Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2009 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 23 decembrie 2009 ora 9:00

Vorbitor: Geoană Mircea Dan

Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de miercuri 23 decembrie 2009 Domnul Mircea-Dan Geoană:

Board-ul este pe 15 februarie.

Ideal ar fi să putem să avem un buget aprobat de Parlament şi publicat în Monitorul Oficial, deci să fie promulgată Legea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale undeva spre 20 ianuarie, pentru că în săptămâna lui 21 revine misiunea Fondului, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene la Bucureşti. La modul ideal, ei ar trebui să aibă în perioada în care discută cu Guvernul care va fi instalat la momentul respectiv discuţii pe baza unui buget aprobat.

La modul real, nu este un cap de ţară dacă în săptămâna în care stau la Bucureşti, pe 21-28, se întâmplă un decalaj de 2-3 zile; nu este o chestiune care să deraieze în mod fundamental discuţia, pentru că ei trebuie să se bazeze pe un buget aprobat şi publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, la modul realist, cred că o decizie a noastră în intervalul 18-20, pe vot final în Parlament, ar fi acoperitoare din punct de vedere Board pe 15 februarie.

Deci ei ar dori ca la plecarea de la Bucureşti să aibă un buget aprobat, o conversaţie cu Guvernul şi cu liderii politici care să le confirme unele aşteptări şi condiţionalităţi, după care se întorc la Washington unde au nevoie de două săptămâni - de la 1 februarie la 15 februarie este o procedură de aprobare tăcută - este un silence procedure la ei, şi dacă Boardul are cumva observaţii, atunci este un interval de două săptămâni în care trebuie să pună raportul lor, astfel ca Boardul să se pronunţe după două săptămâni. Aceasta este procedura standard la ei.

Deci eu, unul, cred că problema care ni se pare că este o problemă obligatoriu de rezolvat în paralel cu aprobarea Bugetului pe 2010 este şi Legea responsabilităţii fiscale, pentru că eu am citit cu surprindere în proiectul de program al Guvernului sau într-un comentariu de presă că acest lucru ar putea fi făcut de abia prin martie sau aprilie. Pentru că, în condiţiile în care noi punem un buget în premieră, sper eu, pe criterii de multianualitate, care ar fi un lucru extraordinar de bun pentru ţară, indiferent de culoarea politică şi de disputa politică, şi ar fi un lucru excepţional de bun - ar fi un imens pas înainte să putem să avem predictibilitate în alocarea banului public în România, dacă avem chestiuni legate de rectificările de buget şi toate lucrurile pe care ni le cere Fondul Monetar, lucruri pentru care cred că nu avem dificultăţi nici unul dintre noi, pentru că cu toţii am sprijinit această idee, eu aş introduce în conversaţie şi în calendarul dezbaterilor din Parlament până la momentul aprobării Bugetului şi o dezbatere accelerată a Legii răspunderii fiscale. Oricum este condiţie de la Fondul Monetar Legea răspunderii fiscale.

Şi, atunci, pe lângă acest calendar pe care va trebui să îl stabilim după ce vom fi sesizaţi în mod oficial de către Guvern, astăzi fiind o discuţie exploratorie dacă înţeleg bine, să ne aplecăm şi asupra calendarului dezbaterii în comisiile Parlamentului a Legii răspunderii fiscale.

.............................
Domnul Mircea-Dan Geoană:

Avem reprezentantul Guvernului aici, şi poate ne va sugera intenţiile reale ale Guvernului.

.............................
Domnul Mircea-Dan Geoană:

Proiectul de buget, domnule Iliescu? Când suntem sesizaţi în mod oficial? Nu vorbesc când avem toate copiile şi toate link-urile, când suntem sesizaţi din punct de vedere oficial, formal cu proiectul de buget?

.............................
Domnul Mircea-Dan Geoană:

Luni ce dată este?

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:14