şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de luni, 19 iunie 2006
Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnii Valer Dorneanu, Miron Tudor Mitrea, Lucian Augustin Bolcaş şi doamna Daniela Popa ? vicepreşedinţi; Victor Viorel Ponta, Dan-Radu Ruşanu, Gheorghe Albu ? secretari; Valeriu Zgonea, Ioan Oltean, Kelemen Hunor, Miron Ignat ? chestori; Viorel Hrebenciuc ? PSD, Ilie Merce ? PRM, Petre Movilă ? PD, Crin Laurenţiu George Antonescu ? PNL, Márton Árpád-Francisc ? UDMR, Emil Călian ? Partidul Conservator şi doamna Georgeta Ionescu, secretar general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: domnii Mihai Voicu, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul; Mihai Unghianu şi Nicolae Sfăcăreanu - secretari generali adjuncţi; doamna Bogdana Balmuş, domnul Mihai Şaptefraţi - Cancelaria Preşedintelui Camerei Deputaţilor; Georgică Tobă, Gabriel Stecoza - Direcţia Secretariatului tehnic; Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; Constantin Bantaş - Direcţia pentru lucrări în comisii; Traian Chebeleu - Direcţia generală pentru relaţii externe şi protocol; doamna Rodica Avram - Direcţia pentru comunicare, presă şi relaţii publice.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnule preşedinte,
Înainte de a începe şedinţa am eu o rugăminte la conducerea Biroului permanent. Începând de astăzi avem în vizită delegaţia Comisiei de Integrare Europeană de la Parlamentul irlandez. Cutuma spune că îi primesc eu, în calitate de gazdă, şi stau două zile cu ei în tot felul de întâlniri? Problema este că trebuie să fie cineva şi din conducerea Camerei. Aş avea rugămintea pentru mâine, la ora 10,45. Domnul Văcăroiu îi primeşte la Sinaia? Ar trebui şi cineva de la Cameră. Deci, domnul Dorneanu...
Mulţumesc.
Domnul Bogdan Olteanu:
Buna ziua, doamnelor şi domnilor!
Vă propun să începem lucrările de astăzi.
Punctul 1
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă la ordinea de zi, cu celelalte documente aflate pe lista suplimentară există obiecţii sau observaţii? Nu există?
Vă rog, domnule Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
La ordinea de zi, domnule preşedinte, m-am uitat peste ordinea de zi şi la anexa nr.1 nu am găsit legea?
Domnul Bogdan Olteanu:
Mă iertaţi! La ordinea de zi a Biroului eram.
Domnul Ioan Oltean:
A! Îmi cer scuze?
Domnul Bogdan Olteanu:
Nu sunt? Atunci, cu propunerea făcută de domnul lider Hrebenciuc, privitor la întâlnirea cu Comisia de afaceri europene a Parlamentului irlandez, completăm ordinea de zi.
Domnul chestor Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte,
Legea executării pedepselor ? este un act normativ care este solicitat să fie adoptat până la intrarea în vacanţa de vară. M-am uitat pe ordinea de zi şi nu l-am găsit cuprins. Eu ştiu că a fost adoptat de către comisie şi raportul este întocmit.
Rugămintea mea ar fi către staff-ul Camerei Deputaţilor, domnule preşedinte, ca acest proiect de lege să ajungă cât mai repede pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.
Domnul Bogdan Olteanu:
Absolut de acord. Vreau să verificăm la Secretariatul general dacă raportul a fost elaborat. El a fost finalizat la comisie. Este vorba de Legea executării pedepselor.
Domnul Gheorghe Popescu:
Este pe ordinea de zi.
Domnul Bogdan Olteanu:
Este pe ordinea de zi? Auziţi, domnule Oltean, este chiar la pct.4, care, cu siguranţă?
Domnul Ioan Oltean:
Vă cer scuze! Nu l-am văzut de la început.
Domnul Bogdan Olteanu:
Nu-i problemă?
Dacă există alte observaţii la ordinea de zi? Mai există pe lista suplimentară un proiect, un raport. Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 160/2005? Îl punem la procedurile de urgenţă. Este în regulă.
Aprobăm atunci ordinea de zi.
Punctul 2
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Domnul Bogdan Olteanu:
Programul de lucru. Dacă există la programul de lucru obiecţii, observaţii? Este programul de lucru consacrat.
Nu există obiecţii şi observaţii.
Biroul permanent, de acord cu programul de lucru? Da. Mulţumesc. Comitetul liderilor? Aprobat.
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Este o propunere?
Domnul Bogdan Olteanu:
Da. Vă rog.
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
În legătură cu şedinţa de astăzi am discutat cu mai mulţi colegi, dacă începem la ora 16,00 înseamnă că, practic, trebuie să începem la 16,30 şi la 17,15 să o încheiem. Merită?
Din sală:
Da.
Domnul Bogdan Olteanu:
Eu v-aş sugera să încercaţi să o începeţi la ora 16,00, că nu sunt voturi finale. Nu sunt voturi finale. Câţi colegi sunt în sală atâţia se manifestă.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Deci, dacă se începe la ora 16,00-16,10 cu trei oameni dacă sunt în sală, nu este nici o problemă!
Domnul Bogdan Olteanu:
Bun. Atunci rămânem cu programul de lucru, cum a fost propus.
Punctul 3
Cererea domnului deputat Cristian Boureanu
Domnul Bogdan Olteanu:
Cererea domnului deputat Boureanu. Doreşte să facă parte din grupul iniţiatorilor. Nici o problemă. Presupun că dacă iniţiatorii dau proiectul, semnează. La Legea cu alegerile locale. Bănuiesc că la Secretariatul general se poate îndrepta o eroare materială. Nu este treaba Biroului permanent, mă gândesc.
Vă mulţumesc.
Punctul 4
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Domnul Bogdan Olteanu:
Nota privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent.
Cerere pentru adoptarea unei iniţiative legislative în procedură de urgenţă.
Ratificarea memorandumului de înţelegere între Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind participarea României la programul comunitar multianual de acţiune în domeniul energiei, energie inteligentă.
Observaţii? Obiecţii? Nu sunt.
Comitetul liderilor de acord? Mulţumesc.
Pe lista suplimentară mai avem aprobarea unei Ordonanţe de urgenţă. Luăm act atunci de lista cu iniţiative.
Punctul 5
Hotărâre privind asigurarea permanenţei la Camera Deputaţilor de către membrii Biroului permanent în perioada vacanţei parlamentare (3 iulie ? 31 august 2006)
Domnul Bogdan Olteanu:
Hotărâre privind asigurarea permanenţei la Camera Deputaţilor de către membrii Biroului permanent în perioada vacanţei parlamentare (3 iulie ? 31 august 2006).
Stimaţi colegi,
Este aici un tabel. Vă propun ca până miercuri să completeze fiecare dintre domnii colegi.
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Nu. Astăzi?
Domnul Bogdan Olteanu:
Să vedem. Până la sfârşitul şedinţei. Reluăm discuţia la sfârşitul şedinţei aşteptând propunerile dumneavoastră.
Punctul 6
Hotărâre privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei parlamentare (3 iulie ? 31 august 2006)
Domnul Bogdan Olteanu:
Hotărâre privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei parlamentare (3 iulie ? 31 august 2006).
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Foarte bine?
Domnul Bogdan Olteanu:
Observaţii? Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.
O adoptăm astăzi. Supun aprobării dumneavoastră această hotărâre. Biroul permanent. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate.
Se comunică la comisii.
Punctul 7
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.
Da. Opinii? Înţeleg că trebuie să judecăm noi dacă Senatul a adoptat tacit sau nu. Constatăm că membrii Comisiei juridice ?? şi-au exprimat nedumerirea asupra perioadei mari de timp scurse de la data înregistrării la Senat şi data respingerii ei de către plenul Senatului, punându-se chiar problema dacă nu a intervenit adoptarea tacită.? Ca urmare, au amânat dezbaterea pe fond şi solicită Secretariatului general ?să ceară Biroului Senatului să analizeze în ce măsură s-a respectat Constituţia?.
Vă propun să cerem Biroului Senatului să analizeze în ce măsură s-a respectat Constituţia. Dacă sunteţi de acord?
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Nu? nu? aici ne facem noi de râs.
Domnul Bogdan Olteanu:
Presupun că dacă cineva de la Senat a semnat textul acela pe care l-a trimis, îşi asumă şi răspunderea pentru constituţionalitatea procedurilor?
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte,
În fostul Regulament al Senatului perioada de timp care se scurgea, constituţional, era legată de altceva.
Domnul Bogdan Olteanu:
Păi, şi în actualul Regulament este la fel?
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Doamnelor şi domnilor colegi,
Nu stăm noi să judecăm procedurile Senatului. Nu este treaba noastră, nici a Comisiei noastre juridice şi nici a noastră. Senatul a considerat că asta este procedura şi ne-a trimis o lege să o dezbatem. Să facă bine comisia şi să o introducă în dezbatere. Nu ne trimite nouă chestiuni să judecăm ce face Senatul. Este o altă instituţie. Avem semnătura unui lider? Gata!
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul vicepreşedinte Dorneanu.
Domnul Valer Dorneanu:
În completarea celor spune de colegul meu, haideţi să ne reamintim că şi la noi au trecut suficiente proiecte în procedura aceasta şi ar fi un act cu totul neelegant din partea noastră să cerem socoteală? şi fără eficienţă juridică?
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Mâine-poimâine o să discutăm despre înarmarea nucleară a Iranului! Nu e treaba noastră.
Domnul Bogdan Olteanu:
Alte observaţii, obiecţii, comentarii?
Domnul Oltean. Vă rog.
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte,
Este adevărat că nu cade în sarcina noastră să facem noi o analiză a modului în care Senatul respectă, într-un fel sau altul, prevederile constituţionale, dar mi se pare absolut inadmisibil ca cele două Camere să lucreze pe norme distincte în ce priveşte termenul de 45 de zile. Senatul lucrează după alte norme decât lucrează Camera Deputaţilor, ceea ce mi se pare inadmisibil. Proiecte de acte normative depuse de un an de zile? Personal am avut o iniţiativă legislativă care a ajuns pe rolul Senatului după 8 luni!!!
Probabil că într-o şedinţă a celor două Birouri ar trebui să găsim norme comune de aplicare a prevederilor constituţionale în ce priveşte cele două termene de 45 şi de 60 de zile.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul vicepreşedinte Mitrea.
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Vreau să-i dau dreptate sută la sută colegului meu Olteanu, să-i spun că aceste chestiuni de uniformitate trebuie să le discutăm. Vă dau exemplul ordonanţelor de urgenţă. Dacă ordonanţa de urgenţă are caracter organic şi are Camera decizională Senatul şi nu obţine voturile de trecere pentru o lege organică, automat Senatul trimite la promulgare o lege de respingere. Asta face Senatul şi este ceea ce cred eu ? corect. Noi o punem în sertar pentru următorii 5 ani.
Deci, nu se poate ca acelaşi act normativ, cu aceeaşi putere la o Cameră decizională, un vot să fie interpretat într-un fel şi la cealaltă, atât de dramatic, altfel. Va trebui să ne întâlnim cu colegii de la Senat, să găsim un moment în care să decidem acest lucru. Poate şi cu cei de la Curtea Constituţională, să vedem cine are dreptate: Senatul sau noi avem dreptate? Căci nu se poate. Suntem în această situaţie?
Vreau să spun că, după părerea mea, la ora actuală, toţi cei care sunt judecaţi pe Codul Penal actual, pot să înainteze excepţia de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, făcând apel la faptul că la Cameră ordonanţa de urgenţă a căzut, sau nu a fost promovată, cea de prorogare a termenului şi asta datorită faptului că nu ne-am stabilit de comun acord care este. Ce spune Constituţia noastră? Că am prins în Regulament un articol pe care nu l-am văzut nici unul decât la sfârşit. Regulamentul nu poate bate Constituţia.
Şi nu este singurul caz. Ce spunea domnul Oltean este la fel. Eu am de un an şi jumătate. În primele două zile de Parlament am depus o iniţiativă legislativă la Cameră, fiind Cameră decizională a plecat la Senat. Nici astăzi nu a intrat în discuţie.
Domnul Bogdan Olteanu:
Mulţumesc. Domnul deputat Marton.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Da, într-adevăr, singura autoritate care, poate, din punct de vedere legal şi constituţional poate să-şi spună punctul de vedere în legătură cu aceste proceduri speciale este Curtea Constituţională. Numai că, în mod evident, cineva ar fi trebuit să atace Regulamentul când s-a aprobat, ori la Cameră, ori la noi, pe această temă, ori cineva va trebui să găsească o modalitate ca să ajungă în justiţie cu această problemă şi să solicite.
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Preşedintele Camerei poate să sesizeze Curtea Constituţională direct?
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Dar nu pe Regulamentul Senatului?
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Poate amândoi preşedinţii să stea de vorbă, când stăm de vorbă cu toţii şi amândoi preşedinţii să facă o solicitare la Curte.
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi,
Vreau să vă propun şi o altă variantă în completare la ce s-a ridicat. Avem o comisie pe care am desemnat-o responsabilă cu elaborarea unui Regulament comun, cu armonizarea regulamentelor şi aşa mai departe. Este Comisia pentru Statutul parlamentarului şi eu v-aş propune să sesizăm comisia cu această chestiune. Aşteptăm un punct de vedere al comisiei, pe care, după aceea, dacă este necesar ? împreună cu domnul preşedinte Văcăroiu ? să ridicăm la Curtea Constituţională sau unde se va considera că este procedural corect.
Vă rog, domnule vicepreşedinte Dorneanu.
Domnul Valer Dorneanu:
La ceea ce aţi spus dumneavoastră aş mai adăuga faptul că avem o Comisie pentru Regulament, care a fost deja însărcinată de către noi cu revederea tuturor textelor din Regulament pentru că de mai multe ori le-am criticat pe toate şi a spus că noi ne-am preocupat, la un moment dat, doar de trei texte, cele cu revocarea preşedintelui şi celelalte au trecut aşa, la grămadă, aruncate cu furca.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule preşedinte, ştiţi care este necazul? Că dacă lucrăm iar în comisii de Regulament separate iar nu va exista nici o coordonare între cele două regulamente.
Domnul Valer Dorneanu:
Bine. Dar a noastră să vină măcar cu propriile noastre texte.
Domnul Bogdan Olteanu:
Avantajul Comisiei de Statut că este comună şi poate cere celor două comisii să?
Domnul Valer Dorneanu:
N-am spus alternativ, la ceea aţi spus dumneavoastră. Comisia noastră de Regulament să vadă propriile noastre texte şi pe urmă?
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă nu greşesc a fost însărcinată prin martie să revadă tot Regulamentul şi să vină cu propuneri le aşteptăm cu nerăbdare. Putem să facem o revenire la adresa care s-a făcut mai demult, privitor la punerea în acord a Regulamentelor cu Constituţia, cu Statutul parlamentarului şi aşa mai departe.
În legătură cu această solicitare a Comisiei juridice înţeleg că se conturează ideea de a o trimite înapoi, transmiţându-le că nu este de competenţa noastră să controlăm constituţionalitatea procedurilor Senatului şi că le solicităm să meargă înainte cu procedurile.
De acord Biroul permanent? Bine. Vă mulţumesc.
Punctul 8
Scrisoarea din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Domnul Bogdan Olteanu:
Scrisoarea din partea Comisiei pentru drepturile omului.
Decizia a fost amânată ca să vedem cum se desfăşoară lucrările la Statutul minorităţilor.
Vă propun să mai stăm până miercuri şi să vedem cum se desfăşoară.
Vă mulţumesc.
Punctul 9
Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii.
Modificarea Legii 1/2005 privind funcţionarea Cooperaţiei. Ne cer să dăm un termen comun pentru comisia asta şi pentru Comisia pentru politică economică.
19 septembrie? De acord? Mulţumesc.
Punctul 10
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx nr.409/2006
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi a Comisiei pentru agricultură. Legea parteneriatului public privat în cercetarea ştiinţifică, prelungirea termenului cu 15 zile.
De acord? Mulţumesc.
Punctul 11
Informare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare
Domnul Bogdan Olteanu:
Informare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare. L-au audiat pe domnul ministru Sereş.
Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Mulţumesc.
Punctul 12
Memorandum intern: Propunere privind mărirea gradului de transparenţă a prezenţei deputaţilor în plenul Camerei Deputaţilor
Domnul Bogdan Olteanu:
Memorandum intern: Propunere privind mărirea gradului de transparenţă a prezenţei deputaţilor în plen.
Vreau să vă informez că la lista suplimentară se găsesc şi diverse documente din partea Institutului pentru Politici Publice, care ne-a dat în judecată întrucât am refuzat să le trimitem ceea ce mai devreme primiseră, respectiv lista de motivări.
Domnul secretar Ponta, domnul chestor Zgonea s-au înscris la cuvânt.
Domnul Victor-Viorel Ponta:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Am să vă aduc miercuri o informare amplă? Iniţial am crezut că este vorba de erori din partea IPP-ului. După aceea mi-am dat seama că este vorba de rea voinţă şi de prostie, uneori ? dar asta nu se pedepseşte legal. De două ori fiind secretar de şedinţă m-au trecut absent pe site-ul lor minune. Le-am trimis o scrisoare politicoasă de fiecare dată. Răspunsul a fost că m-au trecut absent pentru că ?? dumneavoastră vă jucaţi ca nişte copii cu cartele?. O să vă arăt răspunsul. Nu îl am la mine. După care, au făcut o conferinţă de presă, în care, bineînţeles, au minţit. Cu asta se ocupă dânşii. Motiv pentru care, o să vă aduc miercuri o informare şi o solicitare ? şi poate o dezbatem în Birourile permanente ? şi chiar în plen ? că acest institut ori este în stare să-şi desfăşoare activitatea corect şi imparţial, ori dacă nu, îi retragem accesul la datele noastre pentru că le foloseşte în mod greşit şi tendenţios.
Dacă vă arăt răspunsul acestei doamne Bau, în care spune că ?probabil că aşa este modul nostru al deputaţilor de a ne ascunde? nu ştiu ce facem...? pur şi simplu? Nu mai vorbesc de faptul că joi, în timpul plenului, au făcut un seminar la care ne-au invitat. Şi, pentru că n-am fost prezenţi, fiind în plen, aici, au făcut tot felul de declaraţii mincinoase la adresa noastră.
Deci, mi se pare că am îndurat destul de la aceşti mincinoşi ordinari.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc, domnule secretar.
Vreau doar să vă atrag atenţia că potrivit Regulamentului Camerei acelea sunt informaţii care se furnizează din oficiu. Ele se pun pe site-ul Camerei, nu se dau la cerere informaţiile de care vorbim. Deci, nu putem să restrângem accesul cuiva la ele.
Domnul Victor-Viorel Ponta:
Putem să facem ceva, cu cineva care foloseşte în mod intenţionat, greşit, tendenţios şi mincinos nişte informaţii?
Domnul Bogdan Olteanu:
Suntem deja în instanţă cu dânşii, drept pentru care aveţi ocazia să susţineţi acolo aceste chestiuni.
Domnul Zgonea.
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte,
Aş merge cam pe aceeaşi arie pe care a mers şi colegul nostru, domnul Ponta, legat de această atitudine. Au fost transmise câteva date din partea Camerei Deputaţilor, care exced competenţele legii şi privind accesul la anumite date cu caracter personal. Ba, mai mult decât atâta, dacă îmi aduc aminte şi discuţiile din fostul mandat, această atitudine de a trimite o foaie oficială, în care ai pus o foaie la xerox şi nu ai văzut semnăturile ? şi nu s-au pus semnăturile ? şi tot felul de chestiuni din acesta care nu sunt stabilite în lege şi nici în normele de aplicare, mi se pare o interpretare un pic tendenţioasă, doar de dragul de a ne face capital de imagine şi de a scăpa de presiunea pe care organizaţiile neguvernamentale o fac asupra activităţii Parlamentului.
A transmite o motivare a unui parlamentar face parte din acelaşi caracter privat ca şi semnătura. Şi, mie nu mi se pare corect că mâine-poimâine o să mă întrebe la ce oră am ajuns acasă şi, dumneavoastră, o să fiţi obligaţi să puneţi un cip în cadrul uşii mele să vedeţi la ce oră am ajuns acasă sau când am intrat?
V-am spus şi data trecută ? şi a spus şi domnul Albu ? dacă vă aduceţi aminte, că aşa fac. Fac anumite întâlniri, exact în timpul întâlnirilor noastre ca, după aceea, să ne acuze că nu venim la ele. Dacă vă aduceţi aminte şi domnul Árpád a spus aceeaşi chestiune.
V-aş ruga frumos, pentru că sunteţi preşedinte, să puteţi să adresaţi o scrisoare acestei organizaţii neguvernamentale, că folosirea datelor de acest gen, tendenţios şi fracturat ca informaţie, vă obligă pe dumneavoastră să luaţi măsurile şi dispoziţiile legale, în aşa fel încât să nu-i mai daţi acces la aceste date personale pentru că le interpretează tendenţios.
Nu este vorba de Valeriu Zgonea, sau de Victor Ponta, este vorba de anumiţi colegi ai noştri, care au fost prezenţi, care sunt plecaţi la acţiuni cu caracter parlamentar şi care au fost trecuţi absenţi. Să ştiţi că în acest moment activitatea IPP-ului este privită şi este cercetată pe INTERNET de foarte mulţi colegi de-ai noştri, inclusiv din presa scrisă regională, care transmit acele date şi le iau ca şi când ar fi date de căpătâi, pentru că ele la bază au informaţiile transmise de către dumneavoastră cu bună intenţie. Şi, eu cred că ar trebui să aveţi această discuţie.
Şi, al doilea lucru, nu mai daţi curs unor solicitări care nu sunt în textul legii. Dacă eu am o foaie de hârtie pe care scrie CNP-ul meu şi semnătura mea, acea foaie de hârtie, toată foaia de hârtie şi motivarea absenţelor are caracter confidenţial. Nu mi se pare normal ca cineva din Secretariatul general să trimită foaia tăiată pe jumătate, în care sunt acoperite CNP-urile şi semnăturile mele, să-mi spună că acea foaie este oficială! Eu n-am auzit aşa ceva din punct de vedere juridic.
Aţi răspuns la o solicitare care nu există. Şi ne punem în situaţia în care, creând deja un precedent, ei tot timpul vor cere aceste lucruri.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Zgonea, nu am răspuns eu, a răspuns colegul dumneavoastră de partid, Adrian Năstase, care era preşedintele Camerei la momentul respectiv.
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte,
Dumneavoastră aveţi datoria ca, întotdeauna, când devenim mai luminaţi să putem să luăm decizii mai luminate.
Domnul Bogdan Olteanu:
Nu. Voiam doar să vă informez că nu este un document dat de mine, este un document, însă, dat de Camera Deputaţilor şi care este invocat în procesul în care suntem parte, proces care este făcut pe baza jurisprudenţei Tribunalului Bucureşti, care spune că toate operaţiunile, activităţile şi alte chestiuni legate de banii publici şi de salarizarea pe bani publici, sunt informaţii cu caracter public.
Sigur că instanţa va decide şi în această cauză.
Domnul Valeriu Zgonea:
Să ştiţi că semnătura nu este? E protejată de lege?
Domnul Bogdan Olteanu:
Nu ne-au cerut semnăturile?
Domnul Valeriu Zgonea:
Au trimis lista de prezenţă?
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Zgonea, ne-au dat în judecată fără să ne ceară semnăturile. Ne-au cerut lista persoanelor care au semnat, nu semnăturile? Lista nominală a persoanelor care au semnat. Deci, nu au solicitat semnăturile.
Sigur că instanţa se va pronunţa. Suntem într-un litigiu, instanţa se va pronunţa şi vom şti să respectăm decizia instanţei.
Vreau să vă mai spun şi dumneavoastră ceea ce i-am zis domnului Ponta, că nu sunt informaţii date din proprie voinţă sau date către Institutul de Politici Publice. Sunt informaţii care se furnizează de drept.
Conform Regulamentului Camerei, nu ţin de informaţiile furnizate la cerere, ci de informaţiile furnizate din oficiu, de aceea le punem pe site, că informaţiile din oficiu se pun pe site. Deci avem în acest moment o obligaţie legală de a le furniza. Scrie acolo că modul de vot din Camera Deputaţilor se pune pe site, scrie în regulament.
Despre asta vorbim, pentru că, înţeleg că despre asta este supărarea dumneavoastră!
Domnul Victor Ponta:
Dar nu despre asta vorbeam, vorbeam despre două lucruri foarte clare, unu, că informaţiile puse de noi pe site sunt denaturate în mod intenţionat şi eu cred că trebuie să avem o poziţie şi, doi, că noi vă propuneam, dacă sunteţi de acord şi dacă Biroul permanent este de acord, să adresaţi o scrisoare doamnei Bau prin care să o rugaţi să nu mai facă seminarii, la care să invite deputaţi, în timpul plenului, după care, să treacă pe site-ul domniei sale că deputaţii au lipsit! Eventual, dacă acceptă scuza, că am lipsit de la plen ca să merg la doamna Bau la seminar.
Domnul Bogdan Olteanu:
Am înţeles!
Domnul Marton.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Într-adevăr, această manifestare a acestei aşa-zise societăţi civile, aş fi eu foarte interesat şi aici am o primă rugăminte, ca cei care finanţează această activitate a acestor persoane, care zic eu că nu se pricep la nimic, deci nu monitorizează ceea ce se întâmplă în Camera aceasta, tocmai în acea minunată zi ? despre care s-a mai vorbit ? a fost o dezbatere destul de aprinsă pe o temă destul de acută şi destul de importantă, camerele de comerţ, despre care domniile lor habar nu au şi, când am ieşit de la această dezbatere, imediat m-au întrebat de absenţe. Că atâta ştiu! Şi, m-ar interesa, dacă cei care furnizează banii ca să ne monitorizeze, măcar au habar cu ce se ocupă aceste persoane! Pentru că, în mod evident, dacă nu mă pricep la nimic, pot să număr şi să mă uit cine este prezent, pentru că, atâta se pricepe şi un copil de clasa a patra.
Ca atare, aş solicita o informare, cum se realizează înregistrarea congresmenilor şi senatorilor din Statele Unite, din Marea Britanie şi cum îi verifică diferite societăţi civile, mai ales că, am avut o discuţie cu una dintre acele persoane care cică îi îndrumă, din Statele Unite, care mi-a şi spus că în vremea respectivă, când era şeful de birou al unui congresman, şi el a primit un milion de dolari pentru un an de activitate a biroului, da! Şi noi avem o sumă cam asemănătoare pe care ne monitorizează activitatea!
Dar, într-adevăr, pe bune, aş dori să ştiu, pentru că, nu am informaţii, dacă puteţi să faceţi rost de informaţii, cum se monitorizează de Cameră, de societatea civilă prezenţa deputaţilor şi senatorilor, în aceste ţări, care finanţează activitatea acestei societăţi.
Pe de altă parte, domnule preşedinte, la ceea ce au dânşii acces nu este conform regulamentului. Regulamentul nostru spune clar că ceea ce este public este votul nostru final şi atât. Ori, dânşii au pe site-ul lor, fiecare vot, la fiecare vot din Camera Deputaţilor, prezent-absent, am şi spus, pentru că am fost în această situaţie în care, la un vot de 45 de articole mi-am exprimat votul de 30 de ori şi de 15 ori am fost absent, în decursul a cinci minute. Deci nu e regulamentar!
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc, domnul vicepreşedinte Mitrea.
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Şi eu am vrut să spun ceea ce spunea colegul Árpád, mai ales, eu, când conduc, nu folosesc votul electronic. A folosi votul electronic în momentul în care este evident că există o cvasi-unanimitate în sală, ar însemna să pierdem vremea. Am avut legi de 50-60 sau 200 de articole, în care, evident, sunt la două-trei articole discuţii, restul era în regulă şi nu puteam să blocăm Camera prin votul electronic. De aceea, cred că ar trebui să punem pe site, conform regulamentului nostru, votul final. Restul nu este treaba nimănui!
Şi pe mine m-au întrebat o dată de ce am aşa de puţine voturi şi le-am spus că atunci când conduc eu nu sunt.
După aceea, trebuie să ne mai uităm puţin la această chestiune cu semnătura, pentru că, nu este în regulă. Trebuie să recunoaştem, sunt mulţi colegi care semnează pentru ceilalţi! Şi nu e în regulă!
Povestea cu semnătura este o poveste care acum este cam desuetă, la comisie se semnează, e în regulă, avem cartele, aparatul poate înregistra foarte clar dacă cartela a fost sau nu utilizată. Aparatul poate înregistra şi stabilim, dacă a fost cartela utilizată, am văzut aici propunere să fie lăsată cartela acolo, asta ar însemna să lase toţi cartelele şi să plece! Important este să se stabilească, între ora opt şi nouă sau între nouă şi zece să se înregistreze prezenţa, cine îşi bagă cartela a fost prezent, cine nu, nu a fost prezent, ceva de genul acesta, nu-mi dau seama! Sau de două ori pe zi!
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc, domnul Bolcaş!
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Eu spun aşa, într-adevăr, suntem în prezenţa unei ofensive de totală rea-credinţă îndreptată împotriva forului fundamental al democraţiei! Este o ofensivă antidemocratică, o taxez ca atare, prin interpretarea de rea credinţă atât a dreptului de acces la informaţii de interes public, cât şi a activităţii parlamentarilor.
Sigur că, trebuie să răspundem la o asemenea soluţie şi eu cred că trebuie să răspundem prin rigurozitate şi onestitate.
Raportat la materialul care s-a propus, este bine şi este normal ca să luăm nişte măsuri, ca să vedem, în primul rând, transparenţa noastră, de unde până unde mergem, în limitele regulamentului. De observat ceea ce a spus şi domnul vicepreşedinte Mitrea, publicarea pe site a votului final. Prezenţa la vot nu este un indiciu al prezenţei.
Materialul nu cuprinde următoarea situaţie, semnarea este obligatorie şi rămâne utilă, pentru că, preşedintele de şedinţă, conform regulamentului, trebuie să anunţe numărul de deputaţi prezenţi din totalul de, sunt prezenţi atât. Este o categorie despre care acest material încă nu s-a pronunţat şi anume, este categoria celor aflaţi în alte activităţi parlamentare, despre care se ştie de la bun început că sunt în alte activităţi parlamentare, dar preşedintele de şedinţă îi anunţă, sunt prezenţi 125, 80 în alte activităţi parlamentare. Deci asta este o situaţie care trebuie relevată şi ea.
Evident că ?alte activităţi parlamentare? este suficient şi se aplică oricărui membru al Biroului permanent care nu este în clipa aceea în sală, pentru că el are şi alte însărcinări şi prezenţa membrilor Biroului permanent nu se verifică nicăieri şi nici nu trebuie verificată.
În ceea ce priveşte comunicarea de materiale, sigur că, sunt unele cereri care pot să fie satisfăcute şi altele care nu, prin protecţia, dacă vreţi, a vieţii private a fiecăruia. Motivarea absenţelor, motivul pentru care s-a cerut considerarea unei absenţe ca nejustificată este o chestiune strict personală a fiecăruia şi aşa ceva nu se poate comunica. Faptul că am avut o situaţie medicală este dreptul meu să o ţin ca informaţie personală şi să nu fie cunoscută. Aşa că, din acest punct de vedere, comunicarea motivelor absenţelor nu poate să fie făcută. Absenţele care sunt pentru deplasări în străinătate, pentru activităţi speciale ? conferinţe, consfătuiri ş.a.m.d. ? cu încunoştinţarea Parlamentului, trec, în acest mod, în rândul celor prezenţi la alte activităţi parlamentare şi am rezolvat un capitol cu aceste ?alte activităţi parlamentare?.
Sigur că, aici trebuie un sistem perfecţionat, dar sunt numai câteva idei şi am vrut să vi le împărtăşesc.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc, domnul Movilă.
Domnul Petru Movilă:
Întrucât colaborarea cu aceste structuri ale societăţii civile, vedeţi, ridică mai multe probleme, cred că, măcar pentru cazul de faţă, dar şi pentru altele, ar trebui să analizăm problema pe ansamblu, de la corespondenţa care se face, ceea ce spunea colegul nostru, domnul chestor Zgonea, trebuie să hotărâm clar, pe baza Regulamentului Camerei şi Constituţiei care sunt informaţiile la care au acces, să le facem aceste comunicări clare şi, trei, să le rugăm sau să le spunem un punct de vedere, că suntem disponibili să participăm la acţiunile lor, în afara programului Camerei Deputaţilor. Deci cred că sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le stabilim de principiu, cel puţin cu acest caz punctual, dar pe ansamblu, şi cu alte structuri care solicită colaborarea cu Camera Deputaţilor şi care şi, din păcate, dau informaţii eronate, tendenţioase, greşite.
Cred că de aici ar trebui să începem să lucrăm şi ne protejăm pe noi şi facem şi ceea ce este şi corect şi legal.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc, domnul vicepreşedinte Dorneanu.
Domnul Valer Dorneanu:
Stimaţi colegi, cred că nu ar trebui să precupeţim timpul destinat dezbaterii acestei chestiuni foarte delicate! Să nu ne lăsăm furaţi de faptul că o dată aceste chestiuni privesc un grup sau o persoană, altă dată pe alţii, pentru că, ne vine rândul la fiecare şi avem de-a face cu distorsionări ale legii, de regim, avem de-a face şi cu tendinţa clară a discreditării şi v-aş propune să facem câteva reflecţii de principiu.
Eu am sesizat şi în legislatura trecută tendinţe de a excede, de a forţa porţile legii. Se cer tot felul de date, în numele transparenţei, date care necesită organizarea unor structuri de lucru şi timp îndelungat pentru a se face tot felul de analize, de analize pe care noi nu le facem şi analize pe care vor ziariştii să le facem în locul lor.
Cred, de aceea, că, nu ştiu cine, poate chestorii sau un grup de parlamentari, să revadă acele texte şi să le revadă în lumina experienţei pe care am căpătat-o, pentru că, în momentul adoptării acelei legi au existat interese partizane din partea opoziţiei de a face cât mai accesibile mijloacele de intrare a presei, de a-i compromite pe ceilalţi! Cred că avem destulă experienţă acum, practică, din această lege şi poate că nu ar strica, eu ştiu, departamentul mass-media să facă o informare cu chipuri de întrebări care ni se pun şi ca să vedem care se încadrează în spiritul legii şi care exced.
Pe de altă parte, cred că trebuie să ne solidarizăm, în răspunsurile pe care le dăm, nu pentru a-i trage de urechi, neapărat, un ziarist sau altul sau o organizaţie sau alta, neguvernamentală, dar pentru a spune cu fermitate care este exact înţelesul legii şi care este exact răspunsul.
Şi, trei, insist şi eu pe a decela exact care sunt informaţiile care sunt de strictă personalizare a omului, care ţin strict de persoana lui şi care nu trebuiesc făcute publice şi care sunt destinate publicităţii.
Dar dacă noi nu privim cu seriozitate şi cu răspundere această relaţie, nu pentru a cenzura, nu pentru a închide, pentru a lipsi de transparenţă activitatea noastră, dar pentru a lăsa ceea ce fac şi celelalte parlamente public, votul final, şi nu să intre şi în laboratoarele noastre, în intimităţile fiecăruia ş.a.m.d.
Domnul Bogdan Olteanu:
Mulţumesc, domnul deputat Călian.
Domnul Petru Călian:
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, am intrat de mai multe ori pe aceste site www.IPP.ro şi cred că această doamnă directoare ?baubau?, caută mai mult să ne sperie, decât să facă ceva concret, să vină în sprijinul electoratului!
Sunt multe lucruri eronate pe acest site, nu ştiu cum le prelucrează, iar unele sunt de-a dreptul jignitoare!
În privinţa memorandumului intern, am citit cu atenţie ceea ce aţi propus şi cred eu că ar fi chiar absurd ca să mai inventăm încă o cartelă, să fim la îndemâna angajaţilor Camerei Deputaţilor, să-i rugăm să ne dea de fiecare dată cartelele, în treizeci de minute, să votăm, să le trimitem înapoi! Este ?.. cred că ne mai trebuie numai gratii la geam, să nu mai fugă vreo nepoată şi am rezolvat toate problemele!
Consider că semnătura, precum şi cartela cu care votăm, sunt suficiente şi nu este cazul să facem casete, unde să păstrăm alte cartele, pentru că, suntem oameni maturi şi totuşi, suntem, până la urmă, demnitari! Este absurd să nu avem atâta discernământ, încât să fim în măsură să ne păstrăm cartelele să le păstrăm la angajaţii?.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Călianu, vă rog să discutaţi numai de memorandumul pe care l-am propus eu, celălalt este o ofertă tehnică din partea Secretariatului general, pe care nu mi-o însuşesc!
Domnul Petru Călianu:
Dar eu nu mă refer la dumneavoastră, citez ceea ce am în mapă!
Domnul Bogdan Olteanu:
Nu, uitaţi-vă că este un memorandum semnat de mine şi, după aceea, un memorandum semnat de un director din Secretariatul general, care nu este însuşit de mine!
Domnul Petru Călianu:
Da, de domnul Lapteş.
Domnul Bogdan Olteanu:
Ca să fiu mai explicit, ceea ce eu propun este să facem noi public, din proprie iniţiativă, şi nu obligaţi de o instanţă, lista cu motivele absenţelor.
Sigur că, se poate vedea care sunt motivele de interes personal sau de intimitate personală care nu trebuie detaliate, dar propunerea este tocmai de a face distincţia între acei parlamentari care nu sunt în misiune şi lipsesc şi parlamentarii care sunt în misiune şi lipsesc, despre care să se menţioneze undeva că sunt în misiune, ca să nu se afle pe site.
Este vorba de primul memorandum şi regret că a fost ataşat şi un memorandum din partea Secretariatului general pe care nu mi-l asum.
Dacă aţi încheiat, domnul Zgonea.
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, eu cred că toate dezbaterile pe care le-am avut astăzi pot avea un caracter de recomandare pentru numeroasele comisii pe care le avem, permanente, şi care ar trebui să stabilească foarte clar aceste lucruri.
Avem o comisie de regulament, avem o comisie juridică şi avem o comisie pentru statut şi eu am spus data trecută şi v-am rugat şi pe dumneavoastră, ca în această etapă, în care noi vrem să deschidem această instituţie la parametrii europeni şi moderni pe care dumneavoastră doriţi să-i aduceţi, să nu cumva să excedem şi să putem să-i punem să aibă acces la nişte date care vom constata, mai de vreme sau mai târziu, vom constata că sunt date cu caracter confidenţial.
Tocmai pentru acest lucru, vă rog frumos să cereţi comisiei pentru statut şi comisiei pentru regulament ca, într-o săptămână, să stabilească foarte clar, într-o săptămână, urgent, aceste interpretări care trebuie dată în această zonă şi să prezinte această soluţie cu care dumneavoastră aţi venit astăzi, în aşa fel încât, unu, să atingă parametrul de transparenţă cerut de către organizaţiile neguvernamentale, ca să ştie, la votul final, cine a fost prezent şi cum a votat, dacă acest vot este deschis.
Doi, să putem să protejăm acele date cu caracter confidenţial pe care, conform legii, fiecare cetăţean din România, nu parlamentarul în sine, le are! Iar din acest punct de vedere, dumneavoastră, fiind în litigiu, ca reprezentant al Camerei, cu Institutul de Politici Publice, aş merge pe ideea pe care a propus-o Victor, de a face o adresă şi a spune ? şi ar trebui să ne uităm în lege, dacă nu cumva este o sancţiune pentru interpretarea tendenţioasă a datelor pe care noi le punem la dispoziţie ? pentru că, dacă există această sancţiune, noi trebuie să fim corecţi cu noi înşine şi să spunem că această sancţiune o aplicăm pentru că constatăm ? şi să dăm exemple. Dacă nu este, să ne referim şi la acea lege şi să vedem! Pentru că, eu vreau să vă spun ceva, eu nu am văzut nici o cameră de luat vederi să filmeze, la Parlamentul European, că toate cartelele, la ora nouă, sunt băgate în aparat! Şi în sală sunt zece inşi şi comisarul pentru nu ştiu ce problemă de gripă aviară vorbeşte şi sunt şapte parlamentari, care sunt euro-parlamentari, iar restul au alte activităţi! Şi nu consider că este normal ca, într-o societate modernă, principala problemă a unui institut de politici publice, care ar trebui să fie formarea politicilor ş.a.m.d. să fie caracterul decisiv în a judeca mandatul unui parlamentar, că, până la urmă, ei asta vor să spună, dacă Zgonea este băiat deştept, bun şi a fost corect, să le spună celor din judeţul Dolj! Dar eu cred că este de datoria celor din judeţul Dolj să mă judece pe mine ca activitate.
Şi din datele pe care dumneavoastră le aveţi pe site şi pe care le-aţi pus cu intenţia foarte bună ca ei să aibă acces, sunt ei, cetăţenii, nu mi se pare normal ca cineva să le interpreteze într-un stil tendenţios! Pentru că v-a spus Victor şi sunt de acord cu el! Şi v-aş ruga frumos să vă gândiţi că, în intenţia dumneavoastră de a face un lucru bun, se poate întâmpla ? eu nu spun că doamna Bau are o rea voinţă ? bănuiesc că a fost o interpretare, datorită unor scăpări care sunt la noi, aşa cum a spus şi domnul profesor Bolcaş, în interpretarea regulamentului. De aceea, vă rog, să dispuneţi acestor două comisii ca, într-o săptămână să ia decizia care trebuie şi să ne-o prezinte?
Domnul Bogdan Olteanu:
Stimaţi colegi, nu comisiile au această competenţă, în România, conform legii, există Autoritatea pentru protecţia datelor cu caracter personal, care are această obligaţie legală, ca să identifice acele informaţii ? printre alte obligaţii legale ? să identifice care informaţii sunt informaţii cu caracter personal şi nu se furnizează public. Deci ce putem să facem, dacă mergeţi în această direcţie, trebuie să solicităm Autorităţii pentru protecţia datelor cu caracter personal, o listă cu acele informaţii care au caracter personal, dintre cele care ne-au fost solicitate.
Dar vreau să vă spun, cu toată deschiderea, că în momentul în care primim acea listă de la autoritate, că ne place, că nu ne place, trebuie să o punem pe site.
Domnul Valeriu Zgonea:
Să vă spun ceva, iarăşi, domnule preşedinte, aţi înţeles aşa cum aţi vrut!
Din punctul meu de vedere, interpretarea pe care face Autoritatea respectivă este bazată pe legislaţie şi interpretarea este subiectivă. Ea se referă la fiecare instituţie în parte, pentru că, fiecare instituţie are caracterul său şi regulamentul său propriu pentru păstrarea confidenţialităţii unor date. Nu cred eu că, dacă Autoritatea spune că nu ştiu ce raport al Serviciului Român de Informaţii sau nu ştiu ce întâlnire a comisiilor noastre de control a SRI sau SIE trebuie publicată pe site, pentru că a spus Autoritatea?
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Zgonea, autoritatea este autoritate competentă, conform legii române şi ea stabileşte pentru toate instituţiile, că ne convine, că nu ne convine!
Ori luăm noi o decizie politică aici, ce facem public şi ce nu facem public şi ne asumăm acest lucru, ori, dacă vrem să aplicăm legea, haideţi să fim serioşi, nu are treabă Comisia juridică cu acest subiect!
Domnul Valeriu Zgonea:
Eu am spus Comisia pentru Regulament şi Comisia pentru Statut, care trebuie să interpreteze foarte clar ce punem la dispoziţie!
Domnul Bogdan Olteanu:
Da, domnule Zgonea, dar există în statul român o autoritate care, conform legii de înfiinţare, asta are ca şi competenţă, să spună tuturor autorităţilor publice, care sunt informaţiile cu caracter public şi care sunt informaţiile cu caracter personal. Acesta este rostul pentru care am înfiinţat-o!
Şi atunci, putem să mergem să ne adresăm acestei autorităţi, dar trebuie să avem în vedere că, dacă ne comunică un punct de vedere, va trebui să-l şi aplicăm!
Domnul Marton.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Eu cunosc destul de bine ambele legi, mai ales că, deşi nu se ştie, la ambele sunt şi co-autor.
Eu, pe vremea respectivă, aş fi dorit să existe o singură lege pentru cele domenii, ca să se cunoască ambele laturi ale aceleiaşi probleme.
Trebuie să vă spun că, ceea ce suntem noi, conform legii, obligaţi să punem pe site, este lista informaţiilor publice pe care le avem. Deci asta este ceea ce noi trebuie să facem! Şi, într-adevăr, nu ştiu dacă avem, nu avem! Există această obligativitate legală de a face o listă cu ceea ce avem noi public. Şi, ceea ce este dincolo de aceasta, nu este public! Nu e public!
Avem şi un statut, avem şi un regulament şi, iarăşi, întotdeauna, există prevederi referitoare la acele evenimente care sunt publice, altele nu sunt publice. Pentru situaţiile în care sunt publice, putem decide, conform regulamentului nostru, să nu fie publice, avem acest drept, din contră, dacă nu sunt publice, putem face invers, să decidem că, de data asta, avem o şedinţă publică.
Eu cred că, totuşi, ar trebui să revedeţi această listă, dacă există, să o publicăm, asta e public şi, evident, în caz de litigiu, ne putem adresa cu o întrebare de interpretare şi acelei autorităţi! Nu ştiu dacă este obligatorie atunci când, autoritatea respectivă se pronunţă în legătură cu, pentru că, trebuie să vă spun că această autoritate, aşa cum este la noi, este o autoritate care s-a desprins din Avocatul Poporului şi care are cam tot aceeaşi greutate pe care a avut-o instituţia Avocatului Poporului. Deci nu are o greutate mai mare decât de a direcţiona, deci nu ia nişte decizii obligatorii pentru toată lumea ş.a.m.d. Ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, nici nu se ştie că există o astfel de autoritate.
Domnul Bogdan Olteanu:
Sunt la fel de convins că orice fel de instanţă din România, pe baza unui punct de vedere al acelei autorităţi care decide că informaţiile respective nu au caracter personal, va da câştig de cauză celor care ne dau în judecată. Şi, noi ne aflăm în acest moment într-un litigiu. Întâmplător ne aflăm în acest moment. Discuţia a fost deschisă, dacă vă amintiţi, înainte de lansarea acestui litigiu, dar suntem încă în litigiu.
Domnul Ponta şi după aceea domnul Movilă.
Domnul Victor-Viorel Ponta:
Doar un minut vreau să vorbesc şi pentru colegi şi pentru stenogramă, pentru că trebuie să mă judec cu oameni ăştia.
În primul rând, eu vreau să spun că sunt pentru transparenţă totală. Nu mă deranjează să punem absolut tot, mă deranjează ca un ONG, spre deosebire de celelalte care sunt de bună credinţă, să folosească cu rea credinţă, în nişte scopuri, nu ştiu care sunt acestea, oricum negative? Prima dată, pentru că ştiam de la colegi că scriu date greşite, prima dată am printat de pe site-ul dânşilor, le-am trimis o adresă crezând că este vorba de o eroare. A doua oară, am printat, le-am trimis o adresă crezând că este vorba de prostie. A treia oară, văzând că persistă, mi-am dat seama că este vorba de rea credinţă, motiv pentru care încerc să vă spun că noi nu avem o problemă cu transparenţa. Dimpotrivă. Suntem foarte transparenţi, punem la dispoziţie tot. Avem o problemă cu nişte indivizi care vor să obţină bani de la noi.
Vă rog frumos să citiţi acţiunea dânşilor, care ne cer daune morale. Vă spun şi de ce ne cer daune morale. Citez din domnii aceştia: ?Am suferit un prejudiciu, evident, constând în sentimente de neîncredere în autorităţile publice, de profundă umilinţă în ipostaza cetăţeanului înjosit de proprii aleşi, de neputinţă în încercarea de realizare a obiectivului nostru.? Motiv pentru care ne cer bani.
Deci, eu încă o dată vă spun. Eu cred că noi trebuie să colaborăm şi să fim perfect transparenţi cu toate ONG-urile, cu toată lumea care este de bună credinţă. Mai puţin acest institut, care s-a dovedit că nu este nici un institut, este o gaşcă de mincinoşi cărora eu nu cred că trebuie să le dăm absolut nimic, din moment ce putem dovedi prin documente că mint.
Asta am încercat eu să spun şi acesta este punctul meu de vedere. Vă mulţumesc.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule deputat, tocmai de aceea propun ca informaţiile să fie furnizate din oficiu şi nu la cerere, ca să nu existe nici un fel de posibilitate de a alege între cei cărora le dăm sau nu le dăm. Sau ar fi nevoie să-i judecăm pe cei care le primesc.
Domnul deputat Movilă, din nou.
Domnul Petru Movilă:
Îmi susţin punctul de vedere. Ar trebui să vedem exact, în baza Regulamentului şi Constituţiei ce informaţie trebuie să dăm pe bază de solicitare scrisă şi de abia după aceea, dacă vor avea nemulţumiri, se vor adresa cui vor crede ei de cuviinţă, nu noi. Nu are rost să ne băgăm singuri într-o problemă care nu există la acest moment. De aici ar trebui să pornim.
Doi: poate cineva din conducerea Biroului Camerei poate invită, poate desemnaţi pe cineva, să discute aceste lucruri şi nemulţumirile care s-au ridicat, bineînţeles, colegul nostru poate acţiona cum crede de cuviinţă, dar, pe ansamblu, Camera trebuie să aibă o politică clară faţă de aceste ONG-uri. Nu are rost să începem cu autoritatea privind informaţiile personale şi aşa mai departe. Dar, trebuie început de undeva ca să avem lucrurile noi clare.
Vedeţi, noi ne ştim exact până unde şi ce putem să dăm, cât trebuie să dăm. Clar. Cât spune legea? trebuie să dăm totul, dar mai departe?
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc.
Tocmai de aceea, doamnelor şi domnilor colegi, îmi pare rău că s-au amestecat cele două discuţii, cea despre litigiul pe care îl avem şi cea despre propunerea pe care v-am făcut-o. Propunerea mea cuprinde numai informaţii care să fie furnizate din oficiu, astfel încât să nu existe nici un fel de discuţie, că le-a primit cineva sau nu le-a primit. Dacă doriţi să mai aprofundăm această chestiune, cerând un punct de vedere de la autoritatea pentru protecţia datelor cu caracter personal, eu nu am o problemă, dar vă spun la fel de deschis, că dacă punctul de vedere va fi că dai informaţiile acelea, nu au un caracter personal, atunci, nici nu se mai pune problema să nu le punem pe site, că nu avem nici un fel de justificare. (Discuţii colaterale)
Noi putem să stabilim ce listă vrem, dar în momentul în care am stabilit o listă şi am pus informaţiile acelea pe site şi pe urmă am fost daţi în judecată că n-am furnizat alte informaţii şi am pierdut, oricum trebuie să furnizăm informaţia aceea. Deci, noi stabilim lista până când o instanţă hotărăşte că am stabilit-o greşit. Eu vreau să vă atrag atenţia că instanţele au hotărât deja în repetate rânduri că am stabilit listele greşit şi că toate motivările Tribunalului Bucureşti, din ultimul an ? şi au fost mai multe ? spun acelaşi lucru ?? că întotdeauna când este vorba de bani publici, toate informaţiile trebuie făcute publice?. Noi ne putem expune ca şi de data aceasta să avem acelaşi gen de motivare pe baza jurisprudenţei de la tribunal, dar eu vă întreb dacă este bine să luăm o decizie politică din proprie iniţiativă sau să fim siliţi de instanţă.
Asta este opţiunea noastră. Sigur că putem să judecăm, putem să vedem care informaţii sunt publice şi putem să ne folosim şi de comisii şi de autoritatea pentru protecţia datelor. Dar, vă spun că nu e prima oară când suntem în instanţă şi nu avem nici un fel de caz în care Parlamentul României, sau altă instituţie publică să fi câştigat. În toate cazurile de solicitare de informaţii publice în care diverse organizaţii nonguvernamentale sau diverşi cetăţeni au dat în judecată, au câştigat atunci când a fost vorba de bani publici. Există deja o jurisprudenţă formată şi rămâne ca acum noi să ne asumăm în ce măsură mergem pe jurisprudenţă şi pe hotărâre judecătorească să luăm o decizie.
Domnul deputat Márton Árpád.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Ce relevanţă din punct de vedere al banului public are semnătura deputatului? Ce relevanţă are motivarea, deci, scrierea exactă cu ce şi-a motivat absenţa deputatul? Ce relevanţă are însăşi prezenţa la vot a deputatului sau, altundeva, în această sală, la ministere? Cineva m-a contabilizat azi la ora 16,00 când încă lucram la un proiect de lege? Primesc eu pentru asta o sumă în plus? Că dacă aş primi, atunci, da, aş zice că acele 6 ore pe care duminică seară le-am petrecut cu activitatea pentru un proiect de lege, atunci să mi se plătească dublu, aşa cum se plăteşte la toată lumea şi atunci să fiu verificat. Dar, dacă nu, nu are nici o relevanţă faţă de banul public.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule deputat, vă răspund: are. Deci, semnătura o scoatem din discuţie. Nu ni s-a cerut niciodată să furnizăm semnături. Ni s-au cerut liste de nume. Bun. Nu ni s-au mai cerut nici de această dată, IPP-ul, nici alţii nu ne-au mai cerut semnături, ci liste de nume. Iar, în ce priveşte motivarea absenţei, iertaţi-mă, momentan are, câtă vreme art.141 există în Regulament şi câtă vreme avem Statutul care spune că ?dacă un parlamentar nu îşi motivează absenţa i se retrage din indemnizaţie?. Acela este ban public.
Presupun că cetăţeanul care este interesat vrea să vadă dacă ţi-ai motivat sau nu ţi-ai motivat absenţa. Dacă vreţi, putem merge şi pe altă formulă, cea în care să se menţioneze dacă absenţa este motivată sau nu este motivată, dar în acel moment toată răspunderea se va sparge în capul liderului de grup, care va trebui el să iasă să justifice ce fel de motivare a fost aceea pentru care s-a pronunţat.
Şi, ştim foarte bine, că am mai avut discuţii în Biroul permanent legate de anumite motivări.
Vă rog, domnule vicepreşedinte Bolcaş.
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Este o chestiune teoretică pe care nu o s-o putem explica niciodată celor care nu vor să înţeleagă. Ei spun că are legătură cu banul public pe ideea simplistă că noi suntem plătiţi să fim prezenţi, ceea ce este fundamental greşit. Noi suntem aleşi ca să fim prezenţi. Asta este deosebirea fundamentală, iar plata este subsecventă alegerii noastre. Deci, răspunderea parlamentarului este numai în raport de alegătorii săi. Asta este ideea constituţională. Iar ceea ce se face acum este unul dintre actele care duc la ştirbirea principiului autonomiei parlamentare: să fie pusă sub controlul unor instituţii, independent de natura lor, de stat sau ONG-uri. Asta este o problemă foarte periculoasă şi trebuie discutată cu foarte multă seriozitate şi de aceea eram şi eu pentru un aviz din partea celor două comisii.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Bolcaş, cu toată consideraţia, Regulamentul pe care noi l-am votat spune că ?? deputatului care nu îşi poate motiva absenţa i se reduce din indemnizaţia lunară pentru fiecare dintre absenţe o sumă de bani?. Noi am votat chestia asta. Deci, din punctul acesta de vedere nu mai e în considerarea calităţii de parlamentar că noi am pus-o aici. Putem să o modificăm.
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Sunt două raporturi juridice absolut distincte. Unul este? drept parlamentar, care constă în actul alegerii şi altul este un raport juridic, dacă vreţi, de muncă, în care există o retribuţie pentru o muncă prestată. Să nu facem confuzie între cele două. Aici este marele pericol şi asta este capcana ce ni se întinde, nu nouă, ci structurii democratice în principiu.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul Kelemen.
Domnul Kelemen Hunor:
Domnule preşedinte,
Eu aş fi de acord să publicăm toate datele solicitate. Sigur, transparenţă totală, dacă nu aş fi convins că indiferent ce vom face, ei săptămâna viitoare vor găsi altceva: de ce nu am luat cuvântul? Cum adică staţi şi votaţi? Cum adică nu sunteţi în circumscripţii?... Aici scopul nu acesta este. Scopul este denigrarea instituţiei Parlamentului. Acesta este scopul. Putem să ne ascundem după degete, dar acesta este scopul lor. Dăm tot ce vor şi veţi vedea că săptămâna viitoare vor veni şi vor spune că ?? domne, staţi acolo ca nişte proşti şi ? nu ştiu ce? şi votaţi?! De ce nu luaţi cuvântul, de ce nu sunteţi în circumscripţii? de ce nu faceţi asta? de ce nu faceţi aia??!?
Aici nu cred că putem ieşi altfel decât printr-o ? Trebuie să explicăm noi şi nu trebuie să aşteptăm explicaţiile lor în faţa opiniei publice, ce înseamnă să fii prezent, ce înseamnă să fii prezent în plen, ce înseamnă să votezi, ce înseamnă să fii prezent în comisiile de specialitate. Ar trebui să facem noi o strategie de comunicare.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnul Zgonea.
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte,
Dacă vă uitaţi la principalii susţinători financiari, sunt principalii promotori ai democraţiei şi exact ai principiilor pe care domnul Bolcaş, le-a prezentat. Eu sunt consternat că discutăm atât de mult despre o chestiune strict-strict simplă, despre Institutul de Politici Publice. Ambasada Statelor Unite, Ambasada Canadei? Scurtă prezentare? uitaţi! Open Society USAID ? Programul Grace, dar poate că trebuie să le scriem ca Parlament, colegilor de acolo să-i întrebăm dacă fondurile pe care le-au primit ei sunt în corespondenţă cu acea scrisoare pe care ne-au trimis-o nouă tendenţioasă şi care, pe mine mă şochează ca atitudine şi ca comportament şi nu o recunosc pentru că IPP scrie destul de bine. Pagina 1, undeva în documentul pe care îl aveţi dumneavoastră suplimentar, pe la sfârşit.
Şi reforma clasei politice. Aceasta este principala ţintă. Reforma clasei politice nu înseamnă să întrebe dacă Valeriu Zgonea a fost prezent şi dacă a semnat şi ce cod numeric personal are!
Deci, domnule preşedinte, sunt două chestiuni? Aveaţi dumneavoastră dreptate că sunt două chestiuni total diferite: propunerea pe care aţi făcut-o dumneavoastră către Biroul permanent legată de această transparenţă, se subscrie clar, exact, discuţiei pe are am avut-o şi pe care şi domnul Bolcaş, aţi văzut că aţi acceptat-o ca aceste propuneri pe care dumneavoastră le-aţi avut să fie analizate de Comisia pentru Regulament şi de Comisia de statut, împreună, şi într-o săptămână să ne facă o propunere specifică pentru aceste intervenţii pe care dumneavoastră le-aţi avut, în aşa fel încât ele să fie clare.
Doi: referitor la atitudinea pe care a avut-o acest Institut de Politici Publice, care dacă îl ascultăm ce scrie ar trebui să se ocupe de cu totul şi cu totul altceva, reforma administraţiei publice, reforma finanţelor publice locale, reforma clasei politice, în fine?
Rugămintea mea, domnule preşedinte, este să facem exact cum a zis şi domnul Márton Árpád, să găsim, să interpretăm foarte bine acea lege şi acel text, privind ce avem noi dreptul să dăm, să punem la dispoziţie cetăţeanului şi după aceea organizaţiilor neguvernamentale şi celelalte, şi tot ceea ce este de domeniul transparenţei, deciziei, pentru această instituţie, să fie ? aşa cum este şi în alte ţări ? publicat pe site şi să fie foarte clar: ce este pe site, este transparent, ce nu este pe site înseamnă conform legii româneşti, în acest moment să putem?
Dacă noi considerăm în acest moment că legea pe care am făcut-o atunci, are anumite zone care permit accesul la informaţii mai mult decât ar trebui, tot noi suntem cei care putem să modificăm legea. Eu vă spun că Directiva europeană în domeniu este mult mai restrictivă decât am făcut noi legea la momentul respectiv, pentru că noi am avut tendinţa de a traduce, de a primi două organisme guvernamentale care au făcut ce au făcut? Ca să vă dau un exemplu, declaraţia de avere a unui euro-parlamentar şi anumite cheltuieli ale fondurilor publice, pe anumite zone, nu se dau decât la descărcarea anului, deci, după anul 2006, se dă în anul 2008 ? când se face descărcarea anului ? şi se dau sumele grosso-modo şi nu cheltuirea pe detalii. Iar, declaraţia euro-parlamentarului este subiect privat. Deci, pe site ea nu apare. Scrie că ai declaraţia, după care faci cerere în scris şi ţi-o dă.
Dacă utilizezi acea informaţie în altceva decât în ceea ce este scris în declaraţie, Parlamentul European are dreptul ca raporturile pe care le are cu tine să le suspende.
Eu cred că poate noi în lege ? de care dumneavoastră spuneaţi ? poate nu avem această chestiune şi a apărut această situaţie inedită în care o organizaţie neguvernamentală interpretează tendenţios anumite date pe care noi le-am pus la dispoziţie. Şi, atunci, dumneavoastră, ca preşedinte al Camerei trebuie să luaţi o decizie: le dăm în continuare ca ei să ne ponegrească?
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule deputat,
O spun a patra oară în această şedinţă: sunt informaţii care se publică din oficiu, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor. Eu nu pot să iau nici o decizie într-un fel sau altul. Dacă se va modifica Regulamentul voi şti să aplic orice fel de Regulament votat de Cameră. Momentan scrie că ?lista voturilor se publică pe site?, şi ea se publică pe site.
Domnul Valeriu Zgonea:
Votul final, domnule preşedinte?
Domnul Bogdan Olteanu:
Da. De acord cu dumneavoastră.
Domnul Valeriu Zgonea:
Ei au acces la voturile noastre pe articole, domnule preşedinte.
Domnul Bogdan Olteanu:
De pe site?
Domnul Valeriu Zgonea:
Păi, cine le pune pe site, domnule preşedinte, că nu le pun eu.
Eu nu am acces la serverul acela.
Domnul Bogdan Olteanu:
Sunt puse, domnule Zgonea, din vremea în care altcineva conducea Camera Deputaţilor printr-o decizie, presupun, a conducerii Camerei Deputaţilor. Eu am găsit toate aceste lucruri aşa. Deci, presupun că trebuie să mai întrebaţi şi în altă parte, că eu sunt preşedinte de la sfârşitul lunii martie.
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, eu sunt de acord, dar dacă noi am greşit, acum trebuie să persistăm în greşeală?
Eu v-am spus şi data trecută şi îmi menţin această afirmaţie. Există o tendinţă şi a fost o tendinţă a preşedinţilor de Cameră, de a conduce activitatea parlamentară după presiunea pe care anumite organizaţii neguvernamentale au exercitat-o asupra noastră. Am spus că este o greşeală şi o capcană în care a căzut şi fostul preşedinte şi cel dinaintea dânsului şi nu mi se pare normal în acest moment, pentru că noi trebuie să definim foarte clar care sunt raporturile dintre această instituţie şi cetăţenii săi şi care este accesul transparenţei la informaţii. De aceea şi vorbesc la microfon, nu mi-e frică să mă publice în ziar. Nu am o problemă din această chestiune?
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar, nu?.!
Domnul Valeriu Zgonea:
Dar, eu vreau să vă spun ceva, domnule preşedinte. Cădem în această capcană. Mâine-poimâine o să scrie ceva rău despre o intenţie bună pe care dumneavoastră aţi avut-o şi n-o s-o mai faceţi. Pentru că, bineînţeles, trei ONG-uri, care au găsit nişte fonduri câştigate dintr-un proces de genul acesta, au făcut publicitate în trei ziare care au scris împotriva dumneavoastră, care aţi avut o intenţie bună. Şi, atunci, noi ce facem? Blocăm activitatea parlamentară pentru că în acel moment trei ONG-uri spun că reprezintă nu ştiu câtă populaţie? Câtă populaţie reprezintă? Pe cine reprezintă ei?
Dacă dumneavoastră puneţi date transparent pe site şi ei le interpretează tendenţios?
Domnul Bogdan Olteanu:
Asta vă şi propun, domnule Zgonea, să punem date transparent pe site.
Domnul Valeriu Zgonea:
Şi eu sunt de acord. Trimiteţi-le la cele două comisii să ne facă această propunere a dumneavoastră, să ne-o transmită, să facă interpretarea Regulamentului aşa cum trebuie, modificăm ce înseamnă Regulamentul, într-o zi, acolo nu există aceasta?
Domnul Bogdan Olteanu:
Punerea datelor pe site să ştiţi că nu trebuie aprobată printr-un text de Regulament. Dacă dăm o decizie în Birou nu cred că avem o problemă.
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte,
De ce să vină cineva după aceea, în 2009, după dumneavoastră, sau rămâneţi tot dumneavoastră şi să spună că este o decizie a Biroului permanent?
Domnule preşedinte, cel mai bine scrie în articol.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule deputat,
În ciuda părerilor multora, să ştiţi că votul nostru aici în Parlament este acoperit de imunitatea parlamentară.
Domnul deputat Márton.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Toată activitatea noastră parlamentară este cârmuită sub o prevedere foarte importantă din Constituţie, conform căreia orice mandat imperativ este nul.
Vă spun sincer că, din punctul meu de vedere, şi ştiu că numai din populism apare acea prevedere în Regulamentul nostru, care este neconstituţională, cum că eu sunt obligat să fiu prezent pentru că altfel sunt pedepsit.
Domnul Bogdan Olteanu:
Aţi votat-o şi în Statutul parlamentarului, domnule deputat.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Ştiu? ştiu? Am spus. Cu toţii am votat din populism ieftin pentru că, din acel moment, această prevedere este neconstituţională pentru că am un mandat imperativ de a fi prezent undeva. Când mi se spune, când majoritatea a decis că trebuie să fiu acolo, acolo trebuie să fiu eu. Pot să fiu eu în Opoziţie? S-au făcut de foarte multe ori încercări când a ieşit Opoziţia din sală? hai să-i pedepsim? cine sunt absenţi? S-a încercat de foarte multe ori, tot pe acest articol.
Şi, credeţi-mă, într-adevăr, atentează însăşi la independenţa deputatului.
Referitor la ceea ce aţi propus dumneavoastră, este posibil ca dânşii să nu fi zis în zilele astea nimic despre dorinţa lor neţărmurită de a ne vedea semnăturile. Dar, aceste materiale, nu eu le-am pus aici. Ni s-au pus în faţă. Un material, care, cică, ?nedestinat publicităţii?, acest material. Adică această scrisoare trimisă de IPP, nu ştiu de ce să fie secretă. Şi, în adresa, 505/2006, ni se solicită în două puncte, clar, copie după motivările noastre, cu semnăturile noastre, cât şi data de 06.03.2006? ?de asemenea, vă rog să-mi trimiteţi copiile listelor de prezenţă la şedinţă în plen în perioada 1.XI. ? 31.XII, semnate de către deputaţi?. Păi, asta ce este altceva decât o semnătură.
Domnul Bogdan Olteanu:
Acelea s-au şi dat, din câte ştiu? Eu ştiu că există acolo nişte liste de semnături, mai demult, de la sfârşitul anului trecut.
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Deci, ei au avut astfel de solicitări. Şi cea mai bună soluţie, din punct de vedere juridic, să se trezească şi aceste doamne cu, eventual, 360 de procese pe dreptul fiecărui deputat care a fost lezat în dreptul său undeva, dacă ştie să-şi demonstreze şi să vedem. Cu nişte solicitări mai dure şi să vedem dacă se câştigă în instanţă sau se va câştiga peste doi-trei ani în CEDO. Nu mă deranjează. Atunci va plăti.
Domnul Bogdan Olteanu:
Mulţumesc. Domnul secretar Albu.
Domnul Gheorghe Albu:
Nu doream să mai intervin, dar am citit ceva din stenogramă şi vreau să pun o întrebare: votul nostru, aici, în Biroul permanent este un vot public?
Domnul Bogdan Olteanu:
Atunci când se solicită ca atare, presupun că este un vot public.
Domnul Gheorghe Albu:
Eu am constatat că se comunică, cum am votat nominal în Biroul permanent, fără să se solicite expres acest lucru, fără să ceară expres. Şi constatăm că nu mai ştiu?
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă este vot deschis şi stenograma este publică, bănuiesc că şi votul este public.
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Dar, este o deosebire: lucrările în plen sunt publice, deci, voturile sunt publice, lucrările Biroului permanent nu sunt publice.
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar stenograma este publică, conform Regulamentului.
Domnul Gheorghe Albu:
Stenograma da?
Al doilea lucru? Am mai constatat un lucru citind? este a doua oară când se întâmplă. În prima şedinţă condusă de domnul Năstase, în prima stenogramă pe care o văd aici, la un moment dat domnul Năstase are o remarcă în care spune: ?Văd că numai eu vorbesc cu microfon?? dar este dată întreaga conversaţie. Deci, practic, nu s-a oprit microfonul la nimeni, cu toate că, probabil, dacă aceasta este reacţia, s-a solicitat expres. Cum? Vreau să reamintesc că şi eu am solicitat expres să nu se înregistreze discuţia aceea cu cazarea, ştiţi bine? Şi acum vă rog să nu se înregistreze acest lucru, cu Hotelul ?Intercontinental? şi a apărut în presă, stenograma de aici.
Deci, ce vreau prin asta? Puţin mai multă atenţie. Cu ce idee vreau să vin? Eu cred că trebuie să revizuim sistemul semnăturii pentru că nu este corect, domnule preşedinte, ca un deputat care se scoală la 5,00 dimineaţa lunea, să prindă avionul de ora 7,00 ? el este pe drum, el este la Parlament, trebuie să mergem până la ora 16,00 pentru o oră de şedinţă? Şi pentru acea semnătură, care - poate ? lipseşte el are toată ziua tăiată.
El, venind cu avionul, mergând cu avionul, lucrând ? a avut şedinţă de grup parlamentar ? este tot activitatea Camerei, de ce nu iau de bază semnăturile de la grup? Şi nu mă îndepărtez de ceea ce spunea la un moment dat aici ? cred că domnul Zgonea ? să le dăm şi celor două comisii, poate că îmbunătăţim şi regulamentul cu nişte pasaje!
Haideţi să asigurăm şi transparenţă deplină, dar haideţi să ne şi protejăm că, până la urmă, noi facem caz aici de două semnături pe care nu le dăm, pentru că, miercurea semnează la comisii, joia după amiază, la comisii. Practic, noi tăiem o zi ? în cel mai bun caz ? numai pentru două ore, de la patru la şase! Ori, are zile în care s-au muncit mult mai multe ore, mult peste opt, oricum, cum prevedea programul de lucru.
Domnul Bogdan Olteanu:
Tocmai de aceea s-a făcut propunerea de a se face prezenţa cu cartela şi nu cu semnătura!
Domnul Valeriu Zgonea:
Avem o problemă la prezenţa cu cartela, eu sunt de acord şi cu această variantă, de aceea am spus că ar fi bine să discute cele două comisii ? şi domnul Bolcaş şi domnul Albu sunt de acord ? pentru că, în acel moment, noi creăm o breşă. Prima, pe care nu o sesizăm, dacă prezenţa se face cu cartela, punem sub semnul întrebării activitatea secretarilor, care nu şi-ar mai găsi rostul!
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar au şi alte îndatoriri?
Domnul Valeriu Zgonea:
Eu vă spun ce gândesc ei, pentru că, am destul de multă experienţă cu IPP-ul, ei vor spune ? deja există o dezbatere în cadrul organizaţiilor neguvernamentale ? că prin noul regulament, ce fac secretarii, că nu mai numără voturile, pentru că se votează cu cartela!
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar mai au şi alte responsabilităţi!
Domnul Valeriu Zgonea:
Dar ei nu înţeleg că mai au şi alte responsabilităţi, pentru că, noi îi punem numai în postura aceasta, că trebuie să fie prezenţi, exact cum a păţit Victor. Şi atunci, întreabă, dar ce fac ei? Mai e nevoie de ei, mai e nevoie şi de chestori? Nu domne, sunt mulţi!
Şi ne întoarcem la ceea ce spune aici ?având în vedere articolul 124 din Regulamentul Camerei Deputaţilor ?. Şi ne întoarcem la ceea ce spunea şi domnul Bolcaş ?.. vă rugăm să ne comunicaţi lista cu voturile nominale ale membrilor Biroului permanent prezenţi la şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor?.
Eu nu ştiu că am un vot nominal aici, decât dacă vreau eu să fie scris în stenogramă!
Nu este aşa, domnule Bolcaş! În rest cum poate să ceară?
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar aţi citit ce scrie în articolul 124, alineatul doi, că noi l-am votat ?.voturile deschise, exprimate de fiecare deputat în Biroul permanent, privind hotărârile acestuia, şi în comisiile parlamentare, pentru adoptarea raportului, se consemnează în stenogramă sau în procesul verbal?. Regulamentul Camerei aşa prevede!
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, voturile deschise!
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar opus votului deschis este votul secret, nu ştiu dacă am votat vreodată secret în Birou. De când sunt eu aici, niciodată nu s-a votat secret! Restul, care nu sunt voturi secrete, sunt voturi deschise.
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, este vot deschis cu apel nominal?.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Zgonea, scrie vot deschis, nu apel nominal?
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, eu v-am spus de atunci că dumneavoastră, Alianţa, aţi lăsat un băiat de 27-28 de ani să facă Regulamentul Camerei Deputaţilor şi noi ne-am opus şi v-am atras atenţia că o să ne lovim în acest mandat de nişte chestiuni extrem de delicate.
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar cine a făcut regulamentul?
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnul Buda, marele jurist, el a condus trei sferturi din şedinţele privind modificarea?.
Domnul Bogdan Olteanu:
Eu vreau să vă atrag atenţia că este regulamentul votat de noi toţi?
Domnul Valeriu Zgonea:
Nu, domnule preşedinte!
Domnul Bogdan Olteanu:
Ba da!
Domnul Valeriu Zgonea:
Mi-aduc aminte că vă rog de o lună de zile să cereţi Comisiei pentru Regulament, o propunere de revizuire a tuturor articolelor?.
Domnul Bogdan Olteanu:
Am făcut această propunere comisiei de acum două luni, dar nu am primit răspuns.
Dar, deocamdată, avem un regulament în vigoare şi vreau să-l aplicăm, este votat, este intrat în vigoare!
Domnul Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, e nevoie, totuşi, să corectăm acele intervenţii care sunt rău-voitoare!
Suntem în posesia unui regulament, bun-rău, este Regulamentul Camerei Deputaţilor!
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Oltean, fără îndoială că-l respectăm!
Domnul Ioan Oltean:
Mai mult, se fac aici afirmaţii că este regulamentul unui oarecare deputat, de o anumită vârstă!
Nu are importanţă, este un regulament care a trecut prin toate procedurile parlamentare necesare, care a întrunit votul majorităţii Camerei Deputaţilor şi, în consecinţă, litera şi spiritul lui nu pot fi puse la îndoială! Dacă avem îndoieli în ceea ce priveşte, ştiu eu, terminologia unor articole, nimic nu ne opreşte să-l modificăm!
Noi nu putem, aici, să invocăm un articol, un text din regulament, şi să cerem neaplicarea lui pentru că a fost gândit de către un parlamentar sau altul!
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Oltean, cu toţii vom respecta regulamentul şi îi vom sancţiona pe cei care încalcă acest regulament care este în vigoare.
Stimaţi colegi, din ceea ce s-a discutat aici, înţeleg că se conturează ideea de a solicita ca, într-un termen de o săptămână, Comisia juridică, Comisia pentru Regulament şi Autoritatea pentru protecţia datelor cu caracter personal să ne trimită un punct de vedere, care date au un caracter personal, astfel încât, acele date să nu poată fi făcute publice! Deci în termen de o săptămână, ne-am exprimat foarte clar, cred, şi pentru Secretariatul general. La următoarea şedinţă de luni, vrem să avem punctul de vedere al Comisiei juridice, referatul, dacă se poate, să ni-l dea joi. Deci, pe primul punct pe ordinea de zi, la Comisia juridică, să fie acest punct. Şi la Comisia pentru Regulament, la fel!
Şi faceţi o adresă către Autoritatea pentru protecţia datelor, care sunt informaţiile cu caracter personal, le trimitem toată această corespondenţă, să identifice ce ni s-a cerut de-a lungul timpului, că poate, nu au toate ideile posibile ce se poate cere şi, din ceea ce s-a cerut de-a lungul timpului, să ni se spună care sunt datele cu caracter personal, pentru că, implicit, celelalte, nefiind cu caracter personal, sunt publice.
Vă rog, doamna secretar general.
Doamna Georgeta Ionescu:
Aş vrea, totuşi, să dau câteva explicaţii la referirile care s-au făcut astăzi.
În ceea ce priveşte articolul 124, alineatul doi, privind votul membrilor Biroului permanent s-a făcut deja o explicitare, dar în ceea ce priveşte caracterul confidenţial al stenogramei, ceea ce se găseşte în acest material, aşa cum figurează el, material nedestinat publicităţii, se datorează faptului că acea stenogramă nu figurează pe site, aşa cum s-a stabilit în Biroul permanent, dar ea a fost ataşată materialului tocmai pentru a clarifica punctele de vedere de la vremea respectivă.
Şi este, de altfel, şi motivul pentru care acest material are viza ?nedestinat publicităţii?. Rămâne ca dumneavoastră să decideţi, în continuare, dacă el va fi sau nu făcut public.
Domnul Valer Dorneanu:
Dacă mai sunt alte intervenţii?
Rămâne termenul care s-a fixat şi care este cam sever!
Vom vedea, săptămâna viitoare.
Nu aş vrea să terminăm acest punct înainte de a ne aminti ceea ce am cerut Comisiei pentru Regulament cu privire la revederea tuturor textelor acelora care, în cursul aplicării lor au trezit diverse interpretări şi greutăţi în aplicare.
Dacă sunteţi de acord ca, în aceeaşi termeni, Comisia pentru Regulament să ne prezinte ? în nici un caz, nu putem să cerem să ne prezinte toate propunerile de modificare ? dar să ne prezinte stadiul în care se află cu dezbaterile la revederea textelor regulamentului.
Sunteţi de acord? Vă mulţumesc.
PUNCTUL 13
Scrisoarea ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale
Domnul Valer Dorneanu:
Scrisoarea ministrului agriculturii.
Nu ne rămâne decât să somăm, într-un fel, Comisia juridică, să ne dea un răspuns, până luni. De acord? Vă mulţumesc.
PUNCTUL 14
Notă privind propunerea de majorare a limitei maxime a numărului membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
Domnul Bogdan Olteanu:
Notă privind propunerea de majorare a limitei maxime a numărului membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.
Cunoaştem problema, domnilor colegi, v-aş propune ca această discuţie să o facem de faţă cu liderii de grup, pentru că, dânşii lipsesc cu toţii.
Deci o lăsăm pentru miercuri şi o puneţi în faţă, Secretariatul general, când sunt şi liderii de grup prezenţi.
PUNCTUL 15
Scrisoare din partea Secretarului General al Senatului
Domnul Bogdan Olteanu:
Scrisoare din partea secretarului general al Senatului.
Doamna secretar general.
Doamna Georgeta Ionescu:
În fapt, este o revenire din partea Senatului asupra unor solicitări făcute anterior, ele au mai fost discutate la Biroul permanent, ultima discuţie în acest sens a fost de a temporiza orice predare-preluare de spaţii.
Nu s-a mai avansat în această direcţie, iar în ceea ce priveşte ultimul punct, spaţiul destinat arhivei Senatului, el este în curs de amenajare de către Direcţia de investiţii.
Domnul Bogdan Olteanu:
La toamnă va fi gata cu siguranţă!
Am luat act.
Vă rog, domnule secretar. Domnul secretar Ponta.
Domnul Victor Ponta:
Nu mă păcăliţi, am propus şi insist, eventual supuneţi la vot, să trimiteţi o scrisoare la IPP să nu mai invite deputaţii la seminarii în timpul plenului, cum s-a întâmplat joi!
Domnul Bogdan Olteanu:
Da, am luat notă de această propunere, înţeleg că există un consens în Biroul permanent, deci voi trimite Institutului pentru Politici Publice, rog să se consemneze, o scrisoare prin care le voi comunica programul de activitate al Camerei Deputaţilor şi îi voi ruga ca invitaţiile către parlamentari să fie făcute în afara acestui program.
PUNCTUL 16
Sinteza declaraţiilor politice prezentate de deputaţi în şedinţa din ziua de 6 iunie 2006
S-a luat act.
PUNCTUL 17
Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei pentru licitaţia deschisă ?Asigurare servicii de transport aerian şi cazare în străinătate? pentru anul 2006
Domnul Bogdan Olteanu:
Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei pentru licitaţia deschisă ?Asigurare servicii de transport aerian şi cazare în străinătate? pentru anul 2006, vă propun să discutăm miercuri, dacă sunteţi de acord?
Vă mulţumesc, se amână pentru miercuri.
PUNCTUL 18
Proiect de hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind participarea la acţiunile externe cu caracter parlamentar
Domnul Bogdan Olteanu:
Proiect de hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind participarea la acţiunile externe cu caracter parlamentar, este un proiect cerut de mai multă vreme, vă propun să-l studiem până miercuri şi miercuri să luăm o decizie. Este vorba de stabilirea unor reguli.
Domnul Miron Ignat:
Domnule preşedinte?.
Domnul Bogdan Olteanu:
Domnule Ignat, vă propun să faceţi un amendament scris şi vom discuta miercuri?.
Domnul Miron Ignat:
Dar miercuri nu sunt aici!
Domnul Bogdan Olteanu:
Îi daţi domnului Pambuccian, care e problema!
Este vorba despre un regulament cadru care să stabilească în ce condiţii se finanţează de la bugetul Camerei.
Domnul Victor Ponta:
Vă rog să mă scuzaţi, am lipsit puţin, aţi discutat chestiunea cu componenţa Comisiei juridice?
Domnul Bogdan Olteanu:
Da, şi am hotărât că vom discuta în prezenţa liderilor, întrucât fără lideri nu putem să purtăm această discuţie.
Iar în ceea ce priveşte scrisoarea ministrului agriculturii am hotărât ca până luni, Comisia juridică să ne dea punctul de vedere.
Domnul Victor Ponta:
Domnule preşedinte, vreau să dau declaraţii identice cu ale dumneavoastră.
Domnul Bogdan Olteanu:
Conducerea Camerei vă stă la dispoziţie întotdeauna.
PUNCTUL 19
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
Domnul Bogdan Olteanu:
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.
1. Participarea domnului deputat Mihai Tănăsescu, preşedintele Comisiei de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor la reuniunea anuală a preşedinţilor comisiilor de buget-finanţe din parlamentele ţărilor Uniunii Europene (Bruxelles, 21 iunie 2006)
De acord.
2. Participarea la a treia parte a Sesiunii ordinare 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 26-30 iunie 2006)
De acord.
3. Participarea la cea de-a 6-a reuniune a preşedinţilor de parlamente din ţările ?Parteneriatului regional? (Varşovia, 25-26 iunie 2006)
Domnul Bogdan Olteanu:
Participarea la cea de-a 6-a reuniune a preşedinţilor de parlamente din ţările ?Parteneriatului regional?.
Se aprobă, fără consilier. Vă mulţumesc.
4. Vizita la Camera Deputaţilor a delegaţiei parlamentare tunisiene conduse de domnul Abdellah Kallei, preşedintele Camerei Consilierilor a Republicii Tunisiene, 27 iunie 2006
Domnul Bogdan Olteanu:
Vizita la Camera Deputaţilor a delegaţiei parlamentare tunisiene conduse de domnul Abdellah Kallei, preşedintele Camerei Consilierilor a Republicii Tunisiene, un vicepreşedinte al Camerei, care să primească delegaţia.
Domnul Mitrea, se notează, domnul Mitrea va primi delegaţia în data de 27 iunie, iar restul se aprobă? Se aprobă, mulţumesc.
5. Vizita în Polonia a unei delegaţii parlamentare conduse de domnul deputat Aurel Olărean (PD), preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Polonă, 27-30 iunie 2006
Domnul Bogdan Olteanu:
Vizita în Polonia a unei delegaţii parlamentare conduse de domnul deputat Aurel Olărean (PD), preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Polonă, 27-30 iunie 2006.
Eu vă propun să ne mai gândim la această vizită.
Nu a fost suficient de aprofundat materialul, ne mai gândim.
6. Lucrările Forumului Crans Montana 23-25 iunie 2006, Monaco; Reuniunea Comitetului pentru Limba Dreptului European ? 5 iulie 2006, Paris
Domnul Bogdan Olteanu:
Lucrările Forumului Crans Montana 23-25 iunie 2006, Monaco; Reuniunea Comitetului pentru Limba Dreptului European ? 5 iulie 2006, Paris. S-a mai aprobat o dată. E aprobată în principiu, deci se aprobă.
7. Participarea la reuniunile Comisiilor pentru cultură, ştiinţă şi educaţie şi pentru probleme economice şi dezvoltare (Paris, 22-23 iunie a.c.) şi la a 3-a parte a Sesiunii ordinare 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 26-30 iunie a.c.)
Domnul Bogdan Olteanu:
Participarea la reuniunile Comisiilor pentru cultură, ştiinţă şi educaţie şi pentru probleme economice şi dezvoltare (Paris, 22-23 iunie a.c.) şi la a 3-a parte a Sesiunii ordinare 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Doamna Nadia Ionescu merge numai la şedinţa de plen, şi cred că aşa este şi modificat, cum s-a discutat.
Se aprobă.
8. Participarea Delegaţiei parlamentare permanente a secţiunii române la cea de-a XXXII-a sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), Rabat, 29.06-3.07.2006
Domnul Bogdan Olteanu:
Participarea Delegaţiei parlamentare permanente a secţiunii române la cea de-a XXXII-a sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei.
Domnul Victor Ponta:
Am mai discutat, nu vă supăraţi, să meargă doar deputaţii, fără doamna director.
Doamna Daniela Popa:
Domnule coleg, francofonia, ca şi alte delegaţii permanente ale Parlamentului României, au în componenţa lor şi un secretar al delegaţiei, care participă la fel de fel de întruniri acolo. Deci a făcut parte timp de nouă ani din această delegaţie şi vedeţi că pe fiecare invitaţie în toate adresele, separat, secretarul delegaţiei române participă la acţiuni distincte.
Domnul Bogdan Olteanu:
Dar este în conflict de interese, că s-a propus chiar dânsa, pentru că, dânsa semnează!
Domnul Victor Ponta:
O schimbaţi din funcţie şi, în felul acesta, nu mai este în conflict de interese. Ia gândiţi-vă!
Domnul Bogdan Olteanu:
Trebuie să vă adresaţi doamnei secretar general, dânsa face schimbările.
Domnul Victor Ponta:
Mă adresez, poate rezolvă problema.
Domnul Kelemen Hunor:
Domnule preşedinte, eu, de obicei, sunt împotriva participării consilierilor şi experţilor la delegaţiile care pleacă în străinătate, dar de data aceasta este justificată prezenţa doamnei, indiferent că este semnatara memorandului şi participă.
Domnul Bogdan Olteanu:
Bun, supun votului dumneavoastră, cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. (Domnul Victor Ponta). Abţineri? Două abţineri. ( Domnii Albu Gheorghe şi Zgonea Valeriu). Vă mulţumesc.
9. Participarea la programul ?Noii parlamentari? al AP NATO (Bruxelles, 9-13 iulie 2006)
Domnul Bogdan Olteanu:
Participarea la programul ?Noii parlamentari? al AP NATO.
Parcă s-a mai aprobat o dată de principiu, se aprobă.
10. Participarea la colocviul privind spaţiul, apărarea şi securitatea (Guyana, 19-22 septembrie 2006)
11. Reuniunile comisiilor Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO), Paris, 18 septembrie 2006; Acţiunea AUEO pe probleme de securitate şi apărare europeană, Kourou, Guyana Franceză, 20-22 septembrie 2006
Domnul Bogdan Olteanu:
Participarea la colocviul privind spaţiul, apărarea şi securitatea. Parcă am respins memorandumul.
Vă rog, domnule director.
Domnul Traian Chebeleu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Aş fi vrut doar, să vă semnalez că aici sunt două memorandumuri, acesta şi cel care urmează, privesc participarea la aceeaşi manifestare, invitaţiile provenind din două surse diferite, de la Adunarea Uniunii Europei Occidentale şi de la Parlamentul Belgian, care asigură preşedinţia acestei adunări şi, de aceea, eu am dorit să fac un singur memorandum, dar delegaţia noastră la AUEO a insistat să aibă un memorandum separat. Deci, în total, ar fi vorba de şapte persoane.
Domnul Gheorghe Albu:
Asta vroiam să întreb şi eu, trimitem în Guyana şapte persoane!?
Domnul Bogdan Olteanu:
Supun votului dumneavoastră cele două memorandumuri, împreună.
Cine este pentru? Cu un vot pentru, s-au respins.
12. Participarea la lucrările Forumului internaţional organizat de Comisia pentru comerţ din cadrul Comisiei economice a ONU pentru Europa, 19-22 iunie 2006, Geneva, Elveţia
De acord.
13. Vizita la Damasc a unei delegaţii a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Arabă Siriană din Parlamentul României, conduse de domnul deputat Voinea Florea, preşedintele Grupului (16-23 iunie 2006)
De acord.
14. Reuniunea parlamentară de informare a parlamentarilor din noile state membre ale Uniunii Europene cu privire la strategia acesteia pentru Africa în organizarea AWEPA (Viena, 20 iunie 2006)
Domnul Bogdan Olteanu:
Reuniunea parlamentară de informare a parlamentarilor din noile state membre ale Uniunii Europene cu privire la strategia acesteia pentru Africa în organizarea AWEPA.
Domnul Chebeleu.
Domnul Traian Chebeleu:
Îmi cer scuze, domnule preşedinte şi vă mulţumesc.
Aş vrea să subliniez faptul că, toate cheltuielile, inclusiv transportul şi cazarea sunt suportate de organizatori. Noi trebuie să plătim diurna aceia zilnică, la care se poate renunţa, dacă consideraţi, dar subliniez, toate cheltuielile sunt suportate de organizatori.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă mulţumesc, vă supun spre aprobare. Cine este pentru?
Vă mulţumim, s-a aprobat.
15. Participarea la cel de-al III-lea Forum mondial urban al Parlamentarilor Lumii pentru Habitat (19-23 iunie 2006, Vancouver, Canada)
Domnul Bogdan Olteanu:
Participarea la cel de-al III-lea Forum mondial urban al Parlamentarilor Lumii pentru Habitat, s-a aprobat de principiu.
Cine este pentru? Cu două voturi împotrivă s-a aprobat. (Domnii Victor Ponta şi Radu Ruşanu).
Domnul Victor Ponta:
Staţi puţin, aveţi două voturi pentru şi două împotrivă!
Domnul Bogdan Olteanu:
Nu aţi fost atent, toată lumea a votat!
Domnul Victor Ponta:
Am fost foarte atent!
Domnul Kelemen Hunor:
Domnule preşedinte, noi am aprobat în principiu! Ori suntem consecvenţi, dacă aprobăm ceva în principiu şi, după aceea revenim, putem contesta, Victor, fiecare vot!
Domnul Bogdan Olteanu:
Eu înţeleg că am fost de acord cu acest memorandum, l-am votat în principiu, am fost de acord cu el.
Vă mulţumesc.
16. Raport privind deplasarea deputatului Aurel Vainer, în perioada 2-9 mai 2006, la conferinţele organizate la Washington de Comitetul Evreiesc American (AJC) şi la New York de către Joint American Distribution (Joint)
S-a luat act.
17. Raport privind Sesiunea AP NATO, Paris, 26-30 mai 2006
S-a luat act.
Domnul Bogdan Olteanu:
Am primit, de asemenea, lista cu întrebări şi interpelări, să nominalizeze liderii, pentru că li s-a transmis.
Vă rog.
Domnul Ioan Oltean:
Colegul nostru, Cătălin Drăguş, a primit invitaţia foarte târziu, a primit o invitaţie din Israel, pentru a participa pe 24-27, luna acesta, la recviemul organizat de Organizaţia evreilor din oraşul Dorohoi şi din împrejurimi şi el este deputat de Botoşani.
Toate cheltuielile sunt suportate de ei şi nu ar fi rău să-i aprobăm această plecare.
Domnul Bogdan Olteanu:
Există obiecţii, comentarii?
Nu sunt, s-a aprobat.
Domnul Bogdan Olteanu:
Vă propun ca memorandumul intern privind ONG-urile să-l lăsăm pentru miercuri.
Alte observaţii, comentarii?
Nu mai sunt, declar şedinţa închisă!
Şedinţa s-a încheiat la ora 14, 58.