Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2014 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 3 martie 2014 ora 17:30

Vorbitor: Verestóy Attila

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pentru anul 2014 şi situaţia privind acţiunile multianuale Domnul Verestoy Attila:

În sfârşit, s-a ajuns la concluzia aceea bună, pentru că aceasta era de mult spusă, fiecare a mai adăugat câte ceva. Deci, comisiile îşi vor face datoria, vor invita pe cei de la externe, se vor uita atent pe toate materialele care sunt de la Uniunea Europeană, de la NATO, pentru că sunt importante şi vor vedea care este sinteza, esenţa acestora, întrucât poate să fie un mesaj al comisiilor. Dacă ei consideră că trebuie ridicat la nivelul Parlamentului, atunci să ne înştiinţeze, dar deocamdată Birourile permanente pot decide.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:16