STENOGRAMA

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de miercuri, 5 iulie 2006

 

Şedinţa a început la ora 0845.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnii Valer Dorneanu, Lucian Augustin Bolcaş, doamna Daniela Popa, vicepreşedinţi; Victor Viorel Ponta (părăseşte şedinţa la ora 910), Dan Radu Ruşanu (ora 925), Gheorghe Albu, secretari; Ioan Oltean (ora 853), Miron Ignat, chestori; Ion Munteanu - PSD; Ion Mînzînă - PRM; Valeriu Tabără - PD; Laurenţiu Crin Antonescu - PNL; Marton Arpad Francisc - UDMR; Nicolae Popa - Partidul Conservator; Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi doamna Georgeta Ionescu, secretar general.

Invitaţi: doamna Cristina Pocora, secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul; domnii Mihai Unghianu, Nicolae Sfăcăreanu, secretari generali adjuncţi; Mihai Şaptefraţi, Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor; doamna Cecilia Păduroiu, Departamentul pentru activităţi parlamentare; Georgică Tobă, Gabriel Stecoza, Direcţia secretariatului tehnic; Gheorghe Popescu, Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen;  Rodica Avram, Direcţia pentru comunicare, presă şi relaţii publice; Traian Chebeleu - Direcţia generală pentru relaţii externe şi protocol.

 

*

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă propun să începem şedinţa, dacă sunteţi de acord

În legătură cu ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent aveţi observaţii, comentarii? Nu.

Vă propun să începem cu materialele din mapă şi să discutăm la final ordinea de zi a şedinţei Camerei în sesiune extraordinară.

 

PUNCTUL 1

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Aveţi observaţii? Nu.

Constatăm şi luăm act.

 

 

PUNCTUL 2

Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Comisia juridică ne informează că o parte dintre proiectele cu care a fost sesizată pentru sesiunea extraordinară au venit la un moment care nu le-a permis să le mai ia în discuţie şi ne solicită acordarea unui nou termen.

Când are Comisia juridică şedinţă în vacanţă? Avem documentul la mapă. Vroiam să vă propun ca termenul să cuprindă şedinţele din timpul vacanţei.

Să le dăm termen 31 august? Sunt patru zile pline.

Deocamdată, aşa este aprobat. Dacă se va modifica, discutăm altfel, pentru că nu este convocată sesiune în august.

Există observaţii, obiecţii, comentarii?

Vă propun, atunci, să le dăm termen 31 august pentru aceste proiecte, mai ales că o bună parte dintre ele sunt priorităţi de integrare.

 

 

PUNCTUL 3

Solicitare din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx nr.27/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Aceeaşi problemă: legea privind vânătoarea.

Le dăm termen 31?

Credeţi că aveţi timp, domnule Munteanu?

 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte, nu cred că este posibil să încheie pe 31. Puteţi să daţi termen 31, dar nu cred, pentru că este destul de complexă. Noi aproape am trecut legea şi s-a modificat în totalitate şi, aşa, toate articolele aproape trebuie să le luăm de la capăt.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

7 septembrie?

 

Domnul Ioan Munteanu:

Da.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, 7 septembrie.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Există lege în vigoare, deci nu este nici un fel de problemă.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Singura problemă este că cineva, în înţelepciunea sa, a pus-o pe calendarul de integrare.

 

 

PUNCTUL 4

Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Raportul la proiectul de Lege privind instituirea unor măsuri financiare.

Tot 7 septembrie, dacă sunteţi de acord? Da.

 

 

PUNCTUL 5

Sesizare din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Înţeleg că aici a fost o eroare de comunicare, nu?

 

 

Doamna Georgeta Ionescu:

Îmi cer scuze, staff-ul nostru a făcut o comunicare greşită şi îmi voi exprima scuze doamnei preşedintă.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vom face rectificarea cuvenită.

 

 

PUNCTUL 6

Comunicare din partea Grupului parlamentar al PSD

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Grupul parlamentar al PSD ne informează că domnul Giurescu a demisionat din funcţia de deputat, întrucât a fost promovat şi-l propune pe domnul Ioan Irinel Stativă pentru a ocupa locul respectiv.

Eu v-aş propune să luăm în considerare faptul că este o chestiune de natură personală şi, ca atare, cred că o putem discuta astăzi, chiar dacă nu era pe ordinea de zi convocată; să mergem pe articolul din regulament privind probleme personale.

Este făcut raportul?

 

Domnul Ioan Munteanu:

Este şi raportul făcut şi există şi cererea noului deputat, care ar vrea să depună jurământul tot astăzi, dacă s-ar putea.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Asta vroiam să vă întreb, dacă este raportul de la comisia de validare.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Este raport de validare, semnat de membrii Comisiei de validare, este la domnul preşedinte Marian Sârbu. Nu se depune aici.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Important era să ştim că există.

Atunci, vă propun să punem la începutul şedinţei de astăzi pe ordinea de zi această chestiune.

 

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Nu o punem pe ordinea de zi. Este o excepţie.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Cum bine spune domnul vicepreşedinte, să începem şedinţa cu această chestiune de ordin personal; nu o punem pe ordinea de zi, bineînţeles.

 

PUNCTUL 7

Memorandum intern: Achiziţia de bunuri în condiţiile

O.U.G. nr.52/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Este vorba de achiziţia de autoturisme şi mobilier pentru Sommet-ul Francofoniei. Propunerea este să achiziţionăm autoturismele în regim de leasing financiar şi să cerem Ministerului Finanţelor să ne dea voie să achiziţionăm mobilier.

Vă informez că am cerut deja Ministerului Finanţelor să ne dea voie să achiziţionăm mobilier pentru Sommet-ul Francofoniei.

Deci, am făcut solicitarea respectivă.

Dacă sunteţi de acord cu acest memorandum, vom demara acţiunea.

 

PUNCTUL 8

Memorandum intern: Suplimentare cheltuieli de cazare

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Vă mulţumesc.

 

 

PUNCTUL 9

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

1. Suplimentarea cheltuielilor de participare la lucrările Adunării generale anuale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, 20-27 iunie 2006, Veneţia, Italia.

S-a aprobat.

 

2. Suportarea din bugetul Camerei Deputaţilor a costului unui bilet de avion şi a unei nopţi de cazare pentru domnul deputat Relu Fenechiu.

S-a aprobat.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu ştiu că s-a aprobat de când a fost moţiunea de cenzură.

 

3. Bilet de avion neutilizat pe ruta Bucureşti-Varşovia şi retur.

S-a aprobat.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă am o memorie care nu m-a părăsit cu totul, pe amândouă le-am mai aprobat o dată. Dacă doriţi să le aprobăm de două ori, nu este nici o problemă.  Dar sper că nu le şi plătim de două ori.

 

4. Bilet de avion neutilizat pe ruta Bucureşti-Tel Aviv şi retur.

S-a aprobat.

 

5. Informare privind participarea la Conferinţa Interparlamentară pentru Directiva INSPIRE, 2-4 aprilie 2006, Gavle, Suedia.

S-a luat act.

 

6. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei de apărare şi a Comisiei Prezidenţiale Lărgite ale Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO) şi la Ziua Internaţională a Parlamentarilor (Paris, 16 mai, Berlin, 18 mai 2006).

S-a luat act.

 

7. Informare privind reuniunea Comisiei de apărare a Adunării Uniunii Europei Occidentale şi vizita Comisiei în Finlanda, la Helsinki şi Dragsvik, 7-9 iunie 2006.

S-a luat act.

 

8. Informare privind participarea la cea de-a 6-a reuniune regională a preşedinţilor de parlamente din Parteneriatul Regional extinsă participării preşedinţilor de parlamente din România şi Bulgaria, Varşovia, 25-26 iunie 2006.

S-a luat act.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Am primit, de asemenea, din partea CNA o nouă scrisoare.

Vă rog să transformaţi dosarul într-un biblioraft, ca să fie loc pentru toată corespondenţa.

Domnul Ralu Filip ne solicită să anulăm Hotărârea nr.22 şi să trecem la validarea noilor membri. În caz contrar, se vede nevoit să ne dea în judecată. Eu cred că ne-a dat în judecată.

Mie ce nu-mi este clar din toată această hotărâre este de unde Dumnezeu nu-şi poate el asuma calitatea de ordonator de credite, pentru că mandatul lui este valabil în continuare.

Eu, dacă sunteţi de acord, v-aş sugera să-i facem o recomandare să-şi exercite această calitate, care este obligaţia legală a dumnealui. Şi, în rest, sigur că poate aprecia dacă hotărârea este legală sau ilegală, are dreptul la petiţie ca orice cetăţean, nu este o problemă, dar calitatea de ordonator principal de credite o are până în 2008, conform legii şi nu cred că se poate deroba de ea. Dar, mă rog, aceasta este problema dumnealui, până la urmă.

Noi avem şi calitatea de a supraveghea şi controla CNA?

 

Domnul Valer Dorneanu:

Raportează.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, am luat act de această informare.

Hotărâre privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei parlamentare. Aceasta este spre informare, cred, văd că este şi semnată de colegi, am adoptat-o.

Dacă există observaţii, comentarii la această hotărâre? Înţeleg că unele comisii sunt mai fericite decât alte comisii.

Ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor.

Vă rog, domnule vicepreşedinte Bolcaş.

 

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Am o problemă şi o spun la microfon.

S-a întâmplat un soi de circ în care este implicat unul dintre deputaţii independenţi, Nati Meir, care, conform mediatizării, s-a autoînchis la Închisoarea Jilava, timp de o săptămână.

Din punctul meu de vedere este o porcărie, care afectează calitatea de deputat.

Pentru că este membru al Comisiei pentru drepturile omului, să se facă o notă către preşedintele comisiei, care să ne dea explicaţii, dacă a autorizat această acţiune; dacă a autorizat ministrul justiţiei, o să vedem; să ne spună preşedintele acestei comisii, pentru că el s-a dus acolo în calitate de membru al Comisiei pentru drepturile omului. Deci, prima răspundere revine preşedintelui comisiei. Şi să ne dea explicaţiile necesare.

Nu se poate să ne batem joc de calitatea de deputat! Că un preşedinte de Cameră s-a plimbat cu o bicicletă pe aici, este treaba lui personală,  nu este cazul să mai discutăm. Dar chiar...

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Observaţii, comentarii la propunerea domnului vicepreşedinte?

 

Domnul Valer Dorneanu:

Mi se pare corectă propunerea.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu ridic o singură problemă. Biroul permanent nu se mai întruneşte o oarece vreme de azi încolo. Să solicităm ca acea scrisoare să fie comunicată preşedintelui sau vicepreşedintelui de serviciu, pentru că, altfel, până peste trei luni, s-ar putea să aflăm din ziare ce s-a întâmplat.

Sunteţi de acord să solicităm ca răspunsul de la Comisia pentru drepturile omului să fie trimis vicepreşedintelui de serviciu? Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad.

 

 

 

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, la ordinea de zi, la pct.21 se află proiectul de Lege privind Statutul minorităţilor naţionale din România. Termenul de depunere a raportului iniţial...

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Domnule Marton, iertaţi-mă că vă întrerup, dar la pct.21 se află proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 562.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Înseamnă că eu am un alt material.

Vă rog să-mi daţi materialul corect.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Este o chestiune de procedură. Înţeleg că domnul Bolcaş se uită pe decizia de convocare a sesiunii, dumneavoastră vă uitaţi pe propunerea...

Vă propun să discutăm ordinea proiectelor la final.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Ceea ce spun şi citez, deci va fi inteligibilă propunerea mea.

Conform acestui material, termenul de depunere a raportului a fost data de 16.12.2005, prelungit până la 15.02.2006, deci cu 60 de zile, termen maxim, conform regulamentului nostru.

Raportul nu a fost depus nici până astăzi. A intrat, fără raport, în dezbatere în plen. S-a ajuns la punctul respectiv. Toate grupurile parlamentare au ieşit la microfon, prin liderii lor, şi au spus, au anunţat că doresc să dezbată acest proiect de lege. Au fost chiar solicitări să discutăm cu toţii, să găsim o soluţie convenabilă atât pentru minorităţi, cât şi pentru majoritate. O soluţie care să fie agreată, pe cât posibil, de cât mai mulţi deputaţi.

În această perioadă, eu am încercat să discut, să iau legătura cu majoritatea liderilor grupurilor parlamentare. Cu unii am reuşit cât de cât, cu alţii am crezut că m-am şi înţeles, cu alţii nu.

Există încă o frază. După ce a fost retrimis la comisie, s-a prelungit termenul de depunere a raportului: 4.07.2006.

Ieri, toată ziua, s-a reuşit să se voteze un singur alineat.

Suntem deja la art.18, alin.2.

Stimaţi colegi, pentru mine este clar că această lege nu se doreşte a se fi votat de către majoritatea grupurilor parlamentare. Poate se aşteaptă 2007, ca pe urmă să şi uităm de ea.

Constat că marile declaraţii de la microfon n-au avut nici o legătură cu intenţiile reale ale grupurilor parlamentare. Ca atare, şi am făcut şi un calcul, văd singura posibilitate, n-am fost singurul care am ajuns la aceeaşi soluţie, şi domnul preşedinte Păun, până a ieşit din sală la sfârşitul acestei minunate zile, a anunţat că singura posibilitate este punerea pe ordinea de zi fără raport. Sunt 480 de amendamente; a zece minute pe fiecare amendament, dezbatere şi vot, sunt opt ore de discuţii. Îl punem primul pe ordinea de zi, la ora cinci după-masă am parcurs legea şi putem să trecem mai departe, la celelalte proiecte de legi. Mai ales că noi dorim să votăm legile care într-adevăr sunt de urgenţă, prioritate de integrare în Uniunea Europeană. După pct.16 nu mai avem nici rapoarte depuse. Avem la pct.10 şi 14 îndoieli că ar fi de prioritate privind integrarea noastră în Uniunea Europeană.

Deci, totul, astă seară, până la ora opt-nouă, se poate termina.

Aceasta este propunerea noastră. Încă o dată repet, după pct.1, să vină pe pct.2, fără raport, Legea Statutului minorităţilor naţionale din România. Vă mulţumesc.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii, vă rog.

Domnul vicepreşedinte Bolcaş.

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Eu o să dau o altă interpretare acestei întârzieri în întocmirea raportului. În afară de incidentele normale cu privire la cvorum - şi vreau să vă reamintesc că noi am încercat şi o soluţie pentru ca acest cvorum să se realizeze numai la două comisii, tocmai ca să se poată urgenta - eu consider că nu este o dorinţă de a nu se pune în discuţia plenului acest statut, ci este dorinţa de a se face o discuţie serioasă. Adică noi nu putem adopta statutul aşa cum vrem, nu suntem o maşină de compostat proiecte de lege făcute de unii şi de alţii. Suntem nişte oameni care le discutăm, cu păreri pro şi contra.

Acum, problema este cantonată pe ideea acestei sesiuni extraordinare. Domnul Marton Arpad a spus că, făcând un calcul aproximativ, pentru că limitarea la zece minute pe articol mi se pare, în afară de faptul că este total în afara regulamentului, care prevede că fiecare deputat poate să vorbească cinci minute şi, dacă există trei intervenţii, sunt 15 minute pe articol, a omis şi dezbaterile generale, unde timpul nu este limitat. Şi, normal vorbind, câte o jumătate de oră la dezbateri generale fiecare grup parlamentare - este o medie, s-ar putea să fie mai mult - practic, cu statutul blocăm sesiunea extraordinară.

Din diverse cauze, pe care nu vreau să le enunţ aici, această sesiune extraordinară s-a născut foarte chinuit. Acum ne chinuim pentru întocmirea ordinii de zi, nu pentru întocmirea, ci pe rezolvarea problemelor ce le ridică ordinea de zi.

Problema este că domnul Marton Arpad vrea să blocheze sesiunea extraordinară cu Legea Statutului, fără raport sau vrea dezbateri serioase şi aplicate pentru aceasta, pe care le facem în cadrul unei sesiuni ordinare, afectând chiar o săptămână întreagă pentru această lege, la începutul lui septembrie ş.a.m.d.

Eu spun că nu putem bloca acum sesiunea extraordinară şi personal fac eforturi ca să găsesc soluţii pentru situaţiile complexe care au intervenit aici.

În al doilea rând, nu pot, din moment ce plenul a hotărât retrimiterea la comisie, să-l reînscriu din nou fără raport pe ordinea de zi. Ar însemna ca eu, Biroul permanent, să trec peste o hotărâre a plenului şi aceasta nu pot să o fac. Aceasta este toată problema.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnul Tabără.

 

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte, domnilor colegi, eu nu împărtăşesc punctul de vedere al colegului Marton, cu tot respectul, că există o dorinţă de blocare a acestui proiect de lege. Eu cred că se ţine mult prea mult dintr-o anumită direcţie la anumite principii care, repet, faţă de ceea ce am mai spus, depăşesc inclusiv bazele stabilite în Consiliul Europei şi în Europa.

În al doilea rând, cred că o astfel de lege nu poate trece să nu fie discutată şi fără un raport care trebuie să fie adus în faţa Camerei Deputaţilor.

În al treilea rând, eu cred că de aceea se întâlnesc grupurile parlamentare, să găsească soluţii, nu neapărat numai să ne întâlnim şi să rămână soluţia pe care o doresc doar unii. Şi cred că aici este marea problemă legată de ceea ce se întâmplă în comisiile reunite pentru discutarea acestui proiect de lege.

Şi eu cred că a aduce acest proiect de lege mai în faţă, înaintea unor legi cu importanţă mult mai mare pentru integrare, nu face altceva decât să compromită ceea ce facem astăzi, în sesiunea extraordinară. Mulţumesc.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Domnul Ignat.

 

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, colegul nostru Marton a prezentat tot traseul acestui proiect de lege, darea lui la trei comisii, termene peste termene, prelungit şi para-prelungit. Am citit mai jos - şi pentru sesiune extraordinară - este prioritate legislativă şi în obiectivul Biroului permanent şi al Camerei Deputaţilor este să dăm, într-adevăr, prioritate acelor proiecte de lege privind aderarea noastră la Uniunea Europeană şi adoptarea legislaţiei.

S-a accentuat şi aici, în Biroul permanent, şi în plen că există dorinţă ca acest proiect de lege să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor, dar uneori lipseşte voinţa şi aceasta s-a constatat în comisii. Deşi am dat termene peste termene, deşi s-a precizat să fie cvorumul şi al Comisiei juridice şi al Comisiei pentru drepturile omului, constat că, deşi s-a dat termen ca astăzi să fie raportul, raportul nu este nici astăzi.

Într-adevăr, este o lege importantă şi eu cred că noi avem dorinţa să ne prezentăm bine şi atunci când va fi următorul raport de ţară acest proiect de lege să fie adoptat, să nu avem un steguleţ de o anumită culoare la acest proiect de lege. Cred că este dorinţa tuturor, dorinţa naţională.

Şi, din punctul meu de vedere, decât să acordăm importanţă unei alte direcţii de retragere sau neretragere a trupelor din Irak, mai bine să acordăm atenţie la ceea ce este în ţara noastră, acestui proiect de lege, mai ales că statele membre ale Uniunii Europene au asemenea statut al minorităţilor naţionale şi sunt destule ţări.

Domnule preşedinte, în această sesiune extraordinară sunt multe proiecte de lege pe ordinea de zi. Ieri s-a terminat în Comisia de buget şi finanţe discutarea Codului fiscal. Dacă am fi adus Codul fiscal, ar fi fost atât de  multe amendamente admise şi respinse?

La poziţia 6 sau 16 este inclus şi Codul fiscal ca să fie dezbătut.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

La pct.6 este doar o mică modificare, de armonizare. La pct.16 este Codul fiscal, dar ne-a rugat domnul Tănăsescu să mai aşteptăm până termină raportul, adică să discutăm după prânz.

 

Domnul Miron Ignat:

Stimaţi colegi, urmărind ceea ce s-a recomandat şi în plenul Camerei, ca cele două Comisii, Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului să acorde prioritate acestui proiect de lege - Statutul minorităţilor naţionale - constat că Comisia pentru drepturile omului a manifestat interes, dar constat că pentru vacanţă Comisia pentru drepturile omului nu are întâlnire în comisie decât în perioada 3-6.

Eu v-aş sugera, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, să-i propunem Comisiei pentru drepturile ca în această vacanţă, împreună cu Comisia juridică, să pună un accent deosebit şi să termine acest raport, astfel încât să-l putem include la ordinea de zi şi fără probleme, cu voinţă politică, să-l putem rezolva.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Pe ideea aceasta, dacă îmi daţi voie, s-a făcut programul de lucru al comisiilor în perioada aceasta. Să se menţioneze în acest program de lucru când vor lucra comisiile reunite la Statut, ca să aibă zile fixate şi am rezolvat problema.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Alte intervenţii? Până în acest moment avem două propuneri. Prima este de a introduce pe ordinea de zi în plen fără raport proiectul Legii privind Statutul minorităţilor, cea de a doua de a fixa un program de lucru pentru vacanţă celor trei comisii, domnule Ignat, pentru că sunt trei. Înţeleg că dumneavoastră propuneţi implicit să nu intre pe ordinea de zi.

Domnul Marton.

 

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Propunerea mea a însemnat nu numai introducerea pe ordinea de zi, ci şi introducerea pe pct.2 al ordinii de zi.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Dorneanu. Vă rog.

 

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, sigur că noi putem să ne prezentăm în faţa plenului cu o asemenea propunere. Eu v-aş semnala totuşi că ne aflăm într-o sesiune extraordinară şi ordinea de zi cu care intrăm în plen este cea care a însoţit hotărârea de convocare. Sigur că acolo, în plen, putem discuta dacă schimbăm ordinea de zi şi probabil că este bine să facem o propunere de schimbare a ordinii de zi.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Propunerea pe care o avem în faţă şi care nici ea, după părerea mea, nu este finalizată, este făcută în ordinea obişnuită, respectiv începe cu priorităţile de integrare. Mai sunt unele care au rămas mai la urmă, de exemplu pct.17 şi 18, pentru că vine raportul mai târziu. Atunci, în acest spirit, oricum ar trebui să vină şi ele mai în faţă. Şi la pct.16 este aceeaşi poveste, aşteptăm să vină raportul de la domnul Tănăsescu. Înţeleg că în condiţiile acestea a fost remodelată ordinea de zi.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Haideţi să stabilim ce putem face şi ce nu putem face. În primul rând, avem această decizie care îngheaţă ordinea de zi, pentru că la sesiunea extraordinară este un moment formal. De aprobarea  acestei ordini de zi depinde aprobarea sesiunii extraordinare. Aşa scrie în Regulament. Aceasta este ordinea de zi. Ce putem face? Putem face ca în cadrul şedinţei, după ce se aprobă ordinea de zi, să discutăm o problemă cu caracter personal, ca aceea privind înlocuirea unui deputat, putem să punem în discuţie o hotărâre, care nu este trecută pe ordinea de zi, o hotărâre pe care o ia Camera Deputaţilor, care este cea cu organigrama, care nu sunt adăugate pe ordinea de zi. Le punem în discuţie după ce s-a hotărât convocarea sesiunii extraordinare pe această ordine de zi.

Ce mai putem face? Putem scoate de pe ordinea de zi. Putem scoate, dar nu putem adăuga nici o virgulă. De scos, putem scoate. Cele care sunt fără raport, cele nu întrunesc?, care nu au venit de la Senat ş.a.m.d.

Şi ce mai putem face? Să dăm o altă ordine proiectelor care sunt aşezate. Atât! Eu cred că mai mult nu putem face. Deci, în aceste tabere ne mişcăm acum, fără a mai socoti că sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor începe astăzi. Nu este din 3 iulie. Sesiunea începe acum, când se aprobă ordinea de zi.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul vicepreşedinte Dorneanu.

 

Domnul Valer Dorneanu:

Nu aş vrea să renunţăm la propunerea pe care a făcut-o domnul Bolcaş cu Statutul. În ipoteza în care plenul nu agreează înscrierea pe ordinea de zi a Statutului, atunci pentru această ipoteză trebuie să stabilim un termen imperativ pentru cele trei comisii.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Cred că domnul Ignat a făcut această propunere, nu domnul Bolcaş.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Eu am completat, cu precizarea termenului.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog. Domnul Oltean.

 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte, aş vrea să-l corectez pe domnul Bolcaş, sesiunea extraordinară a început luni, cu comisiile de specialitate. De altfel, Camera a şi fost chemată în sesiune extraordinară începând cu data de luni, aşa ştiu eu că a fost hotărârea.

Plenul Camerei Deputaţilor poate să completeze ordinea de zi. Nimic nu împiedică plenul să hotărască ca la acea ordine de zi care a stat la baza convocării sesiunii extraordinare, dacă există o motivaţie temeinică, să completeze ordinea de zi. Aşa cum poate scoate, poate şi să introducă. Aceasta este în primul rând. Eu nu cred că putem introduce pe ordinea de zi Statutul minorităţilor pentru o dezbatere în sesiune extraordinară, pentru că ne-ar trebui, vă asigur, cel puţin 10 zile de sesiune extraordinară ca să putem să dezbatem în mod absolut normal şi regulamentar această lege.

Ceea ce se poate face şi susţin fără nici un fel de reţinere, la propunerea colegului meu, este ca pe ordinea de zi a celor trei comisii, într-o şedinţă care este convocată, să fie numai acest proiect de lege, pentru a asigura condiţiile necesare pentru ca în prima parte a lunii şi a sesiunii din toamnă să putem să intrăm cu un raport finalizat.

Deci, Biroul permanent poate să facă acest lucru şi atunci cele trei comisii nu au altă posibilitate decât să se aplece cu foarte multă atenţie asupra acestui proiect de lege.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Ignat şi domnul Marton.

 

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte, eu apreciez poziţia colegului nostru chestor Oltean, dar aş ruga în acelaşi timp să dea şi un semnal pozitiv colegilor săi să acorde atenţia cuvenită dezbaterii acestui proiect de lege în comisii. Nu aş vrea să accentuez mai mult, dar am constatat la unii colegi ai domniei sale că nu există această dorinţă şi aici, în Biroul permanent, îl rog să dea acest semnal pozitiv, exact în contextul pe care l-a subliniat domnul chestor, să acordăm prioritate şi să terminăm cu acest proiect de lege.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Aplecarea şi seriozitatea privind această activitate în comisii este foarte încurajatoare. Deci, dacă vom avea în sesiunea de toamnă, adică în acea ultimă săptămână de august 4 zile de lucru, atunci acest elan fervent în cele trei comisii, mai ales că acea Comisie juridică care în majoritatea cazurilor s-a constatat a fi în lipsă de cvorum, asta este?, mai are de depus nişte rapoarte, pe care tocmai le-am zis. Deci, hai să zicem că în cele 4 zile aceste comisii vor lucra în sistemul de ieri. Vor face încă 4 aliniate. Deci, aproape că ar termina art.18. Dacă s-ar merge în acelaşi sistem şi aceste trei comisii ar lucra în fiecare zi de comisie, până la sfârşitul legislaturii s-ar putea să ajungem până la 68.

Domnule Bolcaş, ştiţi foarte bine, preşedinta dumneavoastră a declarat că ea are un singur mandat: ca această lege să nu aibă un raport în această legislatură. Este opţiunea dumneavoastră, o accept?

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Neadevăruri nu accept! Nu există un asemenea mandat. Este o minciună şi vă cer să-mi prezentaţi scuze.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Vă prezint scuze pentru că doamna preşedintă a spus public acest lucru?

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să faceţi intervenţiile pe rând şi vă voi acorda tuturor cuvântul pentru toate tipurile de intervenţii. Domnule Marton, aţi finalizat?

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Am finalizat. Am aceeaşi propunere. Deci, eu am propus un singur lucru, avem acest proiect de ordine de zi: de pe poziţia 21 să apară pe poziţia 2 Legea privind Statutul minorităţilor naţionale din România. Vă mulţumesc.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. Domnul Oltean.

 

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu rămân surprins de ceea ce a spus colegul nostru, pentru că la modul foarte serios pot să vă spun că la nivel de partid am stabilit în mod cert participarea tuturor reprezentanţilor noştri şi susţinerea acestui act normativ, fără nici un fel de reţinere; cu două amendamente, în rest nici un fel de problemă. O să discutăm cu colegii noştri şi la viitoarea şedinţă vor fi prezenţi, vor participa. Dorinţa noastră fermă este ca acest act normativ să fie cât mai repede discutat. Ne-am şi pus de acord în câteva chestiuni cu UDMR-ul şi sper că nu mai sunt probleme. Dar vă asigur de prezenţa colegilor noştri la şedinţa din vară.

 

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Am vrut să precizez că erau trei membri. Nu ştiu dacă în cele trei comisii aveţi câte un membru în fiecare?

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă nu mai există alte intervenţii, avem două propuneri pe care le voi supune aprobării dumneavoastră în ordinea în care au fost formulate.

Prima propunere este aceea de a aduce Statutul minorităţilor fără raport pe ordinea de zi, aceasta putem să o facem întrucât el se află pe lista de proiecte din sesiunea extraordinară şi întrucât termenul a fost depăşit. De asemenea, de a-l pune pe pct.2 al ordinii de zi. Supun aprobării Biroului permanent această propunere. Cine este pentru? Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Cu două abţineri şi 5 voturi împotrivă, această propunere a fost respinsă.

Supun aprobării dumneavoastră acum propunerea domnului Miron Ignat. Am să vă rog, totuşi, să detaliaţi un pic propunerea de a stabili program de lucru comun al celor trei comisii în vacanţă, cât timp, când? Eventual să zicem să fie în partea finală a vacanţei, dar cât timp să punem?

 

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte, în aceste condiţii ar trebui să o scoatem de pe ordinea de zi.

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Propunerea domnului Ignat, reformulată, este scoaterea de pe ordinea de zi.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Staţi un pic, noi nu putem decide scoaterea de pe ordinea de zi. Aceasta o poate decide numai plenul. Iar noi putem decide că stabilim program de lucru comisiilor, aceasta poate să o decidă Biroul. Dacă nu decidem în Birou, nu mai putem decide şi înţeleg că domnul Ignat ne propune să luăm această decizie în Birou. Sigur, nu putem decide noi ce hotărăşte plenul, dar înţeleg că există această propunere de a stabili un program celor trei comisii în această vară, eventual în luna august. Şi în luna iulie se poate pentru că aceste zile de acum nu au intrat în calculul celor 4 zile de vacanţă.

Vă rog, domnule Ignat.

 

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte, poate nu am fost explicit. Conform programului stabilit aici, Comisia pentru drepturile omului a stabilit numai o singură săptămână de analiză a proiectelor de legi. În luna august nu are program şi de aceea să sugerăm Comisiei pentru drepturile omului şi celorlalte comisii să găsească această posibilitate, ca împreună să lucreze o săptămână, două la acest proiect de lege, până  la prezentarea raportului.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Observaţii? Propuneri?

Fixăm propunerea pentru ultima săptămână? Cred că nu avem voie decât patru zile pe lună.

Putem decide că le mutăm pe cele patru din iulie în august; pentru că, în iulie, perioada 3-6 nu poate fi considerată lucru în vacanţă, fiind sesiune extraordinară.

 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte, să cumulăm cele două săptămâni în luna august.

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Au lucrat comisiile pe 3 şi pe 4. 

Comisiile nu pot să lucreze decât ori în sesiune, ori în afară. Nu există reglementare pentru lucrul în sesiune extraordinară. Deci, ele au lucrat în afara sesiunii, în perioada 3-4. Aşa că putem să mutăm în august.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă există consens pentru mutarea în august? Cred că nu este o problemă. Singura problemă este cea ridicată de domnul Marton, cea de cvorum. Aici este de văzut cum vom reuşi să asigurăm prezenţa la şedinţă, dar până la urmă este obligaţia domniilor lor.

Domnul Mînzînă.

 

 

 

Domnul Ion Mînzînă:

Domnule preşedinte, daţi un termen rezonabil: luna septembrie, octombrie şi, dacă până atunci nu se rezolvă problema intrăm cu ea în plen.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Doream să stabilim un termen în luna august.

Deci, suntem la propunerea de a stabili program de lucru pentru cele trei comisii în luna august: o săptămână sau două săptămâni. Bun.

Supun aprobării propunerea de două săptămâni.

Cine este pentru, Biroul permanent? 6 voturi pentru. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 2 abţineri (doamna Daniela Popa şi domnul Lucian Augustin Bolcaş).

Cu două abţineri, s-a aprobat programul pentru ultimele două săptămâni din august.

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Iertaţi-mă că intervin, deşi s-a exprimat un vot.

Eu mă gândeam că mai realist este să convocăm în ultima săptămână a lunii august, când oamenii tot vin, pentru că probabil va avea şi Senatul sesiune extraordinară.

Mă rog, ultima săptămână şi dacă mai încalecă o săptămână din septembrie nu este nici un necaz. Este mult mai realist aşa.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Ignat.

 

Domnul Miron Ignat:

Eu aş discuta mai departe. Am aprobat două săptămâni. Dacă cele trei comisii vor depune eforturi şi termină acest raport în trei zile, nu mai este cazul să mai lucreze două săptămâni.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu zic că am votat  şi că nu putem reveni asupra unui vot.

Bun, rămân ultimele două săptămâni.

Rog să se comunice celor trei comisii această chestiune legată de programul de lucru.

În legătură cu ordinea de zi, ca şi procedură, propunerea va fi de aprobare a ordinii de zi aşa cum a fost înaintată.

Doamnă secretar general, avem o eroare materială şi vă rog să luaţi toate măsurile de a verifica ce s-a întâmplat; pentru că nu vreau să se întâmple ca una să vorbesc aici, concluzionând ceea ce a decis Biroul permanent şi alta să găsesc pe convocator. Pe convocarea sesiunii extraordinare s-a decis că va fi hotărârea de aprobare a structurii serviciilor. Avem o stenogramă şi toţi de aici suntem oameni care am participat la o discuţie. Nu se regăseşte pe acea decizie şi vă rog să verificaţi de ce nu se regăseşte. Este o eroare materială, dar trebuie să descoperim de unde a apărut această eroare materială.

În aceste condiţii, vă propun, ca procedură, să înaintăm propunerea de ordine de zi plenului.

Vă rog frumos, aţi refăcut ordinea de zi indicând toate rapoartele care s-au depus sau se depun în cursul zilei de astăzi? Pentru că trebuie să ştim foarte clar ce propuneri să se scoată de pe ordinea de zi.

Puteţi să ne prezentaţi acum lista cu proiecte la care nu se va face raport, ca să ştim şi noi?

 

Doamna Georgeta Ionescu:

În primul rând, proiectele pe care ni le-a restituit Comisia juridică.

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Poate că ar trebui să aveţi o listă.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

O să primim o listă, bănuiesc.

Domnule Marton, vă rog.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu, parcurgând, nu ştiu dacă mai este valabil, acest material, unde există 29 de puncte, practic după pct.18 nu există raport la nici unul; nici la pct.17 nu există raport şi nici la 16, 16, 10 şi 6 nu sunt priorităţi de integrare.

 

 

 

Domnul Bogdan Olteanu:

16 - se lucrează la raport; 17 - s-a depus raportul; 18 - s-a depus, cred, raportul; 19 şi 20 - se depun rapoartele astăzi. Din câte mi-au comunicat comisiile, sunt probleme tehnice de redactare. Probabil că, dintre celelalte, nu mai avem nici unul la care să ne aşteptăm că se depune raportul. Ar fi, practic, până la 20 inclusiv, care vor fi cu raport.

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Aş vrea ca doamna secretar general să-mi lămurească o neconcordanţă.

Pe ordinea de zi difuzată, ca anexă a deciziei, sunt 30 de puncte. Din această ordine de zi, lipsesc două, dintr-o eroare materială: informare privind distribuirea unor documente şi proiectul de hotărâre. Deci, ar trebui să fie 32.

Pe proiectul de ordine de zi, am 29... plus trei, care nu au rapoarte. Da, este în ordine. M-am lămurit. Vă mulţumesc. Eu stau prost cu aritmetica.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

În condiţiile acestea, eu vă propun să începem lucrările la ora 10, ca, până atunci, Secretariatul să poată să finalizeze propunerea de ordine de zi şi, de asemenea, să poată să-mi dea o listă cu acele proiecte la care să propunem retragerea de pe ordinea de zi.

Vă propun, atunci, ca procedură, să supunem, mai întâi, aprobării proiectul ordinii de zi, să retragem de pe ordinea de zi acele proiecte care nu au raport şi ştim că nu vor avea raport redactat în cursul zilei de astăzi, care au raportul adoptat de comisii; să începem cu problema de ordin personal şi să intrăm, după aceea, în ordinea de zi.

Dacă sunteţi de acord.

Biroul permanent? Da.

Liderii?

Vă rog, domnule Marton.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Am o problemă de procedură.

Nu am nimic împotrivă să se voteze problema... deci să se facă anunţurile de la pct.1, să se facă acel anunţ legat de reprezentantul Grupului PSD şi să votăm. Dar, după asta, din punct de vedere procedural, înainte de a intra în sesiunea extraordinară, trebuie să dăm un vot asupra acestei ordini de zi. Dacă acest vot nu l-am dat, sesiunea nu mai are rost.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă dau perfectă dreptate. Deci, am spus că întâi aprobăm ordinea de zi prin vot al plenului, fără îndoială. Şi, după aceea, sigur că domnul deputat va trebui să depună şi jurământul şi toate celelalte proceduri prevăzute de regulament.

 

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Eu mai am o solicitare. Pot s-o fac în plen, dar nu vreau să fie o surpriză. După ce se votează ordinea de zi şi se depune jurământul de către deputat, o să cer o pauză de consultări, de o oră, ca să ne consultăm cu grupurile parlamentare pe această situaţie... nu pe situaţie, pe proiectele de legi, să le discutăm în grup, ca să meargă mai fluent.

O jumătate de oră. Sunt de acord cu jumătate de oră.

Vreau să ştie toţi oamenii ce poziţie luăm, ca să nu mai avem probleme.

De fapt, acum, fac o consultare cu dumneavoastră.  Împiedică? O jumătate de oră?

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu voi încerca să am această discuţie cu grupul meu parlamentar, în 20 de minute. Sper să reuşesc. Pentru că suntem în faţa unei situaţii la care nu ne-am aşteptat.

Totuşi, cred că s-ar putea să fiţi solicitaţi să eliminăm de pe ordinea de zi acele puncte care nu sunt de prioritate de integrare. Vă spun din start. Şi, atunci, vom avea timp de discuţie, pentru că va fi o discuţie destul de scurtă.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc.

Eu sunt convins că nu acele proiecte sunt cele care vor cere mai mult timp.

Eu vă propun, ca să nu fie probleme, pentru că oricum mai sunt 20 de minute, dacă o să înceapă la şi cinci, în loc de fix, nu cred că o să fie un capăt de ţară, ne vedem la plen.

Domnilor colegi, vă mai fac o propunere. Să fim de acord să punem votul final imediat după pauza de prânz la proiectele de până atunci; vor şi colegii miniştri să vină, sunt în şedinţă de Guvern.

Dacă sunteţi de acord, punem vot final până când să luăm proiectele de integrare şi după aceea să avem Codul fiscal, punem votul.

 

Domnul Ioan Munteanu:

La ora trei.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Sau după Codul fiscal, dacă sunteţi de acord, să punem votul final.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 950.