şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de marţi, 25 octombrie 2011
Şedinţa a început la ora 11,30.
Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnul Valeriu Ştefan Zgonea şi domnul Marian Sârbu ? vicepreşedinţi, domnul Dumitru Pardău şi domnul Niculae Mircovici ? secretari, domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Seres Denes ? chestori, domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L, domnul Mircea Duşa ? Grupul parlamentar al PSD, domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu ? Grupul parlamentar al PNL, domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ovidiu Victor Ganţ ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Eugen Nicolicea ? Grupul parlamentar progresist, şi domnul Gheorghe Barbu ? secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: domnul Gaspar Istvan ? secretar general adjunct, domnul Marian Enache ? secretar general adjunct, domnul Nicolae Vasilescu ? şef Departament Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Adriana Costescu ? Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar, doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol, şi domnul Paul Călin Botez ? Cancelarie Preşedinte.
*
Domnul Ioan Oltean:
Bună ziua.
Stimaţi colegi, începem şedinţa.
Dacă sunt observaţii la ordinea de zi a şedinţei noastre de astăzi.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Am propus să fie ceva pe ordinea suplimentară, dacă se poate.
Domnul Ioan Oltean:
De acord.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc.
PUNCTUL 1
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Domnul Ioan Oltean:
La ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor dacă există observaţii.
Vă rog, domnule Mircea Toader.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Nu avem observaţii la ordinea de zi.
PUNCTUL 2
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Domnul Ioan Oltean:
Stimaţi colegi, la programul de lucru pentru săptămâna viitoare dacă sunt observaţii.
Vă rog, domnule Mircea Toader.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da, sunt observaţii. Având în vedere că marţi este o problemă în Ardeal, am propus ca luni să fie program normal, marţi ? comisii, miercuri ? declaraţii politice, apoi de la ora 10,00 până la ora 12,00 ? dezbateri, şi de la ora 12,30 - vot final.
Domnul Ioan Oltean:
Bine.
Astfel, înţeleg că luni va fi program obişnuit, marţi va fi activitate în comisii, miercuri vor fi declaraţii politice de la ora 8,30 până la ora 10,00, vor fi dezbateri de la ora 10,00 până la ora 12,00, de la ora 12,30 va fi vot final, şi joi va fi activitate în comisii.
Sunt alte observaţii? Nu sunt alte observaţii.
Programul a fost adoptat.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Domnul Ioan Oltean:
Avem nota cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent.
Dacă sunt observaţii. Nu sunt observaţii.
PUNCTUL 4
Comunicări din partea domnului deputat Mate Andras Levente, liderul Grupului parlamentar UDMR, privind modificarea componenţei nominale a:
- Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci
- Comisiei pentru comunităţile de români din afara
graniţelor ţării
Domnul Ioan Oltean:
Avem comunicări din partea domnului deputat Mate Andras Levente.
Aceste comunicări vor fi transmise plenului.
PUNCTUL 5
Solicitare din partea domnului deputat Cezar Preda, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
Domnul Ioan Oltean:
Avem o solicitare din partea domnului deputat Cezar Preda.
Este aprobată.
PUNCTUL 6
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
Domnul Ioan Oltean:
Avem materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.
1. Memorandum intern privind vizita în România a Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European (24 noiembrie 2011)
Domnul Ioan Oltean:
Aici este vorba de vizita în România a Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European.
Nu sunt probleme.
2. Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiilor pentru probleme juridice şi drepturile omului şi pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei (monitorizare) ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 16 - 17 noiembrie 2011)
Domnul Ioan Oltean:
Aici este vorba de participarea la lucrările Comisiilor pentru probleme juridice şi drepturile omului şi pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei (monitorizare) ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Paris, 16 ? 17 noiembrie 2011.
Sunt observaţii? Nu sunt observaţii.
3. Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei pentru drepturile femeii a Adunării Parlamentare Euro-Mediteraneene (Bruxelles, 23 noiembrie 2011)
Domnul Ioan Oltean:
Avem un memorandum privind participarea la reuniunea Comisiei pentru drepturile femeii a Adunării Parlamentare Euro-Mediteraneene, Bruxelles, 23 noiembrie 2011.
Sunt observaţii? Nu sunt observaţii.
4. Memorandum intern privind deplasarea la Viena a domnului deputat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor (3 - 4 noiembrie 2011)
Domnul Ioan Oltean:
Aici este vorba de deplasarea la Viena a domnului deputat Iulian Iancu.
Domnule lider de grup, sunt observaţii? Nu sunt observaţii.
5. Informare privind participarea Delegaţiei Parlamentului României la Reuniunea de toamnă 2011 a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) (Dubrovnik, Croaţia, 7 ? 10 octombrie 2011)
Domnul Ioan Oltean:
Avem o informare privind participarea Delegaţiei Parlamentului României la Reuniunea de toamnă 2011 a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE), Dubrovnik, Croaţia, 7 ? 10 octombrie 2011.
Am luat act.
PUNCTUL 7
Diverse
Domnul Ioan Oltean:
Suplimentar, avem ?Nota privind proiectele de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană?.
Domnul Gheorghe Barbu:
Sunt transmise comisiilor.
Domnul Ioan Oltean:
Mai avem şi scrisoarea domnului vicepreşedinte Valeriu Ştefan Zgonea.
Va fi transmisă Comisiei juridice.
Vă rog, domnule Toader.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Tot la ?Diverse?, ştiţi că în şedinţa trecută am discutat şi există o scrisoare a comisiilor şi de la Senat şi de la Camera Deputaţilor privind indicatorii pentru buget. Solicit ca săptămâna viitoare să putem face Birouri reunite ca să transmitem şi să anunţăm, fiindcă nu poate să se meargă mai departe cu bugetul până nu există indicatorii aprobaţi de către comisiile reunite.
Domnul Gheorghe Barbu:
Trebuie să stabilească cei doi preşedinţi.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Da. Vă rog să informaţi în acest sens.
Domnul Ioan Oltean:
Este vorba de convocarea unei şedinţe a Birourilor reunite.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Birourile reunite stabilesc să se întâlnească cele două comisii.
Domnul Ioan Oltean:
Vă rog.
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Astăzi la ora 12,30 mai este vot final?
Domnul Ioan Oltean:
Nu. Şedinţa în plen a fost suspendată din lipsa cvorumului.
În consecinţă, după şedinţa noastră de Birou permanent, activitatea continuă în comisiile permanente.
Felicitări pentru organizarea şedinţei solemne de astăzi.
Vă rog.
Domnul Mircea Duşa:
Domnule vicepreşedinte, mai avem proiectul de hotărâre propus şi semnat de liderii de grup.
Domnul Ioan Oltean:
Domnule Mircea Toader, am stabilit că la Grupul parlamentar al PD-L sunt 34.
Domnul Mircea-Nicu Toader:
Aveţi dreptate, sunt 34.
Domnul Ioan Oltean:
Sigur că am dreptate. Vă rog mult să îmi daţi o situaţie cu Grupul parlamentar al PD-L: 34, şi atunci vom discuta. Deci, domnule Toader, aşa am stabilit şi aşa doresc să fie situaţia: Grupul parlamentar al PD-L: 34, nu 38 de angajaţi.
Domnule secretar general, ce înseamnă noua formulă?
Domnul Gheorghe Barbu:
Trebuie să fac un calcul.
Domnul Ioan Oltean:
Creşte numărul de la 105?
Domnul Gheorghe Barbu:
Sunt 119 acum, faţă de 105.
Domnul Ioan Oltean:
Stimaţi colegi şi domnule secretar general, doamna preşedintă m-a rugat să nu fie o creştere a numărului peste cel existent actualmente, neavând nici un fel de justificare atâta timp cât numărul de parlamentari a rămas acelaşi. Pentru aceste considerente, eu v-aş ruga să amânăm dezbaterea pentru luni când va fi prezentă aici doamna preşedintă, ca să putem să discutăm acest lucru în prezenţa domniei sale.
De acord? În regulă.
Vă mulţumesc.
Vă doresc o zi bună tuturor.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 11,40.