Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 3 februarie 2015 ora 13:00

Şedinţa a început la ora 13,05.

Lucrările au fost conduse de doamna Rodica Nassar - vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Petru Gabriel Vlase - vicepreşedinte, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Cristian Buican, domnul Laurenţiu Chirvăsuţă şi domnul Niculae Mircovici - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu (de la ora 13,15) şi domnul Seres Dénes - chestori, domnul Marian Neacşu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Ludovic Orban - Grupul parlamentar al PNL, domnul Máté András-Levente - Grupul parlamentar al UDMR şi domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Invitaţi: domnul Eugen Nicolicea - ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, doamna Cristina Crişu - Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, doamna Ileana Maria Luncan - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă şi doamna Laura Nicoleta Riteş - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - director Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - director Direcţia comunicare şi relaţii publice, domnul Adrian Helştern - şeful Departamentului de studii parlamentare şi politici UE, doamna Andreea Cleras - director general Direcţia generală afaceri externe şi doamna Adelina Palade - director general Cancelarie Preşedinte.

*

Doamna Rodica Nassar:

Stimaţi colegi, începem şedinţa noastră de astăzi. Ordinea de zi o aveţi în mape sau o urmăriţi pe monitor.

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

Doamna Rodica Nassar:

Avem ordinea de zi pentru săptămâna viitoare.

Liderii grupurilor vor stabili dacă sunt de acord cu ordinea de zi prezentată.

Domnul Marian Neacşu:

Este în regulă, doamnă preşedintă. Ne-am pus de acord, programul este cel pe care l-am convenit.

Doamna Rodica Nassar:

Prin urmare, aceasta este ordinea de zi pentru săptămâna viitoare.

Dacă toată lumea este de acord? Da.

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

Doamna Rodica Nassar:

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru săptămâna viitoare, aşa cum s-a convenit în şedinţa Biroului de ieri, a fost stabilit şi toată lumea a fost de acord.

Sunteţi de acord cu programul de lucru al săptămânii viitoare, care este diferit de ceea ce am avut noi până în prezent? Este şi ora miniştrilor şi Comitetul liderilor de grup trebuie să stabilească ce ministru urmează să fie invitat săptămâna viitoare şi tema.

Vă rog, domnule Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Eu îmi fac datoria să spun - şi pentru stenogramă - că facem o greşeală cu programul acesta; aşa, poate în viitor o să zică cineva că n-am gândit toţi la fel.

În momentul în care punem marţi comisii, rezultatul muncii de la comisii se presupune că ar trebui să fie procesat miercuri. Lucrul acesta, după părerea mea, o să creeze mai degrabă o gripare a procesului legislativ decât o fluidizare a lui.

Ideea cu prima parte a săptămânii - plen, a doua parte a săptămânii - comisii a existat dintotdeauna în Parlament dintr-un motiv foarte logic: ce produc comisiile în a doua parte poate fi procesat la începutul săptămânii următoare, adică există timp ca oamenii să vadă amendamentele făcute la comisii şi să ia decizii.

Eu, când spuneam ieri că cea mai mare problemă a Parlamentului este faptul că peticim încontinuu legi, spuneam având în vedere şi felul în care am făcut programul acum. O să ajungem să facem petice mai multe şi mai micuţe.

Nu o să ajungem să facem o legiferare solidă având acest program, aşa că propunerea mea este următoarea: haideţi să avem o discuţie foarte serioasă despre structura aceasta a programului, să vedem ce avantaje şi ce dezavantaje are, pentru că, repet, dacă facem ziua de comisii sandviş între zile de plen şi înaintea plenului - cu o zi înaintea plenului - vom obţine rezultate foarte proaste. Şi OK! Există două posibilităţi: cea clasică, cu care m-am obişnuit, testăm pe pielea noastră rezultatele proaste şi după un timp zicem "Era mai bine cum era" şi ne întoarcem la o chestiune anterioară, negândindu-ne dacă aceea era neapărat bună dar, pentru că e mai bună, doar de-asta sau ne gândim înainte cum e mai bine să procedăm, să avem o discuţie între noi şi procedăm în consecinţă.

Senzaţia mea este că programul acesta este mai degrabă un program făcut pentru media decât un program făcut ca să dea rezultate în lumea reală.

Sigur, PR-ul este un lucru important, dar ca să faci PR trebuie mai înainte de toate să munceşti şi, ca să poţi munci, trebuie să munceşti cu cap. Şi de aceea cred că prima oară trebuie să ne gândim cum muncim cu cap şi pe urmă vedem noi cu PR-ul, acesta se face de la sine, până la urmă, dacă munceşti cu cap.

Vă mulţumesc.

Doamna Rodica Nassar:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Neacşu.

Domnul Marian Neacşu:

Îmi pare rău, poate că era mai bine ca discuţia aceasta să fi avut-o în şedinţa Comitetului liderilor şi mai puţin să venim cu ea în faţa Biroului permanent, pentru că acum pare că intrăm în şedinţă neînţeleşi.

Cu riscul de a părea ceva mai lipsit de "cap", socotesc că aprecierile colegului meu subzistă atâta vreme cât plecăm de la prezumţia că proiectele pe care le dezbatem la comisii marţi vor intra în plen miercuri. Or, aceasta socotesc că este o greşeală.

Noi am avut în vedere că proiectele pe care le dezbatem în această marţi intră în plenul de săptămâna următoare, cum se întâmplă şi acum. Noi acum avem o procedură care sunt convins că vă este cunoscută dar, cu toate acestea, am să v-o reamintesc. Toate proiectele pe care le propunem în afară de ordinea de zi să intre în dezbatere pentru săptămâna viitoare pot fi depuse numai până la data de joi a săptămânii acesteia pentru săptămâna viitoare, tocmai pentru a putea ca şi colegii noştri să se poată pronunţa asupra lor.

Acum, oferindu-le colegilor noştri o săptămână în care pot analiza proiectele de hotărâre care au fost aprobate în comisiile de specialitate, mie mi se pare chiar un real câştig.

Deci, aceasta este premisa de la care plecăm: proiectele discutate în comisie săptămâna aceasta vor intra în plen săptămâna viitoare, nu în ziua imediat următoare. De aceea este programul în formula aceasta.

Bineînţeles că el poate comporta orice fel de discuţii. În momentul acesta este un program-cadru pe care oricum în fiecare săptămână în şedinţa Comitetului liderilor de grup putem să-l modificăm şi să-l flexibilizăm în funcţie de ce lucruri avem de făcut în săptămâna aceea.

Doamna Rodica Nassar:

Domnul Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Trebuie să observăm că programul are un timp de lucru mai îndelungat decât cel precedent, ceea ce este în folosul Parlamentului şi în folosul legiferării.

De asemenea, cum spunea domnul Pambuccian, că ajungem să peticim legi mici şi să le facem mai repede, da, şi acesta poate să fie un scop. Marţi peticim legile şi, ceea ce nu este în dubiu şi cu semnul întrebării, miercuri intră în plen. Care este problema? Ce avem de văzut, revizuit, insistat, intră în săptămâna cealaltă.

Eu sunt de acord cu programul prezentat în forma care este pe monitor.

Mulţumesc.

Doamna Rodica Nassar:

Da, vă rog, domnule deputat.

Domnul Máté András-Levente:

Mulţumesc.

În principiu, pot fi de acord cu această modificare a programului, dar acel pericol pe care l-a prezentat colegul nostru există, iar cu privire la votul final de la ora 17,30 eu vă asigur că nu o să treacă destul de mult timp o lege organică în Camera Deputaţilor, fapt pentru care eu sunt de acord ca miercuri să avem plen, dar aş ruga ca votul final să nu fie la ora 17,30, ci să fie la ora 12,30, adică ziua de miercuri să devină zi de marţi din programul vechi şi după masă să se poată lucra în comisii.

De asemenea, consider că joi dimineaţă, la declaraţii politice, ar trebui să le mutăm miercuri dimineaţă de la ora 9,30, iar programul de luni, dacă vrem să fie ora miniştrilor, ar fi indicat ca toţi deputaţii - grupurile - să ştie măcar tema şi ministrul care va veni pentru că, altfel, deocamdată scriem ceva pompos, fără substrat. Cu ce se pregăteşte deputatul din grupul meu, la ce ministru se va adresa şi care va fi tema? Va afla în plen sau luni? Păi, luni, dacă avem şedinţă de grup şi imediat după aceea începe plenul, când se mai pregăteşte? Deci, va fi fără substrat şi fără fond acea după amiază şi n-am rezolvat nimic.

Eu cred că ne-am pripit cu acest program şi o să ne dăm seama că o să ne reîntoarcem încet-încet la programul vechi. Colegii mei care sunt mai demult şi au mai multe mandate îşi dau seama că, într-adevăr, inclusiv joi a fost şedinţă de plen, era condusă de fostul preşedinte Bogdan Olteanu şi în ziua de joi era plen în Camera Deputaţilor pentru proiectele care au avut raport pentru respingere. Dar am lucrat şi joi, am avut şi proiecte...

Acum am să rog staff-ul Biroului permanent să ne facă pentru luni o sinteză, câte proiecte de legi au venit de la Guvern anul trecut, ca să ştim măcar fluxul de proiecte de legi de la Guvern, ce am avut de dezbătut anul trecut în sesiunea care s-a terminat. Atunci ştim măcar programul acesta prelungit pentru ce-l facem.

Doamna Rodica Nassar:

Da, este ceva nou. Îmi amintesc şi eu: în legislatura 2000 - 2004 existau două zile de vot final - marţi şi joi. Nu a comentat nimeni faptul că patru zile toţi colegii rămâneam la muncă.

Supun la vot programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru săptămâna viitoare în forma prezentată.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Se consemnează.

Comitetul liderilor urmează să aprobe programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru săptămâna viitoare.

Sunteţi de acord, Comitetul liderilor? Da, este în regulă.

Tot în legătură cu programul de lucru al Camerei Deputaţilor, este vorba despre secretarii de şedinţă: domnul deputat Laurenţiu Chirvăsuţă şi domnul deputat Niculae Mircovici.

De asemenea, vom stabili împreună vicepreşedinţii care vor conduce şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări şi şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Acest lucru îl vom stabili luni, da? Bine.

Notă privind proiecte de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană

PUNCTUL 3

Notă privind proiecte de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană

Doamna Rodica Nassar:

Această notă se aprobă de către Biroul permanent.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Vă mulţumesc foarte mult.

Notă referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală

PUNCTUL 4

Notă referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală

Doamna Rodica Nassar:

Avem o notă referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală.

Propunerea este ca această notă să fie transmisă Comisiei juridice şi Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. De acord? Documentul se trimite comisiilor.

Notă asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind securitatea cibernetică a României

PUNCTUL 5

Notă asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind securitatea cibernetică a României

Doamna Rodica Nassar:

Avem o notă asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind securitatea cibernetică a României.

Nota se trimite la Comisia juridică, la Comisia pentru apărare şi la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Notă referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.III din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

PUNCTUL 6

Notă referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.III din Legea nr.155/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

Doamna Rodica Nassar:

Avem o notă referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.III din Legea nr.155/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Nota va fi trimisă la Comisia juridică.

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.336 alin.(1) şi (3) din Codul penal

PUNCTUL 7

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.336 alin.(1) şi (3) din Codul penal

Doamna Rodica Nassar:

Avem o notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.336 alin.1 şi 3 din Codul penal.

Nota va fi trimisă la Comisia juridică.

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995, art.18 alin.(1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

PUNCTUL 8

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995, art.18 alin.(1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Doamna Rodica Nassar:

Avem o notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995, art.18 alin.(1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Nota se va trimite Comisiei juridice şi Comisiei pentru învăţământ.

Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificări în componenţa unor comisii permanente

PUNCTUL 9

Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificări în componenţa unor comisii permanente

Doamna Rodica Nassar:

Avem o propunere din partea Grupului parlamentar al PSD privind modificări în componenţa unor comisii permanente.

Se înscrie pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor.

Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru Regulament referitor la situaţia Grupului parlamentar PP-DD

PUNCTUL 10

Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru Regulament referitor la situaţia Grupului parlamentar PP-DD

Doamna Rodica Nassar:

Avem un punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru Regulament referitor la situaţia Grupului parlamentar al PP-DD.

Am luat act.

Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la situaţia domnului deputat Petre Roman

PUNCTUL 11

Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la situaţia domnului deputat Petre Roman

Doamna Rodica Nassar:

Avem o scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la situaţia domnului deputat Petre Roman.

Eu cred că ar trebui să o retrimitem Comisiei juridice. Este o situaţie delicată. Colegul nostru a explicat că între timp a atacat această decizie.

Din punctul meu de vedere, cred că trebuie să o lăsăm pentru săptămâna viitoare.

Vă rog.

Domnul Ludovic Orban:

Vă rog să îmi permiteţi să vă spun şi dumneavoastră: domnul Roman a prezentat în faţa Comisiei juridice certificatul de grefă, în data de 19.01 este emis certificatul de grefă, prin care Curtea de Apel Bucureşti informează că este în curs de soluţionare contestaţia depusă de Petre Roman împotriva raportului ANI. Deci, mie mi se pare insistenţa ANI complet lipsită de fundament legal; este vorba de încăpăţânarea tradiţională.

Adică noi luăm act de ceea ce a hotărât Comisia juridică, pentru că Comisia juridică ne-a spus, din câte am înţeles, exact acest lucru.

Eu îl voi sfătui pe colegul nostru Petre Roman să depună o plângere împotriva ANI.

Doamna Rodica Nassar:

În acelaşi timp şi această instituţie a primit o scrisoare din partea ANI prin care se solicita să luăm act de încetarea mandatului.

Propunerea mea este următoarea: Comisia juridică să analizeze în continuare această situaţie a colegului nostru.

Domnul Marian Neacşu:

Doamna preşedintă, cu menţiunea foarte clară asupra căror probleme sesizăm Comisia juridică, pentru că, altcumva, vom face un ping-pong între Biroul permanent şi Comisia juridică pe tematica respectivă.

În adresa respectivă pe care am citit-o, cei de la Comisia juridică spun câteva lucruri, deci este bine să îi sesizăm ca să se ocupe strict de tematica respectivă.

În prima fază, în modul în care dânşii au fost sesizaţi este evident că cea mai bună soluţie pe care au găsit-o a fost să desesizeze şi să ne transmită din nou la Biroul permanent.

Ca să închidem circuitul, să o transmitem la Comisia juridică şi dânşii să se pronunţe asupra solicitării privind incompatibilitatea, nu de încetare a mandatului, sau nu numai de încetare a mandatului.

Domnul Máté András-Levente:

Dacă îmi permiteţi, am să fiu foarte scurt. Noţiunile pe care le foloseşte Agenţia nu pot fi considerate noţiuni juridice. Demiterea de drept a unui deputat nu o văd nicăieri în Constituţie.

Doi. Domnul deputat Petre Roman a scris foarte clar în Comisia juridică şi a depus actul prin care rezultă că a făcut o contestaţie. Dacă nu există o hotărâre irevocabilă prin care să se constate că a fost depusă după termen şi s-a prescris termenul de contestaţie, că într-adevăr se respinge contestaţia, nimeni nu se poate ocupa de această situaţie. Putem să retrimitem cu aceste întrebări la Comisia juridică.

Doamna Rodica Nassar:

Sunteţi de acord? Comisia juridică să îşi exprime un punct de vedere asupra acestei probleme.

Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la cererea domnului deputat Cezar Preda

PUNCTUL 12

Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la cererea domnului deputat Cezar Preda

Doamna Rodica Nassar:

Să o trimitem domnului deputat Cezar Preda.

Solicitări din partea domnului deputat Dumitru Niculescu referitoare la efectuarea unor zile de concediu

PUNCTUL 13

Solicitări din partea domnului deputat Dumitru Niculescu referitoare la efectuarea unor zile de concediu

Doamna Rodica Nassar:

Este vorba de 9,10, 11 şi 12 februarie. Suntem de acord, da?

Solicitare din partea domnului deputat Daniel Florea referitoare la efectuarea unei zile de concediu

PUNCTUL 14

Solicitare din partea domnului deputat Daniel Florea referitoare la efectuarea unei zile de concediu

Doamna Rodica Nassar:

Suntem de acord şi pentru colegul nostru domnul deputat Daniel Florea.

Memorandum intern: Solicitarea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale

PUNCTUL 15

Memorandum intern: Solicitarea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale

Doamna Rodica Nassar:

Doresc cu titlu gratuit Sala "Nicolae Iorga" pe 12 februarie 2015.

Suntem de acord? Mulţumesc.

Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

PUNCTUL 16

Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

Doamna Rodica Nassar:

Este vorba despre Sala "Nicolae Bălcescu", cu titlu gratuit, pentru 10 februarie, între orele 10,00-18,00. Este vorba despre o conferinţă internaţională.

De acord toată lumea? Mulţumesc.

Scrisoare din partea Fundaţiei Ronald S. Lauder România

PUNCTUL 17

Scrisoare din partea Fundaţiei Ronald S. Lauder România

Doamna Rodica Nassar:

Un vicepreşedinte să aibă un discurs în cadrul conferinţei de diplomaţie şi afaceri internaţionale pentru învăţământul liceal. O să vorbim la Comisia pentru învăţământ. Dacă sunteţi de acord? Eu pe 19 februarie nu sunt în ţară.

Mulţumesc.

Raportul privind Auditul fundamentării necesarului de resurse şi de acordare a unor beneficii de asistenţă socială în anul 2014, întocmit de Curtea de Conturi a României la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

PUNCTUL 18

Raportul privind "Auditul fundamentării necesarului de resurse şi de acordare a unor beneficii de asistenţă socială în anul 2014, întocmit de Curtea de Conturi a României la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Doamna Rodica Nassar:

Trebuie să trimitem acest raport la Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

De acord? Mulţumesc.

Sinteza Raportului de audit cu tema Auditul performanţei activităţii de reglementare, monitorizare şi control a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, întocmit de Curtea de Conturi a României

PUNCTUL 19

Sinteza Raportului de audit cu tema "Auditul performanţei activităţii de reglementare, monitorizare şi control a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice", întocmit de Curtea de Conturi a României

Doamna Rodica Nassar:

Se trimite Comisiei pentru administraţie şi raportul trebuie publicat pe site.

Domnul Marian Neacşu:

Cred că poate fi trimis şi la Comisia de industrii. De regulă, ei făceau raport comun.

Doamna Rodica Nassar:

Da. Oricum, se publică pe site, nu-i aşa?

Sinteza Rapoartelor de audit al performanţei privind:

PUNCTUL 20

Sinteza Rapoartelor de audit al performanţei privind:

- Eficienţa şi eficacitatea programelor şi măsurilor întreprinse atât în scopul de a preveni, cât şi pentru a înlătura efectele inundaţiilor pe teritoriul României

- Eficienţa şi eficacitatea programelor şi măsurilor întreprinse în scopul de a preveni efectele unui cutremur major în municipiul Bucureşti

Doamna Rodica Nassar:

Rapoartele se vor transmite Comisiei pentru mediu şi Comisiei pentru administraţie publică.

De acord? Mulţumesc.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

PUNCTUL 21

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la cea de a 63-a reuniune a Micului dejun naţional cu rugăciune (Washington, SUA, 3-6 februarie 2015)

1. Memorandum intern privind participarea la cea de a 63-a reuniune a Micului dejun naţional cu rugăciune (Washington, SUA, 3-6 februarie 2015)

Doamna Rodica Nassar:

De acord cu acest memorandum? Mulţumesc.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la Sesiunea anuală 2015 a Conferinţei parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (Geneva, Elveţia, 16 - 17 februarie 2015)

2. Memorandum intern privind participarea la sesiunea anuală 2015 a Conferinţei parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (Geneva, Elveţia, 16-17 februarie 2015)

Doamna Rodica Nassar:

Domnul Ionel Cristinel Marian şi doamna Raluca Turcan. De acord? Mulţumesc.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la cea de-a 14-a Reuniune de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE (Viena, 18 - 20 februarie 2015)

3. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 14-a Reuniune de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE (Viena, 18-20 februarie 2015)

Doamna Rodica Nassar:

Dacă sunteţi de acord? Mulţumesc.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind organizarea la Palatul Parlamentului a reuniunii Comisiei generale pentru dezvoltare socială, educaţie cercetare şi ştiinţă a Adunării Parlamentare a SEECP (26 - 27 februarie 2015)

4. Memorandum intern privind organizarea la Palatul Parlamentului a reuniunii Comisiei generale pentru dezvoltare socială, educaţie, cercetare şi ştiinţă a Adunării Parlamentare a SEECP (26-27 februarie 2015)

Doamna Rodica Nassar:

De acord.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la Conferinţa Femeilor Parlamentar din Sud-Estul Europei (Belgrad, Serbia, 2 - 3 martie 2015)

5. Memorandum intern privind participarea la Conferinţa Femeilor Parlamentar din Sud-Estul Europei (Belgrad, Serbia, 2-3 martie 2015)

Doamna Rodica Nassar:

La grupuri, să se stabilească delegatele. De acord? Mulţumesc.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la reuniunea Grupului de lucru privind Regulile de Procedură ale APCEMN (Istanbul, Turcia, 2-3 martie 2015)

6. Memorandum intern privind participarea la reuniunea Grupului de lucru privind Regulile de Procedură ale APCEMN (Istanbul, Turcia, 2-3 martie 2015)

Doamna Rodica Nassar:

Domnul Vlad Nistor, PNL. De acord? Mulţumesc.

Domnul Marian Neacşu:

Doamnă preşedintă, la punctul anterior v-aş ruga frumos ca fiecare grup parlamentar să facă maxim câte o nominalizare.

Doamna Rodica Nassar:

Da, cred că este suficient.

Suntem de acord toţi cu o nominalizare din partea fiecărui grup? Mulţumesc.

PUNCTUL 22

Diverse

Diverse Memorandum intern:Abonamente la presa scrisă de uz intern şi fluxuri de ştiri 2015 Doamna Rodica Nassar:

Avem un memorandum privind proceduri de achiziţie specifice instituţiei. Se solicită domnului secretar general al Camerei, în vederea aprobării, achiziţionarea seturilor de ziare necesare monitorizărilor de presă print şi on-line, pentru abonamente la fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă. Propunerile sunt fluxul general de ştiri AGERPRES, Mediafax, Monitoring Media, pentru transcrierile emisiunilor de televiziune de tip talk-show, Agenţia de presă RADOR şi AMOS NEWS.

De acord. Se aprobă de către Biroul permanent.

Diverse Memorandum intern:Solicitare necesar abonamente la revistele româneşti şi străine de specialitate pentru bibliotecă (2015)

Mai este vorba despre un memorandum intern privind abonamente la revistele româneşti şi străine de specialitate pentru bibliotecă. Acestea sunt prezentate în anexă; este vorba despre un număr de 51 de publicaţii. De asemenea, este vorba de abonamente la reviste străine de specialitate pentru anul 2015: 21 de publicaţii.

Sunteţi de acord? Da, de acord.

Diverse Memorandum intern:Decontarea serviciilor de telefonie (voce şi date) pentru deputaţi

Mai avem un memorandum intern privind decontarea serviciilor de telefonie voce şi date pentru deputaţi. De acord.

Să analizăm împreună: este vorba despre programul de lucru de săptămâna viitoare, când domnul Preşedinte Iohannis va participa la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului la orele 16,00, şi vă supun analizei dacă rămâne şi ora aceea a ministrului.

Pentru Informare: Scrisoare din partea domnului procuror şef serviciu David-Deca Cornel - Direcţia Naţională Anticorupţie, referitoare la domnul deputat Adam Ioan Domnul Marian Neacşu:

Nu rămâne, deoarece noi, în şedinţa de Birou permanent reunit de astăzi, am decis ca după prezenţa domnului Iohannis mai avem încă o şedinţă de plen reunit pentru alte probleme.

Doamna Rodica Nassar:

Sigur, pentru alte probleme specifice şedinţelor comune.

Deci, rămâne ca ora ministrului numai pentru săptămâna viitoare să fie suspendată. Sunteţi de acord? Da.

Mai avem câteva materiale de care luăm act.

Este o scrisoare din partea domnului procuror şef serviciu David-Deca Cornel - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Domnul Mate Andras-Levente:

Singura problemă: ar trebui să meargă la procurorul general, şi procurorul general să trimită la Cameră. Aceasta este uzanţa instituţională. Să trimitem la procurorul general.

Doamna Rodica Nassar:

Este o informare din partea unui domn procuror de la Biroul teritorial Braşov, informare referitoare la situaţia domnului deputat Adam.

Pentru Informare: Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.339-348 din Codul de procedură penală

Mai avem o notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.339-348 din Codul de procedură penală. Este vorba despre o procedură de reexaminare a legii, care urmează să fie declanşată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Pentru Informare: Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.211-217 din Codul de procedură penală

Mai avem o notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.211-217 din Codul de procedură penală. De asemenea, procedura de reexaminare a legii urmează să fie declanşată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Mai avem o notă privind iniţiative legislative în competenţa Camerei Deputaţilor ca primă Cameră sesizată, conform articolului 75 alin.1, teza 1 din Constituţia României, în procedură de drept comun.

Am încheiat şedinţa noastră de astăzi.

Vă mulţumesc foarte mult pentru prezenţă.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,45.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 7:43