Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe iul. 2012 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 6 iulie 2012 ora 12:30

Vorbitor: Voicu Mihai Alexandru

Timpii de dezbatere asupra propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Termin în 30 de secunde. Vroiam să spun care este intenţia celor au adoptat aceste proceduri, pentru că într-adevăr trebuie să constatăm că singura situaţie în activitatea Curţii Constituţionale când i se impune un termen este aceasta şi explicaţia este una foarte simplă, pentru că prin absurd, desigur, Curtea ne poate comunica astăzi că doreşte să dea acest aviz, de exemplu într-un termen care excede mandatul actualului Parlament. Deci, preşedintele Curţii Constituţionale poate spune că doreşte să dea un aviz în 4 mai 2017. Şi asta ar însemna că ar exista o încălcare a separaţiei puterilor în stat, puterea judecătorească ar acţiona asupra puterii legislative care are principalul rol în această procedură. Iată de ce este singura situaţie în care Parlamentul impune un termen Curţii Constituţionale în această procedură.

.............................
Domnul Mihai Alexandru Voicu:

În mod paradoxal, într-una din propoziţiile sale, domnul deputat şi vicepreşedinte al Camerei Ioan Oltean are dreptate, şi anume că termenul de 24 de ore curge de la expirarea termenului în care Curtea Constituţională trebuia să ne dea avizul. Chiar aplicând procedurile obişnuite care sunt valabile pentru toate celelalte instituţii, noi putem să constatăm că astăzi la ora 12 şi un minut am primit acord tacit de la Curte.

În consecinţă, eu cred că trebuie din considerente de respect pentru colegii noştri senatori şi deputaţi care trebuie să ştie la ce oră să vină, din considerente de respect pentru domnul preşedinte Traian Băsescu care de asemenea trebuie să ştie la ce oră să vină, să convocăm sesiunea extraordinară pentru astăzi la ora 17,00 cu ordinea de zi stabilită.

.............................
Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Nici măcar medicul nu vă poate da un răspuns în 2027. Ideea este simplă.

.............................
Domnul Mihai Alexandru Voicu:

O instituţie care nu face parte din puterea legislativă...

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:16