|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea:
Tot Silvia Mihalcea. Citez din adresa domnului preşedinte Eugen Bejinariu: "Având în vedere prevederile articolului 9, alineatul (2), din Hotărârea Parlamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei..." Deci, vorbim de o prevedere în vigoare, care se aplică. Domnul Bejinariu ne-a transmis o informare pentru a reaminti, după cum am spus şi eu anterior, care sunt prevederile Regulamentului pentru a fi comunicate grupurilor parlamentare. Nu văd ce este foarte deosebit aici, şi de ce ar trebui să amânăm.
|