şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de luni, 14 decembrie 2009
Şedinţa a început la ora 14,10.
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: doamna Daniela Popa, domnul Ioan Oltean şi domnul Adrian Năstase ? vicepreşedinţi, domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi şi domnul Valeriu Ştefan Zgonea ? secretari, domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu şi domnul Seres Denes ? chestori, domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L, doamna Aurelia Vasile ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC, domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Marton Arpad-Francisc ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul Eugen Nicolicea ? reprezentantul Grupului deputaţilor independenţi.
Invitaţi: domnul Valentin Adrian Iliescu ? secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Valer Dorneanu ? secretar general adjunct, domnul Nicolae Vasilescu ? şeful Departamentului Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Nicoleta Laura Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice, doamna Raluca Boboc, doamna Diana Postică, domnul Paul Călin Botez şi domnul Răzvan Prişcă ? consilieri Cancelarie preşedinte.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă propun să începem.
Dacă la ordinea de zi sunt observaţii. Nu sunt.
PUNCTUL 1
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Programul de lucru.
L-am discutat cu liderii de grup.
PUNCTUL 2
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
La ordinea de zi pentru plen dacă sunt observaţii. Nu sunt.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
În ceea ce priveşte iniţiativele legislative, dacă sunt depăşite, atunci vor fi menţionate ca fiind depăşite.
Avem nouă propuneri care au şi solicitări de procedură de urgenţă. Părerea mea este să rămânem pe acea cutumă pe care noi am agreat-o ca să nu le acceptăm.
PUNCTUL 4
Scrisoare din partea domnului Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor publice
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare din partea domnului ministru Pogea.
Vă rog, domnul Dorneanu.
Domnul Valer Dorneanu:
Stimaţi colegi, data trecută, nefiind cvorum, v-am vorbit despre o notă preliminară pe care să o trimitem noi Ministerului Finanţelor şi care cuprindea principalii indicatori începând cu totalul bugetului, care se ridica la 286,024 de milioane, faţă de 243,117 milioane cât era cel transmis de MFP.
Cifra aceasta a fost discutată de domnul secretar general Barbu cu chestorii. Dumnealor şi-au exprimat opinia ca să nu răspundem atunci nimic şi să răspundem după 7 decembrie. Acum, problema este dacă să transmitem astăzi această notă sau aşteptăm eventual până miercuri, când putem avea bugetul în integralitatea lui.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Părerea mea este să îi răspundem domnului Pogea că până miercuri va avea bugetul...
Domnul Valer Dorneanu:
...aprobat de Biroul permanent, că nu cred că putem să îl aprobăm în Cameră; nu avem cum.
Doamna Aurelia Vasile:
Am spus să trimitem noi, decât să ne impună ei.
Domnul Valer Dorneanu:
Eu vă pot prezenta limitele pe care le-au impus ei şi ceea ce propunem noi, cu restricţii maxime şi la limita posibilului. Total buget ? ei ne transmit 243,117 milioane; noi am propus 286,024.
Şi la cheltuieli de personal ei ne-au cerut 158 de milioane 100 de mii; noi am propus 174 de milioane 258.
Vreau să vă precizez că din totalul bugetului am exclus cheltuielile care nouă ni s-au părut obligatorii cu achiziţiile de autoturisme expirate de mult timp, care prezintă practic chiar pericol privind siguranţa circulaţiei şi deci siguranţa deputaţilor, a beneficiarilor.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, eu v-aş propune altceva: dacă am face un apel la dumneavoastră şi la domnii chestori ca astăzi eventual să existe o discuţie aplicată pe buget şi eventual mâine să încercăm să facem şi noi o discuţie în Biroul permanent. Să ne trimiteţi materialul în seara aceasta şi poate mâine după-amiază, după plen, să avem o discuţie, şi eventual miercuri să încercăm să facem o sesiune şi să discutăm bugetul nostru ca să deblocăm puţin situaţia.
Domnul Marton Arpad.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Eu ştiu că încă multe lucruri nu sunt clare. Totuşi, suntem dincolo de o perioadă vie de campanie. Eu cred că ar trebui să revenim la acea situaţie în care Parlamentul are primul cuvânt de spus.
Sper ca în viitorul apropiat, în această idee, să avem cât mai puţine ordonanţe de urgenţă şi asumări şi Parlamentul să revină la activitatea de joi în plen.
Noi degeaba am dat o lege prin care chiar şi actualul guvern interimar poate să ne trimită un proiect de buget, dacă noi înşine nu ne-am făcut bugetul. Nu ne stă bine.
Ca atare, în ipostaza în care spuneţi dumneavoastră pentru miercuri, ori pentru ziua de joi, să avem un punct pe ordinea de zi cu un plen prin care să dăm o decizie, oricare ar fi ea ? aceasta cu 285 sau cealaltă, ca Guvernul să aibă în mână o decizie a Parlamentului, şi nu o scrisoare venită de la Secretariatul general sau o intenţie aprobată de Biroul permanent, ci un vot dat de plenul Camerei Deputaţilor care spune: aşa a decis Camera.
Deci eu cred că trebuie, după un efort mare de campanie, să facem şi un efort mare de vot al acestei hotărâri.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Poate ar fi chiar mai bine cum aţi spus dumneavoastră - să fie joi pe ordinea de zi, astfel încât să avem noi miercuri, poate Biroul, posibilitatea să aprofundăm.
Domnul Nicolăescu.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Eu mă gândeam să propun o chestiune mult mai rapidă, pentru că deja este timpul înaintat. Sper ca miercuri Guvernul să analizeze o variantă de proiect de buget şi să o trimită Parlamentului, ca să răspundă tuturor necesităţilor, mai ales că este şi FMI-ul în România, drept pentru care eu vă propuneam ca astăzi chestorii să facă o analiză pe buget, mâine dimineaţă să fie un Birou permanent, iar mâine la ora 12,30 să se voteze în plenul Camerei, tocmai ca să putem să îl transmitem mâine după-amiază către Guvern. Iar, dacă guvernul doreşte miercuri să adopte bugetul, să aibe această posibilitate.
Deci eu cred că ar trebui să grăbim, şi nicidecum să lungim termenele.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Sunt de acord cu dumneavoastră. Singura mea problemă este că nu ştiu exact dacă există această discuţie făcută aprofundat cu chestorii. Până la urmă, dânşii vin cu bugetul în faţa noastră, şi există totuşi această discuţie între solicitările Ministerului Finanţelor şi exigenţele noastre de data aceasta.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Doamna preşedintă, având în vedere că situaţia este tot rea în 2010, nu vor fi diferenţe extraordinar de mari între 2009 şi 2010, deci vor fi chestii de nuanţe, nu chestii substanţiale. Astfel, nu vom avea mari discuţii de făcut pe buget.
Domnul Seres Denes:
Stimaţi colegi, şi propunerea mea este asemănătoare cu a domnului Nicolăescu.
Noi am avut o discuţie de principiu asupra bugetului. Putem să aprofundăm puţin, mâine dimineaţă într-un Birou permanent să adoptăm, şi mâine la vot final să adoptăm bugetul Camerei, pentru că degeaba încercăm noi pentru joi, că nu vom avea cu cine.
Domnul Gheorghe Albu:
În principiu, aceasta vroiam să spun şi eu: exigenţele noastre sunt în concordanţă cu exigenţele Secretariatului general. Nu ştiu dacă sunt în concordanţă cu exigenţele Ministerului Finanţelor, dar asta vom vedea ulterior.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
În condiţiile acestea, haideţi să prindem deja în ordinea de zi: marţi, înainte de votul final, indiferent ce ar fi, cum sunt dezbaterile ? ultimul punctul să fie dezbaterea pentru proiect şi apoi să fie votul final.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Ca să fim concreţi, programăm mâine la ora 12,00.
Deci la ora 12,00 putem să programăm bugetul Camerei, până la epuizare, şi când se termină ? vot final.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da.
Să lăsăm şi marţi dimineaţă, că poate mai apare ceva, şi să spunem: de la ora 12,00 ? dezbaterea pe buget, cu vot final, şi apoi continuarea votului final.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cu atât mai mult cu cât spunea şi domnul Marton Arpad foarte corect: până la urmă, când vine bugetul în Parlament, dacă mai avem lucruri de modificat, modificăm.
Vă rog.
Domnul Valentin Adrian Iliescu:
Aş dori să intervin legat de observaţiile de natură tehnică: sigur, decizia privind limitele cheltuielilor este decizia Parlamentului, însă, dacă vă uitaţi cu atenţie, şi o spun din perspectiva dificultăţilor pe care ministerele le-au avut în relaţia cu Ministerul Finanţelor la completarea anexelor şi chiar la căderea pe anumite chei, foarte multe ministere după trei-patru săptămâni n-au fost în stare să vină cu soluţia care să ducă la aplicaţia aceea informatică care să se închidă cum trebuie.
Aş face sugestia Secretariatului general să ia legătura cu domnul Gherghina şi cu echipa dumnealui ca, în paralel, în construcţia bugetului, să gestioneze foarte bine şi această chestiune.
Doamna Aurelia Vasile:
Dar de ce să nu ia domnul Gherghina legătura cu chestorii noştri?
Domnul Valentin Adrian Iliescu:
Îmi cer scuze, doamna deputat. Să ia domnul Gherghina legătura, dar cred, şi repet: au fost toate ministerele în aceeaşi situaţie ? nu şi-au putut completa anexele aşa cum trebuia, nu se închideau pe cheia bugetului respectiv.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Dorneanu, vă rog.
Domnul Valer Dorneanu:
Doamna preşedinte şi stimaţi deputaţi, am rugămintea, în numele corpului tehnic care va trebui să se ocupe de proiectul de buget, să încercăm o planificare în aşa fel încât mâine spre prânz să avem o primă discuţie în Biroul permanent, după-amiază trebuie să obţinem avizul Comisiei de buget, deoarece după-amiază sunt lucrări în comisii, şi să încercăm o planificare miercuri înainte de masă. Este mai logic şi se face şi o treabă mai aşezată, ca să putem discuta şi cu chestorii, şi eventual chestorii să discute şi cu şefii grupurilor parlamentare.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, vă propun varianta următoare: ca într-adevăr să îndeplinim toate condiţiile procedurale, miercuri să avem plenul, ca să existe şi Comisia de buget marţi după-amiază. Noi, marţi, la prânz după votul final să avem Biroul, să trimitem Comisiei de buget, şi Comisia de buget să ne dea raportul până seara, iar apoi miercuri să avem plenul de la ora 10,00 ? plen cu vot final, cu un singur punct pe ordinea de zi ? Bugetul Camerei.
Deci sunteţi de acord ca miercuri să fie la ora 10,00 plen urmat de vot final, şi mâine să fie Biroul permanent după plen, după votul final, la ora 13,30.
Domnul Valer Dorneanu:
Vreau să vă informez că am avut o discuţie cu specialiştii de la Ministerul Finanţelor, care au acceptat că, dacă le dăm miercuri în jurul prânzului bugetul, este bine, şi, atunci, avem şi noi timp împreună cu chestorii să îl analizăm cum trebuie, şi în Comisia de buget să se dezbată în timpul programului.
Doamna Roberta Alma Anastase:
De acord cu acest program? Este cineva împotrivă?
Sunt abţineri? Nu.
Domnul Valer Dorneanu:
Doamna preşedintă, iertaţi-mă, aţi putea întreba colegii dacă pe cifrele acestea etalon să mergem pe ceea ce am propus noi împreună cu chestorii?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Eu zic că trebuie să vă uitaţi pe aceste cifre, să vedem dacă ne putem apropia de propunerea făcută de Ministerul Finanţelor cât de cât.
Domnul Valer Dorneanu:
Să facem o mediană.
PUNCTUL 5
Solicitare din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L din Camera
Deputaţilor şi Senatul României
Doamna Roberta Alma Anastase:
La acest punct avem o solicitare din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L din Camera Deputaţilor şi Senatul României.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Este vorba de Comisia pentru modificarea Constituţiei.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Eu am avut o discuţie cu domnul Vida...
Doamna Aurelia Vasile:
Numai o secundă, vă rog.
Doamna preşedintă, vă propun ca şi colegii de la PD-L să fie de acord ? Comisia este formată din 22 de deputaţi şi senatori. De ce? Pentru că, adăugând Guvernul, Preşedinţia, Avocatul Poporului, ar veni 25.
În aceste condiţii, mergând pe algoritm, ar reprezenta: 7 ? PD-L, 7 ? PSD, 5 ? PNL, 2 ? UDMR şi unul de la Minorităţi, adică 25.
Colegii sunt de acord.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Singurul lucru pe care vroiam să vi-l povestesc este că am avut o discuţie cu domnul Vida. Ştiţi că aceste proceduri noi putem să le declanşăm în momentul în care este prezentat în plen raportul Curţii Constituţionale asupra referendumului. Acum, Curtea Constituţională fiind puţin ocupată, poate facem săptămâna viitoare această prezentare şi să fie plen comun.
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedintă, solicitarea colegilor de la PD nu este legată de Curte, în condiţiile în care, aşa cum se spune în Constituţie privind revizuirea, este vorba de o pătrime din totalul Camerei, motiv pentru care noi vă solicitam să meargă la Birourile comune.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, la Birourile comune. Corect.
Domnul Marton Arpad.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Aproximativ acelaşi lucru: din punct de vedere constituţional şi legal în România, acest referendum nu este decât o consultare a opiniei publice, nicidecum o obligativitate faţă de Parlament, şi oricând Parlamentul are acest drept, conform articolului pe care l-aţi citat, ca să facă o comisie care să vină cu un proiect de lege de revizuire a Constituţiei, şi, dacă face Parlamentul o astfel de activitate, nu are cum să se refere doar la un singur element, pentru că, din păcate, avem destule hibe în această Constituţie pe care trebuie să le dregem.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Adrian Năstase.
Domnul Adrian Năstase:
Şi eu vroiam să spun că nu există nici un fel de legătură, formală cel puţin, între cele două activităţi ? referendum-ul care a avut loc, care, sigur, generează anumite concluzii şi ceea ce am spus şi noi la începutul anului 2009 şi anume că, după alegeri, după finalizarea alegerilor din acest an, un efort pentru revizuirea Constituţiei pe un spectru foarte larg trebuie să fie făcut. Am spus că nu era o prioritate şi cred în continuare că în anul acesta, plin de campanii electorale, era mai greu de realizat acest lucru.
Dar dincolo de această precizare referitoare la momentul în care să începem să discutăm despre o nouă revizuire a Constituţiei, întrebarea mea este dacă n-am putea să avem, la şedinţa celor două Birouri, o notă privind felul în care s-a realizat revizuirea Constituţiei în 2002-2003. Şi dacă n-am putea să păstrăm acel pattern, pentru că vă aduc aminte, problema nu va fi ce fel de idei extravagante vor avea unii şi alţii cu această ocazie. Va trebui să gândim de la început, dacă vrem să fim eficienţi în acest demers, să vedem care dintre soluţiile propuse vor putea să obţină două treimi din voturi. Iar domnul Valer Dorneanu cred că ştie cel mai bine felul în care am lucrat atunci cu toate grupurile parlamentare, pe ideea de a valida chestiuni care aveau şanse să treacă în Parlament, nu să le punem într-un mod inutil într-un proiect de lege, care după aceea ne-ar fi consumat foarte mult timp pentru dezbateri. Şi, din acest punct de vedere, sigur că regulamentul acestei comisii va fi important, pentru a vedea cine are dreptul să voteze sau, mai bine zis, de a arăta numărul de voturi potenţiale pentru validarea proiectului de lege în final. Dacă vreţi să fim eficienţi, altfel va fi tot o desfăşurare de forţe cu comunicări individuale legate de o eventuală modificare a Constituţiei.
De aceea, cred că experienţa de atunci, care ne-a făcut până la urmă să izolăm propunerile care n-aveau nici o şansă să treacă. Îmi aduc aminte că erau unele extravagante propuse de PRM la momentul acela şi altele ale altor partide, dar care nu întruneau până la urmă, nu un acord minim, acorduri de fapt de două treimi necesar pentru validarea legii. Din acest punct de vedere, cred că ar fi foarte util ca o prezentare a procedurii de atunci, a modului în care s-a procedat atunci să fie la îndemâna membrilor celor două Birouri atunci când se va hotărî cum este mai bine să se procedeze, inclusiv componenţa comisiei ş.a.m.d.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Nicolicea.
Domnul Eugen Nicolicea:
De acord cu ceea ce a stabilit sau ne stabiliţi dumneavoastră, cu o singură observaţie cu privire la numărul respectiv. În calitate de reprezentant al deputaţilor independenţi, ţin să vă anunţ că există şi la Senat un grup similar recunoscut de astăzi şi reprezentăm 25 de parlamentari, care înseamnă cam cinci la sută. Şi atunci rugămintea ar fi să avem şi noi un loc în această comisie, comun ? Senat şi Cameră.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aceasta este de competenţa Birourilor permanente reunite şi eu vă propun să trimitem către aceste Birouri adresa.
De acord?
PUNCTUL 6
Avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra memorandum-ului intern cu tema ?Verificarea respectării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii pentru propunerea pentru un Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi a actelor autentice în materie de succesiuni, precum şi crearea unui certificat european de moştenitor?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Termenul pentru transmiterea opiniei Parlamentului României este 17 decembrie 2009.
Comisia juridică, cu unanimitate de voturi, a avizat favorabil, cu observaţiile şi recomandările respective.
Îl înaintăm plenului, pentru că înţeleg că avizul trebuie să fie dat de plen.
De acord?
Ar putea să intre în plenul de miercuri şi să discutăm în Biroul permanent de marţi.
De acord? Bine.
PUNCTUL 7
Solicitare din partea domnului senator Marian Ovidiu
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ne solicită ca proiectul de Lege 466, adoptat în şedinţa Senatului din 11 noiembrie, să fie dezbătut în regim de urgenţă.
Nu îndeplineşte condiţiile regulamentare.
PUNCTUL 8
Solicitare din partea doamnei senator Minerva Boitan
Doamna Roberta Alma Anastase:
O trimitem la Comisia juridică.
PUNCTUL 9
Scrisori din partea doamnei Sorina Plăcintă, ministrul interimar pentru relaţia cu Parlamentul
Domnul Valentin Adrian Iliescu:
Dacă-mi daţi voie, doamnă preşedinte.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog.
Domnul Valentin Adrian Iliescu:
Sunt două scrisori ale doamnei ministru, ca urmare a solicitării Ministerului Administraţiei şi Internelor pe două legi aflate la Cameră, ca şi Cameră decizională:
- prima cu paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor ? Ministerul de Interne solicită amânarea cu trei luni a dezbaterii în plen, având în vedere că România şi-a asumat, prin Direcţia 93 implementată în legislaţia noastră, obligaţia de a consulta Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene;
- cea de-a doua solicitare este legată de aducerea la comisia de specialitate, tot Comisia pentru apărare şi ordine publică, a unui set de amendamente la Legea poliţiei locale.
Şi v-am ruga tare mult să fiţi de acord cu solicitarea aceasta.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Arpad.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Doamnă preşedinte,
Domnule secretar de stat, eu, pentru că am cât de cât cunoştinţe în domeniu, imediat ce am citit această obligativitate de a informa asupra pazei bunurilor în Uniunea Europeană, mi-a părut stranie obligativitatea noastră.
Dincolo de faptul că măcar atât să facă ministerul, când transcrie o solicitare, ca să copieze corect şi să nu copieze chiar din susţinerea Ministerului Administraţiei şi Internelor cifra de 98 în 93, dar Directiva se numeşte de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice.
Nu ştiu ce susţinere are de informare asupra modificării Legii pazei bunurilor legate de standardele şi reglementările tehnice şi de ce trebuie să informăm. Facem o modificare care derogă, pentru că atunci avem obligativitatea, dacă încercăm să derogăm de la prevederile unei directive. Din moment ce ne conformăm unei directive, nu trebuie să informăm despre faptul că ne vom conforma.
Deci, eu am aici o problemă. N-am nici o problemă să o dezbatem mai pe de îndelete, chiar ambele legi, dar modul în care suntem în continuare luaţi, într-un mod în care nu este conform cu uniunea la care zicem noi că ţinem, îmi displace.
Deci, eu cred că s-ar putea să aibă nişte probleme ? am citit şi legea, fiţi siguri că am citit şi legea, în puţinul timp pe care l-am avut ? s-ar putea să avem nişte probleme. Nu este nici o problemă, dar haideţi să nu mai trimitem tot timpul la nişte directive, care nu se pot susţine.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Voinescu.
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Mulţumesc.
Doamnă preşedinte, din informarea, pe care ne-a pregătit-o Departamentul nostru legislativ în chestiunea aceasta, acest proiect se află în continuare în lucru la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care nu a făcut încă raportul. Eu cred că ceea ce ne propun colegii din Departamentul legislativ, adică să trimitem această scrisoare cu aceste susţineri acestei comisii care este sesizată de noi în fond, urmând ca, fireşte, ea să decidă în legătură cu raportul, inclusiv cu momentul în care-l depun, sigur, noi nu uităm că avem nişte dispoziţii regulamentare în legătură cu prezenţa sau absenţa raportului, data mai precis la care un raport trebuie depus, dar eu cred că cel mai bine ar fi să trimitem această scrisoare către comisie, să avertizăm comisia că există şi această chestiune legată de o procedură europeană şi să ne transmită comisia punctul de vedere în legătură cu momentul cel mai oportun pentru a pune acest proiect pe ordinea de zi, după parcurgerea, fireşte, a tuturor procedurilor. Mulţumesc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Pambuccian.
Domnul Varujan Pambuccian:
În ceea ce priveşte punerea unui proiect pe ordinea de zi când Camera este decizională, aceasta este o chestiune care nu are, după părerea mea, nici o problemă şi, dacă Ministerul de Interne consideră că mai trebuie adus ceva, modificat ceva, este în ordine.
Eu vroiam să fac referire la argument şi vreau să fac referire la argument pentru că este o chestiune cu caracter general, legislativ şi de mai multe ori am luat cuvântul în subiectul acesta. O lege trebuie să fie făcută în aşa fel încât să se respecte principiul neutralităţii tehnologice. Într-o lege nu se poate face referire la o tehnologie. Motivul este unul foarte simplu: tehnologiile se schimbă foarte des şi asta ar presupune ca legea să fie în continuu modificată, ca să se poată adapta. Şi atunci se lucrează în felul următor: legea se scrie în aşa fel încât să se descrie funcţionalităţi sau scopuri mari ale lucrului care are ca obiect legea respectivă, iar tot ceea ce ţine de o anumită tehnologie sau alta se rezolvă la nivelul instrucţiunilor de aplicare sau la nivelul reglementărilor, dacă există autoritate de reglementare în domeniu, acolo unde lucrurile se pot modifica rapid, fără ca legea să fie afectată.
Am spus lucrul acesta de ce? Pentru că este în ordine, putem să ţinem legea oricât consideră Ministerul de Interne că mai este necesar ca să aducă retuşuri la lege în comisie, dar nu este bine să invocăm argumente de genul acesta tehnologic, pentru că riscăm ca, şi la alte legi, argumente de genul acesta să poată duce la introducerea unor elemente care ţin de o tehnologie sau alta în lege, ceea ce nu este bine. Asta vroiam să spun.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Arpad.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Dacă eu înţeleg bine şi sunt nişte amendamente în coloana a treia propuse de minister, chiar că este în contradicţie cu ceea ce colegul nostru susţine. Vă dau câteva exemple: în loc de ?se echipează cu tehnică de specialitate?, deci general, se spune ?cu tehnică de comunicaţii radio pe frecvenţele aprobate conform legii?. Deci, din contră, se merge în contra sensului directivei.
Deci, putem să trimitem această scrisoare, să fie citită, dar vă rog eu frumos, nu veniţi cu altele, mai ales că este vorba nu despre o iniţiativă legislativă; este vorba de un proiect de lege venit de la acelaşi minister, unde probabil aceleaşi persoane au lucrat la el. Ştiu că de foarte multe ori m-am zbătut şi eu împotriva Ministerului Culturii, care venea cu amendamente de patru-cinci ori la aceeaşi lege pe care a făcut-o, indiferent cine a fost ministru.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ce propunere aveţi?
Domnul Varujan Pambuccian:
Cred că cel mai bine este să se menţină în comisie, suntem Cameră decizională, putem să ţinem cât este nevoie în comisie, dar să nu invocăm argumente de genul acesta. Asta era singura chestiune. Deci, absolut de acord să stea cât consideră Ministerul de Interne că este necesar, să poată veni cu amendamente, să le gândească, este Okay, dar argumentele cu tehnologia, care acum este nu ştiu cum, intră în alt regim, ţin de ministere, ţin de autorităţile de reglementare, nu ţin de legislativ.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc. Am înţeles, m-am lămurit.
Iar a doua scrisoare ? pleacă şi amendamentele către comisie.
Domnul Valentin Adrian Iliescu:
Sunt amendamente la Legea poliţiei locale, care să fie înaintate comisiei parlamentare.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, acelea sunt amendamentele, le înaintăm comisiei. Bine.
PUNCTUL 10
Comunicare din partea domnului deputat Gheorghe Zoicaş
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ne comunică opţiunea dumnealui de a face parte din Comisia de cultură.
Vă rog, domnule Nicolicea.
Domnul Eugen Nicolicea:
Domnul Zoicaş a făcut această solicitare în urma comunicării care i s-a făcut de la Biroul permanent şi mai există un material şi cu ceilalţi încă patru deputaţi şi aş dori să le discutăm împreună. M-am ocupat eu şi pentru ceilalţi. Biroul permanent le-a pus în vedere să opteze pentru comisii, au optat, fără a intra în coliziune cu celelalte grupuri parlamentare.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am înţeles. Merg în plen toate acestea. Dacă sunt de acord, pe locurile rămase libere, care le-au fost puse la dispoziţie de Secretariatul general. Corect? Bine.
Domnul Eugen Nicolicea:
Vă mulţumesc.
PUNCTUL 11
Solicitare din partea domnului deputat Mihai Cristian Apostolache
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vrea să facă ore de seminar în regim de plată cu ora.
Merge la Comisia juridică.
PUNCTUL 12
Solicitare din partea domnului deputat Varujan Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale
PUNCTUL 13
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
Domnul Varujan Pambuccian:
Doamnă preşedinte, aici am să leg şi de solicitarea pe care a făcut-o domnul Nicolae Păun, pentru că sunt din aceeaşi categorie. Una este legată de o solicitare de sală pentru aniversarea a 20 de ani de când minorităţile au drepturi de liberă exprimare în România; cealaltă este o rugăminte din partea Partidei Romilor, care organizează un eveniment poimâine, de a-i acorda girul Parlamentului, un eveniment serios pe care dânşii îl fac, acordă premii.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da. Mi-au solicitat patronajul şi de aceea am şi venit în Biroul permanent.
Domnul Varujan Pambuccian:
Eu le-aş lega pentru că sunt din aceeaşi categorie, şi v-aş ruga să fiţi de acord.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În regulă.
Deci la cele trei adrese dacă sunt observaţii, dacă vă opuneţi? Nu.
Mergem mai departe.
PUNCTUL 14
Memorandum intern: Solicitarea Curţii Constituţionale
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o solicitare: ceremonia de validare a rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte în perioada 8-15 decembrie. Vă propun să o înaintăm Birourilor permanente reunite.
Domnul Adrian Năstase:
Mi se pare foarte ciudată această solicitare la un moment în care nu există o decizie.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cred că a fost făcută înainte; în schimb, vă pot spune că am avut o discuţie cu domnul Vida. Dumnealui m-a sunat şi chiar mi-a spus că ar fi bine să facem şi prezentarea rezultatului referendumului şi a rezultatelor alegerilor în şedinţă comună săptămâna viitoare, dumnealui estimând că în aceasta săptămână vor da răspunsul final.
De acord?
Atunci, înaintăm. Practic, vom stabili în cadrul Birourilor permanente comune, probabil lunea viitoare.
PUNCTUL 15
Memorandum intern: Suplimentare abonamente 2010 ? Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cei de la Comisia juridică ne mai solicită un număr de reviste pe care să facă abonamentul - este vorba de cele de profil, evident.
Dacă sunt observaţii. Nu sunt.
Vă mulţumesc.
PUNCTUL 16
Solicitare din partea domnului deputat Constantin Chirilă
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o solicitare din partea domnului deputat Constantin Chirilă, tot în legătură cu prestarea unei activităţi didactice.
Tot Comisia juridică.
PUNCTUL 17
Memorandum intern: Măsuri ce urmează a fi luate în luna decembrie a.c. pentru personalul Secretariatului General, în vederea încadrării în cheltuielile de personal ca urmare a aplicării Legii nr.329/2009
Doamna Roberta Alma Anastase:
Măsuri ce urmează a fi luate în luna decembrie pentru personalul Secretariatului General.
Cred că este în regulă.
PUNCTUL 18
Informare din partea domnului Nicolae Văcăroiu, preşedinte al Curţii de Conturi
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o informare din partea domnului Nicolae Văcăroiu.
Vă rog să luaţi act.
Ne va transmite raportul când el va fi gata.
PUNCTUL 19
Comunicare din partea domnului Bogdan M. Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o solicitare din partea preşedintelui Consiliului Concurenţei.
Este o comunicare, şi voi ruga Secretariatul General să o distribuie deputaţilor.
PUNCTUL 20
Scrisoare din partea Ministerului Finanţelor Publice ? Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală
Doamna Roberta Alma Anastase:
Scrisoare de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Este tot o informare.
Vă rog, de asemenea, ca ea să fie distribuită deputaţilor.
PUNCTUL 21
Scrisoare din partea Confederaţiei Naţionale Sindicale ?Cartel ALFA?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare din partea Confederaţiei Naţionale Sindicale ?Cartel ALFA?. Dialog social.
O trimitem Comisiei de buget, astfel încât comisia să poată invita şi reprezentanţii sindicatelor atunci când discută bugetul.
Se informează pentru că sunt de fapt consecinţe ale solicitărilor pe care Camera Deputaţilor în plenul său, până la urmă, le-a făcut.
PUNCTUL 22
Solicitare din partea doamnei Anca Elisabeta Ciucă, preşedinte al Consiliului de mediere
Doamna Roberta Alma Anastase:
În ceea ce priveşte solicitarea preşedintelui Consiliului de mediere, doamna Anca Elisabeta Ciucă, înţeleg că legea la care face dumneaei referire a fost deja promulgată şi publicată, prin urmare se poate doar un proiect de modificare.
PUNCTUL 23
Memorandum intern: Expoziţie cu vânzare
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o solicitare din partea unei organizaţii care se numeşte ?Trebuie? pentru copii şi adulţi cu nevoi speciale ? ca să facă o expoziţie cu vânzare cu produse confecţionate de copii cu dizabilităţi.
Cred că nu este nici o problemă.
PUNCTUL 24
Memorandum intern: Solicitare filmare şi fotografiere Palatul Parlamentului în regim de gratuitate ? Agenţia France Presse
Doamna Roberta Alma Anastase:
Solicitare Agenţia France Presse ? un reportaj realizat cu ocazia a 20 de ani de la Revoluţie. Dumnealor ne solicită ca într-una din zile să facă un reportaj.
Aici ce puncte de vedere aveţi? Sunt probleme?
Nu sunt probleme.
Era în regim de gratuitate.
În regulă.
PUNCTUL 25
Solicitare din partea Institutului de Politici Publice
Doamna Roberta Alma Anastase:
Solicitare din partea Institutului de Politici Publice ? este vorba de dezbaterea cu pricina.
PUNCTUL 26
Solicitare din partea doamnei Elisabeta Polihroniade
Doamna Roberta Alma Anastase:
La fel, şi solicitarea pentru campionatul de şah.
PUNCTUL 27
Scrisoare din partea Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene
PUNCTUL 28
Apel din partea unor participanţi la Consfătuirea pe ţară ?Optimizarea eficienţei energetice globale a hidrogeneratoarelor şi valorificarea potenţialului hidroenergetic al României?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare din partea Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene.
V-aş propune să o trimitem Comisiei pentru industrii, pentru că vizează în mod special strategia europeană privind energia regenerabilă, ca şi celălalt punct.
PUNCTUL 29
Scrisoare din partea domnului Vasile Tapalagă
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem şi o scrisoare din partea domnului Vasile Tapalagă.
Rog Secretariatul General să îi dea un răspuns domnului Tapalagă.
PUNCTUL 30
Solicitare din partea PYRO-TECHINIC TRANSILVANIA
Doamna Roberta Alma Anastase:
Secretariatul General ce opinie are cu privire la solicitarea PYRO-TECHINC TRANSILVANIA?
Ce părere aveţi?
Domnul Valer Dorneanu:
Noi am fi de părere că mai degrabă ne creează o serie de neplăceri, inclusiv mobilizarea unor oameni care în mod curent n-ar veni pe aici.
Doamna Roberta Alma Anastase:
De acord.
Se respinge.
Înţeleg că am consensul dumneavoastră.
PUNCTUL 31
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
1. Programul de relaţii externe al Parlamentului României pentru anul 2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă propun ca programul de relaţii externe să îl discutăm în şedinţa de miercuri a Biroului permanent.
2. Participarea la cea de a XII-a ediţie a ?Micului dejun european cu rugăciune? (Bruxelles, 1-2 decembrie 2009)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Participarea la ?Micul dejun european cu rugăciune?.
S-a încheiat.
3. Participarea la cel de al II-lea Congres mondial al conaţionalilor ruşi care trăiesc în străinătate (Moscova, 30 noiembrie ? 3 decembrie 2009)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Congresul mondial al conaţionalilor ruşi.
S-a încheiat.
4. Participarea la Forumul Global pentru combaterea antisemitismului (Ierusalim, Israel, 16-17 decembrie 2009)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Participarea la Forumul Global pentru combaterea antisemitismului.
S-a încheiat.
5. Participarea la lucrările Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 16 decembrie 2009)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Lucrările sunt deja în desfăşurare.
6. Participarea la Conferinţa preşedinţilor de parlamente din statele membre ale Uniunii Europene (12 decembrie 2009, Stockholm)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aceasta a fost.
7. Participarea la Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Viena, 18-19 februarie 2010)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aceasta este în programul de Parlament obişnuit.
8. Organizarea la Bucureşti a seminarului tematic pe probleme de spaţiu şi a reuniunii secretarilor de delegaţie ai Conferinţei interparlamentare europene privind spaţiul
9. Contribuţia financiară a Camerei Deputaţilor la bugetul programului IPEX (Interparlamentary EU Information Exchange/Schimbul inter-parlamentar de Informaţii privind UE)
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem organizarea la Bucureşti a seminarului tematic pe probleme de spaţiu şi a reuniunii secretarilor de delegaţie ai Conferinţei interparlamentare europene privind spaţiul, şi contribuţia financiară la bugetul programului IPEX - este formula de comunicare a Parlamentelor membre ale Uniunii Europene.
Aceste două puncte ? punctul 8 şi punctul 9, domnule Dorneanu, vă rog să le avem pe ordinea de zi a Biroului permanent de miercuri.
10. Informare privind participarea la Reuniunea Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 16 noiembrie 2009)
S-a luat act.
11. Informare privind participarea la cea de a IV-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM) şi la prima reuniune a Secretarilor generali ai parlamentelor statelor membre ale APM (Istanbul, 23-25 octombrie 2009)
S-a luat act.
12. Informare privind participarea la cel de al 60-lea Congres internaţional de Astronautică (Daejon, Coreea de Sud, 12-16 octombrie 2009)
S-a luat act.
13. Informare privind participarea la Forumul Uniunii Europene cu tema: ?O Europă unită de la Atlantic la Pacific, aspiraţie sau oportunitate? (Bruxelles, 9 noiembrie 2009)
S-a luat act.
14. Informare privind participarea delegaţiei Camerei Deputaţilor la reuniunea parlamentară şi la Summit-ul mondial privind siguranţa alimentaţiei (Roma, 13-16 noiembrie 2009)
S-a luat act.
15. Informare privind participarea la cel de la 11-lea Summit al preşedinţilor Grupurilor parlamentare afiliate la Partidul Popular European din parlamentele naţionale ale statelor membre UE (Bruxelles, 16-17 noiembrie 2009)
S-a luat act.
16. Informare privind participarea la Manifestarea ?1511-Braşov, 15 noiembrie 1987? (Budapesta, 16-18 noiembrie 2009)
S-a luat act.
17. Informare privind participarea la Congresul Mondial al Diasporei Ruse (Moscova, 1-2 decembrie 2009)
S-a luat act.
18. Informare asupra participării la Conferinţa internaţională cu tema: Securitate şi stabilitate în Europa de sud-est (Belgrad, 18-20 noiembrie 2009)
S-a luat act.
19. Informare privind participarea la lucrările celei de a 18-a Conferinţe parlamentare a Mării Baltice (Nyborg, Danemarca, 31.08-1.09.2009)
S-a luat act.
20. Informare privind vizita oficială în Republica Polonia a delegaţiei Comisiei pentru politică externă, conduse de domnul Borbely Laszlo, preşedintele Comisiei (17-19 noiembrie 2009)
S-a luat act.
21. Informare privind vizita oficială în Republica Ungară a Delegaţiei Comisiei pentru politică externă, conduse de domnul Borbely Laszlo, preşedintele Comisiei (11-13 noiembrie 2009)
S-a luat act.
Domnul Gheorghe Albu:
Doamna preşedinte, acum, în afara Biroului, că nu mai suntem în cvorum, mai este o informare venită de la CSM, şi există o hotărâre a CSM-ului.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
În hotărârea CSM-ului se vorbeşte de nişte anexe care nu ne-au fost ataşate, şi solicit ataşarea la hotărâre a anexelor.
Sper să fi trimis CSM-ul şi anexele, nu numai hotărârea.
Domnul Valer Dorneanu:
Anexele sunt hotărârile.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Este vorba modificările din anexă, şi nu este anexă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, să solicităm CSM-ului să ne dea şi anexele.
Domnul Valer Dorneanu:
Am înţeles.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 15,00.