S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de miercuri, 8 decembrie 2010

 

 

Şedinţa a început la ora 10,15.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Ioan Oltean ? vicepreşedinte, domnul Dumitru Pardău şi domnul Sever Voinescu-Cotoi ? secretari, domnul Seres Denes ? chestor, domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L, domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ovidiu Victor Ganţ ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Eugen Nicolicea ? Grupul deputaţilor independenţ, şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul Valentin Adrian Iliescu ? şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, domnul Gaspar Istvan ? secretar general adjunct, domnul Nicolae Vasilescu ? şef Departament Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii şi doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol.

*

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bună ziua!

Aş începe întâi prin a vă face o informare. Ieri a venit bugetul la Parlament şi i-am solicitat preşedintelui Senatului să fie de acord să convocăm împreună Birourile permanente reunite pentru astăzi. Înţeleg că blocajul vine de la PSD, care are o şedinţă foarte importantă pe la munte, drept care nu poate şi nu este de acord să participe şi să se convoace, drept care nu l-a lăsat nici pe domnul Geoană să convoace Birourile permanente reunite. În continuare, rămâne una dintre temele fundamentale pe care probabil că le vom tranşa în plenul reunit din 14 dacă nu sunt de acord şi să adoptăm acolo calendarul, nu este altă soluţie. Este clar că pentru dânşii problemele de partid sunt mult mai importante decât cele legate de bugetul ţării.

Aceasta era doar o informare. Acum, vă propun să intrăm în ordinea de zi.

Dacă sunt observaţii la ordinea de zi de astăzi? Nu sunt.

 

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

 

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aveţi observaţii?

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Doamnă preşedinte, am o întrebare şi vă rog să o analizaţi. La pct.2 pe ordinea de zi este proiectul pentru modificarea regulamentului, care a avut respingere şi care nu a întrunit numărul de voturi. Ca şi procedură este: sau rămâne pe ordinea de zi şi se dezbate din nou pe articole şi se supune la adoptare sau, prin decizia dumneavoastră, amândouă variantele erau, merge la Comisia de regulament.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Eu v-aş propune să o trimitem către Comisia de regulament pentru completare şi modificare.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Deci îl scoatem de pe ordinea de zi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi se trimite la comisie.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Mulţumesc.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi luni se prezintă raportul şi marţi intră pe ordinea de zi.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Am înţeles. Este în ordine.

Cu ocazia aceasta, vă anunţ că toate hotărârile adoptate ieri pentru modificarea regulamentului s-au trimis, sunt în Monitorul Oficial.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. Numai să anunţaţi la buget că s-a publicat deja în Monitorul Oficial, deci au intrat în vigoare.

Alte observaţii nu sunt la ordinea de zi. Oricum, ne revedem şi luni.

Domnul deputat Ganţ.

 

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Am o întrebare. Aici scrie de angajarea răspunderii. Aşa, pentru clarificarea mea, Guvernul îşi angajează răspunderea pe un pachet?

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu. Sunt două şedinţe separate.

O să vă rog să apară distincte, are dreptate domnul deputat. Sunt două şedinţe diferite.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu zic să nu-l băgăm săptămâna viitoare. Dacă este cazul, îl băgăm săptămâna cealaltă, nu?

 

Domnul Valentin Adrian Iliescu: 

Cel puţin alocaţia de sprijin pentru copii a fost adoptată tacit în şedinţa de luni seara la Senat. Ar fi trebuit să ajungă la Cameră şi aş fi vrut tare mult să vă rog ca şi pentru Legea 416 să acordaţi toată atenţia şi un sprijin foarte rapid.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul secretar general.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Doamnă preşedinte, 416 este trimis la comisii de câteva zile. Chestiunea este de a discuta cu domnul preşedinte s-o pună pe ordinea de zi astăzi, să facă raportul.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, ţinând cont de faptul că este prioritate.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Iar cea cu alocaţia pentru copii o aveţi pe o notă suplimentară, pentru că a venit acum o jumătate de oră, la iniţiative legislative, şi am pus termen de amendamente 10 şi termen de depunere raport 13, ca s-o punem pe ordinea de zi de marţi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Corect. Absolut corect. Vă mulţumesc.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Dacă marţi mai este şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, cu sau fără vot final după asumare.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu v-aş propune să rămână în program votul final, se termină şi 34 astăzi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi împreună luăm decizia la momentul respectiv.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Şi vedem dacă rămâne vot final cu două legi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deocamdată, programul rămâne aşa, cu vot final, cu absolut tot, pentru luni şi marţi.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Din câte îmi amintesc de la ultimul Birou comun, pe 14 noi aveam Birou comun.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

De ce să avem?

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Păi, înainte de şedinţa comună nu este Birou comun?

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu este obligatoriu.

Avem tot calendarul stabilit. Miercuri şi joi ? programul este în regulă.

 

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu sunt observaţii, nici solicitări pentru procedură.

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Doamnă preşedinte, şi nota suplimentară, cu alocaţiile familiale.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, şi nota suplimentară cu alocaţia familială.

 

PUNCTUL 4

Scrisoare din partea domnului deputat Ciprian Dobre

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Subiectul este deja depăşit, a fost adoptat de Cameră şi această contestare a dumnealui nu a mai revenit în plen. Cred că putem să o considerăm încheiată.

 

PUNCTUL 5

Scrisoare din partea domnului Ioan-Nelu Botiş, ministru muncii, familiei şi protecţiei sociale

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Tocmai am discutat despre Legea venitului minim garantat şi proiectul de Lege pentru susţinerea familiei şi am distribuit către comisii, stabilind să intre pe ordinea de zi a plenului de săptămâna viitoare.

 

PUNCTUL 6

Solicitare din partea domnului deputat Gabriel Vlase, preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe, privind prelungirea termenului de depunere a avizului comisiei la PLx 516/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aveţi alte puncte de vedere, domnule secretar general?

 

Domnul Gheorghe Barbu: 

Doamnă preşedinte, trebuie să vă spun că noi suntem primă Cameră, Senatul este decizional şi are termen constituţional 22.12.2010. Eventual, nu 15 decembrie.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Eu zic că domnul preşedinte Vlase, care este un om informat şi ştie procedura, dacă a solicitat, este fundamentat şi să-i dăm termen până în 13, da?

 

PUNCTUL 7

Solicitare din partea domnului chestor Gheorghe Albu privind acordarea a 3 zile de concediu

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu este nici o problemă, s-a încadrat în termenul oficial.

 

PUNCTUL 8

Expoziţie cu vânzare

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Noi am aprobat cam toate aceste manifestări legate de Crăciun.

Domnule secretar general, cred că nu este nici o problemă.

 

PUNCTUL 9

Scrisoare din partea S.C. Univers Media S.R.L. privind instalarea unui ministudiou la nivelul P1

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Corect. Ca toate celelalte, cu convenţie.

 

PUNCTUL 10

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

1. Memorandum intern  privind participarea la Misiunea de observare a alegerilor prezidenţiale din Belarus (Minsk, 16-20 decembrie 2010)

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să retrimiteţi acest memorandum către comisia care a făcut propunerea, să-l înlocuiască. Deci, domnului Cristian Rădulescu; să-l informaţi pe domnul Miron Ignat, care este membru al Comisiei de buget şi noi tocmai ce discutăm bugetul.

 

2. Informare privind vizita în România a delegaţiei Comisiei pentru agricultură din Adunarea Naţională a Republicii Ungare, conduse de domnul Sandor Font, preşedintele comisiei (27-29 octombrie 2010)

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Luăm act.

 

PUNCTUL 11

Informare din partea domnului deputat Stan Nicolae

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Luăm act.

 

Diverse

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Vreau să stabilim, pentru că am stabilit în şedinţa Biroului permanent trecut, referitor la indemnizaţia care trebuie tăiată, să revenim şi să stabilim în ce condiţii.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, noi avem două situaţii. Avem o situaţie prevăzută în statut care vizează o perioadă de timp de o lună.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Este foarte important să rămână şi în stenogramă.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, există două situaţii. Există situaţia care este prevăzută de statut, care este o situaţie obişnuită lunară, şi este o situaţie excepţională, la momentul şedinţelor de vot final pentru cei care absentează, care sunt în Cameră, care nu vin la plen ş.a.m.d. şi cărora li se aplică, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, această tăiere pentru ziua respectivă jumătate de zi, atât cât a ţinut plenul, din indemnizaţii.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Tocmai de aceea trebuie să fie o decizie, să vedem când o aplicăm, să rămână şi în stenogramă.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Eu vă propun să trimitem la Comisia de Regulament, ca să interpreteze exact şi să ne dea un punct de vedere cu privire la modul de aplicare a art.144 alineatul 5 în situaţia în care se lucrează o zi întreagă în plen, cât şi pentru situaţia când programul Camerei este numai jumătate de zi în plen, jumătate alte activităţi.

Se echilibrează pentru situaţia de pe luna decembrie.

Vă rog, domnule Nicolicea.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Există o procedură normală în care liderii de grup motivează absenţele, dar aceasta este o situaţie excepţională - în care sunt chemaţi în sală de către preşedinte, sub sancţiunea tăierii drepturilor băneşti.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, noi vorbim de procedura specială, pe regulament.

Celelalte proceduri rămân în vigoare, aşa cum a fost anterior.

Vă mulţumesc.                          

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,35.