Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2010 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 1 martie 2010 ora 14:00

Vorbitor: Toader Mircea-Nicu

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Mircea-Nicu Toader:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Am avut discuţia aceasta în şedinţa trecută. Ştiind caracterul de urgenţă al acestei iniţiative legislative, există o prevedere constituţională ca termen de 45 de zile. Sigur că nu suntem noi cei care am întârziat. În 45 de zile eşti obligat să modifici o lege neconstituţională. Depăşind acest termen nu intrăm decât într-un viciu procedural, într-o situaţie care nu a mai fost. Cred că trebuie să fim cu toţii conştienţi. N-am nimic împotrivă să fie dezbătut în plen, dar nu putem să amânăm în continuare foarte mult această iniţiativă legislativă fiindcă blocăm activitatea. Ea se întoarce înapoi practic la legea iniţială, dar nu poate fi decât modificată în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale.

Eu am anunţat în şedinţa trecută - suntem în caracter de urgenţă, aşteptăm să vină acest proiect de lege de la Senat ca, în funcţie de el, să ne putem întruni. Preşedinta Comisiei de administraţie a solicitat. Nu este prima dată când o comisie se adună. Am mai avut situaţii chiar când eram la Guvern cu colegii noştri de la PSD.

Caracterul de urgenţă este impus de această prevedere constituţională.

.............................
Domnul Mircea-Nicu Toader:

S-a modificat. Este un amendament, şi s-a modificat.

.............................
Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doreaţi dumneavoastră să vorbiţi?

.............................
Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte, dacă pot să vorbesc şi eu.

Eu am ridicat-o în şedinţa trecută, am arătat caracterul de urgenţă, am spus că se votează în Senat, pentru că, practic, se votase în Senat şi urma să intră pe procedură, deci nu am putut să fac decât o comunicare, pentru că partea de hârtie încă nu a venit.

Revenind la fondul problemei, doamna preşedinte Sulfina Barbu le-a comunicat, i-a rugat să vină şi să încercăm să putem să modificăm, dacă sunt amendamente şi, domnule Duşa, trebuie să vă spun că am modificat noi, deci nu mai există la nivelul Agenţiei Naţionale decât funcţiile de conducere. Câteva, restul toate vor fi la nivelul administraţiei locale şi încă câteva care să nu blocheze sistemul.

Sigur că, dacă nu refuzaţi, asta a fost ideea că nimeni de la PNL şi PSD nu participă, că altfel mai amânam, mai aşteptam o oră, dar ni s-a spus categoric - nu venim!

Referitor la solicitarea domnului Tăriceanu, aşa a venit de la structura şi de la Secretariatul general, există comisia de fond, care este de administraţie şi cu aviz de la muncă. Deci aşa a venit de acolo şi este normal să se respecte. Toate modalităţile de participare şi de trecere prin comisiile permanente sunt stabilite de către Secretariatul general şi spuse aici, e adevărat.

.............................
Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule Duşa, amendamentele sunt depuse! Deci sunt amendamente depuse, din partea deputaţilor PNL şi PSD.

.............................
Domnul Mircea-Nicu Toader:

Revenim la partea de Regulament.

Aşa prevede şi Regulamentul - Comitetul liderilor face o propunere. Noi, liderii care reprezentăm astăzi majoritatea, propunem introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege, cu obligaţia de a prezenta raportul marţi. Aceasta este procedura.

.............................
Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna Aura Vasile, vă rog mult să nu mă întrerupeţi, fiindcă totuşi acesta este rostul Comitetului liderilor. Aşa cum este constituit acum şi aşa cum s-a constituit majoritatea, dacă ne întoarcem la Constituţie, acolo se spune foarte clar: conform Constituţiei, majoritatea din Parlament constituită. Deci majoritatea din Parlament trebuie să fie şi la nivelul comisiilor. Este tot timpul.

Deci, vă rog foarte mult să supuneţi la vot. Noi am hotărât, am discutat puţin mai devreme, avem această opinie să fie introdusă. Dacă la acel raport luăm fiecare amendament şi îl discutăm mâine dimineaţă până la votul final punct cu punct, dacă este un amendament care va trece, va trece, dacă nu, nu, dar vă rog să supuneţi aprobării solicitarea noastră.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:10