şedinţei comune a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din ziua de luni, 19 aprilie 2010
Şedinţa a început la ora 13,35.
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnul Mircea-Dan Geoană, preşedintele Senatului.
Au participat:
Camera Deputaţilor: domnul Ioan Oltean şi domnul Adrian Năstase (de la ora 14,05) ? vicepreşedinţi, domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi, domnul Valeriu Ştefan Zgonea (de la ora 14,00) şi domnul Mihai Alexandru Voicu ? secretari, domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu (de la ora 13,55), domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Seres Denes ? chestori; domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L, doamna Aurelia Vasile (de la ora 13,55) ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice a PSD+PC, domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Olosz Gergely ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Eugen Nicolicea (de la ora 13,50) ? reprezentantul Grupului deputaţilor independenţi, domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor, doamna Ileana Maria Luncan ? secretar general adjunct, şi domnul Valer Dorneanu ? secretar general adjunct.
Senat: doamna Anca-Daniela Boagiu, domnul Alexandru Pereş, domnul Dan Voiculescu şi domnul Teodor-Viorel Meleşcanu ? vicepreşedinţi, domnul Gheorghe David, domnul Orest Onofrei şi doamna Doina Silistru ? secretari, domnul Constantin Dumitru şi domnul Verestoy Attila ? chestori, domnul Constantin-Traian Igaş ? Grupul parlamentar al PD-L, domnul Dan-Coman Şova ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC, domnul Emilian-Valentin Frâncu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Andras-Levente Fekete-Szabo ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Liviu Câmpanu - Grupul parlamentar mixt, domnul Ion Moraru ? secretarul general al Senatului, domnul Constantin Dan Vasiliu ? secretar general adjunct, şi domnul Gheorghe Constantin ? secretar general adjunct.
Invitaţi: domnul Valentin Adrian Iliescu ? şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul.
Camera Deputaţilor: domnul Nicolae Vasilescu ? şef Departament Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Nicoleta Laura Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice, doamna Raluca Boboc şi domnul Paul Călin Botez ? consilieri Cancelarie Preşedinte.
Senat: doamna Constanţa Călinoiu ? director general al Departamentului Legislativ, domnul Gabriel Sterea, doamna Ionela Mihăilă şi doamna Diana Antonescu ? consilieri, doamna Veronica Iacob ? Direcţia pentru organizarea şedinţelor în plen, doamna Dana Nica ? director cabinet Preşedinte, doamna Elena Diaconu ? Serviciul pentru lucrările Biroului Permanent, şi doamna Mihaela Ciochină ? Direcţia proceduri parlamentare, sinteză şi evidenţă legislativă.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bună ziua.
Suntem în cvorum.
Dacă la ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente aveţi observaţii.
Domnul Meleşcanu, vă rog.
Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:
Am o rugăminte: dacă s-ar putea să trecem pe ordinea de zi ? suntem restanţi de mai mult timp cu problema numirii Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Am văzut că este şi cu Radio şi cu Televiziunea. Rugămintea noastră ar fi să introducem pe ordinea de zi, ca să vedem. Eu am aici stenograma, am încercat să mă uit peste ea. Ştiu că a fost o discuţie în legătură cu ce s-a făcut, cu ce nu s-a făcut, dar cred că ar fi bine totuşi să încercăm să rezolvăm, să nu lăsăm să se acumuleze problemele.
Vă mulţumesc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc şi eu.
În mod special am spus să nu introducem pe ordinea de zi de săptămâna aceasta pentru că nu aveam un răspuns de la liderii de grup. Data trecută Grupul PSD şi Grupul PD-L au spus că mai analizează odată ce s-a întâmplat pe nominalizări şi nu au venit încă cu un punct de vedere. De aceea nu l-am introdus pe ordinea de zi.
Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:
Mulţumesc.
Înţeleg că avem aici raportul comun de fapt care s-a făcut deja de către cele două comisii. Rugămintea ar fi ca totuşi să luăm o decizie. Nu se poate, este în regulă. Este un argument procedural important, dar ar trebui totuşi să luăm o decizie în legătură cu necesitatea soluţionării acestei chestiuni, să stabilim din timp.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Sigur. Eu v-aş propune ca din două în două săptămâni totuşi să avem Birouri permanente reunite pentru că în felul acesta nu se mai acumulează pe ordinea de zi foarte multe subiecte şi, atunci, la următoarea şedinţă, care vă propun să fie peste două săptămâni ca termen maxim, să avem punct de vedere.
Şi eu vă mulţumesc mult.
Vă rog.
Domnul Constantin Dumitru:
Astăzi la ora 18,00 cele trei comisii se întâlnesc pentru CNCD, şi probabil că mâine va fi gata raportul.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, îl introducem pe ordinea de zi.
Domnul Constantin Dumitru:
Poate să intre pe ordinea de zi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Sigur. Dacă dumneavoastră ne spuneţi lucrul acesta, noi îl introducem fără raport.
Vă rog.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mai am o mică sugestie: nu este pe ordinea de zi de astăzi. Săptămâna viitoare, dacă nu se întâmplă ceva cu traficul aerian sau cu alte necazuri, îl vom avea în vizită pe domnul Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova şi preşedintele Parlamentului de la Chişinău. Noi, la Senat, am pregătit un material pe care aş dori să îl împărtăşim şi să îl completăm cu colegii şi colegele de la Camera Deputaţilor, astfel încât atunci când domnul Ghimpu ne va vizita şi se va adresa Parlamentului nostru în şedinţă reunită eventual să putem să semnăm un nou document privind relaţia parlamentară Bucureşti ? Chişinău, Comisia parlamentară Bucureşti ? Chişinău înfiinţată în urmă cu mai bine de zece ani de zile fiind practic paralizată pe perioada guvernării comuniste de la Chişinău.
Poate secretarul general al Senatului închide bucla cu omologul său din Cameră către Comisia de politică externă din Camera Deputaţilor, urmând eventual ca înainte de intervenţia sa în plenul reunit să putem să avem poate chiar şi un moment oficial în care să putem să profităm şi în palier parlamentar prin vizita domnului Ghimpu, care vine ca preşedinte interimar în principal.
Sugestia noastră de la Senat ar fi să încercăm să fructificăm acest moment pentru a putea să intrăm într-o relaţie parlamentară inclusiv pe Comisia de afaceri europene, până când vom decide dacă le separăm sau nu, integrarea europeană fiind axul central al relaţiei noastre cu Chişinău.
Deci, rugămintea mea ar fi să putem să accelerăm acest lucru, să obţinem un răspuns din partea Chişinăului şi eventual să introducem pe programul domnului Ghimpu, înainte de a vorbi în plen, un mic moment de confirmare a acestei chestiuni. Cred că ar fi un lucru bun.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule preşedinte, vă pot spune că eu am fost la Chişinău pe 27 martie. Am avut o întâlnire cu domnul preşedinte Ghimpu. Am vorbit despre reactivarea acestei comisii parlamentare şi am hotărât, şi de altfel am făcut şi public la momentul respectiv, să facem oficiale semnarea reactivării acestei comisii la Bucureşti, deci este practic în programul vizitei. Probabil că a existat o disfuncţionalitate, şi nu înţeleg de ce nu a ajuns şi la Senat toată această informaţie, dar în orice caz există ? era unul din dezideratele noastre şi unul din documentele pe care am ţinut să fie semnat la Bucureşti, şi mă bucur mult că există, văd, aceeaşi viziune a amândurora, aşa că este foarte bine. Dar era o chestiune până la urmă normală, odată ce bariera care exista de la Chişinău şi nu de la Bucureşti a fost înlăturată. Putem să mergem pe această construcţie ca ea să continue şi să capete profunzime. Dar vorbim de o comisie separată, nu cea de afaceri europene, deci să aibă o profunzime absolut necesară şi sigur că este o componentă importantă legată de aderarea la Uniunea Europeană.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Cu rugămintea să nu îi confuzăm cu două texte, pentru că înţeleg că sunt două propuneri distincte ? o propunere făcută pe linia Senatului, prin Comisia de politică externă, şi una făcută prin Cameră.
Rugămintea mea ar fi pe text ? să venim cu un text comun şi să încercăm să omogenizăm poziţiile.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În regulă.
Vom ruga pe cei doi secretari să omogenizeze cele două poziţii.
Domnul Tăriceanu, vă rog.
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Îmi permit să fac o scurtă intervenţie în legătură cu acest subiect.
Desigur, şi pe mine mă bucură foarte mult că relaţiile politice cu Moldova încep să cunoască un alt drum, şi în acelaşi timp vă spun că mă simt nevoit să atrag atenţia asupra situaţiei politice din Moldova, care rămâne extrem de delicată, şi în continuare această situaţie este periclitată de evoluţia economică a Moldovei pe de o parte, precum şi de încercările adversarilor europenizării Moldovei de a bloca o anumită perspectivă europeană şi o perspectivă de apropiere cu România.
Săptămâna trecută a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe o întâlnire informală a foştilor miniştri de Externe şi a foştilor preşedinţi, la care domnul preşedinte Mircea Geoană din motive probabil obiective nu a putut să participe, domnul Teodor Meleşcanu a fost prezent, am fost şi eu prezent, şi ceea ce vă pot spune este că din discuţiile pe subiectul Moldova s-a degajat următoarea idee: actuala coaliţie politică extrem de fragilă şi, aşa cum vă spuneam, supusă multor ameninţări are nevoie din partea noastră, şi aceasta ar fi sugestia, de un mesaj de menţinere a unităţii. Cred că este cel mai important lucru pe care li-l putem acorda acum ? această susţinere politică din partea noastră şi sfatul fierbinte de a-şi menţine unitatea. Există anumite tendinţe centrifuge în interior, şi cred că, dacă Guvernul va reuşi să ducă la bun sfârşit proiectul de ajutorare economică pe care am văzut că l-a iniţiat cu o sumă care sigur pentru România poate părea modestă dar pentru Moldova este o sumă considerabilă, de 100 de milioane de euro, ar fi un factor extrem de important pentru ajutorarea politică a Moldovei în aşa fel încât să poată să treacă peste dificultăţile pe care le întâmpină în momentul de faţă în plan economic cu bine şi la viitoarele alegeri să nu ne trezim cu o răsturnare a situaţiei prezente.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Absolut valabilă observaţia şi analiza domnului prim-ministru Tăriceanu. Am lipsit pentru că am fost la întâlnire a preşedinţilor Senatelor Europene la Roma. Putem să intrăm şi în ordinea de zi pentru că ora este destul de avansată.
Există un interes şi pentru o formulă parlamentară de sprijinire în formatul de parteneriat estic şi poate la un anumit moment cele două Camere ne-am putea gândi să încercăm să avem poate la Bucureşti un anumit format în care să dăm şi o dimensiune parlamentară pe lângă ceea ce face Comisia Europeană, Parlamentul European şi evident guvernele din ţările UE faţă de toţi cei şase de la răsărit, în care evident pentru noi Moldova are un loc central. Dar cred că este o dimensiune pe care o putem coordona, şi sugestia doamnei preşedinte Anastase de a ne întâlni poate cu o anumită frecvenţă ar permite şi celor două Camere şi în plan extern şi în planul politicilor publice generale să ne sfătuim mai frecvent şi să încercăm să nu mai mergem pe căi total separate. De foarte multe ori senzaţia este că suntem două instituţii care nu au o anumită formulă de coordonare ca şi parlament naţional atunci când este vorba, evident, de chestiuni de interes naţional.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă propun să intrăm în ordinea de zi.
PUNCTUL 1
Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor din 20 aprilie 2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Primul punct este ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Primele patru puncte sunt punctele rămase de la şedinţa trecută pe ordinea de zi.
Eu aş adăuga un lucru şi împreună aş vrea să discutăm acest aspect ? am avut întâlniri succesive cu liderii de grup pe subiectul Comisiei pentru revizuirea Constituţiei. În momentul de faţă proiectul de hotărâre este practic gata, având acordul domnului Iordache de la PSD, având acordul evident al Grupului PD-L, acordurile celorlalte grupuri parlamentare, mai puţin PNL, care nu se întrunise în şedinţă să-şi ia acordul de la partid.
Eu v-aş propune următorul lucru: v-aş propune să o înscriem pe ordinea de zi, cu speranţa ca până la data de mâine, când avem plenul, să aibe loc şi discuţia în Biroul Partidului Naţional Liberal, dar nu mi se pare corect ca de trei săptămâni, de când există acest proiect finalizat, să nu putem să îl introducem pe ordinea de zi a plenului.
Vă cer sprijinul pentru acest lucru. Este un proiect finalizat, este un proiect agreat, este un proiect cu un grad general de abordare, destul de larg, astfel încât să poate fi inclusă în interiorul acestor dezbateri absolut orice temă doriţi dumneavoastră. Sunt teme exprese propuse de liderii de grup, sunt teme care nu au putut fi contestate între partide. Deci fiecare partid a venit şi şi-a introdus temele pe ordinea de zi. Deci, nu văd care ar fi problema să introducem acest proiect pentru înfiinţarea Comisiei de revizuire a Constituţiei pe ordinea de zi.
Aş vrea să vă ascult punctele de vedere. Nu mai văd care sunt barierele, de aceea mi-am şi permis ca astăzi să ridic această problemă în interiorul Birourilor permanente reunite.
Sunt puncte de vedere, intervenţii?
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Permiteţi-mi să fac o scurtă intervenţie ? trebuie să recunosc şi îmi cer scuze că primisem un telefon urgent şi n-am putut să vă urmăresc; colegii mi-au spus câte ceva din cele ce aţi menţionat.
Trebuie să vă informez că la nivelul PNL-ului structura statutară care trebuie să adopte propunerile de modificare ale Constituţiei nu s-a întrunit, deci nu suntem în situaţia în care să vă pot spune că ?da, avem deja un set de teme pe care le punem pe masă pentru o discuţie la nivelul liderilor de grup, aşa cum am convenit ceva mai înainte, cu câteva săptămâni în urmă?.
Rugămintea ar fi, dacă se poate, încă o amânare de aproximativ două săptămâni şi, atunci, sigur că vom fi în măsură să dăm drumul la acest proiect şi la această discuţie cu ceva concret pe masă.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Doamna preşedintă, ştiu toată situaţia de acolo. Dânşii au prezentat nişte teme, le-am discutat de principiu, dar nu au avizul politic. Eu cred că am putea să mergem înainte constituind comisia. Eventual PNL-ul poate să le introducă, să discute eventuale teme suplimentare, dar ne blocăm în constituirea comisiei, că trebuie să-şi facă regulament, şi până în două săptămâni vin şi cu toate temele.
Noi am propus, PSD-ul a propus, au propus şi independenţii, şi eventual dânşii să spună: domnule, venim şi noi după aceea, dar să nu blocăm comisia. Nu are nici o legătură constituirea comisiei cu ce se va discuta.
Când încep discuţiile vor avea şi temele pe care le propun dânşii. 99% se suprapun.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, vă supun la vot introducerea pe ordinea de zi de mâine a proiectului.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Doamna preşedintă, eu cred că atmosfera de bună-credinţă şi de dorinţă de a mişca un subiect atât de complicat în direcţia unei dezbateri solide a fost atinsă, deci intervenţia noastră comună de acum câteva săptămâni, când liderii de grupuri şi specialiştii, experţii juridici ai partidelor s-au întâlnit, a produs rezultate. Suntem pe un coridor pozitiv.
Doamna Roberta Alma Anastase:
S-a terminat de trei săptămâni.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Este adevărat, dar am avut şi o perioadă relativ plină, cu plenuri reunite legate şi de oaspeţi străini şi aşa mai departe.
Eu cred că dacă un partid politic parlamentar are la modul sincer şi onest o problemă de scurtă durată pentru a-şi adopta un punct de vedere, ar trebui să le dăm poate un răgaz fix în care să putem să dăm totuşi un anumit tip de respect şi de deferenţă faţă de procedurile interne ale fiecărui partid.
Nu cred că este o formulă de temporizare sau de amânare din partea colegilor de la PNL. Au o chestiune de structură politică şi trebuie să se întrunească. Fiecare dintre noi avem modalităţi diferite de a funcţiona ca şi partide politice. De aceea, a forţa acum introducerea acestei chestiuni cred că dă o notă de forţare inutilă. Sunt convins că putem să ne convocăm săptămâna viitoare într-un BPR şi să convenim de o manieră politică informală că, dacă nu se vine cu o chestiune, se poate merge, şi nici Grupului PSD nu are o dificultate să meargă în plen cu astfel de formulări.
Dar ne invocă un lider important PNL, cum este domnul prim-ministru Tăriceanu, faptul că există o nevoie internă la acest partid să se clarifice. Intervenţia mea este în sensul păstrării unei atmosfere constructive şi pozitive în jurul acestui subiect, şi cred că acest lucru ar fi ceva mai util decât să mergem şi să dăm o senzaţie de forţare. Este un partid important, un partid care are un punct de vedere conturat pe acest lucru ? să şi-l formalizeze şi după aceea putem să facem un plen reunit extrem de rapid. PSD-ul va avea toată deschiderea pentru convocarea unui plen reunit, dar preferinţa noastră ar fi ca toate părţile interesate, toate grupurile parlamentare să fie parte a acestui proces. Cred că ar fi mai sănătos şi mai util pentru efortul nostru final de a avea o dezbatere serioasă cu privire la modificarea Constituţiei.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Mulţumesc mult.
Acelaşi punct de vedere l-am împărtăşit şi eu. Este motivul pentru care am fost la şedinţe, am discutat cu liderii de grup, numai că eu am şi o problemă de timp şi pe care ni se pare corect faţă de toată lumea să o ridicăm. Dacă timp de o lună de zile nu ne putem întruni în nişte foruri interne de partid, mie mi se pare că riscăm mai mult imaginea Parlamentului în condiţiile în care nu putem să introducem pe ordinea de zi pentru că există o problemă de organizare în interiorul unui partid. Este o lună de zile - chiar făceam calculul în momentul de faţă - de când proiectul de hotărâre este gata, agreat cu toţi liderii de grup.
De o lună de zile nu avem acordul unui singur partid politic. Eu cred că lucrurile pot fi tranşate de aşa manieră încât în raport cu cetăţenii să facem un pas înainte, aşa cum spuneaţi, şi cred că este corect ca astfel să ne fie abordarea. Am reuşit să stăm la aceeaşi masă, am reuşit să armonizăm nişte puncte de vedere, suntem în faza în care să facem şi pasul următor, anume acela de a constitui această comisie. Nu mai văd care sunt problemele atâta timp cât pe fond propunerile partidelor nu au putut fi modificate ? propunerea unui partid nu a putut fi modificată de ceilalţi lideri politici, deci nu văd unde este impedimentul şi nu văd de ce mai trenăm luarea unei decizii.
Deja suntem aproape în luna mai.
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:
Doamna preşedinte, fără îndoială aveţi o bună parte de dreptate. Ţin însă să remarc următorul lucru: aţi făcut referire la o serie de înţelegeri care s-au realizat. Nu ştiu exact care sunt înţelegerile. Noi vorbisem ca în prealabil, dincolo de înţelegerea pe tezele importante de revizuire unde ar fi fost foarte util să avem un acord prealabil, să ne mai înţelegem pe câteva chestiuni dacă vreţi nu politice, dar totuşi foarte importante, adică: structura comisiei, numărul de membri, modalitatea de funcţionare, modul în care operează şi ia deciziile comisia. Lucrurile acestea eu nu-mi aduc aminte să le fi convenit. Au fost discuţii care au intrat în impas, dacă vă aduceţi aminte - prezenţa independenţilor şi alte lucruri de genul acesta.
Deci, cred că în momentul acesta nu stăm numai în problema pe care v-am ridicat-o eu.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu, să ştiţi că problema cu independenţii am tranşat-o deja. Este tranşată de acum o lună de zile. Nu mai avem nici o problemă, decât acordul Grupului parlamentar al PNL pentru a intra în plen pe proiectul deja agreat, deci s-au închis absolut toate subiectele.
Domnul Călin Popescu Tăriceanu:
Nu ştiu. Eu nu-mi aduc aminte să fi căzut de acord. N-am sesizat nici de la PSD.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Ba da.
Domnul Călin Popescu Tăriceanu:
După închiderea discuţiei, a fost o
discuţie aici, pe sală.
Dar discuţia aceea de pe sală nu ţine loc de un acord în plenul
reuniunii liderilor de grup.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Toader.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Am participat la toate discuţiile. Practic, n-am finalizat şi am rămas că nu putem să mergem cu hotărârea fiindcă nu există propunerile de la toate partidele. Dar noi am convenit, cel puţin în faza respectivă, că avem 25 de membri, am stabilit şi cum fiecare grup parlamentar să aibă un reprezentant, am stabilit şi preşedinţia. Noi, împreună cu PSD, cu Minorităţile şi UDMR şi a fost şi domnul Tăriceanu sau cine a fost de la dânşii. Şi acolo a rămas problema independenţilor, nu este nici un secret, intră în grupul nostru cu doi independenţi. Aceasta este singura problemă, fizic vorbind. Şi aceea am stabilit-o de comun acord, că a fost de acord şi PSD. Deci, în cei zece, pe care-i vom avea noi, doi vor fi independenţi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Deci, sunt tranşate practic toate subiectele.
Domnul Călin Popescu Tăriceanu:
O să facem un inventar la proxima reuniune şi o să vedem dacă toate au fost rezolvate sau nu. Dacă sunt rezolvate, este foarte bine, înseamnă că putem să mergem înainte şi atunci nu-mi rămâne decât să vă spun că voi face o nouă intervenţie în PNL ca, aşa cum v-am spus, la proxima şedinţă a delegaţiei permanente, care nu s-a întrunit de atunci, să luăm în discuţie proiectul şi să-l aprobăm formal, pentru a putea participa la demararea activităţii Comisiei de revizuire a Constituţiei.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Doamna Anca Boagiu.
Doamna Anca Boagiu:
Mulţumesc frumos.
Eu mă întorc la momentul iniţial al discuţiilor şi cred că suntem la aproape doi ani, aproape, un an şi jumătate, de când am discutat despre modificările acestea. Mă rog, a fost organizat şi un referendum, a fost validat prin vot. Suntem în faţa unei situaţii uşor îngrijorătoare, dacă stăm să ne gândim, în Biroul permanent, cinci partide contra unul, ce s-a făcut şi ce nu s-a făcut.
Cred că propunerea dumneavoastră, doamnă preşedinte, iniţială, aceea de a supune la vot trecerea pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre, este o propunere corectă, fiind îndepliniţi paşii procedurali, aşa cum a fost explicat până acum, chiar dacă unul dintre partide a avut o problemă şi a mai întârziat, poate să recupereze, mai ales că dezbaterea pe fond nu a început încă, doar prin cadrul instituţional. Aşa că rog, dacă se poate, să supuneţi la vot şi să putem să intrăm şi în ordinea de zi, ţinând cont că noi la Senat, astăzi, avem o ordine de zi încărcată şi importantă pentru România, la fel de importantă ca şi proiectul de revizuire a Constituţiei.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
Doamna Aurelia Vasile.
Doamna Aurelia Vasile:
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Şi scuze pentru întârziere la toţi ai noştri pentru că am întârziat cu nişte activităţi la partid. Deci, scuze. Vor veni şi colegii imediat.
Legat de tema care este pusă în discuţie. Dumneavoastră ştiţi că ultima oară când ne-am întâlnit sau s-au întâlnit liderii cu conducerea celor două Camere, s-a hotărât ca fiecare partid să-şi aducă punctele de vedere.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Numai puţin, doamna Aurelia Vasile, numai o secundă, că între timp a mai avut loc o întâlnire tot cu liderii de grup, la care am participat eu şi din partea PSD a fost domnul Hrebenciuc, în care practic am finalizat. Săptămâna trecută am avut o discuţie şi cu domnul Hrebenciuc, ca săptămâna aceasta să fie introdus pe ordinea de zi.
Doamna Aurelia Vasile:
Nu, toată problema era că totuşi dacă PNL spune că au întâlnirea la partid pe 22 aprilie ca să-şi aprobe ceea ce este, cred eu că ar fi corect să putem să aşteptăm până pe data respectivă, ca după aceea să poată să intre cu toate amendamentele lor sau cu poziţiile lor. Cred că ar fi important ca toate grupurile politice din Parlament să poată să participe la acest lucru. Aşa cum spunea şi doamna Boagiu, a fost un referendum, au fost câteva lucruri; acum, pentru câteva zile!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dar eu cred că deja a trecut a trecut o lună de zile. Haideţi să facem următoarea încercare. Propunerea mea este să fie introdusă pe ordinea de zi de mâine, de la plenul de mâine şi vă supun la vot acest lucru.
Voturi pentru? 12 voturi.
Voturi împotrivă? 7 voturi.
Abţineri? 1 abţinere.
Deci, Birourile propun introducerea pe ordinea de zi.
Domnul Gheorghe Barbu:
La ce punct?
Doamna Roberta Alma Anastase:
La pct.1.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Alte modificări ale ordinii de zi dacă există?
Domnul Constantin Dumitru ne-a propus introducerea pe ordinea de zi a CNCD.
Domnul Gheorghe Barbu:
Este la pct.16.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, corect. Este. Corect. Şi chiar cu clarificările de rigoare.
Dacă sunt alte completări?
Domnul Verestoy Attila:
Am o întrebare.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog, domnule Verestoy.
Domnul Verestoy Attila:
Doamnă preşedinte, domnilor colegilor, referitor la CNCD am o nelămurire, pur şi simplu. Ca urmare a audierii celor aproape 20 de candidaţi şi va trebui să alegem şase, comisia, după opinia mea, are un rol important, pe care trebuie să-l respectăm, şi anume dacă onoratele comisii reunite vor considera că cineva îndeplineşte calitatea de a fi membru, atunci să fie introdus pe listă; dacă nu, nu. Deci, aceasta este viziunea; aceasta este, cum să spun, cerinţa pe care eu cred că o impune legiuitorul în momentul când impune, doreşte o părere a comisiilor reunite. Mulţumesc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În regulă. Vă mulţumesc.
Fără avizul comisiei, oricum, nu poate să intre. Nici nu se pune problema că trebuie să existe această audiere.
Domnul Verestoy Attila:
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă mai există alte completări la ordinea de zi.
Dacă nu, sunteţi de acord s-o înaintăm plenului aşa? Nu este nimeni împotrivă.
PUNCTUL 2
Notă privind iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament
Doamna Roberta Alma Anastase:
Trebuie să dăm termene şi să le distribuim către comisii.
Propunerea legislativă pentru completarea art.5 din Legea bugetului de stat ? merge către Comisia privind statutul şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru aviz comun. Termenul de depunere a raportului: două săptămâni. De acord? Şi de aici curg termenele.
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamnă preşedinte, ne scuzaţi, este o greşeală, acolo este la buget. Este o greşeală.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, bănuiesc. Mă şi gândeam ce legătură are cu statutul.
Aceasta este singura.
Domnul Gheorghe Barbu:
Nu. Sunt două. Mai este modificarea Legii 96.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da. Şi aceasta tot 14 zile.
Domnul Gheorghe Barbu:
Deocamdată are aviz la Consiliul Legislativ.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Se trimite către Comisia de statut.
Domnul Gheorghe Barbu:
Şi aşteptăm avizul.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Exact. Dar ca termen, termenul se dă nu Consiliului Legislativ, ci trebuie dat comisiei. Să corectaţi aceasta şi în material.
Domnul Gheorghe Barbu:
Da.
PUNCTUL 3
Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, referitoare la adoptarea, de către Parlamentul României, a unor legi
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi eu şi domnul preşedinte Geoană am făcut referire la această scrisoare. Se ia act, aceasta este procedura, dar am vrut ca împreună s-o avem şi la mapă, pentru ca dumneavoastră să luaţi cunoştinţă de ea.
PUNCTUL 4
Scrisoarea domnului Emil Boc, prim-ministru, privind aprobarea de către Parlament a constituirii şi găzduirii în România a modulului ?E? al sistemului de comunicaţii şi informatic dislocabil NATO din Batalionul 2 Transmisiuni la structura Agenţiei NATO pentru servicii ale sistemelor de comunicaţii şi informatice
Doamna Roberta Alma Anastase:
Comisiile de apărare.
Domnul Gheorghe Barbu:
Dacă doriţi să stabiliţi şi termenele.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu are termene, dar intră în procedurile obişnuite şi cu termenele regulamentare.
PUNCTUL 5
Scrisoare din partea biroului Electoral Central referitoare la candidaturile rămase definitive în Circumscripţia electorală nr.42 ? Colegiul uninominal nr.19, la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din data de 25 aprilie 2010
PUNCTUL 6
Scrisoarea Societăţii Române de Televiziune referitoare la desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parţiale din colegiul 19 din Circumscripţia electorală nr.42, Bucureşti
PUNCTUL 7
Scrisoarea Societăţii Române de Radiodifuziune referitoare la desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parţiale din colegiul 19 din Circumscripţia electorală nr.42, Bucureşti
Doamna Roberta Alma Anastase:
Putem să le trimitem, ţinând cont de faptul că vizează timpii de antenă, la Comisiile de cultură.
PUNCTUL 8
Scrisoarea Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor prin care solicită înlocuirea domnului deputat Emil Bostan cu domnul deputat Eugen Nicolăescu în funcţia de secretar al Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României
Domnul Gheorghe Barbu:
La plen. Este pe ordinea de zi.
Domnul Valeriu Zgonea:
Procedural, nu poate să trimită la comisie înlocuirea până nu informează Birourile permanente. Aşa este procedura. În rest, noi luăm decât act.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Aceasta vroiam să spun, că nu intră în plen, n-au nici o legătură. În plen intră doar schimbările din comisii, de oameni şi nu de conducere.
Domnul Gheorghe Barbu:
Trebuie să fie membru domnul Eugen Nicolăescu.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, trebuie să existe o solicitare a Grupului parlamentar al PNL pentru schimbarea din comisie a unor oameni, aceea merge în plen, după care vine în cascadă schimbarea la nivelul conducerii.
Deci, o să vă rog să o întoarcem către Grupul liberal pentru a face aceste modificări şi revin cu solicitarea.
Doamna Roberta Alma Anastase:
O să vă rog să meargă la plen.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu, nu. Doamnă preşedinte, am o problemă aici cu aceeaşi situaţie. Este vorba de cei care au trecut la independenţi. Deci, se înlocuieşte Popescu cu Ionescu, dar unde se duce Ionescu? Nu trebuie să spunem? Nu mai este nici un grup de prietenie? Nu apare nimic?
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Doamnă preşedinte, iertaţi-mă, dar scrisoarea este foarte corectă. Vă rog să citiţi primul rând, mă refer la Comisia de afaceri europene: ?Vă transmitem schimbarea componenţei comisiei?.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi apare funcţia de secretar.
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Cererea este ?schimbarea componenţei comisiei?, primul rând.
Domnul Valeriu Zgonea:
Da, este corect.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Deci, vizează funcţia de secretar. Sunt două chestiuni diferite, domnule Mihai Voicu. Ideea este ca noi să avem solicitarea de a fi schimbat din membru, da?
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Asta înseamnă schimbarea componenţei.
Doamna Roberta Alma Anastase:
În al doilea rând, aici sunt de acord şi cu ceea ce spunea domnul Toader şi, dacă-mi amintesc eu bine, la nivelul Camerei avem astăzi întâlnire la ora 18.00 pe acest subiect.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Dacă domnul Ban sau cine rămâne? cine a plecat? Bostan rămâne, este una; dar dacă nu rămâne, atunci discutăm de componenţa comisiei.
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Comisia de afaceri europene este o comisie comună în care nu eşti obligat să fii, deci nu este ca la comisiile Camerei unde să spunem că trebuie să avem grijă ca domnul Bostan să fie într-o comisie. Nu. Aici sunt locurile PNL-ului, domnul Bostan nu mai este şi nu trebuie să fie, că nu este cazul, nu?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Toader şi, după aceea, doamna Aurelia Vasile.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Dumneavoastră aţi spus că ne vedem la ora 18.00, am stabilit că majorăm numărul membrilor de comisii. Bine, sunt şi cele comune, deci discutăm şi despre acestea cred, avem noi un punct de vedere şi pe urmă vedem ce spunem mai departe.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Doamna Aurelia Vasile.
Doamna Aurelia Vasile:
Doamnă preşedinte, cred că se întinde prea mult elasticul pe grupurile parlamentare care sunt în opoziţie. Este cunoscut că această comisie, iar doamna vicepreşedinte Anca Boagiu ştie foarte bine, cum sunt negociate şi cum sunt repartizate pe grupurile parlamentare locurile pentru a fi ocupate de către deputaţii grupurilor parlamentare.
Faţă de ce spune colegul meu Toader, nu putem să fim de acord. Domnul tovarăş Bostan lucrează deja într-o comisie permanentă şi nu este obligatoriu să fie şi în această comisie specială. Locul din comisia specială este al Grupului parlamentar PNL. Şi atunci nu are nici o legătură intervenţia colegului meu, n-are nici o legătură întâlnirea liderilor de la Cameră de la ora 18.00 şi solicitarea este justă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun, vă mulţumesc.
Secretariatul general, mâine introduceţi pe ordinea de zi.
Supunem la vot.
Domnul Gheorghe Barbu:
Era.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Era? Perfect. Atunci, mergem mai departe.
PUNCTUL 9
Scrisoarea Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor prin care solicită modificări în componenţa unor grupuri parlamentare de prietenie
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamnă preşedinte, avem o singură problemă.
Domnul Călin Popescu Tăriceanu:
Doamnă preşedinte, scuzaţi-mă domnule Barbu, numai o clipă. Vreau să ştiu care este în final situaţia la pct.8.
Domnul Gheorghe Barbu:
S-a introdus pe ordinea de zi a plenului comun.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cum aţi solicitat, să intre pe ordinea de zi a plenului comun.
Domnul Călin Popescu Tăriceanu:
Vă mulţumesc.
Domnul Nicolicea.
Domnul Eugen Nicolicea:
Vreau doar să remarcaţi că atunci când există divergenţe între liderii grupurilor parlamentare, aţi procedat corect, doamnă preşedinte, şi aţi introdus pe ordinea de zi să decidă plenul. Vreau ca acest lucru să se întâmple şi altă dată.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
În ceea ce priveşte modificarea componenţei nominale a unor grupuri parlamentare de prietenie, domnule Toader, aveţi cuvântul.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Am spus punctul de vedere. Atâta timp cât nu am stabilit unde se duc cei care sunt independenţi, nu este corect să spui că vine cineva în locul altcuiva, fără să se spună unde se duce respectivul.
Doamna Aurelia Vasile:
Îi voi face cadou colegului meu un regulament şi va vedea acolo că pentru parlamentari este obligatoriu să lucreze în comisii permanente.
Grupurile de prietenie şi toate celelalte sunt la nivelul grupurilor politice, iar grupul politic al fiecărui grup parlamentar îşi repartizează funcţie de ceea ce s-a negociat şi am semnat.
Dacă doreşte orice lider de grup, îi aduc acea hârtie pe care au semnat toate grupurile politice din Camera Deputaţilor şi Senat.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Mai puţin PNL-ul.
Doamna Aurelia Vasile:
Dar ei solicită.
Deci, doamna preşedintă, ori suntem serioşi şi respectăm cutumele parlamentare şi Regulamentul, ori de fiecare dată ne întoarcem la ceea ce se doreşte extraregulament.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
Se înscrie pe ordinea de zi.
Domnul Nicolicea, vă rog.
Domnul Eugen Nicolicea:
Aici este o problemă: respectivii care trebuie introduşi în grupul de prietenie nu făceau parte din alt grup de prietenie? Rămân şi acolo?
Eu zic că acest lucru ar trebui amânat până când măcar să spună ce se întâmplă din grupul trecut. Sau acum unul face parte din două grupuri de prietenie şi unul din nici unul?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bine.
Haideţi să mergem mai departe.
Dacă sunteţi de acord, înţeleg că este şi acesta pe ordinea de zi ca punct.
Mulţumesc.
PUNCTUL 10
Comunicarea liderului Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor referitoare la modificarea componenţei Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Irak
Doamna Roberta Alma Anastase:
Comunicare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la componenţa Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Irak.
Merge la GRUI pentru că se referă la componenţa în conducere.
PUNCTUL 11
Proiectul Regulamentului privind ordinea şi siguranţa la Palatul Parlamentului
Doamna Roberta Alma Anastase:
Proiectul Regulamentului privind ordinea şi siguranţa la Palatul Parlamentului.
Dacă sunt observaţii la acest regulament.
Domnul Albu.
Domnul Gheorghe Albu:
Doamna preşedintă, l-am lecturat puţin. Este evident că acest Regulament va produce mutări de forţe cel puţin la nivelul Camerei Deputaţilor pentru că are un capitol aparte, cum era şi normal, dedicat presei, că se reînfiinţează, care va fi mai de actualitate la Camera Deputaţilor ? adică se înfiinţează lojile de sus pentru presă, nu se mai stă în sala de plen, şi cred că suntem pregătiţi pentru aceste mutaţii, deci să organizăm acest lucru după ce l-am aprobat.
În al doilea rând, avem un capitol special dedicat cetăţenilor străini, în care sunt prevăzuţi ca potenţiali vizitatori cetăţenii care au invitaţii oficiale sau au misiuni oficiale, inclusiv cei care au vizite de natură economică. În schimb, un cetăţean străin, un parlamentar de exemplu al unei ţări care are o relaţie de prietenie cu un parlamentar din România nu se regăseşte în sistemul de intrare. Sau orice cetăţean străin, dacă îl invită cineva ? un parlamentar, un membru al Biroului permanent, un şef de comisie - în Parlament, nu are reglementată procedura de intrare în Parlament. Acest capitol se referă numai la persoanele oficiale, şi cred că ar putea fi completat.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Deci dumneavoastră ne spuneţi în felul următor: că mai există lucruri care mai trebuie clarificate în acest regulament şi propunem să amânăm. Este corect?
Domnul Gheorghe Albu:
Eu am propus o chestie punctuală: una ? aceasta cu cetăţenii străini.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Am înţeles.
Domnul Gheorghe Albu:
Dacă pentru asta necesită încă o săptămână de gândire, singur că da. Dacă se spune da, da.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă propun să îl amânăm o săptămână, vă rog.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Doar ca o notă de referinţă - nu cunosc în Europa vreun Parlament care să fie înconjurat cu ziduri. Cunosc măsuri de protecţie.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Propun să le dărâmăm.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Eu cred că la un moment dat va trebui să ne gândim şi la un subiect de genul acesta.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc.
Doamna Aurelia Vasile:
Parlamentul de la Londra nu are ziduri?
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Pază are, dar nu are ziduri. Sunt două lucruri diferite.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Corect.
Îi mulţumesc domnului preşedinte Geoană din tot sufletul meu pentru această intervenţie.
Domnul Adrian Năstase:
Dacă îmi permiteţi...
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bineînţeles.
Domnul Năstase.
Domnul Adrian Năstase:
Stimaţi colegi, problema este de natură estetică? Dacă este de natură estetică, putem să o discutăm. Dacă vrem să asigurăm afluirea populaţiei către clădire, lucrul acesta se poate face foarte simplu prin spargerea unor găuri în gard. Noi putem să o facem fără să dărâmăm gardul. Lucrul acesta se poate face extrem de simplu.
Dărâmarea gardului este o operaţiune pe care nu o putem suporta cu tot bugetul Camerei pe anul acesta.
Fundaţia are 70 de centimetri. Transportarea materialelor de aici, a deşeurilor, ar costa nu ştiu cât.
De aceea, eu vă propun, dacă asta este chiar o problemă şi mai ales în perioada de greve care se apropie, dacă simţim această nevoie, se pot sparge găuri semnificative în zid şi se poate intra fără probleme. Deci depinde ce ne propunem să facem.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă mulţumesc mult.
Acum, eu sunt convinsă că putem să abordăm acest subiect profesionist şi luând în considerare nevoia unei deschideri a Parlamentului către cetăţeni, şi nu consolidarea unei eventuale temeri a noastră faţă de oameni.
Haideţi să trecem la următorul punct.
PUNCTUL 12
Notă privind repartizarea la comisii a rapoartelor de activitate ale unor instituţii sau autorităţi publice a căror activitate se află sub control parlamentar:
- Raportul privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2009;
- Raportul de activitate a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe anul 2009;
- Raportul de activitate a Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2009, Contul de execuţie bugetară pe anul 2009 şi anexele la raport;
- Raportul de activitate pe anul 2009 al Consiliului Naţional al Audiovizualului;
- Raportul de activitate pe anul 2009 al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Notă privind repartizarea la comisii a rapoartelor de activitate ale unor instituţii sau autorităţi publice a căror activitate se află sub control parlamentar.
Trebuie să dăm termene.
30 de zile pentru fiecare.
PUNCTUL 13
Solicitarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii referitoare la amânarea introducerii pe ordinea de zi a şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului a:
- Rapoartelor privind activitatea desfăşurată de SRI în anii 2007 şi 2008;
- Raportul referitor la constatările, concluziile şi propunerile rezultatele din examinarea şi dezbaterea în Comisie a rapoartelor privind activitatea desfăşurată de SRI în anii 2007 şi 2008
Doamna Roberta Alma Anastase:
Solicitare din partea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii referitoare la amânarea introducerii pe ordinea de zi.
Aşteaptă şi raportul pe 2009. Eu spun că este corect. Să se amâne discutarea până vine şi raportul pe 2009, astfel încât să fie discutate şi prezentate la pachet.
De acord cu această propunere.
PUNCTUL 14
- Raportul comun al Comisiilor juridice din ambele Camere ale Parlamentului privind validarea alegerii preşedintelui Consiliului Economic şi Social;
- Scrisoarea Comisiei juridice din Senat, prin care se transmite documentaţia înaintată de către domnul Florian Costache;
- Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor referitoare la invalidarea alegerii domnului Florian Costache în funcţia de preşedinte al Consiliului Economic şi Social;
- Scrisoare din partea Consiliului Economic şi Social referitoare la validarea domnului Florian Costache în funcţia de preşedinte al CES;
- Hotărârea nr.256/6.04.2009 a plenului CES prin care se propune validarea domnului Florian Costache ca preşedinte al CES
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem subiectul CES. Este şi pe ordinea de zi.
Domnul Gheorghe Barbu:
Acesta nu este pe ordinea de zi a plenului.
Raportul Comisiilor juridice trebuie prezentat în plen. Numai plenul poate hotărî validarea sau invalidarea.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Asta spuneam ? că este pe ordinea de zi.
Domnul Gheorghe Barbu:
Acum nu este pe ordinea de zi a plenului.
Doamna Roberta Alma Anastase:
A plenului comun.
Domnul Gheorghe Barbu:
Nu este.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, nu ar trebui să îl înscriem?
Domnul Gheorghe Barbu:
Este o discuţie, pentru că el a fost de mai multe ori şi, dacă se doreşte aşa ceva...
Domnul Ioan Oltean:
Dacă nu sunt observaţii referitoare la raport, eu propun înscrierea pe ordinea de zi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, vă propun înscrierea pe ordinea de zi a acestui punct.
Voturi pentru?
Voturi împotrivă? Nu sunt.
Abţineri? Nu sunt.
Vă mulţumesc.
Trecem mai departe.
PUNCTUL 15
Punct de vedere al Comisiei permanente al Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului referitor la situaţia domnului deputat Relu Fenechiu privind evacuarea din spaţiul atribuit pentru organizarea biroului parlamentar
Doamna Roberta Alma Anastase:
Punct de vedere al Comisiei permanente privind Statutul referitor la situaţia domnului deputat Relu Fenechiu.
Vă rog să comunicaţi domnului deputat şi prefecturii acest punct de vedere, deci părţilor care s-au aflat în litigiu.
PUNCTUL 16
Scrisoarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ? Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, referitoare la modalitatea de stabilire a drepturilor conferite prin Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi prin Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile personalului din cadrul Autorităţii Electorale Permanente
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare din partea Ministerului Muncii, dar se adresează Senatului. Cred că a nimerit la noi greşit. Văd că era o adresă adresată Senatului.
Deci merge la Birou şi eventual să ţineţi cont. O trimitem şi noi comisiei.
Domnul Gheorghe Barbu:
Este de competenţă comună, chiar dacă s-au adresat numai Senatului, şi trebuie luat din punctul acesta de vedere o decizie întrucât se referă la Autoritatea Electorală Permanentă ? dacă personalul Autorităţii are acelaşi regim ca şi personalul parlamentar, ca şi funcţionarii parlamentari.
Răspunsul nostru este pozitiv sau, în sfârşit, este o propunere care trebuie dezbătută, ca să le răspundem.
Propunem să fie la Comisia pentru Statut.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Nu vă supăraţi, în această scrisoare se discută despre pensii. Legea pensiilor sistemului unic se află acum la Senat. Probabil că de aceea s-au şi adresat, pentru că bănuiesc că nu vorbim iar de un statut special al funcţionarilor parlamentari.
Domnul Gheorghe Barbu:
Aici este vorba de funcţionarii de la Autoritatea Electorală Permanentă, şi ministerul ne întreabă dacă au la pensie acelaşi statut ca şi funcţionarii parlamentari pe Legea 7.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Eu cred că este bine să meargă la Comisia juridică, pentru a da clarificările legale.
PUNCTUL 17
Propuneri din partea Grupului deputaţilor independenţi privind revizuirea Constituţiei
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o propunere din partea Grupului deputaţilor independenţi privind revizuirea Constituţiei.
Eu v-aş propune să avem următoarea abordare: domnul Nicolicea, dacă sunteţi de acord cu acest punct de vedere ? dacă înfiinţăm comisia de revizuire a Constituţiei, această propunere nu ar trebui să meargă către acea comisie? Şi, atunci, şi-ar găsi în felul acesta şi locul cel mai bun pentru dezbatere.
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Dacă îmi permiteţi, la acest subiect, având în vedere că totuşi am votat constituirea Comisiei pentru revizuirea Constituţiei şi am înţeles din cele prezentate de liderii grupurilor parlamentare că s-a ajuns la o înţelegere, să ne faceţi şi nouă o scurtă expunere privind modul de organizare şi funcţionare a acestei comisii, pentru că astăzi, mergând la grupuri, va trebui să le prezentăm cum se va organiza şi va funcţiona această comisie, care este statutul acestei comisii.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dar, după cum ştiţi, comisia funcţionează în baza unui regulament pe care şi-l construiesc în cadrul comisiei.
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Dar este vorba de principiile care vor sta la bază.
Nu au fost ai noştri.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Cum să nu? Au fost de fiecare dată, domnule Motreanu.
Doamna Aurelia Vasile:
Doamna preşedintă, m-am interesat şi ceea ce vă pot spune este că ea este trecută pe ordinea de zi, este la poziţia 1, dar în acest moment nu este scris nimic. Nu există hotărâre, nu există acea tematică.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Eu cred că cel mai bine ar fi să vorbiţi cu domnul Iordache, care are acest proiect.
Dânsul mi-a spus că este gata proiectul.
Cred că este cazul ca mâine să vină cu el, aşa cum a spus.
Doamna Aurelia Vasile:
Dar nu trebuia să îl vedem şi noi?
Doamna preşedintă, dar nu trebuia să le vedem înainte de a intra în şedinţă? Vedem hotărâri pe orice, şi pe asta nu?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Eu sunt convinsă că liderii de grup care au agreat acest punct de vedere deja şi-au dat acordul asupra acestui document.
Doamna Aurelia Vasile:
Dar poate că membrii Biroului permanent nu-l cunosc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi.
PUNCTUL 18
Lista problemelor care pot face obiectul şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Lista problemelor care pot face obiectul şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
De acord pentru următoarele şedinţe. Le vom lua în discuţie şi le vom introduce pe ordinea de zi.
PUNCTUL 19
Diverse
Doamna Roberta Alma Anastase:
Acest punct este pentru informare.
Vă mulţumesc.
Am epuizat ordinea de zi.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 14,30.