Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2005 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 12 decembrie 2005 ora 13:10

Vorbitor: Albu Gheorghe

Domnul Gheorghe Albu:

Eu pot fi de acord cu interpretarea dată de dumneavoastră, numai că, să fim mai pragmatici, dacă se doreşte înfiinţarea acestei comisii cu eficienţă şi nu este numai o acţiune de imagine pe termen scurt, atunci, ca să poată să treacă prin plen o astfel de comisie, cu titlul acesta "Cercetarea ........." ar trebui, totuşi, negociat de liderii grupurilor parlamentare. Am mai avut o situaţie de acest tip, e drept că a fost o excepţie, cum spunea domnul Mitrea, şi dacă se doreşte înfiinţarea comisiei, atunci poate că este nevoie ca liderii să discute înainte, să discute în prealabil probleme de titlu, componenţă, de obiect. Dar eu mă îndoiesc că această comisie poate fi eficientă, până o facem, până o înfiinţăm, până o aprobăm, s-a dus şi epidemia, vine vacanţa, noi mai lucrăm până pe 23, se duce şi luna ianuarie şi evident că se duce epidemia de rujeolă, că nu o să ţină o viaţă! Sau sperăm că nu o să ţină o viaţă!

Repet, cred că această consultare a liderilor ar fi benefică în ideea realizării, dacă chiar se doreşte înfiinţarea acestei comisii.

.............................
Diverse Domnul Gheorghe Albu:

Pe toţi ne-a dat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:00