şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din ziua de luni, 11 martie 2013
Şedinţa a început la ora 13,20.
Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Au participat: domnul Viorel Hrebenciuc, domnul Eduard Raul Hellvig şi domnul Ioan Oltean ? vicepreşedinţi, domnul Eugen Nicolicea, domnul Cristian Buican, domnul Cătălin-Daniel Fenechiu şi domnul Niculae Mircovici ? secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Seres Denes ? chestori, domnul Marian Neacşu ? Grupul parlamentar al PSD, domnul Dan Radu Ruşanu ? Grupul parlamentar al PNL, doamna Mihaela Stoica ? Grupul parlamentar al PDL, domnul Adrian-Nicolae Diaconu ? Grupul parlamentar al PP-DD, domnul Mate Andras-Levente ? Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ovidiu Victor Ganţ ? Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Liviu-Bogdan Ciucă ? Grupul parlamentar al PC, şi domnul Cristian Adrian Panciu - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Invitaţi: domnul Mihai Alexandru Voicu ? ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică ? secretar-general adjunct, doamna Ileana Maria Luncan ? secretar-general adjunct, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza ? Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu ? Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş ? Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii, domnul Andrei Mocearov ? Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar, doamna Gabriela Enea ? Direcţia pentru relaţii publice şi protocol, domnul Nicolae Comănescu ? Cancelarie Preşedinte, domnul Victor-Viorel Coman ? director general la Cabinet Secretar general, şi doamna Monica Dumitrache ? director la Grupul parlamentar al PSD.
*
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă liderii grupurilor parlamentare au obiecţii la ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent de astăzi? Nu. Mulţumesc. Ordinea de zi a Biroului permanent a fost acceptată. Programul îl modificăm aşa cum s-a stabilit în Birourile permanente reunite.
PUNCTUL 1
Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog, liderii grupurilor parlamentare.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Domnule preşedinte, avem o rugăminte. Ordonanţa PLx 71 v-aş ruga să fie introdusă pe ordinea de zi şi o dezbatem în comisie astăzi în timpul şedinţei de plen, adică la 1630, în timpul şedinţei de plen, Comisiile reunite buget-finanţe şi juridică de la Camera Deputaţilor facem dezbatere asupra ordonanţei.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Sunt de acord cu dumneavoastră, numai că dumneavoastră aţi solicitat Biroului permanent un termen pe care noi l-am aprobat. O să le explic colegilor despre ce este vorba. Este o ordonanţă pe baza unei directive privind plata arieratelor. De pe 15 martie, pe noile proceduri europene, încep sancţiunile şi statul român plăteşte pentru că nu a aprobat proiectul de lege care să stabilească prevederile directivei. Eu am avut o discuţie cu domnul ministru, suntem în regulă.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Rugămintea este, la data respectivă am stabilit în mod clasic ca pentru orice proiect de lege, termenele respective să curgă; fiind o anumită constrângere din partea Uniunii Europene, rugămintea este să urgentăm termenul.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu vă propun să aprobăm, urmând ca Secretariatul tehnic, împreună cu dumneavoastră, să facă această notă către Biroul permanent şi noi aprobăm, de principiu, că amendamentele deputaţilor se opresc până astăzi şi că se convoacă, în paralel cu plenul, astăzi, Comisia de buget şi Comisia juridică, domnul Ciucă este aici de faţă, pentru a ne pune pe ordinea de zi, mâine, acest proiect. Dacă-l terminaţi astăzi până la ora şase, noi îl discutăm şi astăzi până la ora şase. Sunteţi de acord? Bine. Atunci, îl punem şi cu prioritate PLx 71 pe ordinea de zi la poz.4, sub rezerva primirii raportului.
Dacă mai sunt şi alte observaţii?
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, o observaţie de natură procedurală. Având în vedere că începând de la punctele 21 până la 26 sunt o serie de tratate, unele dintre ele sunt legate de nişte termene şi cred că nimeni nu va avea obiecţiuni legat de lucrul acesta, v-aş ruga frumos şi pe acestea să le introducem de la poziţia 6 încolo decât pe cele care sunt aprobate tacit.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Sunt de acord cu dumneavoastră. Deci, proiectele de la poz.21, II ? prima Cameră sesizată, pag.5, poz.21 până la poz.25 inclusiv, adică pag.6, să fie trecute pe poz.6, 7, 8, 9. Sunt de acord.
Membrii Biroului permanent? Unanimitate. Mulţumesc.
PUNCTUL 2
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Modificăm programul de lucru, aşa cum am spus: mâine, între orele 10.00-12.00, facem dezbatere; la 12.00 începem votul final; dezbaterea de astăzi şi dezbaterea de mâine, se adaugă acele proiecte de legi care sunt respingeri şi începe la ora 12.00, va dura cel puţin o oră şi jumătate numai cititul lor.
Sunteţi de acord? Vă mulţumesc foarte mult.
La ora 15.00 plen reunit, discursul domnului preşedinte Traian Băsescu, după care mergem pe agenda pe care am stabilit-o până la finalizarea lucrărilor; miercuri şi joi ? activitate în comisiile parlamentare.
Membrii Biroului permanent? Unanimitate. Mulţumesc foarte mult.
PUNCTUL 3
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Pe procedură de urgenţă n-avem decât o cerere a unui grup de colegi parlamentari. Conform deciziei liderilor grupurilor, mergem pe procedura normală.
Domnul Marian Neacşu:
Am şi aici o observaţie. Cred că este o scăpare: la poz.6 ? propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 95/2007 ? nu este vorba de reforma proprietăţii, ci este vorba de reforma în domeniul sănătăţii. Cred că este o eroare de redactare.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bine.
PUNCTUL 4
Notă privind proiectele de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
N-avem decât două examinări pe fond şi subsidiaritate, le trimitem la comisii.
PUNCTUL 5
Scrisoare din partea domnului Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Expiră mandatul unui judecător, trebuie să numim un nou judecător.
Acum, Comitetul liderilor, procedura parlamentară o ştiţi.
Eu vă propun în felul următor: până pe 18 martie depuneţi la Comisia juridică, prin Biroul permanent, fiecare grup parlamentar transmite Biroului permanent şi noi transmitem Comisiei juridice propunerile grupurilor politice parlamentare. Comisia juridică ia aceste propuneri, dacă mai sunt şi alţii care se înscriu în nume propriu. În perioada 18-21, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi face analiza tuturor acestor propuneri, verificăm CV-urile, legalitatea lor conform legii, faceţi audieri; pe 25, domnul preşedinte Ciucă ne transmite raportul cu persoana care va fi propusă spre a fi supusă votului Camerei Deputaţilor. În perioada 25-30, facem un plen al Camerei Deputaţilor dedicat votului pentru propunerea Camerei. Aceasta este propunerea Camerei, Camera are o propunere, Senatul are o propunere, domnul preşedinte Băsescu are o propunere; mandatul celor trei expiră în aceeaşi perioadă. Noi suntem obligaţi să facem acest lucru în martie-aprilie, astfel încât cel târziu cu o lună înainte de expirarea mandatului să avem propunerea pentru Curtea Constituţională. Eu zic că dacă-l facem în martie-aprilie, este corect, ne încadrăm în proiect. Ei vor intra în funcţie în momentul în care expiră mandatul. Mandatul le expiră pe 8 sau pe 18 iunie, eu cred că pe 8.
Biroul permanent, calendarul este bun? Două săptămâni: o săptămână pentru propuneri în grupuri.
Aprobat în unanimitate. Mulţumesc foarte mult.
PUNCTUL 6
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la scrisoarea domnului deputat Radu Costin Vasilică
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Să-i trimitem domnului deputat acest punct de vedere.
Am luat act de el.
PUNCTUL 7
Scrisoare din partea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Îi urăm succes în Serbia de sud-est.
PUNCTUL 8
Informare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale privind constituirea unor subcomisii
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu sunt de acord că facem trei subcomisii. V-aş ruga frumos dacă ele sunt cu atribuţii în dreptul Comisiei pentru drepturile omului. Aş vrea să analizaţi oportunitatea. Adică să nu cumva să aibă alte comisii competenţe legate de tratament ? tratament însemnând şi cel de sănătate şi discriminare. N-avem o comisie de egalitate de şanse?
Rugămintea mea este, Secretariatul General, eu vă propun s-o amânăm pentru mâine, să ne daţi un punct de vedere ca să fie clar pe prevederile şi atribuţiile care sunt în regulament, da? Vă mulţumesc foarte mult.
Vă rog, domnule Neacşu.
Domnul Marian Neacşu:
Cu tot respectul, aş avea un punct de vedere uşor diferit. V-aş propune s-o întoarcem la comisie şi, eventual, domnul preşedinte Nicolae Păun, împreună cu toţi preşedinţii de comisii, să stabilească şi obiectivele pe care le urmăresc la comisia respectivă şi atunci putem să le punem mai uşor în relaţie.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Haideţi să vedem pentru mâine, mâine o repunem pe ordinea de zi, vedem oportunitatea şi-l invităm şi pe domnul Păun, da? Vă mulţumesc foarte mult.
Rog şi liderii grupurilor politice să se uite cu multă atenţie la ea.
PUNCTUL 9
Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Udrişte privind aprobarea a 3 zile de concediu în perioada 11 ? 13 martie 2013
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Se aprobă 3 zile de concediu solicitate de domnul deputat Gheorghe Udrişte.
PUNCTUL 10
Solicitare din partea domnului deputat Marius Manolache privind aprobarea a 8 zile concediu plătit şi a 8 zile de concediu fără plată în perioada 1.04-22.04.2013
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Se aprobă şi solicitarea domnului deputat Marius Manolache.
PUNCTUL 11
Solicitare din partea domnului deputat Valerian Vreme privind aprobare a 4 zile de concediu în perioada 11-14 martie 2013
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Se aprobă solicitarea domnului deputat Valerian Vreme.
PUNCTUL 12
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi privind organizarea unei dezbateri pe marginea viitoarelor modificări ale Constituţiei României
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu sunt de acord cu această solicitare.
Domnule preşedinte, dacă o aprobăm, reaprobăm reaprobarea reaprobării aprobării blocăm Sala Drepturilor Omului. Intenţia noastră este să nu o mai blocăm ca să putem să aducem şi venituri. Şi o reprogramăm de pe 12 martie, adică de mâine, pentru 25 martie, dar sper ca pe 25 martie să nu o reprogramăm pentru 1 aprilie.
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Este în regulă.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog eu frumos, da? Vă mulţumesc foarte mult.
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:
Vă mulţumesc şi eu foarte mult.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Membrii Birourilor în unanimitate se reprogramează pentru 25 martie.
PUNCTUL 13
Scrisoare din partea domnului Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Secretariatul general, vă rog frumos să purtaţi corespondenţa necesară.
PUNCTUL 14
Memoriu transmis de Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile Bârlădene referitoare la explorarea şi exploatarea gazelor de şist în perimetrul EV 2 Bârlad
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Se transmite la comisia de specialitate, Comisia de industrii.
Biroul permanent în unanimitate. Mulţumesc.
PUNCTUL 15
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
1. Memorandum intern privind cofinanţarea membrului permanent al Secretariatului COSAC pentru anul 2012
Se aprobă în unanimitate.
2. Memorandum intern privind vizita oficială în Republica Azerbaidjan a domnului Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, împreună cu o delegaţie parlamentară română (Azerbaidjan, 13 ? 16 martie 2013)
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
La vizita oficială din Azerbaidjan, transportul îl suportă colegii noştri de acolo, noi ne suportăm diurna. Eu vreau să-i mulţumesc domnului Iulian Iancu şi domnului Hrebenciuc şi domnului Rizea pentru eforturile pe care le-au făcut în această zonă pentru că ei trei sunt iniţiatorii dialogului cu colegii noştri. Invitaţia a venit după aceea de la domnul Sadov ? preşedintele Parlamentului.
Eu am rugat să fie o reprezentare la nivelul Parlamentului European, fiecare grup politic şi-a trimis liderul: domnul Radu Popa, domnul Dan Radu Ruşanu.
Domnule Fenechiu, noi nu am reuşit să vorbim în ultimele două zile cu domnul Popa. Deci poate să meargă.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
De la noi s-ar putea să meargă tot un vicelider.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bun. Dar aş vrea să ne informaţi astăzi.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Până la ora 16,00 aveţi propunerea.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă mulţumesc foarte mult.
Din partea PDL domnul Militaru şi ceilalţi care suntem aici, văd că din memorandum a scăpat domnul Rizea. Asta aţi spus, nu? Am înţeles.
Membrii Birourilor în unanimitate. Vă mulţumesc foarte mult.
3. Memorandum intern privind vizita oficială la Camera Deputaţilor a doamnei Pusadee Tamthai, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu România din Camera Reprezentanţilor thailandeză, împreună cu o delegaţie parlamentară thailandeză, în ziua de marţi, 26 martie a.c. (Bucureşti, 26 martie 2013)
Se aprobă.
4. Memorandum intern privind deplasarea domnului deputat Ovidiu Alexandru Raeţchi în Statul Israel, (Israel, 27 - 31 martie 2013)
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Raeţchi este deputat de diaspora. A mai fost în sesiunea aceasta? Nu. Atunci se aprobă. Vă rog frumos să-l informaţi că este o singură deplasare în circumscripţia electorală pe sesiune şi o să vă rog domnule secretar general să ţineţi în evidenţă acesta. Vă mulţumesc foarte mult.
5. Informare privind participarea la Conferinţa preşedinţilor comisiilor pentru finanţe din Parlamentele Statelor Membre UE (Dublin, 24 ? 25 februarie 2013)
S-a luat act.
6. Informare privind participarea la reuniunea Comisiilor de apărare, politică şi economică ale AP NATO de la Bruxelles şi la reuniunea Comisiilor economică şi politică ale AP NATO de la Paris (Bruxelles, 24 ? 26 februarie 2013)
S-a luat act.
7. Informare privind participarea la Conferinţa preşedinţilor comisiilor pentru finanţe din Parlamentele Statelor Membre UE (Nicosia, 25 ? 26 noiembrie 2012)
S-a luat act.
PUNCTUL 16
D i v e r s e
Pentru informare:
- Raportul de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2012
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Raportul de activitate al Comisiei de Conturi îl trimitem către liderii grupurilor politice parlamentare şi la Comisia de buget spre informare.
La Diverse dacă mai sunt şi alte chestiuni?
Deci, solicitarea domnului Ruşanu de a dezbate proiectul de Lege privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractuale (PLx 71/2013) în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi în acelaşi timp cu şedinţa Plenului din ziua de luni 11 martie a.c., ora 16,30, am aprobat-o.
Domnul Motreanu doreşte două zile de concediu fără plată, astăzi şi mâine, se aprobă. Se aprobă aceeaşi solicitare şi pentru perioada 18-19 martie a.c.
Eu v-am dat spre informare tuturor membrilor Birourilor şi liderilor grupurilor, o să vă fac o prezentare săptămâna viitoare despre ce este vorba. Este în legătură cu Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), dar colegii germani doresc să facă o structură parlamentară.
Va trebui să ne gândim ce propunem şi cum propunem.
Cea de a doua ediţie a forumului va fi 28-29 octombrie 2013 împreună cu Comisia Europeană la noi şi va trebui să aprobăm nişte săli pentru dezbatere.
Eu vă propun să fim de acord.
Secretariatul General, vă rog frumos să vorbiţi cu echipa care pregăteşte această întâlnire din Ministerul Afacerilor Externe, ca să vedem care sunt sălile, da?
Deci, în principiu se aprobă, dar după aceea trebuie să faceţi memorandumul.
Dragi colegi, membri ai Birourilor permanente, vreau să vă informez că am avut o discuţie cu colegii mei, liderii grupurilor politice parlamentare şi cu preşedinţii de comisii. Am stabilit un număr de funcţii care vor fi alocate la nivelul comisiilor pentru a-şi desfăşura activitatea în concordanţă cu atribuţiile fiecărei comisii, numărul angajaţilor şi am stabilit ca fiecare preşedinte de comisie care este echivalentul liderului de grup şi care nu avea nici un angajat în cabinetul personal să aibă un angajat în cabinetul personal care vine şi pleacă odată cu cel care ocupă funcţia de preşedinte al comisiei.
Numărul de funcţii a rămas la 126. 106 angajaţi ai comisiilor, 19 vor la cele 19 comisii. La comisiile comune, pentru că noi dăm angajaţii comisiilor comune, acest post pe perioadă determinată ? vine şi pleacă cu preşedintele ? va fi dat de către Senat. Sper că aţi avut dialogul cu domnul secretar general al Senatului.
Prima etapă ? vom intra cu memorandumul săptămâna aceasta, se vor face reglajele între angajaţii fiecărei comisii ? dacă unul de la o comisie negociază cu celălalt şi îl transmite în partea cealaltă, cei mai mulţi angajaţi va avea Comisia juridică şi cei mai puţini mi se pare va avea Comisia românii de pretutindeni. Dacă nu mă înşel, UNESCO e comisie comună.
După ce colegii se vor regla într-o săptămână şi îşi vor stabili numărul de angajaţi spre aprobarea noastră, ceilalţi angajaţi ai comisiilor vor veni în aparatul tehnic al Camerei Deputaţilor. Deci, nimeni nu îşi pierde de locul de muncă, încercând după aceea să flexibilizăm şi să venim în următoarele săptămâni cu o propunere de o nouă organigramă pe care să o discutăm aici; prima dată cu liderii grupurilor şi după aceea în Biroul permanent.
Am vrut să vă informez ca să ştiţi.
Deci, după discuţia la grupurile politice parlamentare care am finalizat-o cu acordul liderilor, am avut această discuţie pe comisiile permanente în care toţi liderii au fost de acord şi au acceptat propunerea, încercând sub o formă sau alta să reglăm anumite nemulţumiri.
Întrebări din partea dumneavoastră.
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:
Da, domnule preşedinte ar exista o întrebare.
Există o problemă la Comisia pentru egalitatea de şanse, o întrebare pe care doamna Mincă a ridicat-o şi ulterior mi-a solicitat şi mie şi domnului Radu Popa să întrebăm dacă şi-a găsit rezolvarea. Acolo este o situaţie de o sorginte umanitară în sensul că s-a decis menţinerea pe unicul post atribuit de comisie unei doamne care înţeleg că este foarte grav bolnavă, este în procedură de citostatice şi rugămintea doamnei Mincă era să se găsească o soluţie, cel puţin temporar.
Am discutat, o să o ridicăm din nou.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Au fost 19 preşedinţi de comisii. Am discutat problema cu dânsa şi cu secretarul general. Este o problemă pe care o tratăm aşa cum trebuie pentru un om care nu este într-o situaţie...
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:
Nu, doamna Mincă a solicitat ca în perioada aceasta, având în vedere preconizatele absenţe, să se găsească o soluţie să i se repartizeze totuşi un om, pentru a avea cu cine lucra.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vom găsi soluţia respectivă.
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:
De aceea am şi ridicat aici problema.
În ceea ce-l priveşte pe Radu Popa, confirmă, se întoarce în seara aceasta.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Sunt două comisii care au probleme de genul acesta.
Şi ultimul punct pe ordinea de zi, scrisoarea domnului Stănişoară prin care informează asupra demisiei din Grupul parlamentar PD-L şi se înscrie în Grupul parlamentar PNL. Merge la Biroul permanent.
Domnule secretar general, vă rog.
Domnul Cristian Adrian Panciu:
La ce oră stabiliţi şedinţa Biroului permanent de mâine?
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Biroul permanent de mâine îl facem după votul final, în pauza pe care o avem de la 13.30 până la 15.00, este o pauză de o oră şi jumătate, vom face o şedinţă rapidă a Biroului permanent.
Sunteţi de acord?
Mâine nu avem activitate în comisii.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Nu avem activitate în comisii mâine la ora 14.00? De la 14.00 la 15.00.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă sunt proiecte importante, la 13.30 luăm din nou decizia şi facem. Dar eu vă propun să discutăm mâine la 13.30.
Vreţi să faceţi mâine vreun proiect?
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Aveam mâine pe ordinea de zi, pentru că avem invitaţi şi PNL-ul, de la ora 14.00 la ora 15.00.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Perfect. Atunci, mergem pe varianta aceasta, de la 14.00 la 15.00 activitate în comisii. Poate au nişte audieri în program. Nu este o problemă, numai să nu se supere colegii, să zică după aceea că nu au pauză de masă.
Domnul Dan Radu Ruşanu:
Noi, cei din Comisia de buget-finanţe, suntem învăţaţi să muncim fără pauză.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bine, activitate în comisii de la 14.00 la 15.00. Mulţumesc.
Domnul vicepreşedinte Ioan Oltean conduce şedinţa de diseară şi de mâine dimineaţă.
Declar şedinţa închisă.
*
Şedinţa s-a încheiat la ora 1345.