja pe ordinea de zi. Această chestiune este deja rezolvată.

 

 

PUNCTUL 5

Informare din partea Grupului parlamentar al PNL

 

Domnul Ioan Oltean:   

Prin care domnul deputat Marin Almăjanu ocupă funcţia de secretar de comisie.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Aceasta este numai la comisie, nu este pentru plen. Noi o transmitem la comisie.

 

Domnul Ioan Oltean:   

La comisia permanentă.

 

 

PUNCTUL 6

Scrisoare din partea Grupului parlamentar al PNL

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnul Tăriceanu.

 

Domnul Călin Popescu Tăriceanu:

Pe scurt, cei de la Prefectura Iaşi au solicitat deputatului Relu Fenechiu un mandat dat de Camera Deputaţilor pentru ca să negocieze contractul de închiriere pentru biroul parlamentar şi răspunsul este clar că nu necesită un astfel de mandat. Are dreptul, ca deputat, să-şi negocieze  închirierea spaţiului singur. Numai că cei de la Prefectură sunt mai căpoşi şi atunci ar trebui făcută această formalitate.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnul Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Dacă-mi îngăduiţi, domnule preşedinte, în completarea acestei chestiuni.

Sunt surprins de genul acesta de interpretare, în care noi trebuie să primim mandate din partea staff-ului tehnic, pentru că noi exercităm, din ce cunosc, un mandat constituţional. Dar poate totuşi ar fi necesară o clarificare, că în toate acele responsabilităţi administrative pe care parlamentarii le au în circumscripţiile lor, staff-ul tehnic este obligat să îndeplinească chestiunile procedurale necesare, dar în rest se înţelege de la sine că noi negociem în numele Camerei Deputaţilor pe acele chestiuni extrem de restrânse care ţin de închirierea unui sediu parlamentar, de contractare a unei linii telefonice ş.a.m.d. Pentru că mi se pare absolut nepotrivit să ai pretenţia de la un parlamentar să meargă să ceară aprobări pentru un asemenea lucru. Nu cred că parlamentarul trebuie să fie supus nevoii de a i se aproba aşa ceva.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Cred că staff-ul tehnic pune la dispoziţia parlamentarului toate datele necesare sau legate de funcţionarea normală a unui birou parlamentar în teritoriu.

Domnul secretar general.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Domnule vicepreşedinte, am avut o corespondenţă, pentru că au fost mai multe chestiuni. Ni s-a cerut să dăm o procură, o împuternicire specială. Nu se dă o împuternicire specială, ea rezultă din lege. Un judecător a interpretat cu totul altfel. Îmi pare rău, eu nu fac comentarii de acest gen.

Din nota aceasta pe care am făcut-o atunci, pe care v-am supus-o dezbaterii, spune aşa, că ?din dispoziţiile legale de mai sus rezultă cu prisosinţă că deputaţii pot negocia şi încheia contracte de închiriere pentru utilizarea spaţiilor necesare birourilor parlamentare?, aşa cum scrie în Legea 96.

Deci, eu cred că această notă, spre exemplu, este mai mult decât clarificatoare. Chiar dacă noi am răspuns înainte că nu trebuie să dăm o împuternicire specială, pentru că niciodată nu s-a practicat în 20 de ani chestiunea aceasta. Era evident că un deputat, care are şi ştampilă cu Camera Deputaţilor, cu circumscripţia din care face parte, angajează o sumă care este suma forfetară pe care noi o dăm şi răspunde de cheltuirea ei.

Deci, eu cred că această notă ar putea fi clarificatoare, o transmitem Grupului liberal, dacă dumneavoastră aprobaţi şi dumnealor o folosesc ca atare cu încredere.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Este în regulă. Mulţumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Nu ştiu dacă are sens să facem foarte multe analize pe text, aici, noi, dar pare-se că aceste analize se fac la nivelul prefecturilor, unde există o mare concentraţie de lingvişti. Şi atunci, sugestia mea ar fi ca în împrejurări de aşa natură, în care un prefect îşi permite să scrie la Camera Deputaţilor şi să întrebe preşedintele Camerei dacă un parlamentar are mandat să negocieze închirierea sediului de cabinet parlamentar, să i se răspundă cât se poate de aplicat şi tehnic. Apreciez că a răspuns domnul secretar general, că aşa trebuie răspuns, nu trebuia să răspundă doamna preşedinte. Dar mi-aş îngădui să fac sugestia să i se răspundă foarte clar: ?Vă informez că în baza Constituţiei are acest mandat?. Pentru că bineînţeles că domnul prefect a înţeles foarte bine din răspunsul dumneavoastră exact fraza care i-a convenit, respectiv: ?Vă informez pe această cale că nu a fost acordat un astfel de mandat special domnului Fenechiu? şi dânsul s-a folosit exact de această frază pentru a-şi rezolva problemele locale. Eu cred că trebuie să explicăm administraţiei publice româneşti că există un anumit mandat constituţional în virtutea căruia lucrează parlamentarii.

 

Domnul Călin Popescu Tăriceanu:

Un astfel de mandat i se acordă când nu trebuie acordat, el având, în baza statutului de parlamentar, acest drept. Adică să nu înţeleagă acela că nu i s-a dat şi, dacă nu i s-a dat un astfel de mandat, nu are dreptul.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Dar am scris undeva că nu i se acordă nici unui deputat.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnilor colegi, sfârşitul scrisorii domnului secretar general este foarte clar: ?Rezultă deci că nu este necesar ca domnul deputat Relu Fenechiu să primească din partea Camerei Deputaţilor un mandat special prin care să poată negocia?.

Bun. Mulţumesc frumos.

 

 

 

PUNCTUL 7

Solicitare din partea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Domnule vicepreşedinte, aş ridica aici o problemă, bănuiesc că s-a mai întâmplat câte ceva. Ar trebui să stabilim astăzi aici procedura. Înţeleg că această comisie doreşte ca toate iniţiativele legislative aflate pe rol sau care vin şi care privesc siguranţa naţională să ajungă la această comisie. Ar trebui să ştim cum. Hotărâm aici, în Birou, că Comisia juridică şi Comisia de apărare transmit acolo sau transmitem noi care sunt, apoi ei fac un fel de raport în legătură cu aceasta sau comisiile de specialitate fac raport?

Eu cred că, pentru informarea dumnealor, pot fi trimise aceste acte normative şi la dumnealor.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Mulţumesc, domnule secretar general.

Domnul Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:  

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Citesc hotărârea Camerei, pe care o avem în faţă anexată şi nu văd la comisia specială o asemenea competenţă. Dânşii au competenţă expresă de a întocmi un anumit proiect legislativ. Să dea avize sau să întocmească rapoarte pe alte proiecte ale parlamentarilor, nu regăsesc în competenţa domniilor lor şi cred că trebuie să mergem înainte pe aceleaşi competenţe stabilite prin Regulamentul Camerei.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnilor colegi, regulamentul stabileşte exact care sunt comisiile permanente sesizate cu fiecare proiect de lege cu care Camera este sesizată. Deci, nu putem merge decât pe procedura care până acum a fost respectată la nivelul Camerei Deputaţilor. În situaţia aceasta, această adresă ar fi de competenţa Birourilor reunite ale celor două Camere.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Aş vrea să observaţi ce solicită, dacă eu am înţeles bine: ?Să fie transmise comisiei şi a fi analizate ca documente de lucru şi ca bază pentru reglementările viitoarelor legi ce vizează domeniul securităţii?. Dar ele sunt pe site.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnilor colegi, eu vă propun s-o trimitem pentru următoarea ordine de zi a Birourilor reunite, ca să fim în consens cu modul în care s-a constituit această comisie.

 

 

PUNCTUL 8

Solicitare din partea domnului deputat Viorel Hrebenciuc, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, şi a domnului deputat Borbely Laszlo, preşedintele Comisiei pentru politică externă

 

Domnul Ioan Oltean:   

Avem o solicitare din partea domnului deputat Viorel Hrebenciuc şi a domnului deputat Borbely Laszlo.

Sunt observaţii? Nu.

O propunem pentru ordinea de zi.

Domnul Marton Arpad, vă rog.

 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Un mic comentariu, ca să fim consecvenţi: din moment ce asumarea a avut loc în ?Ziua democraţiei?, atunci ar fi bine ca moţiunea de cenzură şi această dezbatere să fie în aceeaşi zi pe contribuţia României la democraţia din Uniunea Europeană.

 

Domnul Ioan Oltean:

Da, apreciem intervenţia dumneavoastră, domnule deputat.

 

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

O clipă, vă rog. Staţi puţin.

Domnule preşedinte de şedinţă, să invităm în mod clar premierul la această dezbatere şi pe ministrul de externe, şi pe domnul Puşcaş. Nu ştiu exact care este titulatura domnului Puşcaş.

Deci trebuie să participe la această dezbatere în mod obligatoriu.

 

Domnul Ioan Oltean:

Nici un fel de problemă. Este vreo problemă în privinţa aceasta? Întotdeauna la asemenea acţiuni primul-ministru şi ministrul de resort au participat în mod obligatoriu.

Domnul vicepreşedinte Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă îmi îngăduiţi, aş propune, sigur că este o procedură sui generis, dar cred că ea poate fi completată cu prevederile articolului, dacă nu greşesc, 180 ? cel referitor la organizarea dezbaterilor în Camera Deputaţilor şi, atunci, să prevedem o formulă prin care iniţiatorii, adică preşedinţii celor două comisii să facă mai întâi o intervenţie, să avem după aceea, sigur, şi o intervenţie din partea Guvernului pe această temă, după care să avem intervenţii ale grupurilor parlamentare în cadrul dezbaterii, pe formula consacrată.

Nu este consacrată. 180 se referă la solicitări ale grupurilor sau ale Guvernului, dar cred că, fiind o chestiune de interes naţional, putem să o asimilăm, dacă vreţi, unei asemenea formule.

 

Domnul Ioan Oltean:

Mai sunt alte comentarii? Nu.

Mulţumesc.

Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi.

 

 

PUNCTUL 9

Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la scrisoarea domnului deputat Pandele Sorin Andi

 

Domnul Ioan Oltean:

Punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la scrisoarea domnului deputat Pandele Sorin Andi.

Ni se comunică: domnul deputat nu se află în stare de incompatibilitate.

 

 

PUNCTUL 10

Memorandum intern: Solicitarea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

 

Domnul Ioan Oltean:

Memorandum intern ? avem solicitarea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Cred că nu sunt probleme aici.

Aprobăm solicitarea.

 

 

PUNCTUL 11

Solicitare din partea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a imaginii României

 

Domnul Ioan Oltean:

Solicitare din partea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerului Turismului.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Să lucreze astăzi.

 

Domnul Ioan Oltean:

Cred că nu sunt probleme să aprobăm solicitarea.

 

 

PUNCTUL 12

Informare din partea domnului deputat Ioan Nelu Botiş

 

Domnul Ioan Oltean:

Informare din partea domnului deputat Botiş.

Luăm act de această informare.

 

 

PUNCTUL 13

Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Tinel, referitoare la acordarea unor zile de concediu

 

Domnul Ioan Oltean:

Domnul Gheorghe Tinel solicită concediu.

Luăm act, că el deja s-a realizat.

 

 

PUNCTUL 14

Sesizare din partea doamnei deputat Monica Maria Iacob-Ridzi

 

Domnul Ioan Oltean:

Avem sesizarea doamnei deputat Iacob-Ridzi.

Domnilor colegi, luăm act de această sesizare.

Domnul vicepreşedinte Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu cred aici, dacă îmi îngăduiţi, domnule preşedinte, că sunt câteva lucruri care merită discutate referitoare la această temă.

În primul rând, sigur, nu putem lua act pentru că ni se cere să luăm măsuri.

Fireşte, există o decizie a plenului Camerei Deputaţilor care consacră raportul Comisiei de anchetă şi atunci plenul şi-a însuşit acest raport împreună cu responsabilităţile ce ar decurge din el. De aceea, eu v-aş propune, întrucât nici o comisie nu poate cenzura deciziile plenului, să reluăm această discuţie în plen.

Cred că sunt lucruri extrem de importante care au fost aici invocate, şi cred că o dezbatere în plen pe această temă este extrem de utilă.

În paralel, aş mai avea de asemenea o propunere pentru că sunt foarte îngrijorat totuşi că lucrurile trenează la DNA şi că dreptul la un proces rapid nu este poate respectat ? cred că ar fi oportun din partea Camerei, a doamnei preşedintă, să trimită o scrisoare prin care să se intereseze de stadiul investigaţiilor. S-au terminat anchetele la DNA? A fost trimisă doamna ministru în judecată sau nu? Poate anchetele continuă. Sigur, nu ne interesează ce se anchetează, dar stadiul desfăşurării anchetei cred că este un lucru care trebuie să ne intereseze din punct de vedere al drepturilor constituţionale, al deciziei care văd că este invocată aici, a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Doamna Aura Vasile.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, cred că lucrurile ar putea să vină înspre final dacă şedinţa Biroului permanent de astăzi ar stabili o dată pentru Comisia juridică ? să prezinte raportul la Comisia de anchetă pe punctul II din acesta. Deci cred eu că dacă stabilim un termen pentru Comisia juridică să prezinte acest raport în faţa plenului, putem să îl  prezentăm împreună sau nu cu această solicitare a doamnei Ridzi.

Dar cred că, înainte de toate, să stabilim astăzi o dată pentru a prezenta raportul în faţa plenului, şi nu înţeleg de ce a durat aşa de mult, pentru că cu alte ocazii îmi aduc aminte că se dădeau termene ieri.

 

Domnul Ioan Oltean:

Atunci, vă propun să o trimitem Comisiei juridice şi atunci când vom face analiza raportului Comisiei juridice să facem discuţii şi pe această sesizare.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, vă rog să supuneţi votului Biroului permanent propunerea mea de a stabili o dată pentru a se prezenta raportul Comisiei juridice, bucăţica care îi revenea la raportul Comisiei pentru Ministerul Tineretului şi Sportului.

Cred că a trecut destul timp, şi aveau timp să analizeze această situaţie.

 

Domnul Ioan Oltean:

Domnul Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu aş veni în completarea a ceea ce spunea mai devreme doamna Aura Vasile, precum şi în completarea a ceea ce spuneaţi dumneavoastră, domnule preşedinte. În ce priveşte solicitarea unui punct de vedere al Comisiei juridice, cu toată consideraţia faţă de acea comisie, eu nu cred că putem fi de acord pentru că repet: Comisia juridică nu poate cenzura plenul.

Plenul Camerei s-a pronunţat asupra acestei chestiuni.

Dacă nu mă înşel, de altfel chiar doamna deputat Monica Iacob-Ridzi ne-a îndemnat să votăm raportul respectiv, şi lucrul se află înregistrat în Monitorul Oficial.

În acest moment, sigur plenul poate să-şi aprecieze în bine sau în rău decizia de la acel moment şi poate chiar eventual să şi-o comenteze. Dar nu Comisia juridică ar avea o asemenea competenţă de a judeca o decizie a plenului şi, de aceea, cred că acest punct, această solicitare a doamnei ministru ar trebui să meargă direct spre plen.

V-aş propune, de asemenea, în spiritul a ceea ce spunea doamna deputat Aura Vasile, să stabilim un termen, o dată la care aceste două materiale să intre în plen, şi să discutăm în plen cu sau fără raportul Comisiei juridice cererea de urmărire penală. În felul acesta, sunt convins că şi la Comisia juridică vor intra în priză şi o vor face. De exemplu, să stabilim că marţea viitoare vom discuta în plen aceste două chestiuni. Nu scrie nicăieri că nu se poate discuta cererea respectivă fără raport, dacă Comisia juridică n-a depus raportul în termen. Are, har Domnului, ziua de astăzi, ziua de mâine, ziua de poimâine să dezbată şi să întocmească raportul respectiv şi, dacă în Biroul permanent stabilim pentru săptămâna viitoare acest punct pe ordinea de zi, cred că putem să le discutăm cu foarte mare uşurinţă pe ambele împreună la plen.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi, eu cred că întâi şi întâi ar trebui să solicităm Comisiei juridice să ne spună în ce fază este redactarea acestui raport, şi în funcţie de aceasta să ne pronunţăm. Deocamdată, pe ordinea de zi nu avem nici un fel de element care să justifice o asemenea solicitare.

Deci, până când nu ştim în ce fază se află acest raport, printr-o comunicare din partea Comisiei juridice, eu nu cred că putem aborda această chestiune.

Doamna Aura Vasile.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, îmi aduc aminte, şi este trecutul foarte apropiat, când teoretic am dat şi trei-patru zile în situaţii similare pentru ca această comisie să-şi prezinte raportul către Biroul permanent şi trecerea pe ordinea de zi.

De altfel, în discursul lui, domnul preşedinte Băsescu a criticat Parlamentul pentru aceste întârzieri a dosarelor care sunt în diverse etape. Eu vreau să nu mă mai certe domnul preşedinte Băsescu, şi vă solicit ceea ce s-a propus ? să dăm termen Comisiei juridice şi să trecem pe ordinea de zi a şedinţei de marţea viitoare.

 

Domnul Ioan Oltean:

Eu vă rog să observaţi că pe ordinea de zi a şedinţei noastre de astăzi nu avem un asemenea punct, doamna deputat.

Ordinea de zi a fost adoptată.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Nu marţi, mâine.

De mâine într-o săptămână.

 

Domnul Ioan Oltean:

Vom lăsa pentru săptămâna viitoare, la şedinţa Biroului permanent.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte, rugămintea noastră este să solicitaţi printr-o adresă Comisiei juridice acest termen ? atâta tot, ca să nu ne mai certe domnul preşedinte Băsescu.

 

Domnul Ioan Oltean:

V-am propus, stimaţi colegi, să cerem Comisiei juridice să ne informeze în ce stadiu se află prezentarea redactării acestui raport şi, în funcţie de aceasta, să vedem termenul pe care îl fixăm pentru dezbaterea lui în plenul Camerei Deputaţilor.

 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Domnule vicepreşedinte, ca să ieşim din impas, avem o ordine de zi ? sesizarea din partea doamnei deputat Monica Maria Iacob-Ridzi. Dacă domnia sa n-ar fi trimis această scrisoare şi nu ar fi trecută pe ordinea de zi, n-am discuta despre această problemă. O avem pe ordinea de zi, o dezbatem.

Sunt două propuneri de soluţionare: una ? propusă de dumneavoastră ? în care să solicităm Comisiei să ne expună situaţia la care se află în momentul actual această problemă; cealaltă propunere este să dăm un termen până marţea viitoare şi să punem pe ordinea de zi aceste două teme.

Dumneavoastră de acum încolo nu aveţi decât să supuneţi votului prima dată propunerea dumneavoastră, a doua oară, dacă trece, este bine, dacă nu trece, cea de-a doua propunere, şi, în funcţie de ce s-a decis în Biroul permanent referitor la această scrisoare, mergem mai departe, că mai avem pe ordinea de zi, şi începe şedinţa grupului parlamentar.

 

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulţumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră propunerea mea de a solicita Comisiei juridice să ne comunice în ce stadiu se află redactarea raportului privind cazul Monica Ridzi.

Cine este pentru? Două voturi pentru. Insuficiente.

Propunerea făcută de către doamna deputat Aura Vasile ? ca până marţi Comisia juridică să redacteze raportul privind pe doamna Monica Ridzi, deci marţi raportul să fie gata, iar luni, când vom discuta ordinea de zi, vom cuprinde pe ordinea de zi a săptămânii viitoare.

Vă rog.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Doar ca o completare, dacă îmi îngăduiţi, domnule preşedinte ? dacă am înţeles eu corect propunerea, era ca marţi să introducem pe ordinea de zi, ceea ce înseamnă ca luni raportul să fie depus la Biroul permanent. De altfel, mă îndoiesc că ar fi lucrat comisia duminică sau luni, dar, ca să fie lucrurile explicite şi pentru comisie, până luni raportul să fie depus la Biroul permanent şi, de asemenea, ca Biroul să decidă de acum că marţi intră pe ordinea de zi a plenului raportul Comisiei juridice şi sesizarea doamnei deputat Monica Iacob-Ridzi.

 

Domnul Ioan Oltean:

Propunerea era ca până marţi raportul să fie gata. Aşa am înţeles eu propunerea.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Eu am spus: marţi să fie pe ordinea de zi, deci să o trecem pe ordinea de zi.

 

Domnul Ioan Oltean:

Noi adoptăm ordinea de zi pe săptămâna aceasta.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Am spus: săptămâna cealaltă, domnule preşedinte.

Adică sunt două soluţii: Comisia juridică prezintă raportul, iar luni îl avem în mapă şi stabilim ordinea de zi. Dacă nu, punem pentru ordinea de zi pentru ziua de marţi, fără raportul comisiei.

 

Domnul Ioan Oltean:

Bun. Deci aţi auzit propunerea doamnei Aura Vasile.

O supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Cu două abţineri, propunerea a fost însuşită.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule vicepreşedinte, eram la punctul 14. Vreau să înţeleg dacă această sesizare se mai transmite Comisiei juridice sau se înscrie pe ordinea de zi odată cu raportul.

 

Domnul Ioan Oltean:

Sesizarea se aşează pe ordinea de zi alături de raportul Comisiei, fără mai fi trimisă comisiei.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Mulţumesc.

 

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai propusesem în discuţie o chestiune legată totuşi de stadiul investigării doamnei deputat, care, iată, după părerea mea, este deja într-o situaţie nu aş spune chiar de tergiversare la Parchet, dar a trecut destul de mult timp. Poate că ar fi bine ca din punct de vedere al conducerii Camerei să se exprime o curiozitate, un interes pe această temă.

 

 

PUNCTUL 15

Apel din partea Sindicatelor din Camera Deputaţilor şi Senat

 

Domnul Ioan Oltean:

Apel din partea Sindicatelor din Camera Deputaţilor şi din Senat.

Domnilor colegi, apelul pe ordinea de zi a celor două Birouri reunite.

 

 

PUNCTUL 16

Scrisoare din partea unor reprezentanţi ai puterii judecătoreşti

 

Domnul Ioan Oltean:

Scrisoare din partea unor reprezentanţi ai puterii judecătoreşti.

Am discutat-o, am clarificat-o.

 

 

PUNCTUL 17

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

Domnul Ioan Oltean:

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.

 

1) Participarea la reuniunea parlamentară din cadrul Forumului Public 2009 al Organizaţiei Mondiale a Comerţului

(Geneva, 30 septembrie 2009)

 

Domnul Ioan Oltean:

Participarea la reuniunea parlamentară din cadrul Forumului Public 2009 al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Este o acţiune cu caracter parlamentar.

Dacă sunt observaţii. Nu sunt.

 

2) Participarea la lucrările Comisiilor A.P.C.E. pentru cultură, migraţie, probleme sociale, probleme juridice şi la reuniunile Biroului şi Comitetului prezidenţial ale Adunării Parlamentare al Consiliului Europei (APCE) (Paris, 8-17 decembrie 2009)

 

Domnul Ioan Oltean:

Participarea la lucrările Comisiilor A.P.C.E. (Paris, 8-17 decembrie 2009).

Participanţii sunt stabiliţi.

Acţiunea are caracter parlamentar.

Dacă sunt observaţii. Nu sunt.

 

3) Participarea la prima ediţie a Jocurilor Sportive Interparlamentare Europene (Moscova, 1-5 octombrie 2009)

 

Adoptat.

 

4) Vizita oficială în România a delegaţiei Comisiei pentru muncă din Adunarea Naţională a Republicii Ungare

(Bucureşti, 27-29 octombrie 2009)

 

Adoptat.

 

5) Informare privind participarea la Reuniunea Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 11 septembrie 2009)

 

6) Informare privind participarea la colocviul cu tema Civil-military cooperation în crisis management (Berlin, 2 aprilie 2009)

 

 

PUNCTUL 18

Scrisoare din partea Institutului pentru Politici Publice

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnul deputat Mihai Voicu.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

În această scrisoare sunt trei puncte care au trei domenii complet diferite de referinţă.

Cu privire la primul punct, n-am stabilit încă programul pe luna noiembrie.

Punctul doi este la Comisia pentru regulament. Fără îndoială, este o modificare care mie mi se pare interesantă, dar necesită modificarea tuturor regulamentelor, probabil peste 50 sau o sută de articole şi cred că trebuie să trimitem la Comisia de regulament s-o aibă în vedere pentru atunci când va fi o modificare masivă a regulamentului.

Iar punctul trei este poziţia pe care noi am exprimat-o de fiecare dată, scrie şi în Regulamentul Camerei că se foloseşte de regulă sistemul electronic de vot, deci numai pentru anumite excepţii se foloseşte altceva decât sistemul electronic. Sperăm ca după revizia tehnică, pe care secretarul general a făcut-o, punctul trei ar fi noua revenire la regulament pentru luni.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Domnul Bogdan Olteanu, vicepreşedinte.

 

Domnul Bogdan Olteanu:    

Domnule preşedinte, cu o singură observaţie legată de luna noiembrie, am auzit şi eu că se fac tot felul de discuţii pe culoare pe această temă. Dacă îmi amintesc bine, avem o obligaţie legală de a discuta bugetul în luna noiembrie, pentru că Guvernul este obligat să ni-l transmită şi ar fi o premieră să nu întrunim comisiile de buget-finanţe să lucreze pe buget în cursul lunii noiembrie. Cred că va trebui să fie o discuţie extrem de serioasă.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Este posibil să nu avem activitate în teritoriu, ci activitate în comisii.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Cu siguranţă, legat de programul pe luna noiembrie vor fi discuţii şi se vor stabili de către liderii grupurilor parlamentare.

Scrisoarea în sine legată de program o trimitem Comisiei de regulament, să se pronunţe asupra ei.

Domnul Marton Arpad.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc: 

Dacă-mi permiteţi, totuşi cât de cât să ne ţinem de Constituţie. Ştiu că cei de la IPP nu prea sunt interesaţi nici de legi, nici de Constituţie, nici de alte obligaţii pe care le au, unele de drepturi financiare.

Art.65 al Constituţiei este clar: ?Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor pentru?. Deci, noi avem şedinţe separate şi avem şedinţe comune şi ne desfăşurăm activitatea conform regulamentului propriu.

Eu am citit şi cunosc destul de bine regulamentul nostru, n-am găsit încă articolul conform căruia ori pentru program, ori pentru şedinţă ar avea drept de iniţiere IPP, n-am găsit nici măcar o formulare cum că societatea civilă poată să propună şedinţă extraordinară, lipsă de şedinţă sau orice altceva. Aşa este regulamentul nostru. Din interes, poate să citească cineva o astfel de scrisoare, dar din punct de vedere constituţional şi regulament, deci legal, n-avem ce discuta pe marginea acestei teme, pentru că nu are nici o atribuţie la nici unul dintre capitolele propuse de această asociaţie civică. Cel mult, este un punct de vedere. Nicidecum să sesizăm o comisie de regulament cu o astfel de propunere.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Da, mulţumesc. Absolut de acord. Dacă mergem pe litera regulamentului, aveţi întru-totul dreptate, absolut de acord.

Domnul prim-ministru Tăriceanu.

 

Domnul Călin Popescu Tăriceanu:

Domnule preşedinte, este a doua oară că iau cuvântul şi sunt de acord cu colegul Marton Arpad. Dar vreau să întăresc o chestiune. Cred că ONG-urile sunt libere să activeze în orice domeniu consideră ei, au deplină libertate, nu le-o putem contesta. Ceea ce însă trebuie să facem este să ne gândim bine la atitudinea noastră. Adică eu cred că un răspuns elegant, dar în care uşor punem lucrurile la punct, se impune. Sunt de acord că nu trebuie trimisă la Comisia de regulament o astfel de propunere, este treaba noastră. Cred că prin exercitarea atribuţiilor de suveranitate, Parlamentul îşi stabileşte singur toate aceste chestiuni şi sigur că ONG-urile au dreptul să se preocupe. Putem să le dăm, şi asta v-aş propune, să le dăm un răspuns elegant să-şi vadă de treabă, dar în formula aceasta, repet.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Am apreciat, domnule prim-ministru, răspunsul pe care vreţi să-l dăm elegant.

Domnilor colegi, sigur că trebuie să tratăm cu foarte multă atenţie societatea civilă, iar Institutul de Politici Publice întotdeauna ne-a tratat cu foarte multă atenţie pe noi. De aceea, eu cred că un răspuns elegant în care să precizăm că aceste propuneri au fost înaintate şi Comisiei de statut şi regulament care le vor analiza mai departe, nu este lipsit de interes, chiar dacă o asemenea propunere excede Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Deci, eu v-aş propune o asemenea modalitate să o acceptaţi şi, în consecinţă, evident, un răspuns elegant institutului.

Sunt alte observaţii? Nu. În consecinţă, apreciem tăcerea dumneavoastră ca un vot pentru.

 

 

Suplimentare

 

Adresă din partea Grupului parlamentar PNL, care în parteneriat cu Uniunea Naţională a Mediatorilor din România solicită să aprobe desfăşurarea conferinţei în 23 septembrie.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Mi se pare firesc.

Sunt observaţii? Nu sunt. Considerăm solicitarea întemeiată şi aprobată. Succes.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Domnule preşedinte de şedinţă, mai există în mapă un material. Data trecută mi s-a cerut să prezint stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din 24 iunie şi memorandum-ul privind finalizarea revizuirii certificării funcţionării sistemului de vot, pentru a putea să luaţi o decizie. Ele sunt în această mapă. Dacă vreţi să le luaţi astăzi în dezbatere este OK, dacă nu, poate în şedinţa viitoare.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Vă propun pentru data viitoare.

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Era solicitarea mea şi-mi retrag solicitarea făcută data trecută, deci teoretic lucrurile sunt închise.

 

Domnul Ioan Oltean:   

Mulţumesc, doamnă deputat.

Cu aceasta, vă mulţumesc şi vă doresc să aveţi o zi bună, o săptămână bună, tuturor.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 15,25.