şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de luni, 3 mai 2010
Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnii Ioan Oltean, Adrian Năstase, Mircea Duşa, Ludovic Orban ? vicepreşedinţi; Sever Voinescu-Cotoi, Valeriu Ştefan Zgonea, Mihai Alexandru Voicu, ? secretari; Gheorghe Albu, Nicolae Bănicioiu, Seres Denes ? chestori; Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L; doamna Aurelia Vasile ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC, doamna Ana Adriana Săftoiu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ovidiu Victor Ganţ ? Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale, domnul Eugen Nicolicea ? reprezentantul Grupului deputaţilor independenţi, domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: domnul Valentin Adrian Iliescu ? şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, domnul Valer Dorneanu, doamna Ileana Maria Luncan ? secretari generali adjuncţi; domnul Nicolae Vasilescu ? şeful Departamentului Legislativ, domnul Georgică Tobă, domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic; doamna Adriana Simion, domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; doamna Laura Riteş ? Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări; domnul Constantin Bantaş ? şeful Serviciului pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol, domnul Paul Călin Botez, domnul Răzvan Prişcă ? consilieri Cancelarie Preşedinte şi doamna Irina Petrescu ? consilier parlamentar la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
*
Doamna Roberta Alma Anastase:
Putem să începem! Dacă în legătură cu ordinea de zi sunt observaţii? Nu sunt!
PUNCTUL 1
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă în legătură cu programul de lucru sunt observaţii?
Aş avea eu o propunere, am discutat şi cu cei din Comisia de învăţământ. Acolo, dezbaterile merg destul de greu şi rugămintea celor din Comisia de învăţământ ar fi să le încuviinţăm să poată să lucreze şi în paralel cu plenul şi după programul pe care dumnealor şi-l fac şi în funcţie de cum doresc, în sensul de a-şi prelungi programul, în sensul că aveau nişte ore foarte stricte, adaptate programului nostru. Să-şi facă dânşii programul pe care îl doresc, de aşa o manieră, încât să se încadreze în termen, dacă dumneavoastră nu aveţi nimic împotrivă, cred că puteţi, domnule secretar general, să le comunicaţi acest punct de vedere.
Dacă la program mai există alte probleme? Dacă nu, putem să trecem mai departe.
PUNCTUL 2
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
La ordinea de zi, dacă există observaţii? Înţeleg că nu sunt observaţii.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Notă cu privire la iniţiativele legislative, sunt 27 de solicitări de procedură de urgenţă, toate sunt ale parlamentarilor, toate sunt respinse.
PUNCTUL 4
Scrisoare din partea Biroului Electoral Central prin care transmite Procesul verbal privind rezultatele finale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia Electorală nr.42 ? Bucureşti, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor, nr. 19 din 25.04.2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare din partea Biroului Electoral Central, prin care ni se transmite procesul verbal privind rezultatele finale pentru Circumscripţia Electorală nr.42, care merge la Comisia de validare şi, atunci când avem dosarul complet, să-l introducem în plen.
PUNCTUL 5
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, referitor la sesizarea domnului Becsek-Garda Deszö, fost deputat în Parlamentul României
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la sesizarea domnului Becsek-Garda Deszö, fost deputat în Parlamentul României.
Înţeleg că scrisoarea a venit de la Comisia de abuzuri, deci tot către Comisia de abuzuri transmitem punctul de vedere al Comisiei juridice, pentru a putea fi formulat răspunsul către domnul fost deputat.
PUNCTUL 6
Proiect de Hotărâre privind completarea articolului 59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem un proiect de hotărâre de completare a articolului 59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Domnul Adrian Năstase:
De completare a regulamentului, pentru că, din câte ştiu eu, o propunere asemănătoare a fost respinsă în această şi deci nu mai poate să fie....
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu a întrunit numărul de voturi, pentru că era organică!
Domnul Adrian Năstase:
Deci nu ar putea să fie reluată decât în următoarea sesiune.
Şi, pe de altă parte, daţi-mi voie să vă spun următorul lucru, dincolo de această chestiune. Această problemă nu poate fi lăsată, totuşi, doar ca o chestiune politică partizană. Toată lumea este interesată în acest subiect, s-a văzut foarte bine acest lucru şi eu aş propune, totuşi, ca liderii grupurilor să se întrunească pentru a face o evaluare în legătură cu această comisie, eventual pentru a propune o variantă care să fie agreată de toată lumea, pentru că, altfel, o să transformăm acest subiect într-un subiect politic, în loc să fie unul care să fie examinat pe merit.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Şi mai e un punct de vedere, am discutat, cel puţin cu domnul Hrebenciuc şi cu ceilalţi colegi, este şi la Senat o astfel de comisie şi a rămas să facem şi noi una, deci din cauza asta. S-a discutat de vreun an de zile!
Domnul Adrian Năstase:
Bun! Dar ceea ce mă deranjează este că numai dumneavoastră reuşiţi să transferaţi aceste ştiri de la Senat la Cameră şi poate reuşim, totuşi, să facem o operaţiune mai complexă ....
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Dar am discutat cu liderul dumneavoastră.
Doamna Aurelia Vasile:
Dar discuţia a fost cu un an în urmă!
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da! Deci de foarte mult timp!
Domnul Adrian Năstase:
Haideţi să vedem la semnături, dacă se regăsesc semnăturile liderului de grup!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Atunci, rămâne ca liderii de grup să ne propună o soluţie pentru această problemă.
PUNCTUL 7
Scrisoare din partea domnului deputat Ştefan Daniel Pirpiliu privind învoirea de la lucrările plenului din data de 5 mai 2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Există o scrisoare din partea domnului deputat Pirpiriu, privind învoirea de la lucrările plenului, din data de 5 mai 2010. Nu e nici un fel de problemă.
PUNCTUL 8
Scrisoare din partea domnului deputat Gheorghe Firczak privind motivarea absenţei de la lucrările plenului din ziua de miercuri,
28 aprilie 2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare din partea domnului deputat Gheorghe Firczak privind motivarea absenţei de la lucrările plenului din ziua miercuri, 28 aprilie 2010.
Domnul Gheorghe Barbu:
Este asemănător, ca să epuizăm, domnul deputat Eugen Nicolăescu cere o zi de concediu pentru astăzi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
De acord!
PUNCTUL 9
Informare din partea domnului deputat Gabriel Tiţa-Nicolescu
Doamna Roberta Alma Anastase:
Şi avem şi o scrisoare din partea domnului deputat Nicolescu, care merge în plen, ca şi anunţ.
PUNCTUL 10
Solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale referitoare la desfăşurarea şedinţei inaugurale a Subcomisiei pentru demnitate umană
Doamna Roberta Alma Anastase:
Subcomisia pentru demnitate umană, legat de desfăşurarea şedinţei inaugurale.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Ei cer să li se dea voie gratuit în sală, restul plătesc ei, doar sunt deputaţii noştri.
Domnul Gheorghe Barbu:
Sala este gratuită, este o recepţie şi ne roagă să le dăm Salonul Brâncovenesc fără chirie, masa fiind plătită. Şi vă rog să aprobaţi.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun! Înţeleg că există consens.
PUNCTUL 11
Solicitare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea, reprezentantul Grupului deputaţilor independenţi, referitoare la punerea la dispoziţie a unei săli, în data de 4 mai 2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Există o scrisoare din partea domnului Nicolicea, pentru o sală pe 4 mai.
Domnul Gheorghe Barbu:
Noi propunem sala ?Nicolae Bălcescu?.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Observaţii? Nu sunt!
PUNCTUL 12
Scrisoare din partea domnului deputat Sever Voinescu-Cotoi referitoare la ?Organizarea Sesiunii anuale a AP NATO la Bucureşti (7-11 octombrie 2011)?
Doamna Roberta Alma Anastase:
O scrisoare din partea domnului deputat Sever Voinescu, organizarea Sesiunii anuale a AP NATO la Bucureşti.
Domnule deputat, vă rog!
Domnul Sever Voinescu-Cotoi:
Există un angajament al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară NATO, încă de prin 2008-2009 şi anume aceea de a organiza în 2011, în toamnă, sesiunea acestei adunări parlamentare la Bucureşti. Şi, cum ne apropiem, încep să apară necesităţile organizatorice.
Există, evident, o formulă, despre care am vorbit aici, în care cheltuielile se împart între Cameră şi Senat, pentru că această delegaţie parlamentară cuprinde, deopotrivă, deputaţi şi senatori. Sigur, prima propunere este să ducem acest memorandum şi pe agenda unui Birou comun, dar a doua propunere este aceea de a constitui un comitet de organizare, condus de secretarul general al Camerei Deputaţilor şi format, evident, din reprezentanţi şi din Cameră şi din Senat, pentru că, greul va cădea, totuşi, pe Camera Deputaţilor, în această chestiune. Şi, de asemenea, o aprobare de principiu, în legătură cu prezenţa primilor reprezentanţi ai Secretariatului AP NATO, care urmează să vină la sfârşitul lui iunie la Bucureşti, pentru prime discuţii şi evaluare pe aspecte organizatorice.
Şi v-aş ruga, dacă este posibil, doamnelor şi domnilor colegi, să aprobaţi aceste propuneri. Vă mulţumesc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Alte intervenţii sau observaţii?
Atunci, această scrisoare merge şi către Birourile reunite.
PUNCTUL 13
Scrisoare din partea doamnei deputat Oana Manolescu referitoare la desfăşurarea unui eveniment cultural la sala Constantin Brâncuşi, în ziua de marţi, 4 mai 2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare din partea doamnei deputat Oana Manolescu, referitoare la desfăşurarea unui eveniment cultural la sala ?Constantin Brâncuşi?, în data de 4 mai.
Membrii Biroului au luat la cunoştinţă şi, în măsura timpului disponibil, sunt convinsă că vor participa la un astfel de eveniment.
PUNCTUL 14
Scrisoare din partea domnului deputat Viorel Hrebenciuc, liderul Grupului PSD+PC privind modificări în componenţa comisiilor permanente
Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o scrisoare, la următorul punct, din partea domnului deputat Viorel Hrebenciuc, liderul Grupului PSD+PC, în legătură cu modificări în componenţa comisiilor permanente, în ceea ce priveşte echilibrul.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu vă supăraţi, dar în adresa dumneavoastră, la alineatul patru, este o scăpare, pentru că, comisia este între minim 11 şi maxim 17, în acest moment sunt 10 membri şi fiecare grup parlamentar, fără acordul liderilor, poate să suplimenteze plus 1. Este o cutumă de 20 de ani, nescrisă în regulament.
Doi, dacă sunteţi atent şi mergem pe compilaţia iniţială, cum e în regulament, nu se poate ca Grupul parlamentar PD-L să aibă 5 şi Grupul parlamentar PSD să aibă 3, pentru că diferenţa între ele a fost de 0,0 la alegerile parlamentare. Deci din acest punct de vedere, solicitarea noastră este întemeiată regulamentar.
Plus că noi am mers şi pe varianta pe care dumneavoastră o ştiţi, aceea în care, dacă un deputat independent este în acea zonă, el rămâne în acea zonă. A fost o înţelegere şi cu domnul Nicolicea. Deci suplimentarea noastră, cu un loc peste ceea ce a fost, dacă nu afectează raportul, este o acţiune absolut formală.
Dumneavoastră aţi scris la articolul 4 că nu este regulamentar decât cu acordul liderilor de grup.
Domnul Gheorghe Barbu:
Eu am în faţă tabelul şi vă spun că este 11 şi 17, numărul total convenit de lideri a fost 13, Grupului PSD+PC i-au revenit 3 şi are ocupate 3 şi dacă se merge pe regula plus unu fără un alt acord, este absolut OK, doar că se depăşeşte numărul convenit de 13.
Deci numărul actual este 10, iar numărul convenit este 13, iar Grupul PSD+PC a ocupat toate cele trei locuri, asta este singura problemă.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dumneavoastră aţi folosit argumente în favoarea explicaţiei mele. Unu, numărul de membri este mai mic decât cel stabilit de noi prin regulament, pentru că nu şi-au ocupat locurile celelalte grupuri.
Noi nu vă contrazicem în ceea ce spuneţi şi dumneavoastră aţi avut argumente din poziţia noastră, numai că dumneavoastră aţi scris la alineatul 4 că trebuie un acord al grupurilor şi niciodată, când a fost plus unu, la fiecare grup parlamentar, uitaţi-vă la PD-L, la Comisia pentru tehnologia informaţiilor, membrii Biroului permanent au luat act, pentru că o solicitare de acest gen, dacă nu schimbă cumva, raportul între putere şi opoziţie, stabilit, atunci trebuie. Dar asta nu e este o comisie la care să avem o mare problemă! Discuţiile se fac la primele şase comisii, dar dacă vrea cineva la Comisia de abuzuri, la tehnologia informaţiilor, la drepturile omului sau egalitate de şanse, să ajungă cineva, nu este nici o problemă. Nu cred că există vreun membru al Biroului permanent care ar încălca această cutumă veche de 20 de ani, asta am vrut să vă spun.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Nicolicea!
Domnul Eugen Nicolicea:
Conform regulamentului, în momentul în care liderii sunt de acord, se supune votului plenului. În momentul în care liderii nu sunt de acord, se supune votului plenului. Prin urmare, propunerea Grupului PSD trebuie supusă votului plenului şi insist că, oricum, trebuie supusă votului plenului. Vreau să spun că am mai stabilit înainte ? şi nu ştiu de ce domnul secretar general, nu memorează ce am stabilit şi este bătut în cuie ? că numărul unei comisii este dat de suma membrilor ei şi, dacă trebuie făcută o modificare în plen, se va face. Adică, dacă cineva, să zicem, a devenit independent şi grupul respectiv şi-a pus pe altul, este evident că numărul va creşte cu unu. Singura problemă pe care o avem este ca să fie validată de plen. Şi, prin urmare, este o propunere legitimă şi trebuie supusă votului plenului.
Vreau să vă spun că aderarea unui membru la Grupul de independenţi, am stabilit că rămâne omul pe loc, la fel şi aderarea la un alt grup, respectiv după ce a făcut o tură la independenţi, la Grupul PSD, este aceeaşi regulă, rămâne pe loc, adică în această comisie, unde făcuse propunerea să fie. Nu pot să susţin o dată că Damian avea dreptul să fie în comisia respectivă şi acum să spun că nu poate! Nu înţeleg opoziţia din partea Secretariatului tehnic, pentru că de aici a pornit toată discuţia! Cred că liderii sunt de acord, trebuie doar validat de plen!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Dacă nu mai există alt punct de vedere, în primul rând, din partea liderilor de grup, atunci, se înscrie pe ordinea de zi a plenului.
PUNCTUL 15
Raportul de activitate al Camerei Deputaţilor în anul 2008, Raportul de activitate al Camerei Deputaţilor în anul 2009 şi Raportul privind accesul la informaţiile de interes public în anul 2009, elaborate în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001
Doamna Roberta Alma Anastase:
Raportul de activitate al Camerei Deputaţilor, care se va publica şi pe site.
PUNCTUL 16
Solicitarea Organizaţiei ?Salvaţi Copiii? România
Doamna Roberta Alma Anastase:
Organizaţia ?Salvaţi copiii? are o solicitare!
Domnul Adrian Năstase:
Eu am o întrebare, aici!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Vă rog!
Domnul Adrian Năstase:
Nu îmi dau seama dacă nu cumva, secretarul general, intervine în text. Iată, în scrisoarea trimisă de doamna Ana Maria Mihăescu ? mă întreb dacă este soţia fostului nostru coleg de la FPS Muntenia, nu? Cred că da! Se ocupa de copii!
La un moment dat, la sfârşit, este şters un paragraf. Eu am reuşit totuşi să văd că acest eveniment trebuia să se desfăşoare sub patronajul preşedintei Camerei. Nu înţeleg de ce a şters domnul secretar general acest paragraf, iar dacă l-au şters cei care, iniţial, l-au propus, iar mi se pare jenant.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Este cu marker-ul. Este cu marker-ul, şi atunci pare la copiat la xerox că este..
Domnul Adrian Năstase:
Înseamnă că avem două texte; pentru noi să fie un text în care pare că este şters, iar dincolo se pare că este subliniat un pic.
Rugămintea mea este să stabilim totuşi preţul la ceea ce înseamnă patronajul membrilor Biroului. Eu v-am mai propus odată lucrul acesta, ca să stabilim foarte clar. Când este vorba de patronajul preşedintelui Camerei, este gratuitate sută la sută. Eu vă propun totuşi ca şi vicepreşedinţii să poată să-şi ofere patronajul, să ofere ? nu ştiu ? 75% gratuitate, pe urmă, secretarii şi chestorii 50%.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Oricum domnule Adrian Năstase, vă pot spune un singur lucru că..
Domnul Adrian Năstase:
Eu nu am nimic împotriva acţiunii, dar aş vrea totuşi să nu încurajăm acest tip de abordare.
Doamna Roberta Alma Anastase:
De acord cu dumneavoastră şi cred că aţi văzut foarte bine dacă luăm să analizăm, cel puţin de când sunt eu preşedinte al Camerei, numărul de evenimente care s-a organizat sub patronajul meu, veţi vedea că este un număr foarte, foarte mic. În general sunt acţiuni care se referă la copii sau chestiuni sociale. Din acest punct de vedere cred că nu este nici un fel de problemă.
Domnul Adrian Năstase:
Modul în care unii dintre cei care ni se adresează pentru a obţine condiţii foarte favorabile, încearcă să obţină un fel de captatio benevolentiae pe o astfel de formulă şi cred că nu ar trebui să intrăm în astfel de capcane. Sigur, unde este cazul să organizăm, sub egida Camerei, sub egida preşedintelui, nu am absolut nimic împotrivă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Un singur lucru aş vrea să spun, faptul că în ceea ce priveşte organizaţia ?Salvaţi copiii? are un background consistent pe politici legat de copii. Vă mărturisesc că nu ştiu mai multe detalii vizavi de cea care conduce această fundaţie, dar ştiu bine activitatea ei.
Bun, dacă nu mai sunt alte intervenţii pe subiectul acesta trecem mai departe.
PUNCTUL 17
Memorandum intern: Solicitare ZEIO pentru organizarea unei dezbateri în parteneriat cu Camera Deputaţilor
Doamna Roberta Alma Anastase:
Este vorba de un exces ponderal şi obezitate, iar dezbaterea este propusă pentru a fi organizată în data de 20 mai.
Domnul Gheorghe Barbu:
Este vorba de a utiliza două holuri ale Camerei Deputaţilor pentru materialele publicitare în principal şi nu puteam să-mi permit să aprob eu singur astfel de chestiune. Deocamdată nu este o solicitare expresă pe o cameră, număr. Alocarea în regim de gratuitate a unei săli de circa 120 de persoane. Nu ştim toate cerinţele, bănuiesc că este sonorizare şi tot ce presupune această chestiune. Dacă este regimul de gratuitate şi utilizarea logo-ului, de aici încolo noi facem ce trebuie.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Alte observaţii?
Înţeleg că se conturează o opinie prin care să fim de acord ca un astfel de eveniment, a cărui necesitate socială o înţelegem, să fie organizat în cadrul Palatului Parlamentului cu rugămintea de a nu se folosi logo-ul Camerei Deputaţilor şi noi, ca Birou permanent, vom urmări acest eveniment. Concluziile care vor rezulta din dezbatere şi în funcţie de modificările legislative necesare le vom analiza în comisiile de specialitate şi le vom promova.
Domnul Gheorghe Barbu:
Am reţinut. Deci, organizăm în sensul cerut de dumnealor, săli gratuite, nu intrăm în partea de logo-uri şi alte lucruri.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Adică suntem de acord să intrăm în parteneriat, sprijinim această acţiune, dar nu neapărat folosindu-ni-se brandul.
Sunteţi de acord cu acest punct de vedere? Vă mulţumesc.
PUNCTUL 18
Memorandum intern: Amplasare ministudiouri Antena 3, Realitatea TV, VOX News şi OTV
Doamna Roberta Alma Anastase:
Da, aici trebuie să fiu eu, că am înţeles că eu le tai şi prizele. Ca să fac şi o informare a Biroului permanent, pe lângă faptul că nu se pune problema subiectului prizelor care mie cel puţin mi se pare ridicol ca şi subiect. Prizele au funcţionat. Înţeleg domnule secretar general că există o singură priză care nu funcţionează la masa care este chiar lipită de plen şi care, de obicei, este destinată angajaţilor Camerei care ţin prezenţa şi nu ziariştilor.
În al doilea rând, există sau cel puţin este o percepţie şi o să vă rog să-mi prezentaţi acest memorandum intern. Există o tensiune legată de aceste schimbări care au loc, ceea ce aţi prezentat dumneavoastră în Biroul permanent cu privire la cheltuieli şi faptul că există, vor coexista în Parlament patru televiziuni şi ? mă rog ? lista rămâne deschisă, asta-i viaţa din momentul în care am acceptat prima televiziune, practic toate celelalte pot opta pentru a avea ministudiouri în Parlament, dar o să vă rog să faceţi prezentarea sub aspectul cheltuielilor, un lucru care mă interesează şi pe mine, pentru că am văzut că este şi intens dezbătut.
Domnul Gheorghe Barbu:
Doamna preşedinte, doamnelor şi domnilor membri ai Biroului, după memorandumul anterior, aşa cum a fost el aprobat de principiu, a avut loc o întâlnire cu toate televiziunile în ideea de a avea toate acelaşi tratament şi în încercarea de a vedea dacă au loc la P1 sau să găsim alte locaţii. Li s-au prezentat trei variante: la P, la 1M şi la P1. Primele două sunt cu costuri şi din partea noastră şi din partea lor. P-ul este la fel de nefavorabil ca şi la P1 în sensul că acolo sunt sălile care se închiriază şi tot ce se desfăşoară în faţa lor... ? ştiţi că sunt bufete şi alte lucruri spre traseele turistice; la P1 este o locaţie pe care o cunoaşteţi. Toate televiziunile au insistat să fie la P1 cu riscurile că interferează ca sunet, pentru că dacă le punem pe toate încap cu câte o fereastră dintre doi stâlpi între ele şi cu ce presupune amplasamentul în zona respectivă.
Chestiunea din punct de vedere financiar a fost data trecută aprobată, să încheiem o convenţie care nu se referă la ziariştii acreditaţi; ei sunt acreditaţi, au sălile lor, au locurile lor, accesul în plen ş.a.m.d. şi pentru aceste ministudiouri se introduc într-o convenţie între noi ca şi ceilalţi sub-consumatori din clădirea Parlamentului; costurile cu energia electrică şi utilităţi, nu închirieri. Cam aceasta este ceea ce pot să vă prezint.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Intervenţii? Vă rog domnule Adrian Năstase.
Domnul Adrian Năstase:
Cu rugămintea de a accepta ca în câteva minute să merg la o întâlnire cu parlamentari belgieni, care la ora 15,00 au stabilit aici o întâlnire cu noi.
Este un subiect delicat cum ştiam de la început că el va avea un follow-up, vor veni şi alte televiziuni. Cred că pe fond este un lucru bun, pentru că până acum aveam aici două televiziuni ale Opoziţiei şi este important să vină şi două televiziuni ale Puterii ca să echilibrăm cumva mesajele, cel puţin aşa spun ziariştii şi de aceea mi-am permis să fac acest comentariu, deşi vor fi mulţi care vor spune că în nici un caz VOX TV nu este un post guvernamental şi nici Realitatea al Opoziţiei, dar dincolo de aceste chestiuni eu cred că ar fi foarte greu să schimbăm, după ce am luat o decizie, să-i mutăm din zona aceasta în altă zonă. Am crea mult mai multe tensiuni, nemulţumiri decât ne putem închipui şi nu cred că avem nevoie de aşa ceva.
În ceea ce priveşte cheltuielile, poate că ar trebui să stabilim un anumit nivel, un prag pe care, dacă la un moment dat îl depăşesc, atunci să fie antrenate cheltuieli luate din partea lor, pentru că altfel, dacă este vorba de 200 şi ceva de lei pe patru luni, chiar la cheltuielile noastre nu este semnificativ.
Şi în al treilea rând, eu cred totuşi că ar trebui să ne gândim de pe acum la nişte criterii după care să luăm astfel de decizii, pentru că vor mai veni şi alţii. Nu spun, sigur că unele dintre ele sunt posturi foarte importante din punct de vedere politic ? am văzut şi în campania electorală TARAF TV de exemplu, sau altele şi atunci..?
Lăsând gluma la o parte, va trebui să stabilim nişte criterii fie în funcţie de rating, fie în funcţie de ? ştiu eu ? poate Secretariatul General împreună cu chestorii sau cu secretarii, în sfârşit, cum credeţi, să gândim totuşi nişte criterii, pentru că vor mai fi astfel de solicitări, sunt absolut sigur şi va trebui să avem un răspuns care să nu pară cumva că este un răspuns îndreptat împotriva unuia dintre posturile de televiziune, să fie o chestiune de principiu pe care o anunţăm dinainte şi ştim că limităm zona aceasta de participare care ştiam de la început că va antrena astfel de solicitări. Vă aduceţi aminte discuţia noastră de atunci.
Mulţumesc.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Mihai Voicu.
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Vă mulţumesc.
În prima parte a intervenţiei, domnul secretar general a menţionat faptul că a iscat discuţii solicitarea să mai fie două televiziuni, eu cred că asta nu este un subiect de discuţie, este tratament egal. Nu au fost contestaţii că de ce vin şi ăia, că asta nu mi se pare normal să contestăm de ce sunt patru şi nu sunt două. Dacă într-adevăr, mutatul la alt nivel necesită complicaţii logistice, mi se pare normal şi vreau să spun că nouă ne şi convine aşa că sunt aici, să rămână tot la P1.
Îi mulţumesc domnului secretar general că ne-a explicat şi cât costă fiecare tărăşenie, pentru că mărturisesc că eram într-o ceaţă cu subiectul acesta, nu ştiam cât costă, nu aveam nici măcar o idee aşa orientativă de ordin de mărime cât ar putea să coste.
În privinţa utilităţilor, trebuie totuşi să acceptăm ideea că şi dacă sunt şi dacă nu sunt, noi tot încălzim, că dacă dispar televiziunile, spaţiul acela nu este rece brusc peste a doua zi. Cred că dacă costul per televiziune, pe lună este de 600.000 de lei vechi, aş propune să nu ne complicăm cu convenţii. Să lăsăm să funcţioneze, acceptând totuşi şi ideea că într-un fel şi serviciul este reciproc, că fără televiziunile de ştiri activitatea noastră ar fi cunoscută poate la un sfert decât este cunoscută. La nivelul acesta de costuri, aş propune să nu ne mai complicăm să facem convenţii, pentru că este vorba de 600.000 de lei vechi. Una singură din gratuităţile pe care le-am aprobat azi acoperă toate costurile pe un an.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Seres Denes.
Domnul Seres Denes:
Stimaţi colegi, eu cred că am încălca un principiu, dacă nu am încheia o convenţie! Vor veni şi alţii şi, dacă nu avem o convenţie, cum judecăm ce facem? Asta este o problemă!
A doua chestiune, dacă acceptăm să fie toată lumea la P1, atunci, să avem în vedere, la încheierea convenţiei, şi cablajele, aparatura, pentru că, până la urmă, nu putem circula pe coridoare! Deci să avem în vedere aceste chestiuni, pentru că este şi din punct de vedere al aspectului respingător să vezi peste tot cabluri trase ş.a.m.d.
Eu zic că mai bine ar fi în altă parte, dar, sigur, să fie potrivit şi pentru ei, dar convenţie trebuie încheiată. Chiar dacă plătesc modest, cât e, atâta e, dar să avem în vedere în convenţie şi aceste chestiuni vizavi de cablarea aparatelor ş.a.m.d.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnul Nicolicea!
Domnul Eugen Nicolicea:
Pentru viitor trebuie să avem în vedere că tot ceea ce este până acum şi ceea ce mai aprobăm noi este o improvizaţie!
Va trebui stabilită o locaţie şi amenajată corespunzător şi ar trebui ca şi cablurile respective să fie trase corespunzător şi definitiv, pe perioada când funcţionează aici. Deci va trebui să gândim o soluţie definitivă şi corectă.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Din ceea ce ştiu eu şi din ceea ce a spus şi domnul secretar general, din întâlnirea cu televiziunile, ceea ce şi-ar dori dumnealor este să rămână la P1, pentru că, aşa cum spunea şi domnul Voicu, le este mai facil şi eu v-aş propune, pentru moment, să rămânem pe această variantă. Spun pentru moment, pentru că nu este de ignorat nici punctul de vedere exprimat de domnul Nicolicea, dacă noi am putea să identificăm o locaţie, poate chiar pe P1 sau în altă parte, o sală pe care să o putem amenaja şi să îi putem sprijini, în felul acesta, pentru că, iarăşi, cred că este un lucru important că şi noi, la rândul nostru, lucrăm cu informaţii, avem nevoie să fie promovată informaţia pe care, până la urmă, o lansăm!
În aceste condiţii, cred că putem să fim de acord ca, până la găsirea unei soluţii pe care, de asemenea, domnule secretar general, să o discutaţi cu televiziunile ? şi vă mulţumesc pentru faptul că aţi făcut acest demers şi aţi avut această discuţie cu reprezentanţii televiziunilor.
În al doilea rând, cred că aici s-au conturat trei puncte de vedere. Un punct de vedere care spune că sunt nişte cheltuieli minimale, pe care le putem suporta şi noi, ca şi Cameră. Un alt punct de vedere care vorbeşte despre faptul că sunt cheltuieli, chiar dacă ele sunt foarte mici şi este firesc ca cel care le face să le suporte şi un al treilea punct de vedere, ca să punem un barem care, o dată depăşit, să implice susţinerea financiară de către instituţia respectivă de presă.
Aici cred că lucrurile trebuie tranşate! Evident că, susţin până la capăt, să nu existe nici un fel de discriminare între instituţiile de presă, toate să fie tratate în mod egal, lucru care este firesc şi sănătos şi pentru noi, ca instituţie, dar şi normal, în orice societate. Deci eu v-aş supune la vot cele trei propuneri, pentru că mi-e destul de greu să discern.
Domnul Duşa!
Domnul Mircea Duşa:
Eu vroiam să ridic următoarea problemă. Acestea sunt nişte societăţi comerciale private, care trebuie să intre într-o relaţie contractuală cu Camera! Vroiam să ridic această problemă, este o chestiune, sigur, şi de Curte de Conturi, dar este vorba de televiziuni private! Dacă era vorba de TVR sau de Radio România Actualităţi, probabil că era altceva. Aşa, chiar dacă este simbolic tariful, trebuie să existe o relaţie contractuală între Cameră şi televiziuni.
Legat de spaţiul acesta, de la P1, poate că hotărârea Biroului trebuie să se refere la un termen, probabil, la actuala sesiune şi, între timp, în vară, să se găsească un spaţiu unde să-şi amenajeze ministudiouri, cu sprijinul Camerei şi să nu ne mai împiedicăm de cabluri pe aici! Pentru că ei invită, până la urmă, la acele studiouri, colegii noştri, dar nu trebuie să fie chiar pe holul de la P1.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule secretar general, înţeleg că se conturează un consens, legat şi de informările pe care ni le-aţi făcut, cu privire la constrângerile legale, pe care le avem, relativ la disciplina financiară şi, în aceste condiţii, înţeleg că există un consens de a încheia nişte convenţii şi cred că cea mai bună variantă este ca să vă desemnăm pe dumneavoastră să negociaţi cu televiziunile valoarea acestui contract. De acord? Toată lumea de acord? Vă mulţumesc.
Trecem mai departe.
PUNCTUL 19
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
Doamna Roberta Alma Anastase:
Privind materialele pe linia relaţiilor parlamentare externe, dacă sunt ceva observaţii? Nu sunt! Vă mulţumesc.
1. Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiilor juridice şi pentru afaceri interne din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene (Madrid, 20 mai 2010)
S-a aprobat.
2. Memorandum intern privind vizita la Madrid a unei delegaţii a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, conduse de domnul deputat Valeriu Tabără, preşedintele comisiei, 26-27 mai 2010
S-a aprobat.
3. Memorandum intern privind vizita în Regatul Ţărilor de Jos a unei delegaţii a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, 19-21 mai 2010
S-a aprobat.
4. Memorandum intern privind vizita în Portugalia a delegaţiei Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, 11-13 mai 2010
S-a aprobat.
5. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru afaceri parlamentare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), Marrakech, Maroc 28-31 martie 2010
S-a luat act.
6. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei permanente a Adunării parlamentare a NATO (Memphis, 27-29 martie 2010)
S-a luat act.
PUNCTUL 20
Scrisoare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea, liderul grupului deputaţilor independenţi, referitoare la modificarea componenţei Comisiei pentru regulament
Doamna Roberta Alma Anastase:
Acum, trecem la scrisoarea domnului Nicolicea, care doreşte să facă parte din Comisia de Regulament.
Vă rog, domnule Nicolicea!
Domnul Eugen Nicolicea:
Aceasta este o solicitare mai veche, s-a dispus, atunci, ca liderii de grup să se întâlnească şi să discute. Nu au ajuns la o soluţie, nu mă grăbesc, în această chestiune, fapt pentru care solicit, dacă se poate şi, dacă au bunăvoinţa, să mai reia discuţia. În cazul în care nu doresc acest lucru sau, dacă se stabileşte că se mai întâlnesc, în cazul unui refuz, vă rog să aplicăm regulamentul şi anume, ca plenul să dispună.
Deci în conformitate cu art. 44, ...dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau mai multor comisii, Biroul permanent... imperativ ...supune spre aprobare şi Camera Deputaţilor hotărăşte, cu votul majorităţii membrilor.
Deci solicit o nouă discuţie, în caz contrar nu avem o altă soluţie, Biroul permanent, conform art.44, este obligat să susţină în plen. Deci aş ruga, dacă nu se ajunge la o concluzie, supunerea plenului, conform art. 44.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Nicolicea, în exprimarea domniei sale, a avut dreptate, mai puţin în cererea pe care o are, care este total neregulamentară şi am mai avut o discuţie cu domnia sa pe această chestiune şi l-am rugat frumos şi pe domnia sa, să facă un lucru foarte simplu, într-o discuţie pe care am avut-o şi cu preşedintele Comisiei de Regulament, să facă o propunere de modificare a regulamentului, pentru că, art. 44, pe care l-a invocat, la ultimul alineat scrie aşa ... respectându-se configuraţia politică iniţială a Camerei.....
Am avut o discuţie cu domnia sa pe toate deciziile Curţii Constituţionale, în care Curtea Constituţională interpretează configuraţia politică ca configuraţie iniţială. Această secţiune este secţiunea dedicată comisiilor Camerei Deputaţilor. Comisia de Regulament este formată din câte un reprezentant al grupurilor politice, aşa cum au apărut în configuraţia iniţială a Camerei, de aceea, în art. 44 se face această precizare, în urma deciziilor şi din 1996, 2000 şi 2005 ale Curţii Constituţionale. Nu este articol abrogat! Singura, din această zonă, care este respinsă, printr-o teză a Curţii Constituţionale este legată de art. 45, alineatul 5* cu privire la revocarea unui membru al comisiei permanente. Ultima parte este abrogată, printr-o decizie a Curţii Constituţionale.
Şi, din acest punct de vedere, Biroul permanent este sesizat cu o cerere care nu îndeplineşte prevederile regulamentare şi am avut discuţia cu domnia sa şi i-am spus ca, în calitate de deputat declarat independent, împreună cu alţi colegi, au dreptul la iniţiativă legislativă de modificare a proiectului de hotărâre prin care se completează sau se modifică un articol din regulament, cerere absolut corectă şi, ceea ce se va trece prin Comisia de Regulament, modificarea vine în plenul Camerei Deputaţilor şi noi nu avem nici o problemă! În acest moment, nici art. 40, alineatele 3 şi 4, nu fac referire la ceea ce spune domnia sa şi nici art. 42. Ele se referă, toate, la configuraţia iniţială: constituirea comisiilor şi art. 41 este singurul care o prevedere cu privire la deputaţii independenţi, atât.
Eu îl respect pe domnul Nicolicea şi respect insistenţa domniei sale, dar, de fiecare dată, repunem pe tapetul Biroului permanent, o chestiune care nu este regulamentară şi care se poate remedia extrem de uşor!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Zgonea, am o propunere. Să o trimitem, pentru punct de vedere, la Comisia de Regulament şi, împreună cu acest punct de vedere şi solicitarea să se intre în plen.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu!
Doamna preşedinte, dacă eu aş trimite la Comisia de Regulament cererea domniei sale, înseamnă că eu aş accepta că cererea domniei sale este regulamentară şi că Biroul permanent nu a găsit sau nu a întâlnit un articol prin care să ia o decizie, în cunoştinţă de cauză.
Cererea domniei sale nu este regulamentară, conform prevederilor acestui regulament, fără să aducem o ofensă, întotdeauna, grupului de deputaţi declaraţi independenţi, mai independenţi decât ceilalţi independenţi, care sunt tot independenţi!
În această perspectivă, vă rog frumos, doamna preşedinte, aşa cum aţi făcut de foarte multe ori, pentru că dumneavoastră, de foarte multe ori, aţi spus ? acest lucru nu pot să îl supun Biroului permanent, pentru că nu pot să supun ceva ce nu este regulamentar ? deci domnia sa poate să o facă regulamentară şi, în acel moment, noi o luăm în dezbatere!
În acest moment, pe 42, cererea domnului deputat Nicolicea, deputat declarat independent, nu este regulamentară!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Domnule Nicolicea, eu vă propun să o trimitem la Comisia de Regulament!
Domnul Eugen Nicolicea:
Vroiam să spun un singur lucru, că atunci când cineva este neregulamentar şi, mai ales când se referă la grupul nostru, am marea rugăminte să mi se indice şi articolul respectiv, ca să pot să îl combat. Deci am auzit de cinci ori, până acum ....
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Cerea dumneavoastră este neregulamentară ....
Domnul Eugen Nicolicea:
Vă rog frumos, nu mă întrerupeţi, că este neregulamentară!
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dar vă rog să mă ascultaţi, art. 44, pe care l-aţi citat dumneavoastră scrie la început ....
Domnul Eugen Nicolicea:
Cred că regula, aici, este cine ţipă mai tare!
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
..... că se respectă configuraţia iniţială, domnule deputat!
Domnul Eugen Nicolicea:
Deci, într-adevăr, vorbiţi mai tare!
Vă rog să-mi spuneţi .....
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu e vorba că vorbesc mai tare, dar dumneavoastră ne contraziceţi pe fiecare. Am avut şapte discuţii cu dumneavoastră pe această temă, de fiecare dată v-am adus argumente, vi le-am pus în braţe! Ce să fac eu, să accept, ca membru al Biroului permanent, în care aţi fost şi dumneavoastră, să accept o cerere neregulamentară!
Cu respect şi cu toată aprecierea pe care o am ....
Domnul Eugen Nicolicea:
Aţi repetat de încă două ori ?neregulamentar?! Spuneţi-mi articolul pe care se bazează afirmaţia dumneavoastră!
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu există, asta este problema!
Domnul Eugen Nicolicea:
Un articol, dacă nu există, nu poate fi încălcat!
Eu vă spun aşa: cererea mea, vă rog să o recitiţi, este în baza art. 40, al. 3, în care se spune .... comisiile permanente ale Camerei sunt formate dintr-un număr de 11-35, cu excepţia Comisiei pentru Regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar din Camera Deputaţilor.
Când există o regulă generală şi există o excepţie, se aplică excepţia. Articolele pe care le invocaţi dumneavoastră fac parte din regula generală, prioritară este legea excepţională. Aici, la alcătuire, nu mai vorbeşte de ponderea iniţială, pentru că, fiecare grup are câte un singur reprezentant.
Deci eu am indicat un articol, vă rog să-mi indicaţi ce articol încalc când fac această solicitare?
Doamna Roberta Alma Anastase:
Bun!
Vă supun la vot propunerea de a trimite această adresă către Comisia de Regulament, pentru a formula un punct de vedere, pentru că este comisia îndrituită să analizeze.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă domnul deputat Nicolicea are o nemulţumire cu privire la interpretarea regulamentului, să adreseze această cerere, fără Biroul permanent, direct Comisiei de regulament.
Domnul Eugen Nicolicea:
Eu am făcut o cerere ? şi acum aplic regula dumneavoastră - către Birou, ca să ajungă la plen. Biroul nu are dreptul de a cenzura, decât dacă are motive temeinice.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dar Biroul nu are dreptul, domnule deputat, să accepte lucruri care nu sunt regulamentare!
Domnul Eugen Nicolicea:
Bine, eu mai aştept o săptămână, după care voi solicita plenului introducerea pe ordinea de zi, din moment ce dumneavoastră aţi respins-o! Am dreptul să fac acest lucru şi va decide plenul, prin vot!
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule deputat, nu respinge nimeni, dar dacă noi o acceptăm, înseamnă că este regulamentară! Cererea dumneavoastră nu este regulamentară!
Doamna Roberta Alma Anastase:
Haideţi ca să nu mai facem speculaţii dacă este regulamentară sau nu este regulamentară
Domnule Nicolicea, vă rog eu din suflet, haideţi să facem în felul următor. Ca să nu mai facem speculaţii, că văd că susţineţi două puncte de vedere evident poziţionate clar în mod opus. În condiţiile acestea, haideţi să trimitem comisiei de specialitate care să ne dea un punct de vedere.
Sunteţi de acord?
Cine este pentru?
Domnul Valeriu Zgonea:
Să se pronunţe asupra fondului cererii domniei sale, care nu poate fi acceptată de către Biroul permanent, pentru că nu este regulamentară.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Corect.
Domnul Valeriu Zgonea:
Un punct de vedere.
Doamna Roberta Alma Anastase:
Un punct de vedere, asta am cerut de la început, domnule Zgonea. Asta am cerut.
Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 2 abţineri.
Vă mulţumesc.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 15.20.