Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2013 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 25 martie 2013 ora 13:30

Vorbitor: Mitrea Miron Tudor

Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României Domnul Miron Tudor Mitrea:

Eu aş saluta ideea de a face un parteneriat pe chestiuni extrem de importante între preşedintele României, Parlament şi Guvern. Problema este că va trebui să clarificăm în ce mod se poate constitui un asemenea parteneriat, pentru că deşi propunerile preşedintelui sunt absolut rezonabile şi ar trebui să ne uităm peste ele, termenele pe care le dă nu sună a parteneriat. Scrisoarea privind un parteneriat ar trebui să fie de alt gen, să fie mai proactivă, adică să putem să intervenim şi noi în această chestiune. Aşa cum a spus foarte bine preşedintele, sunt chestiuni care s-au îndeplinit, sunt chestiuni care nu intră în zona noastră, dar intră în zona Guvernului sau a Preşedinţiei, suntem de acord. Şi nu cred că înţeleg eu greşit, dar aici se propune un parteneriat condus de preşedinte. Dacă este un parteneriat, trebuie să stabilim care sunt limitele, care sunt ţintele lui.

De aceea, cred că până mâine este greu să răspundă colegii mei şi aş propune ca într-o săptămână grupurile parlamentare să-şi facă un punct de vedere. Este în favoarea a ceea ce ne dorim şi noi.

.............................
Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, referitoare la proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei României, transmis în 22.06.2011 Domnul Miron Tudor Mitrea:

Las de-o parte orice comentariu politic care trebuie făcut referitor la dublul limbaj care se foloseşte foarte des, din moment ce noi suntem acuzaţi, actuala putere, că nu dezbatem suficient de serios lucrurile. Eu cred însă că, pe lângă regulament, noi, de-a lungul timpului, ne-am condus şi pe cutume, pentru că aceasta este situaţia la noi. Sigur, regulamentar, constituţional, domnul preşedinte are dreptate sută la sută, comisia poate să-l ţină acolo, noi putem sau nu să cerem un termen comisiei, decizia este a noastră. Dar eu cred că ar fi bine să lucrăm, comisia care se ocupă de elaborarea noului proiect de Constituţie, să ia în calcul şi aceasta.

Domnule preşedinte, nu are competenţă.

.............................
Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule preşedinte, în mod cert. Dar aşa cum la comisie orice cetăţean care vrea poate să trimită punctele de vedere, aşa putem să rugăm şi noi Comisia juridică să trimită acest raport la preşedinte.

.............................
Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule preşedinte, poate nu sunt suficient de clar, poate nu reuşesc să explic destul de bine ceea ce vreau să spun şi ceea ce am spus.

Din punctul meu de vedere, comisia nu poate decât să trimită Biroului permanent înapoi proiectul de lege pentru că el a fost ilegal trimis la Comisia juridică. Deci, Comisia juridică nu poate să dea un raport nici pozitiv, şi nici negativ. Trebuie să îl trimită înapoi la noi şi să spună în acest fel că au un proiect de lege care este împotriva Regulamentului şi a Constituţiei. Ei nu pot face altceva. Este ilegal sesizat.

Eu nu am spus ca noi din punct de vedere formal să luăm o decizie, ci informal el să fie trimis la acea comisie.

Noi formal nu putem face nimic referitor la treaba aceasta.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 4:56