S T E N O G R A M A
şedinţei comune a Birourilor permanente ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de
29 noiembrie 2010
Şedinţa a început la ora 14,20.
Lucrările au fost conduse de domnul Mircea-Dan Geoană, preşedintele Senatului, asistat de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat:
De la Camera Deputaţilor:
Domnul Adrian Năstase, domnul Ioan Oltean, domnul Ludovic Orban, domnul Valeriu Zgonea ? vicepreşedinţi; domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi, domnul Mihai Alexandru Voicu, domnul Georgian Pop ? secretari; domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu, domnul Dan-Ştefan Motreanu, domnul Seres Denes - chestori; domnul Mircea Toader - Grupul parlamentar al PD-L; domnul Mircea Duşa ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice a PSD + PC; domnul Eugen-Gheorghe Nicolăescu ? Grupul parlamentar al PNL; domnul Máté András-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR; domnul Varujan Pambuccian ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
De la Senat:
Domnul Alexandru Pereş, domnul Dan Voiculescu, domnul Teodor-Viorel Meleşcanu, domnul Petru Filip ? vicepreşedinţi; domnul Adrian Ţuţuianu, domnul Gheorghe David, domnul Orest Onofrei, domnul Cornel Popa ? secretari; domnul Ion Chelaru, domnul Verestoy Attila, domnul Dan Radu Ruşanu, domnul Constantin Dumitru ? chestori; domnul Cristian Rădulescu ? Grupul parlamentar al PDL, domnul Ilie Sârbu ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice a PSD+PC, domnul Puiu Haşotti ? Grupul parlamentar al PNL; domnul Fekete-Szabó András-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR; domnul senator Petru Şerban Mihăilescu ? reprezentantul senatorilor independenţi.
Invitaţi:
Din partea Guvernului:
Domnul Valentin-Adrian Iliescu ? şef al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul.
Din partea Camerei Deputaţilor:
Domnul Gheorghe Barbu ? secretar general; domnul Nicolae Vasilescu ? şeful Departamentului Legislativ; domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului tehnic; doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice; domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii; doamna Laura Riteş - Direcţia procedură legislativă, sinteze si evaluări.
Din partea Senatului:
Domnul Ion Moraru ? secretar general; domnul Constantin Dan Vasiliu ? secretar general adjunct; doamna Constanţa Călinoiu ? director general Direcţia generală legislativă; domnul Gabriel Sterea ? director Direcţia Secretariat general; doamna Veronica Iacob ? director Direcţia pentru organizarea şedinţelor plenului Senatului; doamna Mihaela Ciochină ? director Direcţia proceduri parlamentare, sinteză şi evidenţă legislativă; doamna Elena Diaconu ? şef Serviciul pentru lucrările Biroului permanent; doamna Simona Paraschiv ? consilier Serviciul pentru lucrările Biroului permanent.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Bună ziua, stimate colege, stimaţi colegi.
Vă propun să începem şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Suntem în format complet. Perfect.
Vă propunem ordinea de zi pe care o aveţi în mapele dumneavoastră cu titlu de proiect şi, ca de fiecare dată, am să întreb dacă există lucruri suplimentare pe care doriţi să le introduceţi în ordinea de zi?
Domnul Sever Voinescu.
Domnul Sever Voinescu:
Vă mulţumesc.
Domnule preşedinte, cu mai multe zile în urmă, în numele unui grup de parlamentari, deputaţi şi senatori, am înaintat o cerere pentru a introduce în ordinea de zi a primei şedinţe de plen, când va fi, un minut, înainte de orice altă discuţie, citirea unei declaraţii pentru constituirea unui grup informal, intitulat PRO AMERICA, un grup de parlamentari care susţin relaţia bilaterală România ? Statele Unite ale Americii. Declaraţia v-a fost, de altfel, înaintată şi dumneavoastră. Durează mai puţin de un minut. Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Nu văd nicio dificultate. Cred că este o iniţiativă bună.
În Congresul american, în Camera Reprezentanţilor şi în Senat, există un grup de prieteni ai României ? Friends of România ? şi bănuiesc că iniţiatorii doresc să păstreze o simetrie între modul de organizare a celor două grupuri.
Este o idee bună. Vă propun să fim de acord cu introducerea în ordinea de zi şi, evident, la primul plen? Cu toţii suntem prietenii Americii. Să nu avem mai mulţi parlamentari decât numărul parlamentarilor aleşi în acest grup.
De acord, bineînţeles. Este o idee frumoasă şi Birourile permanente reunite o susţin şi sunt convins că va avea succes.
Sunt alte observaţii? Nu.
Vă propun să intrăm în ordinea de zi.
PUNCTUL 1:
Angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.
¨ Deciziile Curţii Constituţionale asupra proiectului Legii educaţiei naţionale:
? Decizia nr. 1557 din 18 noiembrie 2009 a Curţii Constituţionale prin care a constatat că Legea educaţiei naţionale este neconstituţională.
? Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010 a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea angajării răspunderii de către Guvern în faţa Parlamentului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.
? Comunicat de presă al Curţii Constituţionale asupra cererii formulate de primul-ministru privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României şi Parlament, conflict generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţie.
¨ Moţiunea de cenzură cu tema ?Legea educaţiei naţionale, o lege anti-educaţie şi anti-românească?, iniţiată de Grupurile parlamentare PNL şi PSD+PC din Senat şi Camera Deputaţilor.
¨ Scrisoare din partea domnului Emil Boc, prim-ministru al Guvernului
Domnul Mircea-Dan Geoană:
La primul punct avem problema angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.
Nu e nevoie să mai reamintesc traseul extrem de complicat al acestei angajări. Suntem, în acest moment, la primul Biroul permanent reunit de la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1557 din 18 noiembrie, prin care Curtea Constituţională a decis că angajarea este neconstituţională şi, de asemenea, în faţa unui comunicat de presă, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, care încă nu a fost publicată. Există clar o decizie a Curţii Constituţionale, cel puţin pe comunicatul de presă pe care vi l-am inclus în mape, pentru a putea să fim cu toţii în cunoştinţă de cauză, în care Curtea Constituţională în esenţă spune că o moţiune de cenzură trebuie să-şi urmeze cursul şi, evident, motivaţia este dată şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care spune că opoziţia trebuie protejată împotriva unui eventual abuz din partea unei majorităţi.
Acestea sunt cele două documente pe care suntem chemaţi să le luăm în dezbatere şi, evident, Birourile permanente reunite să decidă cu privire la paşii de urmat.
Nu ascund faptul că şi punctul 2 este un punct extrem de important şi de sensibil ? angajarea răspunderii Guvernului pe Legea salarizării. Este un alt subiect, evident, dar cred că Birourile permanente reunite vor trebui să privească, cel puţin calendarul activităţilor noastre, într-o logică cât mai integrată.
De aceea, la punctul 1, puncte de vedere cu privire la angajarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei în lumina deciziilor Curţii Constituţionale cu privire la angajare, respectiv la moţiunea de cenzură.
Domnule chestor Chelaru, vă rog, din partea Senatului.
Domnul Ioan Chelaru:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi, suntem, în opinia noastră, într-o situaţie specială.
Sigur că, întotdeauna când există situaţii speciale, trebuie să existe şi soluţii speciale.
Avem o Decizie a Curţii Constituţionale nr. 1431, care spune rituos în dispozitivul ei ? nu mai e nevoie să amintesc că dispozitivul unei hotărâri este partea care se execută ? că procedura de angajare a răspunderii pe Legea educaţiei este neconstituţională, punct.
Sigur că este o decizie de care trebuie să ţinem cont. Urmare a acestei decizii, părerea noastră este că astăzi, având în vedere şi atribuţia pe care o are Biroul permanent reunit, ca un organism administrativ-jurisdicţional, ar trebui ca cele două birouri să propună restituirea către Guvern a proiectului pentru care şi-a angajat răspunderea.
De la această decizie pot urma alte decizii, cu privire, eventual, la discuţii pe moţiune sau alte asemenea discuţii.
De aceea am vrut, succint, să prezint punctul de vedere pe care noi îl susţinem, solicitând astăzi Birourilor permanente reunite restituirea către Guvern a acestui proiect de lege. Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Alte luări de poziţie? Domnul deputat Nicolăescu.
Domnul Eugen Nicolăescu:
Domnule preşedinte,
Probabil că la sfârşitul intervenţiei mele voi ajunge la aceeaşi concluzie cu domnul senator Chelaru, dar până acolo trebuie să fac câteva precizări: prima, s-a distribuit acum tuturor membrilor Birourilor permanente documentul prin care deputaţii şi senatorii PNL semnatari ai moţiunii de cenzură la Legea educaţiei şi-au retras semnăturile, deci vă rog să luaţi act de acest fapt şi din acest moment nu mai există numărul necesar de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură şi vă fac şi un calcul elementar ? au fost 137 de semnături, s-au retras 73, deci nu se întruneşte numărul legal de 119 semnături, număr minim pentru a se putea depune o moţiune de cenzură. Acesta este un prim argument şi vă rog să luaţi act de el.
Dacă mai luăm în consideraţie şi prevederile articolului din Regulamentul şedinţelor comune, art. 78, vom constata că moţiunea de cenzură ? vorbim de teza I din art. 78 ? se prezintă în şedinţă comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Întrucât ea nu a fost prezentată şi întrucât s-au retras semnăturile suntem în situaţia în care moţiunea de cenzură nu mai există.
În consecinţă, ne întoarcem la situaţia iniţială şi anume la data la care Guvernul a venit în Parlament să-şi angajeze răspunderea.
Pe această situaţie avem o decizie a Curţii Constituţionale care ne spune că angajarea este neconstituţională.
În consecinţă, pe cale logică, normală, elementară şi regulamentară, ajung la aceeaşi propunere a domnului Chelaru, dar simţeam nevoia să fac o serie de argumente şi să aduc, de fapt, documente în sprijinul acestei propuneri, ca proiectul de lege să fie restituit Guvernului, ne mai având obiect, fiind de fapt un proiect de lege care încalcă Constituţia, cel puţin în acest moment.
Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu.
Doamna preşedinte Anastase, vă rog.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor,
Există o solicitare a Partidului Naţional Liberal de retragere a semnăturilor de pe moţiune. Domnule preşedinte, vă propun să o înscrieţi în ordinea de zi ca prim punct a primului plen comun, pe care probabil că îl vom stabili la următoarele puncte. Doar aşa se poate face procedural retragerea semnăturilor, la momentul prezentării moţiunii. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnule Nicolăescu, dacă doriţi să replicaţi?
Domnul Eugen Nicolăescu:
Da, voiam să o întreb pe doamna Anastase unde scrie asta în Regulament. Dacă scrie undeva în Regulament vom proceda aşa, dar nu scrie nicăieri la moţiunea de cenzură aşa ceva.
În consecinţă, propunerea dumneaei este în afara Regulamentului şi vă rog să nu ţineţi cont de o asemenea propunere.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Din punct de vedere al Birourilor permanente reunite, opinia mea este că luăm notă de anunţul pe care un grup de senatori şi deputaţi l-au făcut. Ce consecinţe produce gestul lor, aceasta este o chestiune pe care, evident, putem să o comentăm, dar din punct de vedere al dreptului de a decide cu privire la un gest pe care-l faci ca senator, ca deputat, ca parlamentar al României nu cred că există vreun dubiu cu privire la libertatea de a putea promova sau de a nu mai susţine un astfel de document.
Domnul Eugen Nicolăescu:
Iertaţi-mă, domnule preşedinte, dar nu poate să ne cenzureze nimeni, dar nimeni, nici măcar un plen pe care-l invocă doamna Anastase, nu poate să ne cenzureze activitatea de a vrea sau a nu vrea să depunem o semnătură pe o moţiune.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Sigur. Nu există o cerinţă imperativă cu privire la dreptul suveran de decizie a parlamentarilor.
Domnul Mircea Toader, vă rog.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
O singură completare, cel puţin din practica de până acum, retragerea unei semnături se face individual, în plen. E cineva care îşi retrage semnătura? Nu reprezentantul? liderul de grup?
Domnul Eugen Nicolăescu:
Individual s-a făcut, domnule Toader.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Individual sunt de acord cu dumneavoastră, dar eu nu ştiu dacă individual reprezintă şi?
(Discuţii în sală).
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnule Toader, este un tabel centralizator. Cererile sunt individuale, în numele fiecăruia dintre deputaţii şi senatorii care au decis să facă acest lucru.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Domnule preşedinte, vă mai repet o dată: spun că, în plen, atunci când se citeşte orice moţiune, se întreabă: este cineva care îşi retrage semnătura? Şi au fost două cazuri: eu, ?Popescu Vasile? ? nu mai ştiu cum îl chema ? mi-o retrag.
Acest lucru trebuie să se întâmple că, altfel, dacă mă uit şi eu pe tabelul cu semnături, vreo trei cam seamănă între ele. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu este adevărat.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Domnule preşedinte, procedura se aplică la moţiunile simple, nu la moţiunea de cenzură. Lucrurile sunt simple.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul senator Haşotti.
Domnul Puiu Haşotti:
Eu îi întreb pe distinşii colegi, pe doamna Anastase şi pe domnul deputat, liderul Grupului parlamentar al PDL, care este diferenţa...
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Mircea Toader.
Domnul Puiu Haşotti:
Da, Mircea Toader. Care este diferenţa că un senator îşi retrage semnătura şi anunţă Biroul permanent şi, în consecinţă, moţiunea este invalidă, acum, astăzi, sau la o eventuală şedinţă în plen? Pentru că dacă îşi retrag toţi parlamentarii, pe care îi aveţi acolo înşiruiţi, semnăturile în plen, moţiunea tot nu se mai discută.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Sigur.
Domnul Puiu Haşotti:
Moţiunea tot nu se mai discută. Care este diferenţa, spuneţi-mi şi mie.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Semnătura este un act personal. Când semnezi, înseamnă că îţi asumi.
Domnul Puiu Haşotti:
Aveţi semnăturile noastre.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu, nu. La fel, o şi spun... ca şi demisia în sine. O demisie pe care o depune cineva din Parlament, dacă nu este susţinută în plen, nu are valoare.
Domnul Puiu Haşotti:
Aşa cum am semnat pentru moţiune, semnăm şi retragerea semnăturilor. Care este problema?
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da, dar când se pune pe moţiune, se întreabă în plen: e corectă, e cineva care nu-şi recunoaşte sau îşi retrage semnătura? Asta este procedura.
Domnul Puiu Haşotti:
Domnule coleg, dar dacă toţi anunţă retragerea, în plen, se mai discută moţiunea?
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da.
(Discuţii în sală).
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Stimaţi colegi, suntem într-o altă situaţie. Suntem în situaţia în care acum se verifică de către Birourile permanente reunite dacă se întrunesc condiţiile legale pentru moţiune, pentru că noi nu am ajuns să o programăm pentru dezbatere. Noi încă suntem la faza în care vedem dacă această moţiune întruneşte condiţiile legale şi noi astăzi constatăm că nu întrunesc condiţiile legale, că nu are numărul elementar de semnături. Aici suntem. În rest, sunt vorbe. Iertaţi-mă, vă rog.
Domnul Puiu Haşotti:
Nici măcar nu s-a citit textul moţiunii.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Asta am spus şi eu.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul lider Rădulescu.
Domnul Cristian Rădulescu:
Aş încerca să nu continui seria inovaţiilor în ceea ce priveşte procedura dezbaterii moţiunii de cenzură. Şi aşa, în opinia mea, până acum, ţinerea pe loc o lună de zile a acestei moţiuni nu a fost o chestiune care să se bazeze pe Regulament.
De altfel, ultima decizie a Curţii Constituţionale ne-a şi arătat faptul că moţiunea trebuie să-şi urmeze cursul. Acum, sigur că fiecare va aduce diverse argumente şi unele dintre ele nu s-au bazat pe prevederi regulamentare. Deja am intrat în sarabanda unor susţineri, din nou, neregulamentare.
V-aş propune o soluţie de rezolvare a acestui caz care să se bazeze strict pe Regulament şi pe ceea ce am făcut noi până în momentul de faţă.
Dacă parcurgem Regulamentul şedinţelor comune, vedem că nu ne-a preocupat prea mult această posibilitate a retragerii moţiunii de cenzură şi de fapt nu există nicăieri niciun fel de prevedere referitoare la posibilitatea retragerii semnăturilor şi anulării prin aceasta a moţiunii de cenzură. Nu este. Şi dacă îmi indicaţi sediul materiei, cu plăcere îl voi lectura.
Exista odată, în finalul acestui Regulament al şedinţelor comune, o prevedere care a fost anulată, nu mai este, în sensul că se poate completa acest Regulament cu prevederile corespunzătoare, aplicabile din Regulamentele celor două Camere. Şi atunci am fi putut să ne ducem la Regulamentul Camerei Deputaţilor unde se specifică ceva referitor la posibilitatea retragerii. Din păcate, şi acolo sediul materiei este la moţiuni simple.
Deci nici Regulamentele celor două Camere, nici Regulamentul şedinţelor comune nu ia în considerare posibilitatea acestei instituţii a retragerii semnăturilor pentru moţiunea de cenzură.
Neexistând Regulament, ne mai rămâne posibilitatea să ne adresăm cutumei, fiindcă, în decursul celor 20 de ani, a existat acea întrebare care se punea înainte de începerea dezbaterilor, bazându-se pesemne pe chestiunea pe care am citat-o din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dacă se menţin sau se retrag semnăturile. Aceasta este o posibilitate care mai există, bazându-ne pe o cutumă de 20 de ani de zile, pe litera Regulamentului, nu ne vom putea nicio clipă întemeia ca să retragem aceste semnături.
Deci, ca să-l citez pe domnul Daea, ?domnule preşedinte, eu veghez ca dumneavoastră să nu cădeţi în greşeală? şi atunci trebuie să ne întemeiem numai pe ceea ce există în Regulamentele noastre.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Fiţi sigur că nu vom cădea în greşeală în nicio situaţie, dar aş dori să încercăm să mai luăm câteva opinii, după aceea să şi tranşăm. Plenul Senatului începe la ora 15.00, este întâlnire şi în grupuri.
Domnul lider Sârbu, după aceea domnul deputat Gergely, cred că vrea să intervină, şi domnul senator Haşotti.
(Discuţii în sală)
Domnul Haşotti?
Domnul Ilie Sârbu:
Da.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vă rog, domnule senator Haşotti.
Domnul Puiu Haşotti:
Stimaţi colegi, câtă vreme un parlamentar, în termenul prevăzut de Regulament, îşi poate retrage un proiectul de lege, o propunere legislativă, cum să refuzăm posibilitatea de a-şi retrage semnătura de pe o moţiune de cenzură? Este absolut logic.
Încă o dată, dacă oricum anunţăm în plen ? să spunem că ajungem în plen ? şi parlamentarii de faţă îşi retrag semnătura, se dezbate moţiunea? Nu. Şi atunci de ce discutăm atât de mult?
Opinia mea este că Birourile permanente reunite trebuie să ia act de propunerea domnului senator Chelaru şi de situaţia creată prin retragerea semnăturilor parlamentarilor liberali şi să procedeze în consecinţă.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vă mulţumesc. Domnul senator Sârbu.
Domnul Ilie Sârbu:
Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC şi-a menţinut semnăturile, dar asta nu ne face să nu fim corecţi cu colegii liberali atunci când constatăm că, de fapt, moţiunea ca atare, astăzi, în Biroul permanent reunit, nu întruneşte condiţiile. Cum atunci să o punem pe ordinea de zi şi să o ducem în plen? Doar dacă vrem iar să încălcăm tot ceea ce înseamnă Regulament, statut şi cutumă, fiindcă tot a vorbit colegul senator Rădulescu de cutumă.
Deci e foarte clar: eu cred că prin vot se poate tranşa repede şi nu are rost să pierdem timp prea mult pe acest subiect.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Doamna preşedinte Anastase.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Bun. Pentru a fi clară în ceea ce spuneam, nu era niciun fel de problemă de retragere a semnăturilor sau că cineva ar dori să cenzureze un gest de genul acesta, nici pe departe. Singurul lucru pe care îl aveam în vedere era procedura ulterioară acestui gest.
Suntem în faza, aşa cum spunea domnul deputat Nicolăescu, a prezentării acestei moţiuni către Birourile permanente reunite. Înţeleg că obiectul dispare, pentru că nu se mai prezintă Birourilor permanente reunite şi atunci putem să facem o notă în plen prin care, mă rog... se intră în acea perioadă de contestare la Curtea Constituţională înainte de trimiterea către preşedinte pentru promulgare. Revenim la situaţia iniţială, să spunem, a asumării.
(Din sală): A angajării.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Angajării. Scuze.
Domnul Ilie Sârbu:
De ce insistaţi, dacă nu mai întruneşte condiţiile, să o faceţi să întrunească condiţiile? Nu are rost.
Domnul Dan-Radu Ruşanu:
Poate semnează colegii de la PDL.
Domnul Ilie Sârbu:
Bun. Nu am înţeles eu...
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Asta spuneam şi eu.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul deputat Nicolicea, urmat de domnul Nicolăescu.
Domnul Eugen Nicolicea:
Art. 114 alin. (3) din Constituţie, care este obligatoriu, ?dacă Guvernul nu a fost demis, potrivit alin. (2), adică prin moţiune de cenzură ? şi nu este cazul, fiindcă iată a fost retrasă ? proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, se consideră adoptat?.
Domnul Ilie Sârbu:
Şi Curtea Constituţională a spus că nu e legal. Deci...
Domnul Eugen Nicolicea:
Să nu confundăm angajarea cu moţiunea. Deci angajarea poate avea loc fără moţiune sau cu moţiune. Acum, după retragere, este o angajare fără moţiune sau cu moţiune retrasă.
Este evident faptul că legea cade odată cu Guvernul. Cum Guvernul nu a căzut, legea, conform art. 114 alin. (3), se consideră adoptată, urmând procedura de contestare la Curtea Constituţională şi promulgare.
Cu privire la faptul că angajarea ar fi neconstituţională, aşa cum a spus Curtea Constituţională, s-a constatat, dar asta nu mai discutăm, că de fapt a fost adoptată această decizie cu 4 la 5, că în Constituţie nu prea se spune printre atribuţii discutarea procedurii de angajare. Dar ? atenţie! ? şi dacă ar exista, decizia Curţii Constituţionale este obligatorie pentru viitor, iar, angajarea răspunderii este anterioară deciziei Curţii şi, prin urmare, pe viitor să nu te mai angajezi într-o astfel de situaţie, procedura în curs nu este, în niciun fel, oprită de această decizie a Curţii Constituţionale.
Oricum, problema principală era aceasta: dacă Guvernul nu a fost demis ? şi înţeleg că nu poate fi demis, că nu mai este moţiune ?, legea se consideră adoptată.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vă mulţumesc. Domnul deputat Nicolăescu.
Domnul Eugen-Gheorghe Nicolăescu:
Domnule preşedinte, cu toată stima şi cu toată aprecierea pentru doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor, pentru domnul deputat Nicolicea, vreau să vă aduc aminte că noi suntem de fapt într-o cu totul altă situaţie. Suntem în situaţia în care...
(Discuţii în sală)
Doresc să mă audă doamna Anastase, că pentru dumneaei vorbesc. A făcut o precizare, despre care eu cred că nu este conformă cu Regulamentul, şi atunci sigur că trebuie să ne întoarcem la litera cărţii.
Şi anume, prin inexistenţa moţiunii de cenzură ne întoarcem la faza iniţială, ne întoarcem la situaţia zero, în care Guvernul vine în Parlament să-şi angajeze răspunderea şi pe această angajare a răspunderii Guvernului, Curtea Constituţională, în numele legii, decide: ?constată că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională?. Ce mai discutăm astăzi, domnule preşedinte?
Deci ne-am întors acolo, la punctul zero, punctul iniţial. În consecinţă, eu vă propun dumneavoastră, ţinând cont de toate documentele prezentate, discuţiile şi argumentele avute în vedere în acest moment, să conchideţi că angajarea este neconstituţională şi să restituim Guvernului proiectul de lege. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul senator Chelaru.
După aceea, vă rog să încercăm să luăm o decizie mai avem şi o ordine de zi... cu rugămintea să încercăm să concentrăm discuţiile.
Domnul Ioan Chelaru:
Eu am încercat să fiu succint, dar văd că discuţia s-a extins şi simt nevoia să lămuresc câteva lucruri.
Este adevărat că, dintr-un anume punct de vedere, trebuie să analizăm întâi punctul 1 ? angajarea răspunderii Guvernului ? şi după aceea, punctul următor, povestea cu moţiunea.
În ceea ce priveşte angajarea răspunderii Guvernului, îi aduc aminte colegului meu că speţa pe care s-a pronunţat Curtea Constituţională este exact cea în discuţie, nu mai ţine povestea că se aplică la următoarele speţe. S-a pronunţat pe o speţă în discuţie.
Deci, din acest punct de vedere, soluţia Curţii Constituţionale, definitivă şi irevocabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, este că procedura de angajare a răspunderii pe Legea educaţiei, aşa cum a fost ea promovată de către Guvern, este neconstituţională. Nu se aplică nici cu 4 la 5, nici cu 5 la 4... nici pentru viitor. Se aplică pe speţa în discuţie, care constata existenţa unui conflict de putere între două dintre cele mai importante instituţii ale statului. Asta este o primă problemă şi vă rog să supuneţi la vot propunerea de a restitui Guvernului un text care s-a dovedit, prin procedura prin care a fost trimis, neconstituţional, ca atare, în mod automat, şi actul în sine devine neconstituţional.
Conform prevederilor art. 67 din Constituţie, ?moţiunea este un act juridic?, deci, i se aplică regimul de act juridic. În aceste condiţii, ca oricărui act juridic, trebuie să constatăm că sunt şi situaţii în care aceste acte juridice nu îndeplinesc toate condiţiile legale. Este adevărat că a doua decizie a Curţii Constituţionale, de aceea am spus că separ cele două decizii, spune aşa: ?moţiunea să-şi urmeze cursul?, nu spune care curs. Cursul obişnuit este dezbatere şi vot, tot curs obişnuit este şi restituire pentru retragere de semnături sau pentru alte incidente care pot apărea pe parcursul analizării unui act juridic constituţional.
Deci, din acest punct de vedere, lucrurile sunt extrem de clare, discuţia, după părerea mea, este teorie pe drept constituţional, putem s-o facem şi peste o oră, două, dacă vreţi, dar la ora 15.00 aveam şedinţă solemnă a Senatului pentru Ziua Naţională, dacă este important, aşa că vă rog să procedaţi la vot. Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc. Domnul Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, am să mă duc pe raţionamentul distinsului meu coleg senator, în care ni se spune că s-a citit din dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale, că moţiunea nu poate fi oprită. Moţiunea este actul care însoţeşte angajarea răspunderii Guvernului. Dacă nu ar avea loc angajarea răspunderii, n-ar exista moţiunea de cenzură. Ele se leagă, se presupun în mod automat.
Din moment ce Curtea Constituţională spune că moţiunea poate să continue, înseamnă că prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a apreciat legalitatea, constituţionalitatea actului de angajare a răspunderii de către Guvern, pentru că altfel nu ar fi putut spune un asemenea? nu ar fi putut să precizeze un asemenea fapt. Că această moţiune este retrasă şi ea nu-şi urmează cursul firesc sau că ea urmează procedurile parlamentare privind dezbaterea, consecinţa este aceeaşi, legalitatea sau constituţionalitatea angajării răspunderii.
De aceea, din punctul meu de vedere, luăm act pentru că moţiunea nu a fost prezentată în faţa Birourilor permanente reunite, astăzi este prima prezentare - ea a fost doar depusă şi anunţată public ? astăzi constatăm că moţiunea nu îndeplineşte condiţiile de fond care vizează numărul de semnături, ea nu există.
În consecinţă, angajarea răspunderii nu mai este condiţionată de dezbaterea unei moţiuni, ci trebuie doar să stabilim astăzi termenul în care curge? sau zilele care curg pentru o nouă contestaţie la Curtea Constituţională şi acest lucru să-l anunţăm în plen. Asta este singura atribuţie care revine Birourilor permanente reunite în şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Eu reţin un lucru din ceea ce spune domnul Oltean, evident este o diferenţă de abordare politică, care pune în umbră restul conversaţiei de natură constituţională sau legală. Dar haideţi să încercăm să vedem care ar fi deciziile pe care le putem lua astăzi şi pe care vă încurajez să le şi luăm.
Şi aici aş vrea să încercăm să degajăm o soluţie pentru că pe prima solicitare - pe care am s-o supun la vot imediat după ce mai iau două-trei comentarii ? făcută de domnul Chelaru, va trebui să ne pronunţăm prin vot.
Pe subiectul moţiunii de cenzură, cred că este evident faptul că retragerea semnăturilor face ca această moţiune, practic, să-şi piardă obiectul. Şi atunci, va trebui, într-adevăr ? opinia mea ? să putem să stabilim care este modalitatea de publicitate ? şi aici Regulamentele cred că au prevedere expresă ? pentru ca din acel moment să curgă perioada de contestare a oricărei legi la Curtea Constituţională.
Cred că ai trebuie să găsim un răspuns.
Domnul Puiu Haşotti:
Există un răspuns, domnule preşedinte.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vă rog, domnule Haşotti.
Domnul Puiu Haşotti:
Înţeleg că distinşii colegi de la PDL şi UDMR doresc să existe o moţiune de cenzură pe Legea educaţiei. Este foarte simplu, astăzi s-o semneze dânşii.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Domnule preşedinte, am o singură completare pe care vreau s-o fac. Nu puteţi supune la vot propunerea făcută de domnul Chelaru de restituire a proiectului de lege către Guvern pentru că el a fost acceptat de plen, asumarea a făcut-o primul-ministru în faţa plenului. Deci doar plenul este cel care poate să ia o astfel de decizie. Să nu uităm care ne sunt atribuţiile.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc. Domnule Chelaru, aveţi cuvântul, pentru că este un atac direct la propunerea dumneavoastră.
Domnul Ioan Chelaru:
Bănuiesc că doamna preşedinte a omis că, după ce plenul a făcut ce a făcut, a venit Curtea Constituţională şi a spus ?angajarea răspunderii este neconstituţională?.
Dumneavoastră doriţi acum o asemenea procedură declarată, ritos am spus, neconstituţională să o consfinţiţi în plen. Nu este legal.
Noi luăm act, astăzi, că acea hotărâre a Curţii Constituţionale ne dă putere să votăm restituirea către Guvern a acestui proiect de lege. Poate veni cu acelaşi proiect de lege pe altă cale procedurală. Mulţumesc.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Domnule preşedinte, haideţi să nu uităm, iarăşi, fac un apel la memoria dumneavoastră, faptul că noi am stabilit în Birourile permanente reunite înscrierea pe ordinea de zi a plenului reunit după sesizarea Curţii Constituţionale. Şi plenul a acceptat această asumare după, repet, sesizarea Curţii Constituţionale.
Domnule chestor, trebuie să avem în vedere gestul făcut de plenul reunit şi de Birourile permanente reunite, pornind de la premiza că gestul contestării deja fusese făcut.
Indiferent de soluţie, plenul Parlamentului şi Birourile permanente reunite au decis să continue procedura.
Domnul Ioan Chelaru:
Aşa cum spuneţi dumneavoastră, ar însemna ca plenul celor două Camere să cenzureze o hotărâre a Curţii Constituţionale. Îmi pare foarte rău, nu aveţi cum să aveţi dreptate. Aşa cum puneţi dumneavoastră problema, plenul reunit ar trebui să cenzureze o hotărâre a Curţii Constituţionale, ceea ce nu este în nici un caz regulamentar şi nici legal. Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul Verestóy.
Domnul Verestóy Attila:
Domnilor colegi, să nu ne transformăm cu toţii în judecători ai Curţii Constituţionale format de un singur membru. Văd că fiecare dintre antevorbitori? unii dintre antevorbitori, vă rog să mă scuzaţi, au căzut de cuviinţă să ne spună sentinţe? cum că aşa v-aţi împotrivi unei decizii a Curţii Constituţionale sau etc. etc?.
Trăim într-o democraţie care judecă după o majoritate care ne convine din când în când, nu ne convine din când în când, depinde când şi unde ne situăm.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Dar deciziile Curţii Constituţionale se aplică în România sau nu?
Domnul Verestóy Attila:
Deciziile Curţii Constituţionale au fost într-un echilibru aproape? ca într-un Parlament unde sunt două forţe politice care sunt într-o bătălie continuă şi nu ca în altă Curte unde mari jurişti se confruntă şi eventual unul, doi au altă opinie separată. Dar asta este o părere pur personală şi nu atinge deloc fondul problemei.
Fondul problemei este că noi, Biroul permanent, vă rog, să nu ne substituim plenului. Sunt probleme pe care vădit le vedem diferit şi anume, în proporţii aproape egale ? v-am spus acest lucru de câteva ori ? în aceste situaţii să nu credem că putem să eliminăm, să dăm la o parte o decizie a plenurilor reunite.
Parlamentul nostru este, de fapt, o ciudăţenie pentru că sunt două Parlamente în această ţară. Pentru anumite legi avem un Parlament, zis Senat, pentru alte legi avem un alt Parlament zis Camera. Excepţii sunt numai două.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Nu, Senatul este Senat. Despre Camera Deputaţilor nu ne putem pronunţa.
Domnul Verestóy Attila:
Da, dar aşa este. Sunt două excepţii în care Parlamentul în totalitatea lui se pronunţă asupra a două lucruri: unul este bugetul, celălalt este un proiect de lege sau un program politic asumat de Guvern. În toate celelalte cazuri, o jumătate de Parlament decide asupra a ceea ce se întâmplă într-o lege, cum va fi forma finală, este Cameră decizională, tranşează, etc.
Deci a elimina acum plenurile reunite care au fost prezente, au fost înştiinţate de două lucruri: o dată de asumarea prezentată de primul-ministru şi doi, de o moţiune de cenzură depusă de colegii noştri din opoziţie. Au avut tot dreptul la acest lucru. Acum, dânşii doresc să se retragă din acest demers politic. După părerea mea, acest drept, această posibilitate limitată de altfel de litera Regulamentelor, dar admiţând că există o cutumă, o pot face în plen, în faţa plenului reunit a celor două Camere.
Domnule preşedinte, doamna preşedinte, nu putem evita să chemăm la răspuns la vot Camerele reunite într-o problemă în care sunt vădit două păreri diferite.
Deci vă rog să supuneţi la vot, atunci, în primul rând nu tranşarea acestor probleme în Birourile permanente reunite, că nu putem tranşa, ci prezentarea acestor probleme la Camerele reunite, în ordinea de zi în care să fie introduse ambele păreri şi tranşarea în plenurile reunite. Dacă, eventual, cineva constată că plenurile reunite, deci Parlamentul a intrat într-un viciu constituţional, atunci, sigur vor exista cei care consideră acest lucru să aibă posibilitatea demersului legal de a înştiinţa Curtea Constituţională din nou. Dar a elimina, a nu ajunge în faţa Camerelor reunite nu avem voie. Asta este părerea mea.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnule Ţuţuianu, vă rog.
Domnul Adrian Ţuţuianu:
Domnule preşedinte, nu vreau să revin cu o serie de argumente, dar eu aş spune aşa legat de retragere: lucrurile sunt simple, sunt două principii de drept fundamentale. O dată este libertatea de voinţă a senatorului, deputatului care poate să decidă dacă-şi menţine sau nu o poziţie. Şi a doua se învaţă în anul patru la procedură civilă, se cheamă disponibilitate, principiul disponibilităţii, dispun sau nu de o anumită procedură.
Aici s-a făcut o retragere expresă, ca atare retragerea? trebuie să luăm act de ea şi să nu mergem mai departe.
Doi, legat de deciziile Curţii Constituţionale, susţin opinia domnului senator Chelaru şi v-aş ruga să observaţi două lucruri: primul, că avem o decizie a Curţii Constituţionale care spune că asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei este neconstituţională, s-a pronunţat în speţă pe o chestiune teoretică. Şi doi, vă rog să observaţi că cea de-a doua decizie a Curţii Constituţionale, ca argument suplimentar, nu este publicată. Ca atare ea nu poate produce nici un efect.
Şi ca atare, soluţia care este în pasul 2? Să trimitem legea înapoi Guvernului, cum spune domnul senator Chelaru.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Stimaţi colegi, există un singur lucru care este general obligatoriu pentru toată lumea: deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi sunt opozabile tuturor părţilor.
Deci nu este nici un fel de dubiu că suntem în faţa a două decizii ale Curţii Constituţionale pe care trebuie să le tratăm în egală măsură, printr-o decizie a Birourilor permanente reunite. O primă decizie pe angajare şi o decizie pe moţiunea de cenzură.
Deci din punct de vedere al locului în care se constată acest lucru, evident, forul care a fost sesizat şi care declanşează procedura este primul obligat să ia notă de deciziile Curţii Constituţionale. Nu putem să ignorăm aceste decizii.
A nu ne pronunţa asupra acestei chestiuni este ca şi cum ne-am elimina dintr-o obligaţie regulamentară de a constata că deciziile Curţii Constituţionale s-au pronunţat, ele există. Noi suntem chemaţi să le punem în aplicare. Cum se ajunge în plen, ce se întâmplă în plen asta este o chestiune pe care, evident, majoritatea poate s-o decidă. Săptămâna viitoare, dacă se va ajunge la un calendar cu privire la angajarea răspunderii pe Legea salarizării unitare, evident, se va ajunge şi la un plen.
Dar din punct de vedere al obligaţiei noastre de a respecta şi de a pune în operă deciziile Curţii Constituţionale acesta este fără nici un fel de dubiu un lucru obligatoriu pentru toţi. Este obligatoriu pentru toţi, ca după aceea când se ajunge în Parlament şi când se ajunge în plen, atunci, evident, fiecare poate să propună ceea ce doreşte.
Dar din punct de vedere al constatării a două decizii ale Curţii Constituţionale nu avem cum să ne întoarcem privirea, să spunem că ele nu există. Birourile permanente reunite trebuie să ia notă de acest lucru. Cum poţi să te prefaci că ele nu există? Şi să spunem, haideţi să decidă plenul? Nu cred că are logică.
(Discuţii în sală)
Plenul se va reuni şi acolo, evident, majoritatea poate să-şi spună punctul de vedere.
Domnul Voicu, după aceea domnul Oltean.
Domnul Mihai-Alexandru Voicu:
Mulţumesc. Domnilor preşedinţi, stimaţi colegi, vă rog să remarcaţi faptul că nu operăm cu decizii generale, ci cu una punctuală.
Decizia Curţii Constituţionale se referă la această lege a educaţiei şi nu la alta şi la această procedură de angajare a răspunderii şi nu la alta. Nu spune în general ?Guvernul nu mai are voie să-şi angajeze răspunderea aşa?. Nu, în această situaţie, Guvernul nu are voie să-şi angajeze răspunderea.
După cum remarca domnul senator Ţuţuianu, în realitate asta este singura decizie a Curţii Constituţionale cu care operăm pentru că oricât de notorietate ar fi cea de-a doua decizie ea nu este oficială, nu este act juridic pentru că nu este în Monitorul oficial.
De aceea, din acest punct de vedere, avem de respectat o decizie a Curţii Constituţionale şi anume că un proiect de lege trimis spre angajare nu este constituţional şi nu poate continua.
Aveam datoria să discutăm şi despre o moţiune de cenzură, ţinând cont că această moţiune de cenzură a fost depusă înainte de decizia Curţii Constituţionale. Şi în consecinţă, am făcut acest lucru şi am constatat, în câteva minute, că această moţiune nu mai există prin retragerea semnăturilor, următorul pas este să ţinem cont de singura decizie a Curţii Constituţionale care este publicată în Monitorul oficial, să trimitem pachet înapoi Guvernului spre arhivare sau cum doreşte această instituţie să procedeze în continuare, un act care, conform deciziei Curţii Constituţionale nu este constituţional şi atâta tot.
Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul vicepreşedinte Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Domnilor preşedinţi,
Stimaţi colegi,
Vă rog să observaţi că suntem în două situaţii distincte. Prima situaţie, care vizează moţiunea de cenzură, suntem în prima fază, cea pe care o găsim reglementată la art. 78 din Regulamentul şedinţelor comune, unde se spune că moţiunea se prezintă Birourilor permanente care stabilesc care sunt paşii următori. Aici constatăm că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru ca această moţiune să poată fi susţinută.
Birourile permanente pot să ia decizia inexistenţei acestei moţiuni.
În ce priveşte cealaltă chestiune şi, ca o paranteză, subliniez că hotărârile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru oricine, şi pentru opoziţie, şi pentru putere, dar în ce priveşte cealaltă chestiune nu suntem în aceeaşi fază. Noi suntem în faza în care angajarea răspunderii s-a produs în plenul celor două Camere. Doar plenul acesta poate să decidă care este pasul următor pe care-l parcurge acest lucru şi nu Birourile permanente.
De aceea, în opinia mea, putem să luăm decizia acum privind moţiunea de cenzură, să constatăm că ea nu există, dar, în ce priveşte paşii următori, pentru retrimiterea, dacă vreţi, a proiectului de lege către Guvern, doar plenul reunit al celor două Camere poate să ia o asemenea decizie şi nu Biroul permanent.
Noi putem aici, eventual, stabili care sunt zilele care trebuie să curgă până la epuizarea termenului legal procedural privind sesizarea Curţii Constituţionale. Orice altă decizie în această privinţă este, în opinia mea, în afara procedurilor legale. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul Ruşanu.
Domnul Dan-Radu Ruşanu:
Domnule Oltean, dacă-mi permiteţi, eu nu sunt jurist. Înţeleg că hotărârile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru putere şi pentru opoziţie. Aşa am înţeles. Şi pentru plen nu sunt obligatorii? Pentru că eu ştiu că plenul este format din putere şi opoziţie, nu este altcineva neutru.
Deci dacă puterea şi opoziţia sunt obligate să respecte hotărârile Curţii Constituţionale, cred că şi plenul, în ansamblul lui, este obligat să respecte hotărârea Curţii Constituţionale.
Poate am înţeles eu greşit.
Domnul Ioan Oltean:
Iertaţi-mă?
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vă rog, vă rog.
Domnul Ioan Oltean:
Aţi înţeles perfect, domnule senator, numai că propunerea în sine trebuie făcută în plen. Plenul trebuie să constate acest lucru şi nu noi, aici. Aceasta este singura chestiune.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnule vicepreşedinte Pereş, vă rog.
Domnul Alexandru Pereş :
Onoraţi colegi, cred că cele spuse de domnul vicepreşedinte Ioan Oltean m-au lămurit şi pe mine că, într-adevăr, trebuie să mergem înapoi la instituţia la care am făcut apel. Instituţia plenului a fost cea care a consfinţit, de fapt, angajarea răspunderii Guvernului. Sigur că a venit ulterior această decizie a Curţii Constituţionale care spune ce spune, dar ideea este în felul următor: este normal să mergem înapoi, în instituţia abilitată, de fapt, în plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor, pentru a putea să dezbatem şi acolo, cum dezbatem şi aici, în Birourile permanente reunite, şi să luăm decizia, dacă această decizie va fi luată de plen, de retrimitere, într-adevăr, a proiectului de lege către Guvern.
Deci noi, aici, discutăm, dar, la urma urmei, acolo ar trebui să luăm decizia. Este punctul meu de vedere.
Domnule Chelaru, sigur că da, dumneavoastră sunteţi jurist, sunteţi mai experimentat şi probabil că aveţi şi o idee mai conturată pe treaba aceasta, dar permiteţi-mi şi mie să spun că aşa mi s-ar părea logic. Trebuie să mergem înapoi, la instituţia, la forumul în care, într-adevăr, această angajare a răspunderii s-a făcut, în plenul reunit al celor două Camere. Vă mulţumesc.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Eu tot nu înţeleg, dacă e obligatorie, cum merg s-o dezbat în plen? Dacă hotărârea Curţii Constituţionale e obligatorie şi pentru unii şi pentru alţii, noi o dezbatem în plen şi dacă plenul hotărăşte că nu e de acord cu ea, ce facem?
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Eu sunt de acord cu domnul Pereş că trebuie să îl trimitem înapoi la instituţia care a generat acest subiect şi acesta este Guvernul României. Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra legii declarate neconstituţională.
(Discuţii în sală.)
Nu, nu, sunt de acord cu faptul că trebuie să trimitem înapoi?
Avem o diferenţă de opinie pe care vă propun s-o tranşăm prin vot cu privire la destinatarul acestei chestiuni. Unii colegi susţin că este plenul cel chemat, alţii spun că Guvernul trebuie să ia, la rândul său, notă de faptul că angajarea este neconstituţională. Deci este clar că este o diferenţă politică de abordare. Cine are dreptate aici? Evident că numai Curtea Constituţională are dreptate. În rest, fiecare dintre noi suntem suspectaţi că avem opinii politice cu privire la acest subiect. Este decizia Curţii Constituţionale, luăm notă de ea şi vă propun să acţionăm în consecinţă.
De aceea, suntem în ordinea de zi la primul punct cu privire la decizia Curţii Constituţionale asupra proiectului Legii educaţiei naţionale şi supun votului propunerea avansată de chestorul Senatului, domnul senator Ioan Chelaru, de a lua notă de decizia Curţii Constituţionale şi retrimiterea textului angajat către Guvern, pentru a decide în consecinţă care sunt paşii de urmat.
Opinia cealaltă este, evident, cea contrară, pe care aţi auzit-o.
Cine este pentru retrimiterea la Guvern a textului cu care am fost sesizaţi?
Vă rog să mă ajutaţi cu număratul voturilor, extrem de atent.
13 voturi pentru.
Cine este împotriva acestei decizii? Vă rog să mă ajutaţi cu număratul.
12 voturi împotrivă.
13 voturi pentru şi 12 voturi împotrivă, Biroul permanent a luat această decizie şi, evident, Guvernul va putea să decidă cu privire la calea de urmat.
Domnule Verestoy, vă rog.
Domnul Verestoy Attila:
Domnule preşedinte, ca urmare a acestui vot, care priveşte cele două Camere şi angajează, de fapt, cele două Camere faţă de care s-a citit textul asumării, vă rog să luaţi măsurile de rigoare ca votul pe care l-aţi consemnat să fie prezentat plenurilor reunite, atât voturile pentru, cât şi voturile contra, prezentată problema însăşi, şi vă rog să solicitaţi votul plenului reunit, pentru că în această problemă, aşa cum am spus, Birourile permanente nu pot lua decizii în locul plenurilor reunite. Nu putem să ne substituim Parlamentului. Nu noi suntem Parlamentul.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Acest lucru va putea să fie solicitat într-o şedinţă comună de plen de către cei care doresc să susţină acest lucru. Nu putem noi împiedica acest subiect.
Atrag atenţia în schimb asupra faptului că, după ce epuizăm punctul 1, punctul 2, la care vom hotărî un plen reunit, este pe o lege care este, aş spune, din punct de vedere al consecinţelor, legată de buget, de tranşa de la Fondul Monetar, de ceea ce spunea domnul preşedinte Băsescu, să fim responsabili şi cred că încercarea de a combina cele două elemente riscă să contamineze şi Legea salarizării. Aceasta este o opinie personală.
De aceea, eu vă propun, la subpunctul moţiunii de cenzură de la punctul 1 să luăm notă de faptul că iniţiatorii, într-un număr suficient de mare, de 73 de semnatari, îşi retrag semnăturile de pe moţiunea de cenzură anunţată de către partidele semnatare şi că, în aceste condiţii, nu mai există numărul minim regulamentar necesar pentru ca moţiunea de cenzură să poată să-şi urmeze cursul, fiind, în acest moment, practic, anulată prin expresia voinţei individuale a unui număr de semnatari a acestei moţiuni.
Această chestiune este de constatare?Constat acest lucru şi am rugămintea, pentru a putea ? imediat dau cuvântul şi domnului Nicolicea, fără nicio ezitare ? şi o să am rugămintea doar să putem clarifica ? şi, poate, secretarii generali ne vor ajuta ? din punct de vedere al publicităţii obligatorii făcute în Parlament cu privire la o astfel de evoluţie ce înseamnă din punctul de vedere al termenelor în care Curtea Constituţională poate fi sesizată. Aici este o chestiune pe care aş dori, eventual, să o putem clarifica. Dacă nu, aici va trebui să facem procedura de publicitate şi asta, într-un fel, poate răspunde şi preocupărilor exprimate de unii colegi în jurul mesei.
Domnule Nicolicea, vă rog.
Domnul Eugen Nicolicea:
Da, să se constate că moţiunea s-a retras şi, pe cale de consecinţă, Guvernul nu a fost demis conform art. 113 alin. (2) din Constituţie. Aceasta este constatarea care ar trebui?
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Evident, consecinţa logică a inexistenţei moţiunii în acest moment este faptul că moţiunea nu produce efecte, ceea ce, evident, are şi o consecinţă.
Pe acest palier de gândire aş dori, de asemenea, să sesizez ceea ce domnul Voicu a spus mai devreme, că, din punct de vedere al celei de a doua decizii a Curţii Constituţionale, din punct de vedere oficial, formal, aceasta încă nu este publicată în Monitorul Oficial cu motivare, pentru a putea să producă efecte erga omnes. Retrăgându-se, evident, acest lucru devine mai puţin important.
Domnule Voicu, vă rog.
Domnul Mihai Voicu:
Bineînţeles ? să-i răspund domnului Nicolicea ? niciunul din cei de faţă nu are pretenţia că Guvernul a fost demis. Nu despre asta discutăm.
Este vorba despre o procedură care a fost declarată neconstituţională şi, ca atare, n-a produs niciun fel de efect. Guvernul n-a fost demis, legea nu a fost adoptată, n-a produs niciun efect.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
E în regulă.
Haideţi să trecem la punctul 2, dacă nu mai sunt alte comentarii la primul punct.
PUNCTUL 2:
Angajarea răspunderii Guvernului asupra:
? Proiectului de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice;
? Proiectului de Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Aş dori să vă rog să ne aplecăm asupra solicitării pe care am primit-o din partea primului-ministru al Guvernului României cu privire la angajarea răspunderii Guvernului pe Legea salarizării unitare.
Domnul prim-ministru Boc a adresat aceste scrisori în mod oficial, regulamentar, preşedinţilor celor două Camere şi, în aceste condiţii, Birourile permanente reunite trebuie să se pronunţe cu privire la calendarul pe care îl vom stabili pentru angajarea răspunderii pe acest proiect de lege.
Aş dori să vă sugerez, dacă acest lucru este agreat de către Birourile permanente reunite şi de către liderii grupurilor parlamentare - pentru că şi dânşii au un cuvânt important de spus că primul pas regulamentar - care este cel legat de depunere de amendamente şi după aceea de prezentare a textului de către primul-ministru în faţa Parlamentului să fie stabilit într-un calendar în care aş sugera ca până luni, la ora 12,00 să fie stabilit termenul pentru amendamente, iar marţi, la o oră pe care vă rog să o stabilim împreună, să putem convoca plenurile reunite pentru a lua notă de această?
Dacă sunt alte propuneri, sunt absolut deschis. Am încercat să propun un calendar care să fie util şi pentru parlamentari.
Vă rog, domnule Orban.
Domnul Ludovic Orban:
Domnule preşedinte, şi la angajările precedente am avut o poziţie singulară pe care o repet şi formulez propunerea pentru că, după opinia mea, legile sunt făcute ca să fie respectate nu numai de cetăţeni, ci de cei care le-au făcut, în primul rând de către Guvern.
Sesizez din nou trei aspecte de ilegalitate referitoare la procedura de angajare a răspunderii pe cele două legi: absenţa avizului Consiliului Economic-Social, absenţa dezbaterii publice, a supunerii în dezbatere publică timp de 30 de zile, conform Legii nr. 52 privind transparenţa deciziilor şi, de asemenea, conform Legii privind tehnica legislativă. Guvernul nu respectă această lege, deoarece nu prezintă un studiu, o analiză de impact referitoare la aceste două legi.
Din aceste motive, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, vă formulez propunerea de a derula procedura de angajare a răspunderii, dar numai când vor fi îndeplinite aceste condiţii legale privitoare la prezentarea unui proiect de lege în faţa Parlamentului României.
Vorbesc rar în aceste Birouri permanente reunite, dar permiteţi-mi să vă repet un punct de vedere: România se află în situaţia în care se află astăzi din cauza faptului că modificăm legile fără măsură. Avem în materie de Cod fiscal două sute şi ceva de modificări. Legislaţia în domeniul muncii, legislaţia în toate domeniile este modificată de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, fără niciun fel de temei.
În regimul constituţional românesc Parlamentul nu mai există, dragi colegi. Guvernul are la dispoziţie, pe lângă faptul că are o majoritate parlamentară care îl sprijină şi care îi votează legile, are la dispoziţie o serie de alte pârghii. Le reiau, în ordinea intensităţii, deci proceduri prin care se evită dezbaterea parlamentară şi, implicit, dezbaterea publică. E vorba de procedura de urgenţă, la care a apelat, e vorba de angajarea răspunderii, e vorba de ordonanţele simple, emise în baza legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe simple, şi de ordonanţele de urgenţă.
Noi, practic, dacă cineva ar vrea să facă o comedie, ar trebui doar să vină să-l filmeze pe domnul Oltean, când citeşte textul proiectelor de acte normative care se supun adoptării plenului: proiect de ordonanţă de modificare a legii de aprobare a ordonanţei de modificare a ordonanţei de urgenţă şi aşa mai departe.
Închei prin a vă spune că sunt conştient de situaţia în care ne găsim privitor la Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, dar dacă exista cineva care trebuia să se grăbească acela nu este Parlamentul, pentru că Guvernul a avut la dispoziţie, atunci când şi-a angajat răspunderea pe diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor, putea să spună care este termenul pentru care limitează dreptul cetăţenilor de a avea acest salariu, angajaţilor din sectorul public. A spus până la 1 ianuarie 2011, acest Guvern. Acum vine şi iar ne pune pistolul la tâmplă, spunându-ne că e în pericol să nu se facă plăţi, să nu ne aprobe tranşa Fondul Monetar Internaţional, dar Guvernul, atunci când şi-a angajat răspunderea, în iunie, n-a fost în stare să facă o previziune. După aceea n-a fost în stare să rezolve problema, iar astăzi suntem aproape în 30 noiembrie, 29 noiembrie, n-avem Proiectul de lege al bugetului de stat şi România se află într-o situaţie în care nimeni nu ştie ce se va întâmpla.
Ca atare, stimaţi colegi, propunerea mea este să se deruleze procedura de angajare, dar numai după ce Guvernul asigură respectarea legalităţii în privinţa prezentării proiectelor de lege pe care îşi angajează răspunderea. Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul vicepreşedinte Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Referitor la expunerea domnului vicepreşedinte Orban, îi reamintesc doar un singur lucru, că angajarea răspunderii este o procedură specială de adoptare a actelor normative şi în consecinţă nu putem cere Guvernului, nici Parlamentului să se respecte procedurile parlamentare obişnuite atunci când Guvernul sesizează în mod obişnuit Parlamentul cu adoptarea unui act normativ.
În ce priveşte paşii care trebuie parcurşi, eu aş avea următoarea propunere, domnule preşedinte: până vineri, 3 decembrie, să fie termenul pus la dispoziţia parlamentarilor pentru a depune la Guvern amendamente în ce priveşte îmbunătăţirea textului de lege pentru care Guvernul doreşte să-şi angajeze răspunderea, lăsând posibilitatea acestuia ca luni să se pronunţe asupra acestora, iar marţi, 7 decembrie, să aibă loc efectiv angajarea răspunderii în plenul celor două Camere.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc. Alte opinii? Nu.
Eu cred că observaţiile făcute de domnul Ludovic Orban sunt importante, pentru că, uşor-uşor, ne dezvăţăm de o anumită minimă respectare a modului în care funcţionează instituţia legiferării în România.
În acelaşi timp, eu sunt convins că, din punct de vedere al calendarului, putem să invocăm şi faptul că anul trecut a mai fost angajată răspunderea tot pe Legea salarizării şi care, brusc, într-un an de zile nu mai este bună. Adică sunt întrebări de natură politică pe care, evident, le vom pune la momentul potrivit.
Dar, din punct de vedere strict regulamentar, noi suntem sesizaţi cu angajarea răspunderii din partea primului-ministru şi trebuie să ne pronunţăm cu privire la paşii de urmat.
De aceea observ o diferenţă de calendar între ceea ce am sugerat eu şi ceea ce a sugerat domnul vicepreşedinte Oltean cu privire la durata amendamentelor şi, de asemenea, dacă domnul Orban ar dori să vină cu o propunere concretă, evident Birourile permanente reunite?
Domnul Ludovic Orban:
Domnule preşedinte, eu am formulat propunerea foarte concret: procedura de angajare a răspunderii să se deruleze, termenele stabilite să se realizeze de un alt Birou permanent reunit, după ce Guvernul asigură legalitatea proiectelor de lege, că e vorba de două. Aceasta este. Şi vă reamintesc: nu există avizul Consiliului Economic-Social?
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Domnule Orban, ce articol constituţional invocaţi?
Domnul Ludovic Orban:
Legea nr. 52 privind transparenţa în deciziile instituţiilor publice, Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Economic-Social, Legea privind tehnica? legi în vigoare, doamna Anastase.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Pe procedura asumării, ce articol invocaţi?
Domnul Ludovic Orban:
Pe procedura asumării, eu cred că Birourile permanente pot să constate dacă sunt îndeplinite condiţiile de legalitate în materie de prezentare a proiectelor de lege în dezbatere, iar aceste proiecte nu sunt angajate, prezentate Parlamentului în forma legală pentru că încalcă trei legi aflate în vigoare, doamna Anastase, dar pentru dumneavoastră încălcarea unei legi este un lucru aşa, minor. Legile sunt numai pentru proştii de cetăţeni din ţara asta şi, eventual, pentru opoziţie, nu pentru voi, care vă aflaţi la putere.
Repet, în momentul în care Guvernul prezintă Parlamentului cele două proiecte de lege în condiţiile respectării celor trei legi la care am făcut referire se va derula procedura de angajare a răspunderii.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Doamna Anastase,vă rog.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Domnule preşedinte, las la o parte, mă rog, consideraţiile de natură politică şi mai puţin, să spunem, regulamentare sau constituţionale.
I-am solicitat domnului vicepreşedinte să precizeze, pe procedura asumării, ce articol nu a fost respectat de către Guvernul României. Nu există acest lucru. Drept care supunerea la vot a unei astfel de proceduri nu poate decât să fie considerată un act prin care se încearcă blocarea unui drept constituţional pe care-l are Guvernul României de a-şi asuma răspunderea şi cred că lucrul acesta nu este cazul să-l facem. Şi aşa, din punctul meu de vedere, am comis o gravă greşeală în momentul în care considerăm că votul dat anterior poate fi altceva decât o simplă opinie până în momentul în care nu ajunge în plenul reunit, acum lucrurile deja ar căpăta o gravitate mult mai mare în momentul în care am încerca să blocăm un drept constituţional al unei alte puteri decât cea pe care noi, astăzi, o reprezentăm în acest for.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnule Voicu, vă rog. După aceea, colegul de la UDMR.
Domnul Mihai Voicu:
Domnul vicepreşedinte Ludovic Orban discută de nişte chestiuni elementare care ţin de nişte proceduri care trebuie îndeplinite. Să ştiţi că există şi propuneri alternative, nu-i niciun fel de problemă şi cred că putem, ca o contrapropunere la propunerea domnului Ioan Oltean, vă propun ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pe această lege marţi, 4 februarie 2011. E o propunere pe care vă rog să o supuneţi votului.
(Discuţii, consultări.)
Domnul Dan Voiculescu:
Domnule preşedinte, eu am o rugăminte la colegul nostru, domnul Ludovic Orban, haideţi să mai vedem o dată care sunt cele trei legi pe care Guvernul nu le respectă.
Domnul Ludovic Orban:
Am repetat, Legea privind organizarea şi funcţionarea CES-ului, conform căreia avizul CES-ului poate fi negativ, dar este un aviz care trebuie dat şi Guvernul nu poate să facă abstracţie de acordarea acelui aviz decât după trecerea termenului de 30 de zile. Vă spun eu că, din punct de vedere legal, nu există avizul CES-ului.
Dezbatere publică nu a fost. Există obligaţia, conform Legii privind transparenţa, Legea nr. 52 dacă nu mă înşel, ca, înainte de a demara procedura legală de trimitere a unui proiect de lege de către Guvern să existe dezbatere publică asupra proiectului de act normativ. Nu a existat dezbatere publică.
Excelenţă, mă refer nu la opiniile exprimate referitoare la salarizări, ci mă refer la supunerea spre dezbatere publică a proiectelor care urmează a fi trimise Parlamentului. Sunt legi în vigoare. Dacă dumneavoastră, domnule senator Pereş, nu aţi aflat de ele nu mă miră pentru că pentru voi dezbaterea publică este o chestiune mai rară. Şi, în fine, este chestiunea care ? hai să fim cinstiţi ? în momentul în care noi am stabilit care sunt obligaţiile de tehnică legislativă şi pe legi cum sunt Legea salarizării, Legea-cadru, unică a salarizării? păi, dacă o prezinţi fără analiză de impact, fără studiu de impact? Adică sunt nişte chestiuni. Şi, vă repet, sunt prevederi din legi existente pe care le-a încălcat în mod sistematic actualul Guvern, ca, de altfel, şi alte legi.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vă rog, domnule deputat.
Domnul Seres Denes:
Stimaţi colegi, sigur, nu vreau să intru în polemică cu domnul vicepreşedinte Orban, dar dacă continuăm în acest fel o să intrăm şi pe fondul celor două legi.
Singurul control parlamentar în cazul asumării răspunderii este moţiunea de cenzură. Dacă nu suntem de acord cu ce aţi văzut acolo, inclusiv procedural sau din punct de vedere al tehnicii legislative, se pot insera într-o moţiune de cenzură. Moţiunea se dezbate, dacă pică Guvernul este în regulă, dacă nu pică iar este în regulă. Deci nu putem noi, acum, să analizăm modalitatea cum s-a întocmit acel proiect, dacă e bine, dacă prevederile sunt în conformitate cu solicitările şi dorinţele noastre. Deci moţiunea este singurul control parlamentar asupra asumării răspunderii.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul vicepreşedinte Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, mai înainte eram aproape căzuţi de acord asupra procedurilor de urmat. Dumneavoastră chiar aţi şi propus un calendar, dar aţi avut, în acelaşi timp, şi darul de a provoca colegii la o dezbatere pe marginea acestei teme, aducând câteva chestiuni de natură politică în dezbatere.
Nu înţeleg de ce încercăm să obstrucţionăm Guvernul să-şi angajeze răspunderea. Guvernul este singurul în măsură să aprecieze asupra oportunităţii acestui demers politic şi legislativ. Birourile permanente au drept atribut doar să stabilească calendarul acestei acţiuni, iar Parlamentul, în ansamblul lui, să judece ulterior o sancţiune, dacă apreciază că acest demers legislativ şi politic contravine unor acte normative.
De aceea avem şi plângerea către Curtea Constituţională, care, pe fond, vine şi analizează dacă e sau nu legal actul în sine. Birourile permanente nu au acest atribut şi vă rog să invocaţi articolele din Regulamentul şedinţelor comune în care să existe o asemenea precizare.
Ştiu, dacă vrem să ne batem joc, putem să o ducem la vară. Mi se pare totalmente o bătaie de joc o asemenea atitudine din partea unor membri ai Biroului permanent.
Au fost propuse două calendare: unul de către mine, unul de către domnul preşedinte Geoană.
Rugămintea mea, domnule preşedinte, pe această temă, orice fel de discuţie este inutilă. Tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut posibilitatea unei sancţionări a Guvernului, dacă acesta încalcă prevederile legale. Moţiunea de cenzură are acest scop. Altfel nu s-ar justifica sub nicio formă posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, după ce Guvernul îşi angajează răspunderea. Celelalte chestiuni sunt doar aşa, ca să ne aflăm în treabă sau ca să obstrucţionăm în mod premeditat posibilitatea Guvernului Boc de a-şi angaja răspunderea. Ştim cu toţii de ce o face Guvernul Boc. Nu e nevoie să mai insistăm asupra acestor argumente.
Eu am rugămintea ca unul din cele două calendare care au fost aici propuse, una dintre cele două propuneri să o supuneţi votului şi să le acceptăm şi să mergem mai departe. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnule Voiculescu, vă rog.
Domnul Dan Voiculescu:
Încă o dată, domnule vicepreşedinte, ca să înţeleg şi eu bine, dacă Guvernul vine cu o propunere care este în afara legii noi trebuie să o dezbatem? Adică, vă rog, vreau să înţeleg: Guvernul vine cu o propunere care nu e constituţională, de exemplu, trebuie să o dezbatem?
Domnul Ioan Oltean:
O dată, că Guvernul nu vine cu o propunere legală?
Domnul Dan Voiculescu:
Da.
Domnul Ioan Oltean:
Pe de altă parte, domnule vicepreşedinte, doar Curtea Constituţională este instituţia abilitată să constate dacă o lege este neconstituţională şi nu noi, nu noi, îmi pare foarte rău.
N-avem de unde să ştim dacă această lege este sau nu constituţională. Noi nu suntem abilitaţi să facem asemenea analiză.
Domnul Dan Voiculescu:
? legală, legală?
Domnul Ioan Oltean:
Domnule vicepreşedinte, vă rog să mă ascultaţi.
Dacă apreciem că actul normativ pentru care Guvernul vrea să-şi angajeze răspunderea este nelegal, nu corespunde realităţii, nu corespunde voinţei noastre, după ce Guvernul îşi angajează răspunderea depunem o moţiune de cenzură şi sancţionăm Guvernul, îl dăm jos.
De aceea, legiuitorul a dat posibilitatea Parlamentului să depună o moţiune de cenzură atunci când Guvernul îşi angajează răspunderea, tocmai pentru a-l sancţiona dacă acesta face ceva ce contravine legii sau contravine intereselor societăţii, dar asta după şi nu înainte.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc. Domnul Toader.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Domnule preşedinte, am rugămintea totuşi să finalizăm aceste dezbateri, grupurile ne aşteaptă, trebuie să anunţăm grupurile ce avem săptămâna viitoare, ştim când este data, restul sunt discuţii sterile, vă rog să mă credeţi. Dacă sunt lucruri care nu convin celorlalţi parteneri să facă moţiunea de cenzură, au tot dreptul, pot să susţină orice acolo, inclusiv că nu este prevăzută prin lege, inclusiv că nu s-a adunat CES-ul. Ştiţi foarte bine că rândul trecut am spus că trebuie să modificăm acest CES, că este o lege importantă şi aşa mai departe şi ne blocăm, iar blocajul adevărat este constituţional, majoritatea din plen nu se regăseşte nici în Birourile permanente, nici în comisii.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul Orban.
(Discuţii în sală)
Domnul Ludovic Orban:
Repet, atâta timp cât în Constituţie se vorbeşte de angajarea răspunderii pe un proiect de lege, în opinia mea, toate condiţiile impuse de legile în vigoare pentru un proiect de lege indiferent că este înaintat spre dezbaterea Parlamentului sau Guvernul îşi angajează răspunderea pe un proiect de lege, toate condiţiile de legalitate trebuie îndeplinite, pentru că ele nu sunt stabilite întâmplător, ci sunt stabilite pentru ca aceste proiecte de legi să aibă în spate punctul de vedere al partenerilor sociali ? patronate şi sindicate ? să aibă în spate exprimarea cetăţenilor şi a grupurilor de cetăţeni prin intermediul dezbaterii publice. De asemenea, în momentul în care este trimis Parlamentului să aibă fundamentarea economică, socială care este necesară pentru proiecte care au astfel de importanţă.
Moţiunea de cenzură se depune ca instrument al opoziţiei care nu este de acord cu conţinutul şi cu deciziile care sunt cuprinse în proiectul de lege.
Este o mare diferenţă între ceea ce spun eu şi ceea ce susţineţi dumneavoastră că dacă nu sunt de acord cu un proiect de lege, pe fond, depun moţiune de cenzură.
Dar pe formă, repet, atâta timp cât în Constituţie se vorbeşte de un proiect de lege pe care îşi angajează răspunderea, toate prevederile legilor în vigoare se aplică şi acestui proiect de lege indiferent că el este prin angajarea răspunderii sau prin dezbatere parlamentară. Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu. Domnul Pereş.
Domnul Alexandru Pereş:
Mulţumesc. Fără a încerca să contracarez argumentele aduse de domnul vicepreşedinte Orban, perfect legale, vreau să vă spun şi să-i aduc aminte - după ce termină probabil discuţia cu domnul secretar - intenţia Guvernului şi nu numai intenţia, faptul că CES-ul a fost sesizat în urmă cu cel puţin o săptămână sau 10 zile, faptul că dacă CES-ul nu doreşte să se întrunească pentru că partea sindicală nu participă, asta nu înseamnă neapărat că acea intenţie a fost cumva omisă şi Guvernul nu a venit spre CES cu această treabă.
Pe de altă parte, dacă citim bine legea nici nu este obligatoriu acest aviz ?
(Din sală): Este obligatorie sesizarea.
Domnul Alexandru Pereş:
Sesizarea, domnule Orban. Pe de altă parte, cele 30 de zile? acum dacă eu număr în câte emisiuni v-am urmărit pe dumneavoastră, spunând foarte bine, într-adevăr, din punctul dumneavoastră de vedere, argumentând unele articole din Legea salarizării, aşa cum, sigur, dumneavoastră aveaţi informaţia, cred că acel număr de 30 de zile este puţin. Tehnica legislativă? cred că nu putem să impunem aici, neapărat, o sesizare pe această ultimă problemă.
Deci, constituţional, este clar că Guvernul poate să-şi angajeze răspunderea mai ales cu această lege.
Şi vă mai aduc un argument, de dimineaţă până seara, cel puţin? nu dumneavoastră personal dar Partidul Naţional Liberal cere Legea bugetului în Parlament. Pentru că oricum am depăşit termenul acela de 15 octombrie 2010, suntem într-o situaţie nu neapărat de premieră, pentru că am avut noi situaţii în care am dezbătut bugetul şi în februarie, n-ar fi o problemă, dar ideea este haideţi să ne grăbim într-adevăr pentru că mai avem şi alte angajamente pe care le-am semnat şi probabil că România mai are nevoie de asemenea situaţii şi de acei bani.
Deci este nevoie pentru ca această lege, într-adevăr, să intre pentru că stă la baza proiectului bugetului de stat. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul Ruşanu.
Domnul Dan-Radu Ruşanu:
Domnule vicepreşedinte, cu toată stima, Legea educaţiei nu are nici un impact bugetar şi fiscal?
(Discuţii în sală)
Nu, nu, m-am referit şi la Legea educaţiei că am venit cu asumarea răspunderii pe Legea educaţiei pentru că nu putem să venim cu Legea bugetului. Am studiat Legea educaţiei făcută de Guvern, nu are nici un impact financiar şi bugetar pe bugetul de stat al anului 2011 şi toate impacturile se regăsesc în Legea salarizării unice.
(Discuţii în sală)
Da, dar n-am înţeles de ce se abuzează atât de această asumare a răspunderii, pretextându-se tot timpul că nu se poate veni cu bugetul de stat atâta timp cât nu avem cele trei legi: Legea educaţiei, Legea salarizării şi cealaltă lege?
(Discuţii în sală)
Şi Legea pensiilor. Deci Legea educaţiei nu este? nici un impact nu are, toate impacturile financiar-bugetare se regăsesc în Legea salarizării unice.
(Discuţii în sală)
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Da, este adevărat. Îndrăznesc să spun, lăsând puţin la o parte politica, cred că sugestia de a merge în 4 februarie anul viitor are consecinţe care depăşesc, cred eu, lupta politică de la noi. Asta este o opinie personală.
Dacă Birourile permanente reunite simt nevoia, în schimb, ca Guvernul să primească un termen pentru a putea să reintre în legalitate, acest lucru este, cred eu, o solicitare legitimă. Dar în opinia mea, acest lucru ar însemna, practic, amânarea adoptării bugetului pentru? undeva, în luna martie 2011, cred că este o consecinţă la care trebuie să ne gândim.
(Discuţii în sală)
Dar din punct de vedere al calendarului, aici, Birourile permanente reunite trebuie să decidă cu privire la calendar şi, evident, dacă sunt preocupări cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate, să se pună în vedere Guvernului ca acesta să le îndeplinească.
Domnul Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Dacă-mi permiteţi, m-aş apropia de propunerea dumneavoastră. Deci să fie până sâmbătă seara termenul de depunere a amendamentelor pentru ca duminică Guvernul să poată să le analizeze, luni să hotărască şi marţi să aibă loc dezbaterea pentru că dacă nu lăsăm Guvernului un termen măcar de o zi pentru analiza acestor amendamente, facem degeaba?
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Este adevărat, numai că intervenţia domnului Orban a pus o lumină nouă asupra acestui lucru, în mod evident.
Domnul Ioan Oltean:
Noi considerăm propunerea dumneavoastră, domnule preşedinte.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
De aceea, am o rugăminte şi către liderii de grupuri să încerce succint să aibă o mică conversaţie, pentru a putea degaja un consens.
(Discuţii, consultări)
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, facem apel la Camera superioară, unde? înţelepciunea Parlamentului este în Senat.
(Discuţii în sală)
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Suntem în faza unui proces de contaminare pozitivă dinspre Senat spre Camera Deputaţilor, uitaţi cum se pogoară?
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da, cei de la Camera Deputaţilor au şi plecat, au plecat grupurile, văd? aşa că m-au lăsat pe mine să hotărăsc.
(Discuţii, consultări)
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Haideţi să reluăm şedinţa noastră. A fost suficient timp pentru schimbarea unor opinii între liderii de grup şi colegii din Birourile permanente reunite.
S-a degajat o sugestie sau s-a cristalizat un punct de vedere din partea colegilor din Birourile permanente reunite?
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Domnule preşedinte, vă rog frumos să rămâneţi pe varianta iniţială şi să supuneţi la vot cu varianta pe care aţi propus-o dumneavoastră, ca până luni la ora 10.00 să fie depuse amendamente, astfel încât Guvernul să se poată reuni şi să adopte proiectul.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Bineînţeles, aceasta este o primă propunere, cu dezbatere pe 7 decembrie 2010.
Doamna Roberta-Alma Anastase:
Da.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Dacă există şi o altă propunere, pentru că trebuie să tranşăm?? Domnul lider Sârbu.
Domnul Ilie Sârbu:
14 decembrie 2010, domnule preşedinte, deci cu o săptămână mai târziu.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
14 decembrie 2010. Domnul Rădulescu.
Domnul Cristian Rădulescu:
Pe prima propunere? trebuie toţi să conştientizăm faptul că îi reprezentăm şi pe colegi. Calendarul pentru răspundere înseamnă, la minim, că intrăm în Crăciun cu această lege.
În afară de asta. Legea bugetului nu se poate face decât după promulgarea Legii salarizării unice, sigur, în cazul în care Guvernul va mai fi în picioare, da? Deci trebuie parcurse etapele de aici, a doua zi, să zicem că se depune moţiunea, trebuie 5 zile obligatorii, după aceea, hai să zicem că se dezbate a doua zi, după aceea, dacă legea trece, este un termen de atac la Curtea Constituţională obligatoriu, care trebuie respectat. Se trimite la preşedinte, după aceea este promulgarea şi publicarea în Monitorul oficial, intrăm în Anul Nou numai cu această lege, darămite cu Legea bugetului.
(Discuţii în sală)
Nemaipunând la socoteală faptul că stricăm toate calculele tuturor colegilor pe parcursul sărbătorilor.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul Voicu.
Domnul Mihai-Alexandru Voicu:
Fiind autorul unei propuneri, desigur, o retrag. Normal, voi susţine propunerea cu 14 decembrie 2010, dar trebuie să-l informez pe domnul senator Cristian Rădulescu că nu-mi amintesc să scrie în Constituţie că Legea bugetului este condiţionată de ceva. Asta este opţiunea dumneavoastră.
După părerea noastră, Legea bugetului ar trebui trimisă cu salariile aduse înapoi cu 25% , în plus, pentru că este o lege care se încheie la 31 decembrie 2010, bugetul poate fi făcut cu salariile mărite la loc, după? nu există o chestiune constituţională.
Dumneavoastră exprimaţi voinţa politică a unui Guvern cu care noi nu suntem de acord, dar asta este cu totul şi cu totul altceva.
Deci îmi retrag propunerea şi o susţin pe cea cu 14 decembrie 2010.
(Discuţii în sală)
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc. Dacă mai sunt? ultimele comentarii. Domnul Oltean.
Domnul Ioan Oltean:
Chestiunea pusă în discuţie este una foarte serioasă. Eu înţeleg jocul politic, înţeleg dorinţa opoziţiei de a obstrucţiona puterea, înţeleg foarte multe în politică, dar când sunt chestiuni vitale eu cred că obstrucţia asta sub formă de joc politic nu-şi are locul. Efectiv, nu-şi are locul şi fac apel la raţiunea şi la echilibrul fiecărui membru al Biroului permanent.
Domnul preşedinte Geoană a propus un calendar rezonabil, sigur nu vă ascund că nu corespunde gândurilor noastre, dar suntem gata să-l acceptăm pe ideea de a găsi soluţia ca Guvernul să poată să-şi angajeze răspunderea. Depuneţi moţiune, cade Guvernul, dar a trimite în derizoriu această activitate mi se pare mult prea mult şi nu pot să cred oamenii pe care eu îi ştiu extrem de serioşi, extrem de dispuşi la raţiune să susţină.
De aceea, eu fac apel, domnule preşedinte, la toţi colegii din Biroul permanent să lăsăm jocurile politice măcar atunci când este vorba de lucruri foarte, foarte serioase şi să mergem pe un calendar care să fie rezonabil şi pentru noi, dar şi pentru activitatea parlamentară şi activitatea guvernamentală. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Domnul Ruşanu dorea să intervină.
Domnul Dan-Radu Ruşanu:
Domnule preşedinte, Legea salarizării unice la care s-a lucrat atâta timp nu poate fi citită şi amendată într-o săptămână. Este o lege care stă la baza bugetului de stat.
Argumentul că în situaţia aceasta nu putem să lucrăm pe buget, în orice variantă, că este pe 7, că este pe 8, că este pe 10, că este pe 14 decembrie 2010, Legea bugetului va intra în dezbaterea comisiilor de buget, finanţe reunite, cel mai devreme pe 4 sau pe 5 ianuarie 2011. Asta este foarte clar. Deci nu ne împiedică cu nimic termenul pentru că după aceea urmează oricum promulgarea care se face în perioada de după Crăciun, termenul de contestare şi celelalte.
Deci toate acestea vor fi, în cel mai fericit caz, pe 5 ianuarie 2011 vor lucra Comisiile de buget, finanţe, dar repet, în câteva zile să dezbatem şi să amendăm această lege atât de importantă, Legea salarizării unice, o lege care este făcută pentru o veşnicie, nu pentru? s-ar putea schimba la anul din nou.
Deci noi susţinem în continuare ceea ce a propus domnul Ilie Sârbu, 14 decembrie 2010.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vot. Asta este democraţia.
Deci în ordinea propunerilor, a fost o primă propunere cu dezbatere pe? am o rugăminte să ne spuneţi şi un termen pentru amendamente la formula cu 14 decembrie 2010, ca să fie un singur vot, să nu mai intrăm în detalii după aceea.
(Discuţii în sală)
Deci, 14 decembrie 2010 ar fi o zi de marţi, asta ar însemna?
Domnul Ilie Sârbu:
Până duminică.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Până vineri, 10 decembrie 2010?
Domnul Ilie Sârbu:
Până duminică 12 decembrie 2010.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Nu, până vineri 10 decembrie 2010, cred că este timp suficient pentru amendamente.
(Discuţii în sală)
Domnul Ilie Sârbu:
Bine.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Deci prima propunerea este: 7 decembrie 2010 prezentare şi amendamente până duminică după amiază înţeleg sau? asta a fost propunerea respectivă.
Cine este pentru această formulă?
(Discuţii în sală)
Pentru formula 7 cu 6 decembrie 2010?
12 voturi pentru.
Cine este pentru formula cu 14, respectiv 10 decembrie 2010? 14 decembrie 2010 susţinere, respectiv, vineri, 10 decembrie 2010 amendamente?
13 voturi pentru.
Mulţumesc. Acesta este calendarul.
Domnul Gheorghe Barbu:
Domnule preşedinte, vă rog să precizaţi şi ora în data de 10 decembrie 2010.
(Discuţii în sală)
Domnul Gheorghe Barbu:
Nu, nu, ora de depunere a amendamentelor.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Vineri, 10 decembrie 2010, la orele 12.00.
Domnul Dan Voiculescu:
Dar mai avem puncte pe ordinea de zi, de ce pleacă??
(Discuţii în sală)
Domnul Adrian Năstase:
Iertaţi-mă, şedinţele nu se pot desfăşura fără cvorum?
(Discuţii în sală)
Noi la Camera Deputaţilor desfăşurăm şedinţele fără cvorum.
(Din sală): Un abuz.
(Discuţii în sală)
Şedinţa s-a încheiat la orele 15.55.