şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de luni, 12 noiembrie 2012
Şedinţa a început la ora 12,08.
Lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnul Ioan Oltean, doamna Alina-Ştefania Gorghiu ? vicepreşedinţi; domnul Georgian Pop şi domnul Nicolae Mircovici ? secretari; domnul Iulian Vladu, domnul Nicolae Bănicioiu, domnul Dan-Ştefan Motreanu ? chestori; domnul Mircea-Nicu Toader ? Grupul parlamentar al PD-L (de la ora 12,10); domnul Marian Neacşu ? Grupul parlamentar al PSD; domnul Bereş Ştefan Vasile ? Grupul parlamentar al UDMR; doamna Ileana Maria Luncan ? secretar general interimar.
Invitaţi: domnul Florin Iordache ? vicepreședinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic; doamna Adriana Simion şi Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări; domnul Constantin Bantaş ? Serviciul pentru lucrări în comisii; doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol și doamna Monica Dumitrache ? director Grup PSD.
*
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Bună ziua stimaţi colegi!
Începem şedinţa noastră de astăzi. Sunt prezenţi 8 din cei 13 membri ai Biroului permanent.
PUNCTUL 1
Scrisoare din partea doamnei Mona Maria Pivniceru, Ministrul Justiţiei
La primul punct al ordinii de zi o să vă rog să vă uitaţi. Avem o informare a doamnei Mona Maria Pivniceru, Ministrul Justiţiei.
În legătură cu această informare, vă propun să o repartizăm la Comisia juridică, nici vorbă de flagrant, ce ziceau televiziunile sau cel puţin ce se spunea. Comisia juridică, domnul Florin Iordache este aici. Va prezenta o informare pentru plenul de la ora 16,00, că altceva nu avem ce să facem. Luăm notă. Dacă mai apare vreo hârtie de la Ministrul Justiţiei, mai vorbim, dacă nu, nu.
Domnul Florin Iordache:
Oricum şi-a pierdut obiectul, domnule preşedinte. Şi-a pierdut. Dacă vă uitaţi în material, reţinerea a fost pentru 24 de ore, 24 de ore au expirat dimineaţă la ora 5,00, deci, în acest moment, discutăm despre ceva fără obiect. Oricum, în informarea Comisiei juridice către plen vom reliefa aceste elemente, cât şi ceea ce respectă Regulamentul şi legea.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Da, vă mulţumesc domnule Iordache. Mai departe.
PUNCTUL 2
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Comitetul liderilor?
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, având în vedere că nu suntem decât doi din reprezentanţii liderilor, vă propun ca să avem un singur punct pe ordinea de zi, cel legat de acest material, de această informare.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Informarea Comisiei juridice în legătură cu domnul Trăşculescu, practic luăm notă, nu votăm, nu nimic. Aveţi alte propuneri?
Da, domnule Clement.
Domnul Clement Negruţ:
Mai avem la mapă o solicitare a preşedintelui României. Credeţi că este necesar să o prezentăm?
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Da, o să o dăm la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, după aceea informare, nici o problemă. Ştim asta.
Sunteţi de acord să avem un singur punct pe ordinea de zi ?
De acord. Vă mulţumesc.
PUNCTUL 3
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Astăzi plen cu acest singur punct, de mâine comisii şi activitate în teritoriu.
Deci, marţi: comisii parlamentare şi pe urmă activitate în teritoriu.
PUNCTUL 4
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Domnul Viorel Hrebenciuc:
La acest punct 4, cu nota cu privire la iniţiativele legislative, vă rog să vă uitaţi.
Doamna Ileana Maria Luncan:
Domnule preşedinte, spuneţi-ne vă rog, până când o să avem activitate?
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Practic până la alegeri.
PUNCTUL 5
Notă privind proiectele de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană între 26.10.2012 ? 8.11.2012
Domnul Viorel Hrebenciuc:
La punctul 5 sunt proiecte de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană.
PUNCTUL 6
Notă privind proiectele de opinie şi procesele verbale rezultate în urma examinării proiectelor de acte legislative europene de către comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Dacă aveţi probleme deosebite la acest punct? Nu sunt.
PUNCTUL 7
Scrisoare din partea domnului Dan-Coman Şova, Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, privind situaţia unor iniţiative legislative parlamentare aflate în procedură parlamentară, transmise de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Nu sunt probleme deosebite nici la punctul 7.
PUNCTUL 8
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la sesizarea în fond, alături de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, cu propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea zonei metropolitane (PLX 432/2012)
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Suntem de acord, dar prelungim termenul până la 1 decembrie.
PUNCTUL 9
Scrisoare din partea Comisiei pentru Regulament
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Aţi luat notă de comisia aceasta.
PUNCTUL 10
Demisia domnului Costică Macaleţi din calitatea de deputat
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Luăm notă de demisia domnului Costică Macaleţi din calitatea de deputat.
PUNCTUL 11
Scrisoare din partea doamnei deputat Florina Ruxandra Jipa
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Doamna deputat Florina Ruxandra Jipa îşi anunţă demisia din PSD, începând cu data de 30 octombrie a.c.
PUNCTUL 12
Scrisoare din partea domnului deputat Marius Cristinel Dugulescu
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul deputat Marius Cristinel Dugulescu, de asemenea anunţă demisia din cadrul Grupului parlamentar al PD-L. Am luat notă.
PUNCTUL 13
Scrisoare din partea doamnei deputat Maria Stavrositu
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Doamna deputat Maria Stavrositu, cred că şi ea la fel, a devenit independentă.
PUNCTUL 14
Scrisoare din partea domnului deputat William Gabriel Brînză
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul deputat William Gabriel Brînză vrea asigurarea cheltuielilor de transport, diurna aferentă.
De acord.
PUNCTUL 15
Scrisoare din partea domnului Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Scrisoarea domnului Bogdan Chiriţoiu, o trimitem la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.
PUNCTUL 16
Scrisoare din partea doamnei Georgeta Bratu, Secretar de Stat ? Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Scrisoarea doamnei Georgeta Bratu merge la comisie.
PUNCTUL 17
Scrisoare din partea domnului Sorin Vintilă Meşter, Secretar de Stat ? Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul Sorin Vintilă Meşter ne face o scrisoare. De asemenea, scrisoarea merge la comisie, la Comisia parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Între timp, el este şi demis, aşa că şi-a pierdut obiectul.
PUNCTUL 18
Scrisoare din partea Fundaţiei ?Arena?
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Este tot cu revoluţionari, merge la aceeaşi comisie, Comisia parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
PUNCTUL 19
Scrisoare din partea Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului
Domnul Viorel Hrebenciuc:
La comisie şi această scrisoare din partea Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului.
PUNCTUL 20
Memorandum intern ? Solicitarea Curţii Constituţionale
Domnul Viorel Hrebenciuc:
De acord, să dăm salonul Brâncovenesc.
PUNCTUL 21
Scrisoare din partea Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti
Domnul Viorel Hrebenciuc:
De acord cu scrisoarea Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti.
PUNCTUL 22
Scrisoare din partea Asociaţiei Magistraţilor din România
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Suntem de acord, în regim de gratuitate.
PUNCTUL 23
Scrisoare din partea domnului Beloia Sau
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Scrisoarea merge, vă rog, la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.
PUNCTUL 24
Memorandum intern : Solicitarea Canalului de televiziune Naşul TV
Domnul Viorel Hrebenciuc:
De acord cu solicitarea Canalului de televiziune Naşu TV.
PUNCTUL 25
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
1. Memorandum intern privind participarea la reuniunea preşedinţilor comisiilor de finanţe din parlamentele statelor membre UE (Nicosia, Republica Cipru, 25 ? 26 noiembrie 2012)
Domnul Viorel Hrebenciuc:
De acord.
2. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 12-a reuniune interparlamentară a EUFORES privind energia regenerabilă şi eficienţa energetică (Atena, 23 ? 24 noiembrie 2012)
Doamna Ileana Maria Luncan:
Aici, trebuie să desemnaţi dumneavoastră un reprezentant.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Aveţi propuneri, vă rog?
Domnul Iancu are treabă în colegiu, lăsaţi-l pe el.
Domnule Toader, mergeţi la Atena?
Domnul Mircea?Nicu Toader:
La anul.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Bun. Dacă doreşte cineva, o să ne anunţe, dacă nu, nu, numai merge nimeni acolo.
3. Memorandum intern privind vizita la Berlin a domnului deputat Călin-Popescu Tăriceanu (Berlin, 7 ? 8 noiembrie 2012)
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul Tăriceanu a fost la Berlin, doar ne informează.
4. Informare privind participarea la cea de-a patra parte a Sesiunii ordinare 2012 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 1 ? 5 octombrie 2012)
S-a luat notă.
5. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei politice şi pentru probleme juridice a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) ? (Atena, 17 octombrie 2012)
S-a luat notă.
6. Informare privind participarea Delegaţiei Parlamentului României la Reuniunile de toamnă 2012 ale Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) ? (Tirana, Albania, 5 ? 7 octombrie 2012)
S-a luat notă.
7. Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, schimbul între societăţile civile şi cultură a Adunării Parlamentare Euro - Mediteraneene (Roma, 12 octombrie 2012)
S-a luat notă.
8. Informare privind participarea la cea de a 21-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Monaco, 5 ? 9 iulie 2012)
S-a luat notă.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Mai avem scrisoarea preşedintelui României, merge la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Domnul Iordache a luat notă şi de cererea domnului preşedinte Băsescu.
Preşedintele este un tip care se gândeşte la binele ţării şi şi-a pus această problemă. Ne-a dat o scrisoare. Domnul Toader.
Domnul Mircea Nicu Toader:
Am văzut şi eu de abia acum informarea de la ministrul justiţiei.
Este vreo solicitare de ridicare a imunităţii în mod expres?
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Vreau să vă informez că am dat scrisoarea la Comisia juridică, care va face o simplă informare, o să informăm şi noi plenul şi o să plecăm acasă, atât; nu se cere nimic. Şi ridicarea imunităţii nici nu au cum s-o ceară pentru aşa ceva, pentru că imunitate avem doar pentru declaraţii politice, nu pentru alte chestiuni. Dacă apare, eu ştiu, o altă cerere de la Ministerul Justiţiei până la ora patru, vom vedea atunci ce facem.
Domnul Mircea Nicu Toader:
În mod normal trebuie să fie o solicitare a procurorului general.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
La el nu este vorba de ridicarea imunităţii, pentru că nu este ministru să intre pe Legea 115 sau ce număr are legea respectivă. Singurul lucru care se poate cere este ce spune domnul Oltean. Nu a venit o asemenea solicitare, deci nu avem ce să discutăm acum, decât informăm colegii, atât.
Alte probleme dacă aveţi?
Vă rog, domnule Neacşu.
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, ca să nu rămână totuşi cumva suspendată problema, v-aş propune să avem în vedere un eventual plen pe data de 26 şi să fie activitate în teritoriu până atunci. Atunci va fi o şedinţă a Biroului permanent şi de acolo încolo vedem ce facem.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Dacă o ţinem tot aşa, pierdem timpul. Să facem un plen pe 26 noiembrie, este zi de luni.
Doamna Ileana Maria Luncan:
Şi şedinţa Biroului permanent în aceeaşi zi.
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Da, o şedinţă a Biroului permanent pe 26 noiembrie. Foarte bine, doamnă secretar general interimar.
Alte probleme?
Dacă nu sunt, vă mulţumesc pentru participare.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 1220.