S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de marţi, 1 februarie 2011

 

Şedinţa a început la ora 13.10.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Ioan Oltean, domnul Adrian Năstase, domnul Valeriu Ştefan Zgonea ? vicepreşedinţi; domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi, domnul Georgian Pop (până la ora 13.25) şi domnul Mihai Alexandru Voicu (de la ora 13.15) ? secretari; domnul Nicolae Bănicioiu şi domnul Dan-Ştefan Motreanu (de la ora 13.15) ? chestori, domnul Mircea-Nicu Toader (până la ora 13.25) ? Grupul parlamentar al PD-L, domnul Mircea Duşa (până la ora 13.25) ? Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC; domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu ? Grupul parlamentar al PNL; domnul Ovidiu Victor Ganţ ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale; domnul Eugen Nicolicea ? Grupul deputaţilor independenţi  şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul Valentin Adrian Iliescu ? şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, domnul Gaspar Istvan, domnul Marian Enache ? secretari generali adjuncţi, domnul Nicolae Vasilescu ? şef Departament Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii,  doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol şi domnul Paul Călin Botez ? consilier Cancelarie Preşedinte.

 

*

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor.

Vă propun să începem.

Avem o ordine de zi, să zicem, destul de simplă.

 

PUNCTUL 1

Ordinea de zi şi Programul de lucru ale Camerei Deputaţilor pentru ziua de marţi, 1 februarie 2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

În legătură cu ordinea de zi şi programul de lucru ale Camerei Deputaţilor, de obicei, prima zi din sesiune este destinată alegerii Biroului permanent. Înţeleg că liderii de grup au avut o serie de discuţii. Domnul Dumitru Pardău şi domnul Georgian Pop sunt cei care vor sta la prezidiu până în momentul în care intrăm practic în procedura executivă de alegere.

Dacă aveţi observaţii la ordinea de zi ?

Dacă nu sunt alte observaţii, avem:

 

PUNCTUL 2

Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe, bănci

 

Comisia de buget, finanţe, bănci ne solicită să-şi desfăşoare şedinţele în zilele de 25 şi 26 ianuarie. Practic s-au desfăşurat.

Dacă nu aveţi nimic împotrivă?

 

PUNCTUL 3

Scrisoare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

La fel, suntem în aceeaşi situaţie.

 

PUNCTUL 4

Scrisoare din partea domnului deputat Claudiu Ţaga

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Trebuie să o anunţăm în plen. A părăsit un grup parlamentar.

 

Domnul Eugen Nicolicea:  

Şi totodată, pentru când vom discuta, dacă discutăm repartizarea pe comisii, să ţineţi cont de solicitarea grupului nostru ca domnul Ţaga Claudiu să facă parte din Comisia de apărare.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Nu, eu o să vă rog ca acest atribut să-l lăsăm liderilor de grup care poartă aceste discuţii şi vă rog să le decideţi dumneavoastră.

 

Domnul Eugen Nicolicea:  

Am spus pentru când se va discuta.

 

 

PUNCTUL 5

Solicitare din partea domnului deputat Mircea?Nicu Toader, liderul Grupului parlamentar PDL

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Întâlnirea grupului parlamentar de ieri era următoarea solicitare, iarăşi un eveniment desfăşurat.

 

PUNCTUL 6

Solicitare  din partea Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer

 

               Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

               Permiteţi doamna preşedinte?

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Pentru că mie mi s-au adresat, mie mi-au trimis o solicitare a domniilor lor care se leagă de faptul că pe 4 februarie este Ziua internaţională de luptă împotriva cancerului, ei au dorit ca preşedintele Comisiei de Sănătate sau o altă persoană abilitată să dea un mesaj la începutul şedinţei pe această temă şi după aceea, un minut de aplauze pentru supravieţuitorii de cancer, sigur şi membrii asociaţiei să fie prezenţi la acest scurt moment.

Ei au dorit foarte mult ca lucrurile să aibă loc astăzi. Eu le-am explicat că astăzi, Parlamentul este într-o situaţie în care trebuie să se aleagă Birourile permanente ş.a.m.d., ei vrând neapărat, înainte de 4 februarie. După discuţiile cu ei, au acceptat ca acest moment să se desfăşoare eventual şi lunea viitoare, pe 5.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Asta vroiam să vă propun.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi: 

Deci, luaţi act şi de această chestiune şi atunci, rugămintea mea ar fi ca pentru data de 5 sau 7, prima luni după aceasta, să fie acest moment, urmând ca preşedintele Comisiei de sănătate să dea mesaje şi să dureze un minut.

Vă mulţumesc.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

O să vă rog să o rugaţi pe doamna preşedinte a Comisiei de sănătate astfel încât să poată să-şi formuleze un punct de vedere.

 

PUNCTUL 7

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Avem materiale pe linia relaţiilor parlamentare. Sunt deja aprobate.

Până la pct.9 sunt memorandumuri care deja sunt: fie s-au desfăşurat evenimentele, fie urmează ca ele să aibă loc chiar în prima parte a lunii februarie, deci, procedurile sunt făcute.

Vă întreb dacă se opune cineva?

Dacă aveţi observaţii? Nu aveţi.

1.    Memorandum intern privind vizita la Camera Deputaţilor a domnului Algirdas Semeta, Comisar european pentru fiscalitate, uniune vamală, audit şi luptă anti-fraudă (13 ianuarie 2011)

Se aprobă.

2.    Memorandum intern privind participarea la prima parte a Sesiunii ordinare 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei ? APCE (24 ? 28 ianuarie 2011)

        Se aprobă.

3.    Memorandum intern privind participarea la ?Simpozionul internaţional privind parlamentele naţionale şi parlamentele regionale şi continentale, consolidarea relaţiilor şi perspectivele cooperării? (Alger, 25 - 26 ianuarie 2011)

Se aprobă.

4.    Memorandum intern privind participarea domnului deputat Marius Dugulescu la cea de-a 59-a reuniune a ?Micului dejun naţional cu rugăciune (Washington, 1-3 februarie 2011)

Se aprobă.

5.    Memorandum intern privind participarea la seminarul cu tema ?Agenda Digitală Europeană ? The Digital Highways of Europe în 2010 ? speed, access, security? (Bruxelles, 2 februarie 2011)

Se aprobă.

6.    Memorandum intern privind participarea la cea de-a 59-a reuniune a ?Micului dejun naţional cu rugăciune (Washington DC., SUA, 3 februarie 2011)

Se aprobă.

7.    Memorandum intern privind participarea la ?Cea de a doua Conferinţă politică? a Organizaţiei Prietenii Europeni ai Israelului (Ierusalim, 4 -8  februarie 2011)

Se aprobă.

8.    Memorandum intern privind participarea la ?Cea de a doua Conferinţă politică? a Organizaţiei

Se aprobă.

9.    Memorandum intern privind participarea la reuniunea preşedinţilor Conferinţei organelor specializate în afaceri comunitare şi europene ? COSAC (Budapesta, 10 ? 11 februarie 2011)

Se aprobă.

10.                       Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru cultură, ştiinţă şi educaţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 17 februarie 2011)

Se aprobă.

11.                       Memorandum intern privind participarea la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (AP OSCE) (Viena, 24 ? 25 februarie 2011)

Se aprobă.

12.                       Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 25 februarie 2011)

Nu sunt observaţii. Se aprobă.

13.                       Memorandum intern privind participarea la reuniunea comună a preşedinţilor Comisiilor pentru dezvoltare durabilă din parlamentele naţionale (Budapesta, 3 -4 martie 2011)

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Este vorba de preşedinţia ungară.

14.                       Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului şi la lucrările Subcomisiei pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 6 ? 9 martie 2011)

Doamna Roberta Alma Anastase: 

 Din nou este Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

 Se aprobă.

15.                       Memorandum intern privind participarea la lucrările Biroului şi Comisiei permanente ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 10 ? 11 martie 2011)

 Se aprobă.

16.                       Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale şi ale Comisiei pentru monitorizare ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Monaco, 22 martie 2011 şi Paris, 25 martie 2011)

 Se aprobă. Nu sunt observaţii.

17.                       Memorandum intern privind vizita la Camera Deputaţilor a unei delegaţii a Grupului parlamentar de prietenie cu România din Adunarea Naţională a Republicii Coreea (11 ianuarie 2011)

Nu sunt observaţii. Adoptat.

18.                       Memorandum intern privind vizita în Turcia a unei delegaţii a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia din Parlamentul României (18 ? 20 ianuarie 2011)

S-a întâmplat deja.

Dacă nu sunt observaţii, atunci putem să mergem mai departe.

 

PUNCTUL 8

 Solicitare din partea postului de televiziune B1 TV Channel privind instalarea unui ministudio la Camera Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

La fel ca şi celelalte televiziuni, doresc să-şi instaleze un ministudio.

Acum, noi suntem în următoarea situaţie: să se instaleze un ministudio. Văd că şi Televiziunea Română face acest lucru.

 

PUNCTUL 9

Solicitare din partea Societăţii Române de Televiziune privind instalarea unui studio permanent la Camera Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Domnule Barbu, au mai existat două solicitări în cursul anului trecut, dar practic nu s-au instalat acele studiouri, nu?

 

               Domnul Gheorghe Barbu:

               Vox News a fost.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Şi OTV-ul.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Da, şi OTV- ul, cu care nu avem convenţie.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Am înţeles. Deci, în momentul acesta, practic, noi numai suntem încărcaţi cu aceste două şi atunci putem să mergem în locaţiile acelea.

 

Domnul Gheorghe Barbu:

Da. B1 vine în locul unde era repartizat Vox News, că oricum era tot televiziunea lor. şi Televiziunea Română în locul în care fuseseră ceilalţi.

Domnul vicepreşedinte Năstase a primit materialul şi a considerat că este o chestiune de principiu şi să vină în Birou.

 

Domnul Adrian Năstase:

Eu am primit materialul acesta, dar am considerat că nu este bine să iau o decizie singur pe o chestiune de acest gen.

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Corect.

 

Domnul Adrian Năstase:

Am aprobat celelalte hârtii: deplasări, ş.a.m.d., dar pentru această chestiune, pentru că îmi aduc aminte că am mai avut discuţii şi anterior în legătură cu aceste aspecte, am considerat că este bine ca decizia să fie luată în plen.

 

PUNCTUL 10

Depunerea jurământului de către domnul Marian Enache, secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

               Aveţi nişte materiale pe care trebuie să le citiţi şi jurământul.

               Vă rog! Vă rog, domnule secretar general.

              

               Domnul Marian Enache (depune jurământul) :

               Mulţumesc mult.

               ?Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică parlamentară în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!?

 

Doamna Roberta Alma Anastase: 

Aşa să vă ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc.

Cu aceasta am încheiat şedinţa noastră.

Ne vedem în plen la ora 16.00.

 

                                  *

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.38.