Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2010 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 13 decembrie 2010 ora 12:00

Vorbitor: Geoană Mircea Dan

<br>-	Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2011 
<br>-	Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 Domnul Mircea-Dan Geoană:

Nimeni nu cred că poate contesta nevoia adoptării bugetului de stat şi asigurărilor sociale, pentru că este un lucru obligatoriu, dar eu aş veni către ceea ce a reprezentat practica ultimilor ani. Totuşi, nu putem să ignorăm faptul că a venit bugetul extrem de târziu. Pot să existe motivaţii sau scuze, dar din punct de vedere al Parlamentului României, am primit bugetul cu aproape două luni întârziere faţă de prevederile constituţionale şi cred că, fără să creăm vreo senzaţie de politică de dilatare pe criterii înguste a dezbaterii din Parlament, cred că ar trebui să dăm un răgaz obişnuit pe care l-am aplicat dezbaterilor de buget ani de zile, în care să permitem, totuşi, o dezbatere în comisiile de specialitate, să putem să avem totuşi un răgaz decent, nu mult mai mare, nu mă gândesc la o chestiune foarte dilatată pentru depunerea de amendamente şi pentru o muncă foarte serioasă în Comisiile de buget reunite.

Vreau să spun încă o dată extrem de clar: nu sunt adeptul unei politici de obstrucţionare a dezbaterii bugetului. Cred că este greşit. Dar nici nu sunt în favoarea unui galop care practic să conducă la scăderea şi mai mult a rolului şi importanţei Parlamentului în dezbaterea de acest gen. Este cel mai important moment al Parlamentului, dincolo de moţiuni de cenzură, este cel mai important moment al Parlamentului într-un an, să discute bugetul acestei ţări.

De aceea, eu aş veni cu ceea ce s-a întâmplat şi în anii precedenţi, de obicei aveam undeva între patru-cinci zile pe fiecare secvenţă. Asta ar conduce, evident, la o dezbatere în plen undeva între Crăciun şi Anul Nou, dar oricum vom ajunge acolo.

Deci, eu, unul, aş face efectiv apel la un echilibru între nevoia, pe care o înţeleg, a majorităţii şi a Guvernului de a adopta cât mai rapid, poate şi nevoia colegilor parlamentari de a putea să analizeze impactul asupra perioadei de activitate parlamentară. Dar haideţi să nu golim complet de conţinut şi să transformăm Parlamentul şi comisiile noastre şi colegii noştri, la putere şi în opoziţie, în nişte simpli pioni pe un joc care cred că este mult, mult prea strâns acest lucru.

Deci, eu aş veni cu o contrapropunere, poate sunt şi alte propuneri din partea altor colegi, eu aş veni cu o chestiune care să fie ceva între trei-patru-cinci zile, în zona respectivă, aşa am făcut de fiecare dată. Sunt de acord să putem să muncim şi peste weekend, cred că este normal să fie un efort de final de an pe această chestiune. Nu cred că vreau să intrăm într-un joc calendaristic, dar aş face un apel către o dezbatere totuşi serioasă. Este vorba de reputaţia noastră şi de prestigiul nostru. Până la urmă, se va obişnui lumea că Parlamentul este pur şi simplu un loc în care se pune viza; bugetul este mult prea important şi dezbaterea este mult mai importantă.

Aceasta ar fi, dacă nu contrapropunerea mea, sugestia mea şi rugămintea către toţi colegii pentru a intra într-un calendar susţinut, dar totuşi respectuos faţă de obligaţiile noastre ca parlamentari şi ca for legiuitor al ţării.

.............................
Domnul Mircea-Dan Geoană:

20 fiind zi de luni.

.............................
Domnul Mircea-Dan Geoană:

Eu aş sugera o formulă. Şi eu sunt de acord că nu ai cum regulamentar să votezi pe o chestiune ipotetică, nu este în regulă, dar cred că am putea să convenim în absenţa unei moţiuni, să înceapă la ora 10.00-11.00-12.00 plenul pentru buget şi în varianta care există putem să spunem că acest program poate fi decalat pentru ora 16.00 sau când o fi. Deci, o chestiune de genul acesta. Aş ruga să nu se voteze o chestiune pe un calendar ipotetic pentru că nu este în regulă pe fond, nu putem să facem aceasta. Este o anumită discuţie între liderii de grupuri, perfect de acord.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:40