|
Domnul Gheorghe Tinel:
Domnule preşedinte, eu am crezut că aţi înţeles. Argumentaţia domnului Marton Arpad a fost foarte corectă. El a trecut din cadrul constituţional al Comisiei constituţionale de analiză şi de revizuire a Constituţie şi a intrat în cadrul regulamentar al Camerei, prin Comisia juridică. Atunci când noi am respins în plen şi am spus: să se întoarcă la Comisia juridică şi să se dea un raport suplimentar, noi trebuie să urmăm procedura. Preşedintele nu cere altceva. Că îi daţi ce doriţi dumneavoastră acolo, dar faceţi un raport suplimentar şi aduceţi-l înapoi. Până la urmă, s-a intrat în procedură regulamentară, şi procedura spune: chiar dacă guvernul nu susţine, are raport.
|